Obligația de a face. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 29/
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de reclamantul Municipiul I, prin Primar, și de pârâta - Gaz Distributie Tg. M, împotriva sentinței civile nr. 428/ca din 02.06.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2010, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă 428/CA/2.06.2009 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Respinge excepțiile invocate: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - GAZ DISTRIBUȚIE REGIUNEA - SUCURSALA I, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E-- GAZ DISTRIBUȚIE SA TG. M, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul I, cu sediul în Bd. - C M și nr. 45, în contradictoriu cu pârâții - GAZ DISTRIBUȚIE REGIUNEA - SUCURSALA I, cu sediul în I,-, județul I și E-- GAZ DISTRIBUȚIE SA TG. M,-, județul
Obligă pârâții să comunice reclamantei terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele, precum și cele utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere și reparații, în vederea exprimării acordului conform art. 26 pct. 1 din Legea nr. 351/2004, să încheie contractele de folosință cu titlu gratuit pentru terenurile pe care pârâții le vor indica.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata taxei de teren începând cu luna decembrie 2007.
Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată de 10.3 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
Excepțiile de fond, respectiv excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes sunt neîntemeiate.
Noțiunea calității procesuale active presupune existența unei identități între titularul dreptului afirmat și persoana reclamantului.
Reclamantul are calitate procesuală activă, întrucât pretinde că i-a fost încălcat un drept, referitor la necomunicarea terenurilor proprietate publică locale ocupate de obiectivele, cele utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere și reparații, de a încheia contracte de folosință cu titlu gratuit, cât și colectarea taxelor și impozitelor aferente terenurilor respective, conform art. 248 lit. b Cod procedură fiscală.
Potrivit art. 256 alin 2 Cod procedură fiscală impozitul pe teren se datorează către bugetul local al municipiului În cauză, Municipiul I este reclamantul.
Astfel, reclamantul Municipiul Iaa rătat împrejurările de fapt din care rezultă pretinsa încălcare a dreptului subiectiv, precum și împrejurările din care rezultă îndreptățirea de a-i chema în judecată pe pârâți.
De asemenea, reclamantul a justificat și calitatea procesuală pasivă a pârâților.
Astfel, reclamantul a arătat că există identitate între persoana sa și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății ( terenurile sunt în administrarea municipiului I) precum și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic ( obiectivele precum și cele utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere, reparații).
Reclamantul a justificat obligația pârâților de a participa ca parte în proces, prin împrejurări de fapt și de drept cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie. Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 1) să fie legitim și juridic; 2) să fie personal și direct; 3) să fie născut și actual.
În speță, reclamanta a dovedit cele 3 condiții:
Interesul reclamantului este de fapt, folosul practic, imediat pe care îl are și a justifica punerea în acțiunea procedurii judiciare.
Astfel, prin identificarea terenurilor și încheierea contractelor de folosință cu titlu gratuit, reclamantul va putea să colecteze la bugetul local, de la pârâți taxele și impozitele datorate pentru folosința acestora.
Interesul reclamantului există nu numai la momentul introducerii acțiunii ci și pe între parcursul activității judiciare.
Interesul judiciar al reclamantului în acțiunea civilă este material, pentru că reclamantul urmărește obținerea unui folos patrimonial: plata unor sume de bani.
Interesul reclamantului este legitim. Prin legitimitatea interesului se înțelege conformitatea acestuia cu legea, cu ordinea de drept și cu bunele moravuri.
Încheierea contractelor de folosință cu titlu gratuit sunt în concordanță cu legea, cu ordinea de drept, iar plata taxelor intră sub incidența Codului fiscal.
Interesul, în calitatea sa de condiție esențială de exercitare a acțiunii civile, trebuie să fie și personal, în sensul că acesta trebuie să fie propriu celui care promovează acțiunea civilă. În urma comunicării respectivelor terenuri reclamantul Municipiul I poate încheia contracte de folosință pentru terenuri proprietate publică pentru care se va stabili taxa se teren, care reprezintă sarcina fiscală a titularului dreptului de folosință, în condiții similare impozitului pe teren.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților - Gaz Distribuție Regionala - Sucursala I și - Gaz Distribuție SA Tg. M este neîntemeiată. S-a susținut de către prima pârâtă că - Gaz România SA care avea ca principale activități distribuția și comercializarea combustibililor gazoși prin conducte, a fost supusă divizării.
- Gaz România SA a fost supusă divizării ca urmare a aprobării în unanimitate în cadrul adunării generale extraordinare a acționarilor. Noua companie va opera pe segmentul de gaze naturale.
S-au avut în vedere art. 101 din Legea nr. 351/2004 referitoare la persoanele juridice din sistemul gazelor naturale care practică activități reglementate conform art. 100 alin 2 să fie obligate să asigure separarea contabilă, conform normelor legale și reglementărilor ANRE.
S-a urmărit astfel, desprinderea segmentului de furnizare a gazelor naturale împreună cu activități conexe, denumit în continuare activitatea de furnizare, de segmentul de distribuție a gazelor naturale.
că este vorba de dreptul unui furnizor și/sau consumator de a utiliza sistemul de distribuție, fie că este dreptul unui producător, distribuitor, operator de înmagazinare, furnizor, consumator de a utiliza sistemul de transport, acestea se efectuează în municipiul I, pe terenuri domeniu public/privat.
- Gaz România SA - Sucursala Iaf ost înregistrată la data de 17.11.2006 cu activitate principală comercializarea combustibililor gazoși prin conducte.
Sediul pârâtei fiind în municipiul I,-. De la această dată, pârâta cunoștea situația juridică a terenurilor și are obligația de a face această comunicare, întrucât a încheiat contracte cu consumatorii persoane fizice/persoane juridice.
Critica pârâților referitoare la faptul că dreptul de uz și servitute asupra proprietăților indiferent că sunt publice sau private, afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale că se exercită cu titlu gratuit prin efectul legii, este neîntemeiată.
Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere obiectivelor/sistemelor de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică. Tocmai de aceea reclamantul a solicitat încheierea acestor contracte de folosință ( a terenurilor) cu titlu gratuit, pentru că activitatea are o implicare de interes național.
Plata taxelor și impozitelor este o obligație a pârâților, ca urmare a încheierii acestor contracte:
În lipsa acestor contracte, pârâții nu pot fi obligați la plata impozitului pe teren.
Potrivit disp. art. 26 lit. i din Legea nr. 351/2004 operatorul are dreptul să folosească cu acordul autorității publice locale cu titlu gratuit terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele precum și pe cele utilizate pentru lucrările de execuție, exploatare, întreținere și reparații.
Pentru considerentele expuse, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului Municipiul I, în contradictoriu cu pârâții - Gaz Distribuție Regionala - Sucursala I și - Gaz Distribuție SA Tg. M care au fost obligate să comunice reclamantei terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele, precum și cele de execuție, exploatare, întreținere și reparații și să încheie contractele de folosință cu titlu gratuit cu terenurile pe care pârâții le vor indica.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata taxei de teren începând cu luna decembrie 2007. Această taxă nu poate fi percepută în baza adresei din decembrie 2007 emisă de Municipiul I, ci în urma încheierii contractelor de folosință cu titlu gratuit.
Cum această obligație nu s-a născut, pârâții nu pot fi obligați în baza adresei nr. 28739/04.12.2007 la plata taxei pe teren.
Împotriva acestei sentințe a promovat cerere de recurs părțile litigante.
Reclamantele Municipiul I prin primar și Consiliul Local I prin, motivele de recurs, consideră că în mod eronat prima instanță a obligat pârâtele la comunicarea obiectivelor "" în baza art. 26 pct. 1 Legea 351/2004 fără a avea în vedere modificarea adusă acțiunii, prin care s-a indicat expres ca temei al cererii disp. art. 36 lit. c) din Legea gazelor nr. 351/2004, prin precizările depuse la 12.01.2009, 7.04.2009 precum și concluziile depuse cu nr. 50380. Ori, prin felul în care a fost admisă acțiunea, le este practic imposibil să o ducă la îndeplinire, din moment ce pârâtele nu pot comunica decât obiectivele, nicidecum, în raport de obiectul său de activitate.
Arată recurenta că i-a fost respins cel de-al treilea capăt de cerere în mod eronat, deși adresele pe care le-a emis în decembrie 2007 au valoarea unei puneri în întârziere față de pârâte, așa încât acestea îi datorează sumele astfel cum au fost calculate și puse la dispoziția instanței. Consideră de asemenea că nu poate fi invocată inexistența contractelor de folosință gratuită, ca unic temei al răspunderii acestei cereri, din moment ce pârâtele au o culpă exclusivă privind refuzul de a da curs solicitării reclamantului de a încheia aceste contracte în condițiile legii, astfel că pârâtele nu-și pot invoca propria culpă pentru operarea unui drept.
Solicită așadar, admiterea recursului, cu modificarea sentinței de fond în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere și a obligării pârâtelor a-i comunica terenurile proprietate publică ocupate de obiectivele, precum și cele utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere și reparații, în vederea exprimării acordului, conform art. 36 lit. c) din Legea gazelor 351/2004, a obligării pârâtelor la încheierea contractelor de folosință gratuită pentru terenurile de mai sus, în vederea aplicării dispozițiilor imperative ale art. 256 al. 3 din Legea 351/2003.
Solicită de asemenea, obligarea în fond a pârâtelor la plata taxei de teren începând cu luna decembrie 2007, și care în prezent a fost calculată la nivelul sumei de 191.117 lei.
Pârâta - Gaz Distribuție SA Tg. prin motivele sale de recurs invocă, prioritar, imposibilitatea executării hotărârii recurate, întrucât prima instanță face referire la disp. art.26 pct. 1 din Legea 351/2004, referindu-se doar la, text care nici nu există, în realitate referindu-se probabil la art. 26 lit. i) din lege, ce are în vedere tot sistemul de transport, respectiv "terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele, precum și cele utilizate pentru lucrările de execuție, exploatare, întreținere și reparații".
Arată recurenta că instanța de fond a făcut confuzie între sistemul de transport și cel de distribuție, ce aparțin unor persoane juridice distincte, activitatea de furnizare către consumatori a gazelor revenind SC - Gaz România, iar cea de distribuție aparținând - Gaz Distribuție
Întrucât în fapt, obiectul de activitate al pârâtei-recurente îl reprezintă sistemul de distribuție a gazelor, iar nu sistemul național de transport, iar reclamanta, dar și instanța de fond, au dispus obligarea și la comunicarea terenurilor pe care se află conducte aparținând sistemului național de transport, consideră pârâta că apare ca fiind pe deplin întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în cauză nefiind vorba despre o eroare de temei, din moment ce reclamanta a invocat dispozițiile art. 26 din Legea gazelor nr. 351/2004.
Motivează de asemenea pârâta-recurentă faptul că prima instanță a făcut vorbire despre contractele de folosință cu titlu gratuit pe care ar trebui să le încheie cu reclamanta, dar pentru care ar trebui să plătească taxe, ceea ce contravine art. 256 al. 3 Cod fiscal, întrucât folosința gratuită presupune faptul că nu se datorează taxe de concesionare terenului.
De asemeni, reclamantul nu justifică nici interesul acțiunii ce face obiectul cauzei, din moment ce dispozițiile art. 248 pct. b) Cod fiscal, ce prevăd taxele pe terenuri, sunt anulate sub aspectul redevenței din contractele de concesiune pentru activitatea desfășurată de pârâtă, prin art. 282 Cod fiscal, coroborate cu art. 32 din Legea 351/2004 și art. 284 Cod fiscal.
În mod corelativ, lipsa de interes a acțiunii reclamantului atrage și lipsa calității sale procesuale active, atât timp cât art. 282 Cod fiscal îi interzice stabilirea de taxe speciale, iar contractul de concesiune cu operatorii licențiați în activitatea de distribuție a gazelor naturale a fost oricum scos din sfera autorităților administrative locale, fiind dat în beneficiul Statului Român ca obiect de drept public prin art. 36 alin. 1 din Legea 351/2004, ca serviciu de interes național, autorităților locale fiindu-le interzis a efectua o dublă impunere pe activități și terenuri ce exced sferei lor de activitate, cum este cazul în speță.
Solicită așadar admiterea recursului formulat, cu modificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Municipiul
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul-recurent solicită respingerea recursului pârâtei, care în realitate face confuzie între obiectul acțiunii sale și calitatea de concesionar al serviciului public de distribuție a gazelor naturale a recurentei, deși ceea ce a concesionat nu are nici o legătură cu obiectul acțiunii sale, ce derivă din folosința terenurilor proprietate publică conform art. 36 lit. c) din Legea nr. 351/2004, și pentru care trebuie să existe acordul autorității locale și pentru care acestea sunt îndreptățite a percepe taxa pe teren, de natură pur fiscală prevăzută de art. 253 al. 3 din Legea 571/2003.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat de pârâta - Gaz Distribuție SA Tg. M ca fiind întemeiat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, eronat instanța de fond a procedat la admiterea capătului din acțiunea reclamantului privitor la obligarea pârâtei de a-i comunica terenurile proprietate publică locală ocupate cu obiectivele și a celor utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere și reparații, cu scopul exprimării de autoritățile locale, a acordului prev. de art. 26 pct. 1 din Legea 351/2004 și a încheierii contractelor de folosință gratuită pentru terenurile astfel individualizate.
