Obligația de a face. Decizia 1920/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 1920
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de DGFP O în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr.427 din data de 18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru intimatul reclamant, lipsind intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen.
Avocat, pentru intimatul reclamant depune întâmpinare.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.427 din 18 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta C să dispună restituirea către reclamant a sumei de 6287 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată cu chitanța seria - nr.-/01.08.2007, precum și să plătească reclamantului dobânda reglementată de art.124 Cod Procedură Fiscală, cu dobânda legală, de la data plății până la restituirea efectivă. De asemenea a fost obligată pârâta la 504 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Împotriva sentinței Tribunalului Olts -a declarat recurs de către pârâta DGFP O în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond este rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii întrucât nu poate fi reținută contradicție între textul legal care impune achitarea taxei și textul Tratatului întrucât nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție nici un proces cu acest obiect, și nici nu există o prevedere prin care s fie desființate dispozițiile interne referitoare la taxa auto, iar statul român să fie obligat să restituie această taxă.
Se precizează și faptul că în prezent, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar a fost adoptată OUG 50/2008 astfel că, potrivit acestei noi reglementări, cu ocazia primei înmatriculări contribuabilul este obligat la plata unei taxe de poluare, similare taxei prevăzută de art. 214 alin. 1 Cod Fiscal, iar în situația în care există diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG 50/2008, aceasta se va restitui conform art. 11 din acest ultim act normativ.
Prin urmare, această diferență i se va restitui la cerere reclamantului care nu este prejudiciat în nici un fel.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat considerând că există o încălcare a art. 90 din Tratatul, astfel că i se cuvine restituirea taxei integral.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6287 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată cu chitanța seria - nr.-/01.08.2007 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar aceasta a răspuns reclamantului cu adresa nr. 20993/29.04.2008 (fila 8), cerere care nu a fost rezolvată favorabil.
Se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din Tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară Tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu taxa de poluare percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că motivul de recurs referitor la restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior și taxa de poluare este nefondat. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu se poate accepta că taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv de la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în considerentele prezentate anterior.
Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor de guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, instanța comunitară mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea CJCE, cazul nr. 68/79I/S re danois des impts accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05și, par. 61-70).
În ceea ce privește solicitarea intimatului reclamant referitoare la obligarea recurentei la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocat, Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 274 alin. 3 CPC, aceasta este întemeiată în parte întrucât suma solicitată cu acest titlu trebuie să aibă un caracter rezonabil. Ținând seama de faptul că recursul s-a soluționat la primul termen de judecată, suma de 500 RON corespunde cu valoarea pricinii, munca îndeplinită de avocat și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, urmând ca recurenta să fie obligată la această sumă către intimatul reclamant.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312, 316 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP O în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr.427 din data de 18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn./17.10.2008
Fond
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu
