Obligația de a face. Decizia 2962/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2962
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr. 537 din 05 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu intimata reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și nu este timbrat cu taxa de timbru de 19,5 și timbrul judiciar de 0.15 lei.
Curtea pune în discuția părții competență materială a Secției Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Craiova în soluționarea cauzei de față.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR consideră că instanța de contencios este competentă să soluționeze litigiul de față.
Pe fond solicită anularea ca netimbrată a cererii de recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 537/05.03.2009 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Primarul mun. C, în contradictoriu cu pârâtul, a fost dispusă rezilierea contractului de închiriere nr. - din 29.12.2004 încheiat între părți și evacuarea pârâtului din spațiul cu destinație de locuință, situat în C, B-dul -, - sac. 5,.2 și a fost obligat pârâtul, către reclamant, la plata sumei de 7750,84 lei reprezentând chirie și majorări până la data de 22.11.2008 și cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2006 - octombrie 2008. sume ce vor fi reactualizate până la data executării efective a hotărârii.
În motivare instanța a reținut că prin contractul de închiriere nr. -/29.12. 2004, reclamanta închiriat pârâtului locuința situată în C, B-dul - nr. 1 B, - 2,. 5,. 2, contractul fiind prelungit conform actelor adiționale întocmite.
S- reținut că prin adresa asociației de locatari, cu sediul în- A Nouă, înregistrată sub nr. 26/17.11.2008, s- comunicat faptul că pârâtul are debite în sumă de 4517,84 lei, ce reprezintă neplată întreținere pentru perioada decembrie 2006 - octombrie 2008, iar prin documentul informativ emis de Direcția Taxe și Impozite Locale C, s- făcut cunoscut că pârâtul nu achitat chiria, (inclusiv majorări) până la data de 27.11.2008, în sumă de 3233 lei.
În aceste condiții, pârâtul încălcat dispoz. art. 7 lit. e din contractul de închiriere,dar și dispoz. art. 9, cu consecința rezilierii contractului de închiriere.
Totodată, potrivit art. 10 din contractul de închiriere, dacă locatarul încălcat dispoz. art. 7 și 9 din contract, acesta va fi evacuat din locuință și obligat să achite sumele privind chiria și cheltuielile comune ce- privesc.
Cele invocate prin acțiune sunt susținute cu actele depuse la dosar de către reclamantă, în cauză, fiind incidente și dispozițiile art. 969 Cod Civil.
Pârâtul nu formulat întâmpinare, iar la judecarea cauzei fiind prezent precizat că recunoaște cele arătate prin acțiune și se obligă să achite sumele de bani pretinse de reclamant.
În consecință, faptele sunt dovedite de către reclamantă, care fost vătămată prin prejudicierea cu sumele de bani ce reprezintă chiria și cotele părți de întreținere, iar culpa pârâtului este evidentă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 30.03.2009 pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare s-a prezentat starea de fapt, situația familială pârâtului, arătându-se totodată că se încearcă achitarea debitului și stingerea litigiului în acest fel.
În ședința publică din 17.06.2009 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei.
Așa cum rezultă din acțiunea formulată și din contractul de închiriere, nr. - din 29.12.2004 încheiat între Consiliul Local al Mun. C și pârâtul, între părți există un raport de locațiune, ce are la bază dispozițiile Legii nr. 114/1996.
Rezilierea contractului, evacuarea chiriașului și obligarea sa la plata cheltuielilor de întreținere și a chiriei restante se face conform art. 969 Cod civil, în baza contractului de închiriere și a dispozițiilor Legii nr. 114/1996, între părți existând raporturi civile, de locațiune ce nu reprezintă acte ale autorității administrației publice supuse Legii nr. 554/2004.
În consecință, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine instanței civile și nu celei de contencios administrativ și fiscal.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 304 pct. 3 și art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul pârâtului, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare, conform art. 1 pct. 1 Cod pr. civilă Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr. 537 din 05 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu intimata reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Craiova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. SL
Ex.3//14.07.2009
Jud. fond Gh.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie