Obligația de a face. Sentința 249/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.249/2009
Ședința publică de la 28 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanții și împotriva pârâtului STATUL ROMÂN - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligația de a face - emitere titlu de despăgubire.
Se constată că la data de 27 mai 2009 reclamanții au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21 mai 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 29 aprilie 2009 reclamanții și au chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești instanța să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în municipiul C-N- județul C, înscris în CF nr. 15681, nr topo 15963; să se emită în favoarea reclamanților o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare; solicitând și cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor acțiunii, reclamanții arată că, în anul 1978 aceștia au dobândit proprietatea asupra cotei de din imobilul înscris în CF 15681, prin donație de la. Cum, la momentul donației erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 58/1974, terenul aferent construcției a fost preluat de către stat, fără plata vreunei despăgubiri.
Ulterior, imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 109/1980 în vederea construirii unor blocuri, iar ca despăgubiri li s-a acordat suma de 37.000 lei, cu mult sub plafonul maxim stabilit de legea în vigoare la acea dată.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, însă prin Dispoziția nr. 1361/2005 Primarul municipiului C-N a respins notificarea formulată, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, iar pentru construcție au fost despăgubiți.
Reclamanții mai arată că, au atacat această dispoziție a primarului, iar prin sentința civilă nr. 348/2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5037/2005, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 260/13 septembrie 2006 Curții de APEL CLUJ și decizia civilă 2255/9 martie 2007 ÎCCJ, s-a anulat Dispoziția nr. 1361/31 mai 2005 și a fost obligat Primarul municipiului C-N să emită în favoarea reclamanților dispoziție de restituire în echivalent constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 500 mp situat în C-N,-, înscris în CF nr. 15681 C cu nr top 15936 și construcțiile existente pe acest teren.
Ulterior, primarul municipiului C-N s-a conformat celor dispuse de instanța de judecată și a emis Dispoziția nr. 4007/20 iunie 2008 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul ce face obiectul prezentei spețe.
După ce dosarul privind acordarea despăgubirilor a fost predat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au formulat cerere prin care au solicitat ca în termen de 30 de zile să numească evaluator care să efectueze lucrarea de specialitate în legătură cu acordarea de măsuri reparatorii.
Ca răspuns la această cerere au primit adresa nr. 78874/613//12 martie 2009 de la Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, prin care li se descrie procedura pe care o parcurg dosarele în cadrul, faptul că prin Decizia nr. 2815/16 septembrie 2008 s-a revocat Decizia nr. 2/2006 și s-a stabilit o nouă modalitate de soluționare a dosarelor (procedura anterioară de soluționare a dosarelor era tragerea la sorți a dosarelor).
Noua modalitate de soluționare a dosarelor constând în separarea lor în două categorii, în funcție de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007.
Potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 "Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor", art. 20 stabilind competența de soluționare în favoarea Curții de Apel d e la domiciliul sau reședința reclamantului.
Potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". Cu alte cuvinte, nesoluționarea cererii reclamanților arătată mai sus, valorează decizie implicită care poate fi atacată în justiție în aceleași condiții cu decizia propriu zisă.
Potrivit art. 2 alin 1 lit i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin " refuzul nejustificat de a soluționa o cerere"se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea". În speță este foarte clar că autoritatea pârâtă, nesoluționând cererea, în sensul numirii unui evaluator, au calea deschisă a acțiunii în contencios administrativ.
Reclamanții apreciază că aceste termen general de 30 de zile este aplicabil tuturor autorităților publice, cu excepția situației când chiar prin lege specială se derogă de la acesta, stabilindu-se un alt termen.
Or, Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici un termen special, iar deciziile Comisiei Centrale sunt acte administrative cu forță juridică inferioară legii, deci nu pot stabili ele însele un asemenea termen special.
Este real că întreaga procedură de emitere a Deciziei conținând titlul de despăgubire nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile însă, pe de o parte, reclamanții au solicitat ca, în acest termen, autoritatea pârâtă să numească doar un evaluator, iar pe de alta, întreaga procedură trebuie parcursă într-un termen rezonabil și previzibil.
Pârâtul STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ pentru STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin întâmpinarea depusă la data de 18 mai 2009 solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți ca fiind neîntemeiată (12-16), deoarece procedura reglementată de Titlul VII se desfășoară în mai multe etape, din care au fost parcurse doar etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, cea a verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și a evaluării fiind condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, această decizie a înlocuit criteriul aleatoriu de soluționare a dosarelor, cu cel după ordinea înregistrării. Dosarul reclamanților a fost transmis după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, respectiv transmis prin Instituția Prefectului la 28.01.2009 și, conform criteriul ordinii de înregistrare, încă nu a fost repartizat în vederea analizării.
Pârâtul s-a opus cererii de obligare la cheltuieli de judecată în ipoteza admiterii acțiunii, arătând că este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, fără buget propriu. Menționează totodată că nu s-a opus cererii formulate.
Reclamanții au depus la data de 27 mai 2009 concluzii scrise în cauză (24-26).
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate, Curtea de apel constată următoarele:
Prin notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren situat în C-N-, înscris în CF 15681 C, cu nr. top 15936 și construcțiile existente.
Prin Dispoziția nr. 1361/2005, primarul Municipiului C-N, a respins notificarea formulată, motivând lipsa dovezii dreptului de proprietate asupra terenului.
Dispoziția emisă de primar a făcut obiectul dosarului cu nr. 5037/2005 al Tribunalului Cluj, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 348/2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 260/A/2006 a Curții de APEL CLUJ, respectiv Decizia civilă nr. 2255/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare a acesteia s-a anulat Dispoziția cu nr. 1361/31.05.2005 a Primarului Mun. C-N, iar acesta a fost obligat la restituirea în echivalent a despăgubirilor aferente terenului în suprafață de 500 mp și a construcțiilor existente pe acesta. În acest sens a fost emisă Dispoziția nr. 4007/20.06.2008a Primarului Mun. C-
Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 42.923/CC, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ulterior fiind formulată și o cerere de către reclamant, cu solicitarea de a proceda în termen de 30 zile, la desemnarea unui evaluator.
Se arată că urmare a acestei cereri s-a comunicat de către Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, adresa cu nr.788.741/613/ /12.03.2009, în cuprinsul căreia i se aduce la cunoștință de mersul procedurii de soluționare a dosarelor și de faptul că dosarul reclamanților nu a fost repartizat vreunui consilier.
Curtea reține că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantților, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 4007/2008, a fost transmis de Primăria Municipiului C-N, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 42.932/CC.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau unei hotărâri, indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel calificat de Convenție.
Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Imobiliara împotriva Italiei ) sau să se bucure de efect parțial.
Curtea a admis că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze, sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
procedurii instituite de TITLUL VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în jurisprudența sa că ea a considerat deja că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale, cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Curtea reține astfel că reclamantul este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Prin urmare, reclamantul poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art. 11 și art. 20 din Constituția României, Curtea are în vedere hotărârile de condamnare a României încauzeleși șiJujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și.
Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamanților, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamanții arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
Curtea reține că are prerogativa ca, în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanții și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg astfel că va admite acțiunea și, în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus va obliga pârâtele să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamant.
Este cunoscut faptul că, potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauzaDumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanții sunt ținuti să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționați și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanții au fost lipsiți în mod arbitrar de atributele dreptului lor de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, încauza Belasin împotriva României, Curtea a statuat că nr.OUG 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat dar cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
În consecință, Curtea în temeiul art. 18 alin.1, din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea reclamanților așa cum se va regăsi în dispozitivul prezentei sentințe.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare ca, în ipoteza admiterii acțiunii să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu s-a opus acesteia.
Contrar acestei afirmații, din ansamblul modului în care au fost formulate apărările în cauză prin întâmpinare, rezultă opoziția pârâtei.
Astfel, întâmpinarea debutează cu formularea "Considerăm cererea de chemare în judecată a reclamantului îndreptată împotriva Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cafiind neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte:", iar în final se arată: "Pentru toate aceste considerente, vă rugăm domnule Președinte să respingeți cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată."
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 274 Pr. Civ. Curtea urmează a obliga pârâtul să le achite reclamanților, în solidar 357 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții domiciliată în C-N-. 33 județul C și domiciliată în C-N- 33 județul împotriva pârâtului STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B, Calea nr. 202 sector 1 și în consecință:
Obligă pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în C-N,-, înscris în CF nr.15681, nr.top. 15963.
Obligă pârâta să emită în favoarea reclamanților o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul de mai sus, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.
Obligă pârâta să le achite în solidar reclamanților suma de 357 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./13.07.2009
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar
