Obligația de a face. Sentința 268/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR. 268

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Elena Canțăr PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER - - -

XXX

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 03 octombrie 2008, privind judecarea acțiunii formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL M în contradictoriu cu pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI PROIECT, OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ G și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - DIRECȚIA APELOR J

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 03 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2008, reclamantul Consiliul local M chemat în judecată pe pârâții Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului Proiect, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G și Administrația Națională "Apele Române" Direcția Apelor JC.

A solicitat obligarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului Proiect să întocmească documentația corespunzătoare în vederea obținerii avizelor de la OCPI și de la ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" DIRECȚIA APELOR J C și la emiterea avizului pentru M, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arătat că la 17.01.2006 între Consiliul local M și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului Proiect a intervenit contractul de prestări servicii de proiectare nr. 638 având ca obiect "Reactualizare Plan Urbanistic General Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului M" în decurs de 315 zile calendaristice de la semnarea contractului.

A precizat că ADMINISTRAȚIA Națională Apele Române, Direcția Apelor Jar efuzat emiterea avizului pentru " M", fiind necesară refacerea documentației, întocmite de proiectant, că a solicitat acestuia să refacă documentația, însă a refuzat.

Prin sentința nr.997 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Dolja declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de APEL CRAIOVA, Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

A apreciat tribunalul că soluționarea cauzei aparține, în baza art.10 din Legea 554/2004, Curții de APEL CRAIOVA, pârâtul fiind o autoritate centrală.

Curtea, examinând cu precădere excepția necompetenței materiale, constată că soluționarea cauzei aparține instanței comerciale.

Reclamantul Consiliul Local Maî ncheiat un contract de prestări servicii de proiectare cu pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului Proiect.

Din probele cauzei, rezultă că pârâtul este înființat și funcționează ca societate comercială, fiind înregistrat în acest sens în Registrul Comerțului.

Instanța de contencios administrativ este competentă, în baza art.1 din Legea 554/2004, să cenzureze refuzul îndeplinirii unui act administrativ,de către o autoritate publică, și nu refuzul unei părți într-un raport comercial d e

a-și îndeplini obligațiile ce-i revine din acel raport.

În vederea analizării competenței materiale a instanței de contencios administrativ, Curtea va expune în continuare prevederile legale privind noțiunea de act administrativ și de autoritate publică.

Legea 554/2004 a definit în art.2 alin.1 lit.b noțiunea de autoritate publică, în sensul că are această calitate orice organ de stat sau al unității administrativ teritoriale, care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităților publice și persoanele juridice de drept privat, care au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Din expunerea de mai sus, rezultă că pârâtul nu îndeplinește niciuna din condițiile enunțate în textul menționat, pentru că el nu are calitatea de autoritate publică, ci pe aceea de comerciant înregistrat în acest sens în Registrul Comerțului.

De asemenea, pârâtul nu are nici calitatea de persoană juridică de drept privat care a obținut statut de utilitate publică sau prestează un serviciu public, în regim de putere publică, fiind autorizat în acest sens.

Actul a cărui îndeplinire a solicitat-o reclamantul nu are caracter de act administrativ, întrucât conform art.2 alin.1 lit.c este act administrativ acel act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în vederea executării legii, fiind asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, prestarea serviciilor publice.

Ori, în speța de față nu se pune în discuție prestarea unui serviciu public sau punerea în valoare a unui bun public, ci executarea unei obligații asumate printr-un contract comercial.

Astfel fiind, în baza art.158 Cod pr.civilă, Curtea va declina competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Gorj. Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a acțiunii, formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL M, în contradictoriu cu pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI PROIECT, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ G și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - DIRECȚIA APELOR J C, la Tribunalul Gorj, Secția comercială.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2008

Președinte,

Grefier,

Red.jud.

LF/ 2 ex/17.11.2008

Președinte:Elena Canțăr
Judecători:Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 268/2008. Curtea de Apel Craiova