Obligația de a face. Decizia 2389/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2389
Ședința publică din 7 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva Sentinței civile nr. 1559 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă specială de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fondul cauzei este legal timbrat, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat.
La data de 5 octombrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta pârâtei recurente care învederează instanței că nu are alte cereri.
Curtea, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris pe care le susține. În opinia sa acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca tardivă fiind depusă cu depășirea termenului de un an arătând că și excepția inadmisibilității este întemeiată. Cu privire la fondul cauzei acțiunea este neîntemeiată și trebuie respinsă. Cu privire la plata dobânzilor evident instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, iar cu privire la dobânda prevăzută de art. 124.pr.fiscală cererea este nelegală. Precizează că plata a fost făcută voluntar de către reclamant.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1559 pronunțată la data de 29.05.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3859 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda prevăzută de art.124 pr.fiscală.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, arată instanța nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Ca atare reține instanța taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților iar refuzul de restituire este unul nejustificat.
Totodată cât privește actualizarea sumei datorate mai reține instanța că sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.124 pr.fiscală.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N solicitând admiterea acestuia modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor tardivității respectiv inadmisibilității acțiunii și recțiunii și respingerea cererii formulate de reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a reținut instanța că termenul prevăzut de art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004 a început să curgă de la data de 1.07.2008 întrucât reclamantul a luat cunoștință de taxă la momentul achitării.
Tot astfel se arată că sunt greșite reținerile instanței cu privire la restituire întrucât nu are în vedere procedura instituită de OUG nr.50/2008 și care nu permite reclamantului calea acțiunii pentru a obține plata unei sume de bani mai mari decât îi permite legea.
Totodată se arată că taxa instituită de art.2141- 2143este o taxă instituită pentru protecția mediului și nu contravine normelor de drept comunitar.
În plus arată recurenta că sunt greșite și reținerile instanței referitoare la dobândă întrucât reclamantul a cerut obligarea la plata dobânzii prevăzute de OUG nr.9/2000 și ca atare obligarea la o altă dobândă constituie încălcare motiv prevăzut de art.304 pct.6 pr.civ.
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat, cu excepția criticii vizând dobânda acordată de instanța de fond, pentru considerentele ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond respectiv tribunalul nu a procedat la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul ci a reținut numai că reglementarea taxei de primă înmatriculare în baza art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 contravine normelor comunitare.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs Curtea reține că nici acesta nu este fondat întrucât dispozițiile art 20 alin 2 precum și dispozițiile art. 145 (în prezent art. 146) din Constituția România nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la situații diferite decât cea corespunzătoare cauzei.
Astfel, art 20 alin 2 din Constituția României nu stabilește atribuții sau competențe pentru Curtea Constituțională ci prevede aplicarea directă a reglementărilor internaționale în situația în care între acestea și legile interne există neconcordanțe.
Art. 145 (art. 146) se referă la atribuțiile Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea caracterului constituțional sau neconstituțional al reglementărilor interne. Prin urmare, în competența Curții Constituționale nu intră atribuții în sensul de a stabili concordanța între legislația internă și normele comunitare.
Referitor la fondul cauzei respectiv la legalitatea și temeinicia încasării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003, Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Nici susținerile referitoare la data luării la cunoștință sau inadmisibilității invocate de recurentă nu pot fi reținute întrucât refuzul restituirii integrale a sumei și deci cunoașterea prejudiciului de către reclamant a fost la 01.07.2008 când s-a invocat existența unei reglementări ce ar da dreptul doar la restituirea diferenței, iar stabilirea unei proceduri nu înlătură dreptul de acces la justiție.
Referitor la soluția pronunțată de instanța de fond privind dobânda acordată Curtea reține că restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. În acest context Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimată, iar aceasta nu se poate realiza decât în condițiile dreptului comun. Prin urmare, Curtea reține că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, conform OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează din momentul în care reclamanta-intimată a fost lipsită de suma solicitată a fi restituită, respectiv de la data de 21.11.2007.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat sub aspectul modalității în care a fost acordată dobânda de către instanța de fond, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă nr. 1559/25.06.2009 în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală calculată asupra sumei de 3858 lei începând cu data de 21 noiembrie 2007 până la achitarea integrală a acestei sume și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deAdministrația Finanțelor Publice C-împotriva Sentinței civile nr. 1559 din 29.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de OG 9/2000, art. 3 alin. 3 calculată asupra sumei de 3859 lei începând cu data de 21.11.2007 și până la achitarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./26.10.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
