Obligația de a face. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3.049
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Gabriel Adrian
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL CNP RIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1378 pronunțată în data de 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL CNa vând ca obiect obligația de a face-taxă de concesiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. în reprezentarea intereselor intimatei cu împuternicire avocațială aflată la fila 9.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 18.11.2009, intimata a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat ca nefondat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea căii de atac.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că în ceea ce privește excepția prescripției, recurentul a calificat în mod greșit plățile parțiale ca fiind o recunoaștere a datoriei, fiind achitată contravaloarea taxei de concesiune și de sponsorizare; indexarea pentru perioada anilor 1995-1999 fost pretinsă fără temei legal sau contractual așa cum în mod corect a fost reținut de către instanța de fond.
În ceea ce privește cererea reconvențională se arată că aceasta a fost formulată cu scopul de a tranșa definitiv litigiului, societatea a solicitat instanței să constate neexistența dreptului reclamantului de a solicita indexarea taxei de concesionare cu rata inflației. Se mai arată că încă din anul 2003 există divergențe cu privire la dreptul de a calcula și pretinde plata taxelor de concesiune și sponsorizare, în perioada1995-1999 terenul se afla în posesia reclamantului, predarea s-a făcut în martie 1999. Tribunalul Clujs -a pronunțat prin sentință irevocabilă cu privire la efectele contractului de concesiune care se produceau de la data semnării procesului verbal de predare-primire a terenului. Se solicită acordarea de cheltuieli de judecată sens în care se depune chitanța fiscală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1.378 din data de 20 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL C-N, în contradictoriu cu pârâta C-N, cu privire la obligarea pârâtei la plata debitului aferent taxelor de concesiune și sponsorizare stabilite prin contractul nr. 25.899/1998 și a majorărilor de întârziere aferente anului 2003.
Prin aceeași sentință, s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata debitului și majorărilor de întârziere pentru perioada 2004-2009 și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta
De asemenea, s-a constatat inexistența dreptului reclamantului Municipiul C-N de a solicita indexare taxei de concesiune cu rata inflației pentru perioada cuprinsă între anii 1995-1999.
În final, a fost obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 6.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a examinat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2003, constatând că aceasta este întemeiată din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 91 Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel; termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Or, a precizat instanța de fond, dreptul reclamantului de a solicita debitul privind taxa de concesiune și taxa de sponsorizare pentru anul 2003 s-a prescris începând cu data de 01.01.2009. În acest sens nu poate fi reținută afirmația reclamantului privind întreruperea termenului de prescripție prin plata unei părți din debit, plată care operează ca o recunoaștere a datoriei, în condițiile în care, în mod constant, pârâta a negat dreptul reclamantului de a calcula taxa de concesiune și de sponsorizare prin indexarea cu rata inflației pe perioada 1995-1999.
Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată, cererea reconvențională fiind fondată, din următoarele considerente:
Prin prezenta cerere reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata debitului aferent taxelor de concesiune și de sponsorizare calculat ca urmare a indexării cu rata inflației pentru perioada 1995-1999. Debitul astfel calculat a fost solicitat pentru perioada 2003-2009.
Tribunalul a constatat însă că, prin sentința civilă nr. 1337/C/2003 a Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1151/2003 a Curții de Apel Clujo acțiune similară a reclamantului, privind o altă perioadă, a fost respinsă, instanțele judecătorești neîmbrățișând opinia reclamantului cu privire la modul de calcul a taxei de concesiune și indexare prin indexarea cu rata inflației pentru perioada 1995-1999.
S-a reținut în considerentele acestor hotărâri că la data încheierii contractului de concesiune, data licitației organizate pentru concesionarea terenului ce face obiectul convenției încheiate între cele 2 părți litigante, era în vigoare Legea nr. 15/1990, astfel încât, reținând principiul neretroactivității legii în timp, raporturilor juridice născute la acea dată nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 219/1998 și nici nr.HG 216/1999. La data încheierii contractului de concesiune, valoarea redevenței din caietul de sarcini a fost menținută, deși în eventualitatea în care s-ar fi apreciat că prețul de concesionare la care s-a adjudecat terenul încalcă dispozițiile în vigoare la acea dată, concedentul avea posibilitatea de a refuza încheierea contractului de concesiune, sub sancțiunea achitării unor eventuale despăgubiri. Admiterea pretențiilor reclamantului ar echivala în fapt cu invocarea propriei culpe, concesionarul fiind pus în situația de a achita o taxă de concesiune disproporționată pentru servicii de care nu a beneficiat.
Rezultă din cele arătate mai sus că s-a decis, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, că reclamantul nu poate solicita obligarea pârâtei la plata unei taxe de concesiune și de sponsorizare calculate ca urmare a indexării cu rata inflației pentru perioada 1995-1999. În consecință, a apreciat instanța de fond, chiar dacă în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect, sentința civilă nr. 1337/C/2003 a Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1151/2003 a Curții de Apel Cluj produce însă efectul puterii de lucru judecat, tribunalul nemaiavând posibilitatea de a analiza dacă modalitatea de calcul a taxei de concesiune și de sponsorizare a reclamantului este sau nu legală.
În acest context, pârâta achitând taxele în discuție în concordanță cu cele statuate prin hotărârile judecătorești menționate anterior, aspect necontestat de către reclamant, tribunalul a constatat că aceasta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, acțiunea reclamantului fiind nefondată.
