Obligația de a face. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Sentința nr. 3F/CA/2008 Dosar Nr-

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă

- - - - - JUDECĂTOR 3: Doina

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată reclamantul acțiunii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Comisia pentru Manageri Publici, și chemata în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, având ca obiect - obligarea pârâtei la efectuarea evaluării evaluări performanțelor manageriale pentru anul 2006 și plata cheltuielilor de judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 ianuarie 2008, care au fost consemnate în încheiere din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 14 ianuarie 2008 și apoi pentru data de 21 ianuarie 2008.

CURTEA

Asupra acțiunii de față constată că:

La data de 24. 04.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții inisterul nternelor și eformei dministrative și omisia pentru anageri ublici p. B și a solicitat pe calea contenciosului administrativ să fie obligate pârâtele să efectueze evaluarea performanțelor manageriale pentru anul 2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că:

Pârâtul inisterul nternelor și eformei dministrative în calitate de succesor al Ministerului Administrației și Internelor prin Unitatea Centrală de Reformă în Administrația Publică, asigură Secretariatul Comisiei pentru Publici, care este un organism de interes general, independent și care are sediul și funcționează la pârâta 1.

În perioada 1.01.2005 - 10.05.2006, reclamantul a activat ca și manager public asistent la Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția de Supraveghere și Control Vamal, iar după 10.05.2006, funcționat ca manager public asistent la Ministerul Finanțelor Publice - Oficiu de Plăți și Contractare Phare conform poziției 69-88 din Carnetul de muncă depus la dosar.

Mai arată că, în Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale cu nr. -/26.01.2007, emis de Ministerul Finanțelor Publice și întocmit de superiorul ierarhic a primit calificativul foarte bine.

La data de 16.02.2007, reclamantul a depus o cerere în vederea efectuării performanțelor manageriale pentru anul 2006, în termen de 30 de zile de la comunicare, dar pârâtele au refuzat în mod nejustificat să dea curs cererilor și dispozițiilor art. 14 alin. 3 din OUG nr. 56/2004 aprobată prin Legea nr. 452/2004 și art. 37 din Anexa la HG nr. 783/2005.

Prin refuzul pârâtelor de a efectua și finaliza evaluarea performanțelor manageriale pentru anul 2006, i se limitează dreptul la cariera profesională.

În drept și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 55, 60, 60-1, 60-2 din Legea nr. 188/1999, art. 40 și Anexa la HG nr. 1209/2003, art. 14 din OUG nr. 56/2004 aprobată prin Legea nr. 452/2004, art. 7alin.(1) lit. c), 9 alin 81) lit. f și h), 36, 37 din HG nr. 783/2005.

În probațiune a depus înscrisuri: copie de pe carnetul de muncă și copie de pe Raportul de evaluare profesională individuală nr. -/26.01.2007, și copie de pe cererea din 16.02.2007 și dovada comunicării către pârâtă.

În concluzi, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.

A timbrat legal acțiunea ( 2-3).

În cauză, s-au depus înscrisuri de către reclamant la fila 4-17 dosar, sus menționate.

La termenul din 7.05.2007, reclamantul a depus o copie de pe Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale a funcționarului public nr. 6977/01.02.2007, 24-25 privind perioada 1.12.2005-9.05.2006 întocmit de către Autoritatea Națională a Vămilor B - contrasemnat de vicepreședinte la 05.02.2007( 26).

Față de acțiunea formulată de reclamant, pârâtul inisterul nternelor și eformei dministrative a formulat Întâmpinare, ( 28-29 dos.), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocând faptul că "evaluarea performanțelor manageriale ale managerilor publici se aprobă de către Comisia pentru Publici pe baza evaluărilor de către grupurile de experți conform procedurilor aprobate de către această Comisie" și art. art. 3 din OUG nr. 56/2004.

În esență, pârâta pârâtul inisterul nternelor și eformei dministrative a solicitat admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii față de acesta pe motiv că nu are calitate procesuală pasivă.

La termenul din 4.06.2007, reclamantul a depus o serie de înscrisuri susținând în continuare că înțelege să se judece cu ambele pârâte, sens în care a depus înscrisuri de la 30 dosar pentru comunicare cu pârâtele și f 34 - 42 emanate de la cele 2 pârâte, adresă către reclamantul, copie de pe Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru Publici, adresa inisterul nternelor și eformei dministrative către Asociația din România, copia Ordinului nr. 788/6.05.2005, corespondența între Asociația din România și pârâtul inisterul nternelor și eformei dministrative.

