Obligația de a face. Sentința 3008/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3008

Ședința publică din data de 30 septembrie 2009

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat", prin consilier juridic, lipsind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta, prin consilier juridic, arată că nu mai are înscrisuri de depus.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Pârâta, prin consilier juridic, având în vedere și soluția Curții Constituționale, solicită respingerea acțiunii.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2007, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT", obligarea acesteia din urmă să îi vândă, în condițiile OG nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002, apartamentul nr. 2 situat în B, str. Dr. nr. 63, etaj 1, sector 5, pe care îl deține în calitate de chiriaș, conform contractului de închiriere nr. 6090/15.05.2006.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că locuiește în acest apartament încă din 1994, în baza unui contract de închiriere încheiat de defunctul său soț cu Primăria mun. B, apartament care, pe parcursul locațiunii, a trecut din administrarea Primăriei, respectiv SC SA, în cea a pârâtei.

La solicitarea sa adresată pârâtei, de a-i fi vândut apartamentul în temeiul ordonanței susmenționate, pârâta i-a invocat prevederile noii Ordonanțe nr. 28/2007, potrivit căreia vânzarea se realizează prin licitație deschisă, cu aprobarea.

La acest refuz, reclamanta a înțeles să promoveze prezenta acțiune, în cuprinsul căreia a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a acestui nou act normativ, pe care îl consideră discriminatoriu.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în ședința publică din data de 21 noiembrie 2007, pârâta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT" a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând pe de o parte posibilitatea, iar nu obligativitatea sa de a vinde apartamentele aflate în administrarea sa, iar pe de altă parte inexistența dreptului reclamantei, consacrat legal, de a cumpăra direct apartamentul, nou reglementare instituind procedura licitației deschise pentru aceasta. În condițiile lipsei oricărui temei legal pentru vânzarea apartamentelor aflate în administrarea sa, direct către chiriași, solicitarea reclamantei poate fi considerată o imixtiune sau o constrângere și contravine principiului libertății contractuale, având în vedere că nimeni nu poate fi obligat să contracteze împotriva voinței sale.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

1. Reclamanta este titulara unui drept de locațiune asupra apartamentului nr. 2, situat în mun. B, str. Dr. nr. 63, sector 5, în baza contractului de închiriere nr. 6090/15.05.2006 ( 14 dosar tribunal) încheiat cu pârâta EGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT", în calitate de locator, contract încheiat pentru perioada 04.05.2006 - 08.04.2009.

2. Prin cererea înregistrată la sub nr. 3284/20.03.2007 ( 13 dosar tribunal), reclamanta a solicitat acesteia cumpărarea locuinței în litigiu, în considerarea calității sale de chiriaș.

3. Prin adresa nr. 3284/05.04.2007 ( 12 dosar tribunal), pârâta i-a comunicat reclamantei refuzul său de vânzare, invocând pe de o parte reglementarea legală potrivit căreia vânzarea locuințelor aflate în administrarea sa se poate face doar prin licitație, iar pe de altă parte, chiar și pentru vânzarea la licitație, este necesară apariția noi Hotărâri de Guvern pentru organizarea și funcționarea, care urma a fi adoptată în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a OG nr. 28/2007.

4. Potrivit OG nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Protocolului de Stat", astfel cum a fost modificată prin OG nr. 28/2007, variantă a legii în vigoare la momentul formulării cererii de cumpărare de către reclamanta, statua, în art. 11 alin. 1 că "Imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea -, care au situația juridică clarificată și nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanțe", anume - potrivit art. 13 -"prin licitație deschisă, în condițiile prezentei ordonanțe".

Procedura de derulare a vânzării acestor imobile este reglementată în art. 14 și următoarele ale legii.

5. Din prevederile acestui act normativ reiese că licitația deschisă era&este singura posibilitate de vânzare a imobilele aflate în proprietatea privată a statului și administrarea, nefiind reglementat dreptul chiriașilor de a cumpăra direct aceste locuințe.

6. PrinDecizia nr. 839/2009 a Curții Constituționalea fost respinsă ca nefondată excepția de neconstituționalitate a prevederilor OG nr. 28/2007, invocată de reclamantă în prezenta cauză ( 10 dosar curte).

În motivarea deciziei sale, Curtea Constituțională a apreciat ca nejustificată "aplicarea regimului juridic al prevederilor anterioare - Decretul-lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 și Legea locuinței nr. 114/1996 - întrucât foștii chiriași, cumpărători ai locuințelor construite din fondurile statului, le-au cumpărat în condițiile unor acte normative de aplicabilitate generală, pe când deținătorii locuințelor de protocol, trecute mai apoi din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, au dobândit calitatea de chiriași fie ca urmare a alegerii lor într-o demnitate publică sau a numirii în funcții publice, numai pe durata exercitării acestora, fie în baza unui act de folosire a locuințelor la care nu aveau dreptul, legea neprevăzând o altă cale legală de a închiria aceste locuințe".

Prin urmare, arată Curtea Constituțională, "posibilitatea de a cumpăra astfel de locuințe prin negociere directă creează, în favoarea deținătorilor lor - demnitari, înalți funcționari publici, ori chiriași fără temei legal - un privilegiu nejustificat, obiectiv și rațional față de celelalte persoane care ar dori să le cumpere, poziția socială a acestor deținători nereclamând o măsură cu caracter social din partea statului".

În considerarea acestor argumente, Curtea Constituțională, se mai arată în decizie, a constatat anterior, prin Decizia nr. 38/2008 neconstituționalitatea dispozițiilor referitoare la "vânzarea prin negociere directă" din art. 13, prevăzut la art. I pct. 3, și dispozițiile cuprinse la art. I pct. 6 referitoare la art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2007, lege de aprobare care a modificat ordonanța în sensul dorit de reclamantă, consacrând posibilitatea cumpărării prin negociere directă.

Or, motivele de neconstituționalitate invocate de reclamantă "tind să lipsească de eficiență tocmai Decizia Curții Constituționale nr. 38 din 30 ianuarie 2008, prin care prevederile art. 181din Ordonanța Guvernului nr. 28/2007, care dădeau posibilitatea vânzării prin negociere directă către chiriași a fostelor locuințe de protocol trecute ulterior din proprietate publică a statului în proprietate privată a acestuia, au fost declarate neconstituționale și eliminate din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 28/2007".

7. În raport de reglementarea legală cuprinsă în OG nr. 19/2002 în forma în vigoare la momentul de referință, de Decizia Curții Constituționale pronunțată în prezenta cauză și de considerentele acesteia, Curtea reține lipsa oricărui temei legal pentru obligarea pârâtei să vândă reclamantei, direct, în considerarea calității sale de chiriaș, apartamentul în litigiu, astfel că va respinge ca neîntemeiată prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ,. în mun. B, str. Dr. nr. 63, etaj 1,. 2, sector 5, în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT", cu sediul în mun. B, str. Molire nr. 6-8, sector 1.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact. 4 ex.MN/MN

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Sentința 3008/2009. Curtea de Apel Bucuresti