Obligația de a face. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 277/

Ședința publică de la 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta "", cu sediul în comuna, județul V, împotriva sentinței numărul 744 din 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta - SRL prin avocat în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, intimații -primar și Primăria prin consilier juridic, lipsă fiind intimatul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Întrebate fiind părțile prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentei, expune oral motivele de recurs. Precizează că instanța de fond trebuia să constate că o hotărâre de guvern - nr.HG446/1999 - a stabilit că Dispensatul Veterinar a fost proprietate publică a statului, că în mod greșit prin nr.HG908/2002 fost cuprins în domeniul public al comunei și că greșit s-a considerat că bunurile fac parte din domeniul public al comunei. Pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunea așa cum a fost formulată.

Reprezentantul intimaților Primăria și -primar, față de motivele în fapt și în drept invocate prin întâmpinarea aflată la dosar, solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului declarat de reclamanta - SRL județul V împotriva sentineți civile nr. 744/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr.2162/- reclamanta "" a chemat în judecată pârâții Primarul Comunei, Primăria comunei și B pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați să elibereze Certificatul de atestare fiscală necesar intabulării imobilelor în Cartea Funciară potrivit art.8 din nr.OUG89/2004. S-a mai solicitat obligarea pârâtului Primarul comunei la plata unei despăgubiri de 500 lei pe fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligației de eliberare a certificatului fiscal solicitat, conform art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004.

În motivarea acțiunii s-a arătat că societatea are ca obiect activități sanitar veterinare de interes public național în cadrul Circumscripției Sanitar-veterinare, județul V și potrivit nr.HG446/3.06.1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitar - veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietatea statului prin contractul nr.702/1.03.1999, a concesionat imobilele compuse din clădire și teren prevăzute la pct.17 din anexa nr.1 la nr.HG446/1999, bunuri preluate în patrimoniul statului administrat de către prin protocolul din 9.11.1990 și a listei de inventariere anexă, dintre Primăria comunei și Direcția Sanitar-Veterinară

S-a mai arătat că, ulterior, prin nr.HG661/29.04.2004 s-a dispus trecerea acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, situație în care reclamanta și-a manifestat intenția de cumpărare prin scrisoarea de intenție înregistrată sub nr.-/8.11.2006 la dar nu a putut intabula imobilele în cauză în Cartea Funciară de la V întrucât Primăria nu i-a eliberat certificatul de atestare fiscală necesar, motivând că aceste bunuri aparțin domeniului public al comunei.

A susținut că nu poate fi luată în considerare nr.HG908/2002 care atestă că bunurile în cauză fac parte din proprietatea publică a comunei întrucât această hotărâre de guvern a devenit caducă, atât timp cât prin nr.HG446/1999 ele erau menționate în proprietatea publică a statului iar, ulterior, prin nr.HG661/2004 au fost trecute din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului.

Prin sentința civilă nr. 744/29.11.2007 Tribunalul Vranceaa respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că imobilul pentru intabularea căruia s-a solicitat eliberarea certificatului de atestare fiscală aparține domeniului public al comunei județul V și nu poate fi înstrăinat. În susținerea acestei aserțiuni tribunalul a avut in vedere că dispensarul sanitar veterinar figurează înscris în tarlaua 51 parcela cadastrală 1435 cu suprafața totală de 1511 în anexa nr. 39 la HG nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al jud. Concurența acestei dispozițiuni cu alte dispozițiuni care aparent situează dispensarul în domeniul privat al comunei a fost tranșată în favoarea pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL județul V criticile sale vizând greșita respingere a acțiunii sale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că HG 908/2002 ar fi caducă deoarece prin alte hotărâri de guvern s-a dat o altă configurație naturii juridice a dreptului de proprietate asupra dispensarului veterinar. În susținerea acestui motiv de recurs reclamanta a susținut că în HG nr. 661/2004 dispensarul veterinar apare ca aflându-se în proprietatea privată a statului aflat în administrarea ADS. Or, în aceste condiții, instanța trebuia să dea eficiență dispozițiunilor favorabile reclamantei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.

Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Curtea nu poate primi critica privitoare la caducitatea HG 908/2002 din două considerente.

În primul rând datorită faptului că instituția caducității se referă la ineficacitatea unor acte juridice și nu a unor dispozițiuni cu caracter normativ, așa cum se susține în cauză. În al doilea rând sus menționatul act normativ este încă in vigoare deoarece el nu a fost abrogat în nici-un dintre modurile prevăzute de lege. la alte acte normative cu efecte contrare nu pot fi primite în raportul juridic concret dedus judecății. Atâta vreme cât autoritățile nu au clarificat situația juridică a bunurilor în litigiu, nu poate fi obligată autoritatea pârâtă se emită un act normativ contrar unei norme juridice cu caracter imperativ care situează dispensarul veterinar din Comuna județul V în domeniul public.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 proc.civ.sa respingă recursul declarat în cauza nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat, recursul declarat de reclamanta "", cu sediul în comuna, județul V, împotriva sentinței nr. 744 din 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

I r vocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008.

Președinte,

Dr.

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.IA/8 mai 2008

Tehno ZE/8 mai 2008

ex.2

Fond:

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Galati