Obligația de a face. Decizia 191/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 191
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul reclamant ST. împotriva sentinței nr.1233 din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, SECRETARUL COMUNEI -, PRIMARUL COMUNEI -, PREFECTURA JUDEȚULUI D și POLIȚIA JUDEȚEANĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen, după care, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1233 din 24.06.2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamant ST., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL PRIMĂRIEI, SECRETARUL COMUNEI -, PRIMARUL COMUNEI -, PREFECTURA JUDEȚULUI D, și POLIȚIA JUDEȚEANĂ D,
În considerentele sentinței s-a reținut că urmare a cererilor formulate de către reclamantul -. către instituțiile pârâte, acestea au emis răspunsuri comunicate reclamantului cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru unele suprafețe de teren.
Astfel, a fost emisă adresele: nr. 803/09.04.2009 de către Instituția Prefectului D - Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, nr. 2948/16.05.2005 de către Instituția Prefectului și nr. A/1067/15.02.2006 de către Inspectoratul Județean de Poliție al Jud.
Potrivit art. 1 din Legea 554/2004,Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Litera)a art. 2 alin. 1 din Legea 554/2004 defineșteactul administrativ ca fiind,actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
S-a apreciat ca inadmisibilă, în condițiile Legii 554/2004, acțiunea formulată de către reclamant, dat fiind că în cauză nu este în discuție un act administrativ în sensul Legii 554/2004, ci adresele emise de către pârâte, urmare a cererilor formulate de către reclamant au natura unor răspunsuri la petițiile formulate și nu cad sub incidența dispozițiilor normelor de contencios administrativ.
Răspunsurile pe care autoritățile administrative îl dau unor petiții prin care sunt semnalate aspecte legate de desfășurarea activității la nivelul entității respective, precum și cu privire la plângerile depuse de către reclamant referitor la reconstituirea dreptului de proprietate, nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între petiționar și instituția respondentă, astfel că acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. 1 litera c) din Legea 554/2004, ci reprezintă o corespondență administrativă supusă regimului juridic statuat prin nr.OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, astfel că nu pot face obiectul controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în cauză recurentul reclamant ST., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aprecierea greșită a legii.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinări la cererea de recurs.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de prevederile art. 3041Cod pr. Civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecății, Tribunalul a soluționat cauza pe excepție, respingând acțiunea ca inadmisibilă.
S-a apreciat că actele contestate de reclamant prin acțiunea introductivă nu se circumscriu sferei actului administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. 1 lit. din Legea nr. 554/2004.
La pronunțarea soluției instanța a avut în vedere excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, excepție pe care nu a pus-o în discuția părților, încălcând astfel principiile contradictorialității și dreptului la apărare, care guvernează procesul civil, principii care presupun că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură du pretenția dedusă judecății.
Instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus în prealabil, în discuția părților.
Hotărârea pronunțată în aceste condiții este nelegală conform art. 105 alin. 2 Cod pr. Civilă, astfel că, în speță, devin incidente dispoz. art. 304 pct. 5 și 312 alin. 5 Cod pr. Civilă.
Pentru motivele expuse urmează a fi admis recursul, va fi casată sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant ST. împotriva sentinței nr.1233 din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, SECRETARUL COMUNEI -, PRIMARUL COMUNEI -, PREFECTURA JUDEȚULUI D și POLIȚIA JUDEȚEANĂ
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.M
Ex.3//03.02.2010
Jud. fond N
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță