Obligația de a face. Decizia 271/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 271
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr. 536 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate în termenul legal și sun scutite de taxa de timbru.
S-a arătat că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 536 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantului și obligate pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S să restituie reclamantului suma de 3261,03 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală datorată între data plății și data restituirii efective.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin Legea nr. 343 din 17.07.2006 s-a modificat codul fiscal ce a intrat în vigoare ulterior, iar taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza art. 214/1 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal. De la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membru In cauza de față se solicită restituirea unei taxe achitate la data de 9 aprilie 2007.
Ilegalitatea taxei se concretizează prin raportarea art. 148 al. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul, deoarece ca urmare a aderării la prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. In cauză, art.90 alin. 1 din tratat precizează că, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
In acest context, s-a reținut ca fiind ilegal art. 214/1 și urm. din codul fiscal referitor la instituirea acestei taxe.
In domeniu fiind aplicabile principiile priorității dreptului comunitar față de cel național, al aplicării directe a dreptului comunitar cât și cel al nediscriminării și restituirii sumelor încasate în baza taxelor cu efect echivalent.
Aceste principii fiind reglementate de Constituția României prin art. 148 alin. 2 și 4 cât și art. 220 din Tratatul De asemenea, Curtea de Justiție a Comunității Europene asigură interpretarea tratatelor care este obligatorie pentru statele membre, sens în care aceasta s-a pronunțat în alte cauze așa cum sunt menționate și de către reclamant în acțiune.
Cu privire la susținerile pârâtei că prin OUG nr.50/2008 au fost abrogate dispozițiile art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea 571/2003 privind codul fiscal, iar cu ocazia primei înmatriculări, atât persoanele fizice cât și cele juridice sunt obligate la plata unei taxe de poluare, prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute întrucât prin acest act normativ se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări în România, act normativ care a intrat în vigoare începând cu data de 1.07.2008, ulterior achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP D și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 3261,03 lei.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice S solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 15270 din data de 23.05. 2008 Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP O, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr. 536 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. E
Ex.2//10.02.2009
Jud. fond NFO
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Carmen Ilie, Sanda Lungu
