Obligația de a face. Sentința 215/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 215/F/CC/2008

Ședința din Camera de consiliu din data de 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DE PE LÂNGĂ MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanții și, lipsă fiind reclamanta și pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DE PE LÂNGĂ MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea Ministerului Justiției s-a transmis prin fax întâmpinare la dosar.

Cererea este scutită de taxa de timbru conform prevederilor art.25 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Reclamanții prezenți solicită lăsarea cauzei la a 2-a strigare pentru a putea lectura întâmpinarea.

Reluând cauza la a 2-a strigare la ora 13,30 se prezintă reclamanții și, lipsă fiind pârâtul.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reclamanții luând pe rând cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DE PE LÂNGĂ MINISTERUL JUSTIȚIEI:

- aplicarea sancțiunii prevăzute de art.24 alin.2 din Legea contenciosului administrativ și obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, daune materiale și 10.000 lei daune morale, pentru refuzul executării sentinței civile nr.159/2004 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.30/2005 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr.7950/2004, începând cu data de 11.02.1005 și până la punerea în executare a sentinței;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că prin sentința civilă nr.159/2004 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIAa fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți împotriva pârâtei și, ca urmare, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să se stabilească calitatea de luptător în rezistența a defunctului, decedat la 28.12.1962 și să fie acordate drepturile prevăzute de OUG nr.214/1999, în calitate de moștenitori ai defunctului, însă cu toate că sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, pârâta refuză punerea în executare, deși reclamanții au făcut numeroase adrese solicitând punerea în executare, fiind purtați între diferite autorități, acestea încercând să paseze responsabilitatea de la una la alta și, mai mult, au primit și un răspuns prin care se comunică faptul că nu ar beneficia de aceste drepturi în condițiile în care ele au fost câștigate prin instanță.

În drept invocă prevederile art.24 alin.2 și art.25 din Legea nr.554/2004.

Cererea este scutită de taxa de timbru conform prevederilor art.25 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât a emis decizia de constatarea calității de luptător în rezistența a defunctului, iar acordarea drepturilor enumerate nu intră în atribuția Comisiei, potrivit art.4 alin.3 din OUG nr.214/1999, modificată și completată de Legea nr.173/2006.

Examinând cererea reclamanților în raport cu motivele invocate, actele depuse în dosar și prevederile OUG nr.214/1999, se constată că este neîntemeiată, urmând să fie respinsă pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința civilă nr.159/16.08.2004 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr.4897/2004, rămasă irevocabilă la 11.01.2005 ca urmare a respingerii recursului, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA și, ca urmare, s-a dispus anularea deciziilor emise în dosarele nr.7508/2001, 7509/2001 și 245/2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să se stabilească calitatea de luptător în rezistența a defunctului, decedat la 28.12.1962 și să acorde reclamanților drepturile prevăzute de OUG nr.214/1999, în calitate de moștenitori ai defunctului.

Ca urmare a acestei sentinței, pârâta în data de 21.09.2005 a comunicat reclamanților Decizia nr.111 prin care s-a acordat antecesorului reclamanților, calitatea de luptător în rezistența.

În ce privesc drepturile prevăzute de art.7 din OUG nr.214/1999, acordarea acestora nu intră în competența pârâtei, aceasta potrivit art.4 alin.3 are doar singura atribuție de a constata calitatea de luptător în rezistența.

Așa fiind, întrucât pârâta a pus în executare sentința civilă nr.159/2004 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția comercială și de contencios administrativ și a răspuns reclamanților la cererile formulate,în baza acestei sentințe, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art.24-25 din Legea nr.554/2004.

În consecință, cererea reclamanților va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanții, domiciliat în D, str,- - bloc 49,.7 jud.H, domiciliată în D, - -.32,jud.H și domiciliată în Veche nr.130, jud.H împotriva pârâtei COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA de pe lângă MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 2008

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact./6 ex./20.10.2008

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 215/2008. Curtea de Apel Alba Iulia