Obligația de a face. Decizia 2170/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2170
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
XXX
S-a luat în examinare recursul formulat de DGFP D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1642 din data de 03.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul reclamant, lipsind recurentele pârâte DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1642 din 03 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta C să plătească reclamantului suma de 5409,22 lei, reprezentând contravaloare taxă de înmatriculare, cu dobânda legală la data plății efective.
S-au respins excepțiile invocate de către pârâtă.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Referitor la excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, tribunalul a reținut că este neîntemeiată, soluție dedusă din prevederile art.10 din Legea 554/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâta DGFP D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât reclamantul nu a contestat actul administrativ prin care se refuza restituirea sumei, act asimilat unei decizii de impunere, pe calea procedurii speciale reglementată de art.205 din Codul d e procedură fiscală. De asemenea, nici in ceea ce privește restituirea sumei actualizată, reclamantul nu a urmat procedura prealabilă.
Pe fondul cauzei, au susținut că prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de primă înmatriculare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de provenința acestora.
Că din dispozițiile art.90 rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5409,22 lei, așa cum rezultă din chitanța Seria - -.- din data de 01.08.2007.
Reclamantul s-a adresat DGFP M, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, iar DGFP Mar ăspuns reclamantului cu adresa nr.25098/25.02.2008 (fila 7), menționând că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât Legea 571/2003, privind Codul fiscal, nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește critica referitoare la necompetența materială a instanței de contencios administrativ, precum și cea referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, motivat de faptul că adresele organului fiscal nu pot fi considerate acte administrative, Curtea arată următoarele:
Adresa prin care s-a răspuns reclamantului la solicitarea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare este de natură a produce consecințe juridice și îmbracă forma refuzului de a soluționa cererea de restituire.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit Codului d e procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2 din Legea 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual, și nu în situația refuzului.
Instanța de fond a dat o corectă dezlegare și sub aspectul rezolvării excepției necompetenței materiale, pentru că litigiul se referă la restituirea unei sume de până la 500.000 RON, așa încât în baza art.10 alin.1 teza I astfel de litigii se soluționează în fond de Secțiile administrativ fiscale ale tribunalelor.
Numai litigiile cu o valoare de peste 500.000 RON se soluționează în fond de curțile de apel.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
S-a explicat mai sus că dispozițiile din dreptul intern sunt contrare dispozițiilor din dreptul comunitar.
Pârâta recurentă a susținut că aceste dispoziții n-ar avea aplicabilitate directă, deoarece nu ar exista un caz concret de încălcare a dreptului comunitar și că dacă totuși ar exista o încălcare, numai instituțiile și organele comunitare ar putea să facă o astfel de apreciere.
Și sub acest aspect, criticile sunt neîntemeiate.
Tratatul Comunității Europene face parte din categoria izvoarelor dreptului comunitar, constituind legislația primară în această materie.
Curtea Europeană de Justiție a consacrat pe cale jurisprudențială supremația dreptului comunitar asupra normelor naționale și a efectului direct al acestuia.
În mai multe cauze, Curtea Europeană de Justiție, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru statele membre ale Uniunii Europene, s-a pronunțat în sensul efectului direct al tratatului comunitar, situație în care conținutul unei prevederi din tratat poate fi invocat direct în fața instanțelor naționale pentru protecția unui drept.
De asemenea, în practica constantă a Curții s-a decis că persoanele fizice sau juridice ce au suferit prejudicii ca urmare a neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a dreptului comunitar de către autoritățile unui stat membru, se pot adresa instanțelor naționale pentru a obține repararea prejudiciului.
Obligația de despăgubire decurge din acțiunea statului român de a introduce o normă, respectiv art.2141Cod fiscal, contrară tratatului Uniunii Europene.
În această situație, norma din dreptul național fiind contrară tratatului și cum prin aceasta persoanele fizice sau juridice române au achitat o taxă interzisă de tratatul constitutiv, în mod corect prima instanță a dat eficiență normelor din tratat și a obligat autoritatea pârâtă să repare prejudiciul cauzat reclamantului, respectiv să-i restituie taxa de primă înmatriculare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de DGFP D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1642 din data de 03.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță |
Grefier, |
Red.
Tehn./29.10.2008
Fond
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