Reclamantul și-a precizat acțiunea la fila 57-58 dosar, prin care a solicitat și obligarea pârâtelor în solicitat la plata sumei de 2669,82 RON, reprezentând diferențe salariale corespunzătoare unui salariu de bază mai mare cu 5% față, de cel avut în perioada 1.01.2006 - 31.03.2007, motivând că în lipsa raportului final de evaluare nu a putut fi promovat conform prevederilor legale.

De asemenea, cu privire la aceste drepturi diferențele salariale - a formulat și plângere prealabilă la pârâte, de la care nu a primit nici un răspuns.

Reclamantul a inclus în precizarea de acțiune și a efectuat defalcat calculul acestor pretenții ( 58) și a precizat și temeiul de drept al precizării acțiunii -pretențiile.

La termenul din 2.07.2007 reclamantul a depus la dosar o copie de pe Note de ședință, depuse în dosarul nr-, litigiu cu aceleași pârâte (având ca obiect evaluarea profesională pe anul 2005) solicitând conexarea dosarului prezent 697/2007 cu dosarul 698/2007 (59-61).

Întrucât pârâtele nu au dat curs cererii reclamantului acesta și-a majorat pretențiile la termenul din 3.09.2007, prin Precizarea de acțiune înregistrată la 30.07.2007, în cuantum de 5553,9RON cu procentul de 15% la salariu avut în 1.01.2007( 62, 63) și copie de pe plângerea prealabilă (64 - 66) și copie de pe cartea de muncă, una filă cu pozițiile privind perioada în discuție, copia adresei inisterul nternelor și eformei dministrative și tichet recomandată cu confirmare de primire 67- 68, și copie de rezultatele finale ale evaluării pentru anii 2003, 2004, privind managerii publicii ( 69-70),

Din lipsă de procedură, din lipsă de apărare pentru Comisia de Manageri Publici și față de cererea acesteia s-au acordat de mai multe ori termene, dat fiind lipsa poziției clare a pârâtei 2, și lipsa Raportului de evaluare final pentru anul 2006 și lipsa punctului său de vedere privind pretențiile reclamantului.

Reclamantul și-a precizat la fila 76 -78, cuantumul pretențiilor - diferențe salariale la suma de 7423,56 RON.

Văzând tergiversarea pârâtelor pentru clarificarea problemei în cauză, la ședința din 15. 10.2007, pârâta 2 Comisia pentru Manageri Publici a depus o copie de pe Decizia nr. 25 din 10.07.2007, de evaluare a performanțelor reclamantului, privind managerii publici Oficiu de Plăți Phare, ( 84 dosar) fără a se preciza în decizie și nici pârâta pentru ce perioadă și pentru care an s-a efectuat evaluarea finală și s-a emis Decizia nr. 25/10.07.2007.

S-au mai depus copii de pe Cartea de muncă ( 85-87) de către reclamant.

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2007, Comisia pentru Manageri Publici a formulat Întâmpinare ( 95-99 dosar), a solicitat respingerea acțiunii motivând că evaluarea se efectuează în 2 etape și că nu a fost de rea credință, că datorită faptului că a existat un litigiu pe rol cu privire la prima parte a evaluării nu s-a putut emite decizia finală.

În esență, pârâta 2 solicitat să se constate că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de soluționarea a unei cererii, dat fiind faptul că pentru a se putea emite și comunica Decizia, a fost și este necesar ca cele două evaluări, respectiv, cea a superiorului ierarhic și cea a grupului de experți să fie efectuate și să corespundă condițiilor impuse de prevederile legale incidente, astfel încât rezultatele acestor evaluări, rămase definitive, să poată sta la baza rezultatului final al evaluării profesionale individuale a reclamantului, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru același motive, a apreciat că celelalte capete de cerere, fiind subsidiare primului capăt de cerere, trebuie respinse.

În temeiul art. 60 și următoarele din Codul d e procedură civilă înțelege că cheme în garanție instituțiile ale căror angajați aveau obligația dea întocmi corect și în termenele legale rapoartele de evaluare a reclamantului, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor B, urmând că situația în care se va admite acțiunea reclamantului, să fie obligat de cel chemat în garanție să vireze sumele acordate reclamantului.

La întâmpinare Comisia pentru Manageri Publici a anexat înscrisuri ( 100 - 101), Decizia nr. 461 din 29 septembrie 2007, privind componența Comisiei pentru Manageri Publici.

În cauză, față de actele depuse de pârâta 2 și de lipsa calității de reprezentant al pârâtei, nefiind dovedită calitatea de președinte a Comisiei și ținând cont că nu are personalitate juridică Comisia pentru Manageri Publici instanța a acordat termen punând în vedere pârâtei să depună înscrisuri privind calitatea de reprezentant a pârâtei 2.

Cu privire la Întâmpinarea formulată de Comisia de manageri Publici și chemarea în garanție, reclamantul a formulat Nota de ședință 108 solicitând admiterea acesteia și a depus copie de pe e - mailul înaintat de Comisie, reclamantului ( 109), solicitat pentru demararea procedurii de evaluare profesională pentru 2006.

La termenul din19.11.2007, instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive inisterului nternelor și eformei dministrative, motivat și pe care a admis-o, conform încheierii de ședință ( 115-116), iar asupra excepției lipsei de reprezentant a Comisiei Publici, instanța a solicitat din nou relații de la această pârâtă, prorogând pentru termenul următor.

S-au solicitat relații pârâtei 2 în acest sens ( 115-119).

La dosar pârâta 2 depus copie de pe procesul - verbal din ședința Comisiei pentru Publici - 10. 09.2007, ( 120-121) și precizări, ( 123 - 124), arătând că președinte al Comisiei este doamna, fără a face însă această dovadă cu acte, sens în care s-a acordat un nou termen și s-au solicitat din nou relații necesare ( 27).

Față de cele solicitate de instanță și pentru a se pronunța asupra excepției lipsei de reprezentat al pârâtei 2 Comisia pentru Manageri Publici a depus Precizări ( 131- 132) prin care a solicitat respingerea acțiunii, și a invocat faptul că nu are personalitate juridică, a depus copie de pe procesul - verbal al ședinței din 10.09.2007.

La termenul din 7 ianuarie 2008, reclamantul prezent personal a depus o cerere de micșorare a câtimii pretențiilor cu copie de cartea de muncă, copie de pe sentință a Curții de APEL BRAȘOV ca și practică judiciară în materie.

Instanța, față de excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei 2 doamnei a pus-o în discuția părților la termenul din 7. 01.2008, respingând-o motivat.

În ce privește precizarea de acțiune - de micșorarea pretențiilor, instanța a apreciat că nu se impune comunicarea acesteia pârâtelor.

Așa fiind, instanța a acordat cuvântul pe fond față de actele de la dosar, amânând pronunțarea o săptămână pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului reține în fapt și în drept următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de manager public - asistent la pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B - Direcția Control în perioada 1.01.2005- 10.05.2006, iar în perioada 10.05.2006 - 12.11.2007 - ca manager asistent la Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul Plăți și Contractare Phare, aspecte ce rezultă din copia și mențiunile efectuate în carnetul de muncă al reclamantului (13-14) poziția 69-88.

În calitatea sa de manager public, pentru activitatea desfășurată anual trebuia să i se întocmească raportul de evaluare profesională individuală pentru activitatea sa.

Din întreg probatoriu de la dosar rezultă că reclamantul a depus diligențe către Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și către Comisia pentru Manageri Publici pentru a intra în posesia acestui raport de evaluare finală, respectiv a Deciziei de rezultat final.

A formulat plângere prealabilă, atât cu privire la primul petit - de evaluarea performanțelor profesionale manageriale cât și cu privire la diferențele salariale ce le-ar fi încasat dacă ar fi avut la timp efectuată evaluarea (137).

Se constată că potrivit prevederilor art. 3 din OUG nr. 56 /2004 obligația evaluării profesionale manageriale individuale revine Comisiei pentru Manageri Publici.

