Obligația de a face. Decizia 192/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 192
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în nume și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1595 din 9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință, a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen și motivat.
Intimatul reclamant având cuvântul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1595 din 9.10.2009 Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice a Mun.
A obligat pârâta Mun. C să restituie reclamantului suma de 3871,90 lei reprezentând diferență contravaloare ta3871,90 lei reprezentând diferență contravaloare taxă de înmatriculare, reactualizată de la data plății până la achitarea efectivă a sumei.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit, marca Volkswagen, încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare.
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscala aflată la dosar.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Municipiului C să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca in mod nelegal fost obligat la plata taxei, însă organul fiscal teritorial a dispus restituirea către reclamant doar a sumei de 2100 lei reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autovehicule și autoturisme și taxa pe poluare.
Taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
S-a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, s-a impus observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premisele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
S-a apreciat că în speță s-a pus în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu s-a perceput taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
S-a constat că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, instanța va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul precizează că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala, deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
S-a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s -ar regăsi, s-ar include in prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara țarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească in aceiași măsura in prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și ținând seama de principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ceea ce înseamnă că pârâta nu este îndreptățită să păstreze o parte dintr-o taxă prelevată nelegal și nici nu poate aplica retroactiv o normă juridică, instanța va admite acțiunea precizată și va obliga pârâta C la plata sumei de 3871,90 lei către reclamant, reprezentând diferență c/v taxă înmatriculare, reactualizată de la data plății până la achitarea efectivă a sumei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în nume și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu precizează actul normativ în baza căruia se actualizează suma ce trebuie restituită, procedura legală fiind cea reglementată de art 124 cod de procedură fiscală. Recurenta pârâtă a mai susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că pârâta Caa plicat dispoz. OUG 50/2008.
Pe fondul cauzei a arătat că nici reclamantul în acțiunea introductivă, nici instanța de fond nu a precizat că ar fi fost încălcată o anumită dispoziție a art. 113 din Codul d e pr. Fiscală.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform dispoz. art. 304 pct. 9 și 3041Cod pr.civilă.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține că recursul este fondat.
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5971,91 lei cu chitanța nr.-/04.02.2008
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiindu-i restituită suma de 2100 lei.
Soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
În ce privește soluția dată petitului privind reactualizarea sume, C reține că în cauză sunt incidente disp. art 124 Cod de procedură fiscală, în temeiul căruia intimata este îndreptățită să primească dobândă la plata nedatorată, însă nu a formulat cerere în acest sens. Acordarea reactualizării sumei restituite de către instanța de fond, este lipsită de temei legal și nemotivată de instanța de fond, soluția dată acestui capăt de cerere fiind nelegală.
Din motivele expuse și în raport de art. 304 pct. 9 și art. 312 al.1. pr. civ, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge petitul privind reactualizarea sumei solicitate și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în nume și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1595 din 9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .
Modifică în parte sentința în sensul că respinge petitul privind reactualizarea sumei solicitate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. C
Ex.2//09.02.2010
Jud. fond A G
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță
