Obligația de a face. Decizia 265/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 265/ DOSAR NR-

Ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu Mirena

JUDECĂTORI - - - - -

- -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Primarul municipiului împotriva sentinței civile nr. 123/CA din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurentul pârât Primarul municipiului, lipsă fiind intimații reclamanți și.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul este declarat și motivat de recurentul pârât Primarul Municipiului în termenul prevăzut de lege și la acest termen s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei cu chitanța nr. - din 10.04.2009 și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, aferente recursului declarat, care se anulează la dosar.

Se constată că intimatul reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea cauzei.

Avocat pentru recurentul pârât, învederează că nu are cereri de formulat, probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului asupra recursului.

Nemaifiind formulate alte cereri, probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și în consecință respingerea acțiunii ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Precizează că anterior formulării cererii de chemare în judecată, intimaților reclamanți le-a fost comunicate toate informațiile solicitate în baza Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate intimatului reclamant susține că instanța de fond în mod greșit a admis această cerere și a obligat recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, față de împrejurarea că acțiunea a rămas fără obiect ca urmare a comunicării relațiilor solicitate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 123/Curtea de APEL BRAȘOV /9.02.2009 Tribunalul Brașova respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

În fapt s-a reținut că, reclamanții au chemat în judecată pârâtul solicitând obligarea lui la comunicarea de îndată a informațiilor de interes public solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 30771/ 7.10.2008, la punctul trei sub sancțiunea obligării pârâtului la plata penalităților de 250 lei / fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la comunicarea efectivă a informațiilor solicitate cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin cererea înregistrată, sub nr. 30771/ 7.10.2008 la Primăria municipiului au solicitat în baza Legii 544/2001, comunicarea, între altele, a actului administrativ prin care a fost anulată autorizația de construire eliberată pentru SC SRL în privința căreia a fost adoptată HCL nr. 42/2008, având în vedere că prin adresa nr. 26854 /2008 emisă de pârât s-a comunicat faptul că " toate construcțiile solicitate de beneficiar pe bază de au fost sistate și autorizațiile de construcție au fost anulate ".

Pârâtul în întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii arătând că din eroare li s-au adus la cunoștința reclamanților faptul că autorizația de construire eliberată beneficiarului SC SRL a fost anulată. În realitate autorizația și-a pierdut valabilitatea din cauza pierderii avizului de mediu. A atașat înscrisuri, respectiv adresa nr. 10432/2008 a Agenției pentru Protecția Mediului B și nota de inspecție nr. 555/2008 a Primăriei, precum și adresa nr. 30720/2008 a Primăriei către SC SRL.

Instanța a constatat că în realitate nu există un act de anulare a autorizației de construire, la care Primăria municipiului făcuse referire prin adresa nr. 26854/2008 dar că aceasta este anulabilă pentru diferite vicii.

În sarcina pârâtului nu există obligația instituită de Legea nr. 544/2001 care presupune existența unor acte și deținerea lor de autoritatea publică.

Culpa pârâtului constă în confuzia pe care acesta a creat-o prin comunicarea către reclamanți a unor date inexacte, cum au fost cele cuprinse în adresa nr. 26854/2008 care a declanșat prezentul proces, astfel că acesta a fost obligat la cheltuieli judiciare.

În cauză a declarat recurs Primarul municipiului și a solicitat casarea, respectiv desființarea în totalitate a sentinței civile și respingerea cererii de chemare în judecată a reclamanților ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că la cererea reclamanților nr. 26854/2008 pârâtul a răspuns prin adresele nr. 30077/2008 și nr. 32001/2008. Instanța a respins ca rămasă fără obiect acțiunea reclamanților și în mod greșitr a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată arătând că reclamanților nu le-a fost vătămat nici un drept al lor sau interes legitim, nu le-au fost lezate în-vreun fel interesele nu s-a încercat inducerea lor în eroare sau crearea unei stării de confuzie, astfel că nu există culpă procesuală.

Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului întrucât pârâtul nu a dat curs cererii înregistrate sub nr. 30771/2008 punctul trei, ci doar în cursul procesului a comunicat aceste informații.

Examinând hotărârea atacată motivele de recurs invocate și prev de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, materialul probator administrat în cauză, instanța constată ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. 30771/7.10.2008 la Primăria municipiului, reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, între altele să li se comunice actul administrativ prin care a fost anulată autorizația de construire eliberată pentru SC SRL relativ la ansamblu de locuințe în privința căreia a fost adoptată HCL nr. 42/28.02.2008.

Această cerere a avut la bază adresa pârâtului nr. 26854/5.09.2008 prin care se comunicau că toate construcțiile solicitate de beneficiari pe bază de au fost sistate și autorizațiile de construcție au fost anulate.

Pârâtul a comunicat răspuns reclamanților la data de 27.10.2008 la care a atașat și adresa serviciului de urbanism nr. 32001/24.10.2008 prin care se făceau referire la alte două proiecte ale SC SRL și SC SA B.

Instanța constată că după înregistrarea acțiunii la tribunal pârâtul a arătat că din eroare a comunicat că autorizația emisă pentru SC SRL ar fi fost anulată, dar că ea este anulabilă întrucât avizul de mediu și-a pierdut valabilitatea.

Instanța de recurs constată că, în baza art. 1 coroborat cu art. 12 din Legea nr. 544/2001, reclamanții erau îndreptățiți la obținerea informațiilor de interes public solicitate.

Pârâtul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 6 din aceeași lege după chemarea sa în judecată, în cursul procesului civil. Ca urmare, culpa sa procesuală a fost reținută corect de instanța de fond care a respins acțiunea reclamanților nu pentru că ar fi fost lipsită de obiect ci pentru că a rămas fără obiect în cursul judecății.

Pe baza înscrisurilor administrate în cauză se constată că pârâtul nu a comunicat corespunzător informațiile cerute în baza legii și a fost necesar un proces civil pentru lămurirea acestei situații.

În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele arătate, urmând a fi respins conform art. 312 Cod procedură civilă, constatându-se și că intimații reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

ECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul pârât Primarul Municipiului împotriva sentinței civile nr. 123/CA/ 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Dată în ședință publică astăzi 14 aprilie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red. / 22.04.2009

Dact. / 22.04.2009

- 2 ex.-

Jud. fond

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu Mirena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 265/2009. Curtea de Apel Brasov