Cum în cauză, abia la data de 15.10.2007 s-a comunicat la dosar o copie de pe Decizia de evaluare finală și rezultatele activității de manager public, dar această decizie este pentru anul 2005 și nu pentru anul 2006 rezultă că, pârâta 2 nu s-a conformat prevederilor legale, astfel că sub aspectul cererii reclamantului de la petitul 1 din acțiune se reține că, pârâta 2, până la data pronunțării prezentei hotărârii nu a făcut dovada evaluării profesionale pentru anul 2006, sens în care va fi obligată pârâta Comisia pentru Manageri Publici, să efectueze evaluarea profesională a activității desfășurată ca manager public de reclamant pentru anul 2006. Deci, se va admite petitul 1 din acțiune.

Conform art. 3 alin.3 din OUG nr. 56/2004, pârâta îndeplinește atribuțiile în domeniul evaluării, încadrării în trepte, repartizării, promovării, soluționării contestațiilor și al excluderii din categoria managerilor publici, asigurând transparența, imparțialitatea, reprezentativitatea și obiectivitatea. În urma evaluării performanțelor profesionale a managerilor publici, pârâta emite o decizie potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 și 2 din OUG nr. 56/2004.

Din probele de la dosar, rezultă că pârâta, până la promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, nu și-a îndeplinit obligația de emitere și de comunicare a deciziei privind rezultatele evaluării profesionale a managerului public pentru anul 2006.

Nu a fost îndeplinită până în prezent obligația de evaluare profesională și de comunicare a deciziei în ceea ce privește funcția de manager public special, pentru anul 2006.

În aceste condiții se reține că acțiunea reclamantului, formulată în baza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004; este fondată cu privire la emiterea și comunicarea deciziei privind rezultatele evaluării profesionale ale managerului public, reclamant, pentru anul 2006.

Pentru aceste motive, raportat la înscrisul de la fila 84 dosar, urmează a admite cererea reclamantului de obligarea pârâtei 2 la emiterea deciziei de evaluare finală a performanțelor manageriale pentru anul 2006, ca fiind întemeiată și legală.

În ce privește petitul 2 al acțiunii, instanța apreciază că cererea reclamantului formulată și precizată, respectiv sub aspectul micșorării câtimii este întemeiată și legală pentru următoarele considerente:

Activitatea de manager public a fost desfășurată de reclamant pentru anul 2006 la Autoritatea Națională a Vămilor B, și la Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plății și Contractare Phare, iar evaluarea la timp a activității sale profesionale individuale, îi dădea posibilitatea reclamantului să beneficieze de anumite sporuri salariale să participe la examene de promovare sau în alte funcții în administrația publică.

Se reține că, prin neefectuarea raportului de evaluare, prin neemiterea deciziei de evaluare a performanțelor profesionale pentru anul 2006, în timp util, pârâta 2 Comisia pentru Manageri Publici, i-a limitat dreptul de promovare în carieră și evident l-a lipsit pe reclamant de încasarea drepturilor salariale cuvenite gradului profesional.

În acest sens se reține și mențiunea din Decizia nr. 25/10.07.2007, de evaluare a activității sale pentru anul 2005, la art. 1, 2 (a,b,c), din care rezultă că acesta a fost promovat în gradul profesional de la "asistent" la "special" conform art. 11 alin. 2 lit. b din OUG nr. 56/2004, a fost reconfirmată treapta profesională, treapta 2 - promovare rapidă în grad profesional de la "asistent" la "special", reconfirmat statutul de manager public, deținut de reclamantul. Conform art. 3, rezultă că această decizie trebuia comunicată autorității publice unde reclamantul și-a desfășurat activitatea pentru a-și valorifica această decizie și dreptul său la promovare în cariera de manager public.

Întrucât decizia cu numărul de mai sus, s-a emis pentru anul 2005, nu și pentru anul 2006 și a fost comunicată aproape după 10 luni, desigur că reclamantul a fost prejudiciat în drepturile sale salariale, încât în loc să beneficieze de sporul de 10% la salariu de bază avut la 1.01. 2007, acesta nu a încasat acest spor, ceea ce conduce la ideea că drepturile - diferențele salariale i se cuvin pe perioada 1.01.2007 - 12. 11. 2007- spor calculat la salariu de bază, calcul comunicat și pârâtei 2, efectuat dar defalcat de reclamant prin precizarea de acțiune depusă la dosar ( 62 ), la care pârâta nu a formulat nici un punct de vedere, nici nu a depus contracalculul acestor pretenții salariale, trecându-le sub tăcere.