Ori, în cuprinsul Legii 351/2004 nu există vreun punct 1 al art. 26, acest articol reglementând în fapt drepturile operatorului, în cuprinsul literelor a-
În realitate art. 36 pct. c) din același act normativ prevede că distribuitorul, de gaze are dreptul "c) prin derogările de la prevederile art. 2 al.(1) din Legea 219/1998, să folosească, cu acordul autorității publice locale, cu titlu gratuit, terenurile proprietate publică locale ocupate de obiectivele sistemului de distribuție, precum și pe cele utilizate pentru realizarea lucrărilor de execuție, operare, întreținere și reparații, în condițiile legii".
Totodată, reclamanta solicită prin acțiune a-i fi comunicate de pârâta - Gaz Distribuție SA Tg. M (fila 58 dosar, precizări nr. 50380/2.12.2009), "terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele și a celor utilizate pentru lucrări de execuție, exploatare, întreținere și reparații", în condițiile în care "sistemul național de transport" - - este definit de art. 3 pct. 52 din Legea 351/2004, ca ansamblu de conducte magistrale, precum și instalațiile, echipamentele și dotările aferente ce funcționează la presiuni mai mari de 6, și care sunt transportate în vederea livrării cotei distribuitori, iar licența acestei activități revine SC SA Mediaș. Pârâta deține licența de distribuție pentru sistemul de distribuție - -, ce se constituie ca ansamblul conductelor, instalațiilor de reglare-măsurare, aparate și accesorii ce funcționează la presiunea de lucru de până la 6 inclusiv, cu excepția instalației de utilizare, astfel că, în mod obiectiv, nu putea fi în măsură să comunice datele pretinse de reclamant și admise de instanța de fond, privind - sistemul național de transport.
Instanța de fond a ignorat totodată precizările reclamantului de la fila 67 dosar fond, prin care și-a clarificat pretențiile în sensul obligării pârâtei de a-i comunica terenurile aferente sistemului de distribuție - -, iar nu, în raport de care a admis eronat acțiunea reclamantului, pronunțându-se așadar asupra unui lucru ce nu i s-a cerut.
Numai că, dispozițiile Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel cum a fost modificată prin Legea 241/2003 și au prevăzut scoaterea din domeniul public local al localităților, a rețelelor de alimentare cu gaze naturale, precum și a instalațiilor, construcțiilor și terenurilor aferente, concesionarea lor fiind trecută în atribuțiile statului.
Mai mult, dispozițiile art. 282 al. 4 Cod fiscal prevede expres faptul că autoritățile locale "nu pot institui taxe speciale comercianților din sectorul utilităților publice (gaze naturale)", situație în care singurul interes pe care l-ar putea justifica reclamantul-recurent ar putea consta în prevederea privind exprimarea unui "acord" pentru folosința gratuită a terenurilor pe care se situează
Ori, în acest context reclamantul își invocă propria culpă, de a nu fi în măsură să identifice ea însăși terenurile pretins proprietate publică aferente instalațiilor de gaze, indiferent de concesionarul actual, din moment ce până la apariția Legii 241/2003, de modificare a Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenurile pe care se află situate "rețelele de alimentare cu gaze naturale cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente", au aparținut domeniului public al localităților, fiind așadar de presupus că în arhivele proprii se află și situația privind am plasamentul sistemului național de distribuție ale gazelor naturale pe raza municipiului I, a cărui comunicare o solicită prin acțiune.
Mai mult, reclamanta dispune de procedura specifică prevăzută de Codul d e procedură fiscală, pentru a stabili ea însăși pe calea unei decizii de impunere, eventuala taxă de teren la care pretinde că ar fi îndreptățită pentru suprafețele în litigiu, iar nu să apeleze la exercitarea acestui drept prin intermediul instanței de contencios administrativ cum a procedat în cauză.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va proceda la admiterea recursului promovat de pârâta - Gaz Distribuție SA Tg. M cu consecința modificării în parte a sentinței civile 428/CA/2.06.2009 a Tribunalului Iași, în sensul respingerii acțiunii reclamantului Municipiul I, în contradictoriu cu pârâții - Gaz Distribuție Regiunea -Sucursala I și - Gaz Distribuție Tg.
Raportat acelorași considerente, va fi respins recursul reclamantului Municipiul I, Primarul Municipiului I și Consiliul Local I, în condițiile în care cele două din urmă autorități locale nici nu au figurat ca pârâți în dosarul Tribunalului Iași în care s-a pronunțat sentința civilă 428/CA/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
- Admite recursul introdus de pârâta - Gaz Distribuție Tg. M împotriva sentinței civile nr. 428/CA/02.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamantul Municipiul I în contradictor cu pârâții - Gaz Distribuție Regiunea - Sucursala I și - Gaz Distribuție Tg.
- Respinge recursul introdus de Municipiul I, Primarul Mun. I și Consiliul Local I împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
23.02.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
