Obligația de a face. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECTIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr -

SENTINTA NR. 28 CC

Ședința din camera de consiliu, azi, 29 februarie 2008

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Stoicescu Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în com.,-, Cod poștal -, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B, sector 5, nr. 17, Cod poștal -.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 4 lei potrivit chitanței de la fila 7 dosar și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns: reclamantul personal, lipsă fiind pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată, după care:

La solicitarea Curții, reclamantul arată că în afara înscrisurilor de la dosar alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea ia act de declarația reclamantului că alte cereri nu mai are de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond, reclamantul, solicită admiterea acțiunii precizate și obligarea pârâtei Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, la plata daunelor solicitate la termenul anterior.

CURTEA:

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, solicitând instanței să oblige pe pârâtă să-i acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, întrucât aceasta refuză să pună în aplicare hotărârea ICCJ pronunțată în dosarul nr.-12937/2005, soluție ce îi este favorabilă, iar pe urma abuzurilor regimului comunist a fost umilit, batjocorit, tatăl său a fost arestat pe nedrept, iar reclamantul exmatriculat din învățământ, obligat la plăți, taxe și chirii.

În ședința publică din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Prahovaa invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței, pe care a admis-o prin sentința 407 din 20 noiembrie 2007, declinându-se competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, întrucât comisia este o entitate fără personalitate juridică ce funcționează în cadrul Ministerului Justiției, este reprezentată de acest minister în instanță, iar competența de soluționare este determinată de art.10 alin.1 din Legea 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.27/42 din 16 ianuarie 2008, iar la data de 31 ianuarie 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea comisiei să-i acorde drepturile ce i se cuvin, conform deciziei 50/2005 pronunțată de prin care, curtea a fost obligată ca în nume propriu să acorde lui drepturile prevăzute de OUG nr.214 /1999, însă din anul 2003 și până în prezent nu a obținut decât amânări (fila 8).

Reclamantul și-a precizat din nou acțiunea, conform dispozițiilor instanței din încheierea din 31 ianuarie 2008, în sensul că a solicitat să fie obligată pârâta să-i plătească daune morale și materiale în cuantum de 20.000 lei, și să urgenteze emiterea deciziei în conformitate cu Decizia nr.50/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât se consideră nedreptățit, răspunsurile primite de la comisie nu sunt motivate, a fost prejudiciat atât moral, cât și material prin nebeneficierea de drepturile ce i se cuvin conform Decretului Lege nr.118/1990, OUG 41/1997 și OUG 214/1999 (fila 47).

La data de 29 februarie 2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de OUG 214/1999, cererea sa a fost respinsă cu unanimitate de voturi prin Decizia din 25 ianuarie 2007.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin decizia nr.50 din 11 ianuarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de împotriva sentinței nr.126 din 9 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, a fost modificată sentința recurată, în sensul că a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, să soluționeze cererea formulată în nume propriu de reclamant privind acordarea drepturilor prevăzute de OUG nr.214/1999.

Pârâta a procedat la punerea în executare a acestei hotărâri definitive și irevocabile, s-a format dosarul nr.30/2006, aspect ce a fost comunicat lui la 1 martie 2006, la noul dosar atașându-se și dosarul inițial nr.524/2003, reclamantului solicitându-i-se să depună actele pe care își întemeiază cererea în repetate rânduri, respectiv la 1 martie 2006, 5 aprilie 2006 și 8 noiembrie 2006 (filele 18, 20, 21 și 13).

La data de 25 ianuarie 2007 Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, a analizat cererea lui prin care solicita acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, iar cu unanimitate de voturi a respins-o (filele nr. 55-56), iar în situația în care reclamantul se considera nedreptățit putea să se adreseze instanței cu respectarea dispozițiilor Legii Contenciosului Administrativ.

Potrivit art.24 (1) din Legea 554/2004 modificată prin Legea nr.262/2007, în urma admiterii unei acțiuni în contencios administrativ, autoritatea publică este obligată să execute hotărârea judecătorească în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în cauza de față decizia nr.50 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de ÎCCJ a fost adusă la îndeplinire de către pârâtă prin Decizia din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, depășirea termenului prevăzut de textul de lege indicat mai sus fiind imputabilă lui, care nu s-a conformat solicitărilor pârâtei.

În situația în care termenul de executare nu este respectat, reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere conform art.24(2) teza finală din Legea Contenciosului Administrativ, însă în cauza de față depășirea termenului de 30 de zile nu este imputabilă autorității publice, care s-a preocupat a analiza corect situația lui, a solicitat informații de la CNSAS, -UM 0362 B, comunicate prin adresele: /2006 și S 2289/2006, a cerut petentului să precizeze măsurile administrative suferite prin adresele din 1 martie 2006, 5 aprilie 2006 și 8 noiembrie 2006 (filele 18, 20, 21 și 13), cu indicarea unităților de învățământ de la care a fost exmatriculat, însă reclamantul nu s-a conformat acestor solicitări, tergiversarea emiterii unei decizii în executarea soluției pronunțate de este imputabilă exclusiv reclamantului, astfel că acesta nu este îndreptățit la despăgubiri pentru întârziere, nefiind prejudiciat în nici un mod, nici material, nici moral, sar5cina probei privind aceste prejudicii incumbând lui conform art.1169 civil.

Față de considerentele expuse mai sus, curtea constată că reclamantul nu a fost prejudiciat în nici un mod prin executarea Deciziei nr.50/2006 a într-un termen mai mare de 30 de zile, prevăzut de art.24 (1) din Legea 554/2004, depășirea termenului este imputabilă reclamantului și nu autorității, nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.24 (2) teza finală din Legea Contenciosului Administrativ, nici cele ale răspunderii civile delictuale prev.de art.998 și 999 civil, acțiunea promovată de, așa cum a fost precizată la 11 februarie 2008, nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul, domiciliat în com.,-, Cod poștal -, în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B, sector 5, nr. 17, Cod poștal -.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu astăzi,29 februarie 2008.

Pronunțată în ședință publică, 29 februarie 2008.

Președinte, Judecător, - - - - -

Grefier

- -

Red. /

4 ex./11.03.2007

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Maria Stoicescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Ploiesti