Verificând dispozițiile art. 2,14,19 din OG nr. 56/2004 și Anexa la aceasta, raportat la prevederile art. 34 alin. 2 din OG nr. 10/2004 și art. 37,39 din HG nr. 783/2005 precum și prevederilor art. 40 alin. 1 și Anexa 3 din HG 1209/2003 și având în vedere Decizia nr. 465/2005 a Primului Ministru de numire a membrilor Comisiei de evaluare a managerilor publici, raportat la înscrisurile de la dosar, respectiv copia Deciziei nr. 25 din 10.07.2007 de constituirea Comisiei managerilor emisă de pârâtă și având în vedere faptul că reclamantul a depus la dosar copie de pe sentința nr. 78/2007 rămasă definitivă și irevocabilă prin care a fost obligată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor să îi plătească diferențe salariale (tot pentru neevaluarea profesională) pentru perioada 11.01.2006 - 31.03.2007, desigur că, precizarea reclamantului cu privire la perioada pentru care solicită diferențele salariale este perioada cuprinsă între 1.04.2007-12.11.2007 conform cererii de micșorare a câtimii depusă la 7.01.2008 la dosar.

Ținând cont de faptul că, reclamantul și anterior prezentei, a obținut tot pe cale judecătorească diferențe salariale pentru aceleași rațiuni și argumente ca și cele prezentate mai sus, desigur că instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și aceste aspecte - legale dar și practica juridică unitară în materie.

Așa fiind, instanța va obliga pârâta 2 Comisia pentru Manageri Publici la plata sumei de 6598,5 lei către reclamant, cu titlu de diferențe salariale calculate în procent de 10%, doar pentru perioada 1.04.2007-12.11.2007, constatând că această cerere este întemeiată și legală.

Instanța apreciază ca întemeiată și legală cererea formulată și precizată de reclamant, cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei, de 6598,3 RON cu titlu de diferențe salariale calculate corespunzător unui salariu de bază mai mare cu 10% decât cel avut de reclamant la data de 1.01.2007 - 12.11.2007, dată la care reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu prin acordul părților conform mențiunii de la poziția 92 din Carnetul de muncă (140).

Având în vedere faptul că, în ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, instanța a admis-o motivat prin încheierea de ședință din 19.11.2007, (fila 115-116), instanța nu va reveni asupra acestei excepții, urmând a respinge acțiunea reclamantului față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Întrucât în cauză s-a reținut culpa pârâtei 2, chiar dacă aceasta a emis decizia, de evaluare a performanțelor profesionale a reclamantului, pentru anul 2005 ( 172), dar cu întârziere la data de 10.07.2007, iar pentru anul 2006 nu a emis Decizia pentru că cererea în pretenții a fost admisă, urmează a fi obligată această pârâtă în baza art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză - taxă judiciară, timbru judiciar și onorariu avocat în cuantum de 804,30 lei conform chitanței de la dosar ( 3 și 36).

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, urmează a înlătura apărarea pârâtei 2 Comisia pentru Manageri Publici ca neîntemeiată și nelegală formulată prin Întâmpinare și Concluzii scrise, depuse la dosar.

În ce privește cererea formulată de pârâta Comisia pentru Manageri Publici de chemare în garanție a Autorității Naționale a Vămilor B, instanța, față de actele de la dosar urmează aor espinge ca neîntemeiată și nelegală, constatând că de fapt a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească să-i plătească reclamantului diferențele drepturilor salariale pentru perioada pentru perioada 11.01.2006- 31.03.2007, iar în cauză nu se află în culpă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în B,-,.205,.6 în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Manageri Publici cu sediul în B, nr. 1A, sector. 1 și în consecință:

Obligă pârâta să efectueze evaluarea performanțelor manageriale ale reclamantului pentru anul 2006.

Obligă Comisia pentru Manageri Publici să-i plătească reclamantului suma de 6.598,3 RON reprezentând echivalentul diferențelor salariale pentru perioada 01.04.2007-12.11.2007, corespunzătoare unui salariu de bază mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 01.01.2007 - 12.11.2007.

Respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea formulată de pârâta Comisia pentru Manageri Publici de chemare în garanție a Autorității Naționale a Vămilor

Obligă pârâta Comisia pentru Manageri Publici să-i plătească reclamantului suma de 804, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 21 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red. - 21.01.2008

Dact. - 24. 01.2008/4ex

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Doina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Brasov