Obligația de a face. Decizia 2044/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2044
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței numărul 1339 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurenta reclamantă - SRL, lipsind intimații pârâți D și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat, pentru recurenta reclamantă depune dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei, respectiv chitanțele Seria - nr. - și nr. - din data de 16.09.2008, timbru judiciar în valoare de 1,5 lei și un set de înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a formula concluzii asupra recursului.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive. Mai susține că din talonul de înmatriculare al autoturismului reiese că acesta a fost înmatriculat în Germania.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1339 din 27 mai 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantei - SRL, în contradictoriu cu pârâții D și
Pentru pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, referitor la lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, instanța a reținut ca nu este întemeiata întrucât administrațiile finanțelor publice locale, entități care au calitatea de a emite acte administrative și, ca urmare, de a sta în justiție în nume propriu, se află în subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene. Subordonarea vizează atât posibilitatea cenzurării actelor emise de, dar si sub aspectul ordonanțării fondurilor bugetare.
Mai mult, conform art.33 din OG 92/2004, pentru administrarea impozitelor, taxelor, datorate bugetului național consolidat, competența revine acelui organ fiscal județean sau local în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocata de către intimata DGFP D s-a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresata in procedura prealabila administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar daca răspunsul apare sub forma unei simple adrese. Actul este emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale conform art. 41 Pr. Fiscala
Pe de alta parte în baza art.113 lit.d Cod pr.fiscală, se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar se constituie într-un act administrativ fiscal prin care intimata exprima in mod expres refuzul de restituire a sumelor.
In acest context, în care atitudinea intimatei este mai mult decât previzibila, a obliga petenta sa reia o noua procedura prealabila administrativa de contestare a răspunsului si sa aștepte emiterea unei Decizii in conformitate cu disp. Art. 177 si urmat. pr. Fiscala, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție. Mai mult, intimata DGFP D nu se poate prevala de propria culpa în emiterea unui răspuns într-o forma atipica, neconformă cu disp. art. 85,86 pr. Fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru Deciziile administrative.
Pe fondul cauzei instanța a retinut ca reclamanta a achiziționat un autoturism marca AUDI, iar la data de 14.08.2007, pentru înmatricularea acestuia în România plătit taxa de primă înmatriculare.
Ulterior, la data de 28.12.2007, a solicitat Administrației Financiare S să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca în mod nelegal fost obligat la plata taxei.
Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, în esență, reclamanta întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.23, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE, apreciind că prin reglementarea taxei de înmatriculare a autovehiculelor s-a instituit de fapt o nouă taxă cu efect echivalent taxelor vamale anterioare aderării României la Uniunea Europeană, împrejurare de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor în statele membre.
Potrivit art. 90 din Tratatul " Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție."
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art. 23 și 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Potrivit art.214/1 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006 " intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România", iar potrivit art. 214/2 " taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale citate anterior, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de dispozițiile legale naționale, nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera statului, ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul României, în vederea punerii în circulație astfel încât nu reprezintă o taxă vamală de import sau o măsură cu efect echivalent în sensul art. 23 și art. 25 din Tratatul
Pe de altă parte însă, dispozițiile art. 214/1 și urm. din Codul fiscal, reglementând o taxă care diferă în funcție de criterii obiective și se aplică în cu excepțiile prevăzute de lege în cazul tuturor autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în România, nu încalcă dispozițiile art. 90 din Tratat, decât în măsura în care această taxă este percepută pentru înmatriculare în România autoturismelor second hand, înmatriculate deja într-un alt stat membru, în vreme, ce la schimbarea proprietarului unui de autoturism aflat pe piața internă, o astfel de taxă nu mai este percepută.
Ori, în speța de față, așa cum rezultă din factura fiscală, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate atașate la dosar, autoturismul achiziționat de reclamantă, fiind fabricat în anul 2007 nu a fost înmatriculat anterior în nici un alt stat membru, anterior înmatriculării în România la cererea reclamantei, primul proprietar al acestuia.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor noi, înmatriculate pentru prima dată în spațiul comunitar, în România, taxa specială de înmatriculare prevăzută de disp. art. 214/1 Cod fiscal, nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 90 din, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produselor importate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, motivând că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se mai susține că instanța de fond nu a manifestat rol activ prevăzut de art. 129 alin. 5 din, întrucât pentru o bună verificare și comparare probelor administrate în cauză trebuia să cerceteze toate aspectele și să solicite dovezi în acest sens, pentru a preîntâmpina orice greșeală privind aflarea adevărului și pentru a lămuri pe deplin cauza dedusă judecății.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 3.168 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr.- din 14.08.2007.
Din cererea aflată la dosarul de fond la fila 1, rezultă că acesta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este întemeiată, greșit prima instanță a apreciat că acțiunea nu este întemeiată.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat, se va modifica sentința, în sensul că se va admite acțiunea și va fi obligată S să plătească reclamantului suma de 3168 lei reprezentând taxă de prima înmatriculare și dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței numărul 1339 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și obligă S să plătească reclamantului suma de 3168 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare și dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
Tehnored.CB/2 ex.
28.10.2008
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea, Costinel Moțîrlichie, Gabriela