Pentru aceleași considerente, având în vedere cele statuate în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1337/C/2003 a Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1151/2003 a Curții de Apel Cluj cu privire la modalitatea de calcul a taxelor de concesiune și de sponsorizare, tribunalul a constatat că cererea reconvențională formulată de pârâtă este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a dispus în consecință. Contrar susținerilor reclamantului, tribunalul a constatat că prin cererea reconvențională formulată, pârâta a investit instanța cu soluționarea unei cereri în constatare, respectiv de constatare a inexistenței unui drept al reclamantului, cerere perfect admisibilă în această formă procedurală.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata în favoarea pârâtei a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a onorariului de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312.pr.civ. a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL CNp rin PRIMAR solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune asupra sumelor pretinse cu titlu de taxă de concesiune și taxa de sponsorizare, la care se adaugă majorările conform contractului de concesiune pentru anul 2003.
În aceste condiții, reclamantul a arătat că pârâta a efectuat plăți parțiale ale debitului aferent anului 2003, ceea ce înseamnă că a recunoscut existența sumelor, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 1865 alin. 3 Cod civil, întreruperea civilă a prescripției intervenind și prin recunoașterea de către debitor a dreptului celui contra căruia prescrie, precum și cele ale art. 16 lit. a din Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel că efectuarea plăților parțiale anuale de către cesionar întrerup prescripția.
Referitor la admiterea cererii reconvenționale, conform dispozițiilor art. 119.pr.civ. reclamantul relevă că această cerere este un act procedural prin intermediul căruia pârâtul urmărește valorificarea unui drept propriu față de reclamant, dar în speță, pârâta nu precizează care este acel drept pe care ar dori să-l valorifice, ci doar solicită preîntâmpinarea unor noi litigii, din 5 în 5 ani, aspect ce nu poate fi reținut ca o pretenție a pârâtei în legătură acțiunea reclamantului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că recurentul a calificat în mod greșit plățile parțiale pe care le-a efectuat ca fiind o recunoaștere a datoriei, iar achitarea lunară a contravalorii taxei de cesiune și de sponsorizare s-a efectuat în baza contractului nr. 25.899/1998 încheiat între părți, indexarea taxei de concesionare pentru perioada cuprinsă între anii 1995 și 1999 fiind solicită de reclamant fără nici un temei legal sau contractul, motiv pentru care a contestat-o și nu a achitat-
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prima instanță în mod corect a reținmut că la data încheierii contractului de concesiune, data licitației organizate pentru concesionarea terenului ce face obiectul convenției încheiate între cele 2 părți litigante, era în vigoare Legea nr. 15/1990, astfel încât, reținând principiul neretroactivității legii în timp, raporturilor juridice născute la acea dată nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 219/1998 și nici nr.HG 216/1999. La data încheierii contractului de concesiune, valoarea redevenței din caietul de sarcini a fost menținută, deși în eventualitatea în care s-ar fi apreciat că prețul de concesionare la care s-a adjudecat terenul încalcă dispozițiile în vigoare la acea dată, concedentul avea posibilitatea de a refuza încheierea contractului de concesiune, sub sancțiunea achitării unor eventuale despăgubiri. Admiterea pretențiilor reclamantului ar echivala în fapt cu invocarea propriei culpe, concesionarul fiind pus în situația de a achita o taxă de concesiune disproporționată pentru servicii de care nu a beneficiat.
Susținerile recurentului referitoare la greșita reținere a prescripției dreptului la acțiune asupra sumelor pretinse cu titlu de taxa de concesiune și taxă de sponsorizare și majorările de întârziere, deoarece intimata ar fi recunoscut existența acestor sume prin efectuarea unor plăți parțiale și astfel cursul prescripției ar fi întrerupt nu poate fi primită. Din tabelul depus la fila 10 dosar fond, referitor la taxa pretinsă și taxa achitată rezultă în mod clar că intimata s-a raportat la contractul nr 25899/1998 si HCL nr 57/1994 si art 14 din Legea nr 50/1991. Întrucât părțile au menținut în contractul de concesiune încheiat în anul 1998 valoarea taxei de concesiune din caietul de sarcini din 1994, desi concedentul putea solicita o taxă într-un cuantum superior, sau putea refuza încheierea contractului, Curtea nu poate reține că suntem în prezența unei plăți parțiale - în raport de pretențiile recurentului ci în prezența unei plăți integrale în raport de contractul de concesiune, ceea ce nu echivalează cu o recunoaștere a datoriei și astfel cu o ieșire voluntară din pasivitate a debitorului.
Cât privește aserțiunile legate de cererea reconvențională - nici acestea nu au un suport legal. Intimata - reclamantă reconventional este îndreptățită să formuleze o acțiune în constatarea inexistenței unui drept al recurentei - pârâtă reconvențional, în speță dreptul de a solicita indexarea taxei de concesiune pentru perioada 1995-1999. Potrivit art 7 din contractul nr 25899/1998 indexarea se aplică începând cu anul predării terenului către concesionar, care potrivit procesul verbal de predare primire nr 13185/16.03.1999.
Față de cele ce preced Curtea, potrivit art 312 cod pr civ va respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL CNp rin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1.378 din 20 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o va menține în întregime.
Potrivit art 274 cod pr civ va obliga recurentul la plata în favoarea intimatei a sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată - onorariu avocat - (fila 10 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL CNp rin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1.378 din 20 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul MUNICIPIUL C N la plata în favoarea intimatei SC SRL a sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red.
Dact./4 ex.
Jud.fond..
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Gabriel Adrian
