Obligația de a face. Decizia 303/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 303
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare dezbaterile asupra cererii de revizuire formulată de
revizuientul împotriva deciziei nr. 3205/01.07.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele D și
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cererii de revizuire au fost consemnate în încheierea de ședință din încheierea din 28 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin sentința nr. 409 din data de 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul și pe pârâții P D și AFP mun. C în favoarea Judecătoriei Craiova - Secția Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut faptul că prin întâmpinarea formulată pârâta Dai nvocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal deoarece reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui act de executare și nu emiterea unui act administrativ fiscal, situație în care ar fi fost competentă instanța de contencios administrativ.
S-a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței materiale întrucât obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie acte administrative sau contracte administrative ori în speța de față reclamantul urmărește obligarea pârâtei la emiterea unui act de executare, procedură ce se înscrie în cea de executare silită.
În acest sens s-a arătat că prin decizia XIV din data de 05 februarie 2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare și a refuzului organelor de executare de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.
S-a arătat că decizia respectivă este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Cum în cauză reclamantul urmărește obligarea intimatei de a îndeplini un act de executare, respectiv de a încheia procese verbale de predare-primire competența de soluționare aparține judecătoriei în care se realizează executarea silită, respectiv de Judecătoria Craiova.
Cererea privind acordarea de despăgubiri cauzate de neîndeplinirea actului de executare s-a reținut că are caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere astfel că potrivit dispoz. art. 17.pr.civ. se judecă de instanța competentă ce judecă cererea principală.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în raport de dispoz. art. 158.pr.civ și-a declinat competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că în cuprinsul concluziilor scrise reclamantul a invocat nulitatea absolută a întâmpinării formulate de către pârâtă, întrucât nu poartă ștampila instituției precum și tardivitatea depunerii întâmpinării, întrucât nu a fost depusă la primul termen de judecată.
S-a susținut și că procesele verbale de predare primire solicitate de reclamant a fi întocmite prin acțiunea din prezenta cauză nu constituie acte de executare.
De asemenea, s-a arătat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1 si 8 din L 554/2004, nu am invocat prevederile Codului d e procedură civilă referitoare la contestația la executarea silită și a motivat acțiunea în fapt invocând refuzul nejustificat al paratei de a soluționa cererea înaintată în data de 14.01.2008 către pârâta, prin care solicita întocmirea proceselor-verbale de recepție, temeiul juridic constituindu-l 1950/2004.
Procedând astfel, instanța a încălcat principiul disponibilității procesuale, principiu consacrat de art. 129 al. 6) pr. civ.
S-a susținut și că motivele invocate de către instanță sunt străine de natura pricinii deoarece reclamantul nu a invocat și nu trebuie reținut că procesele-verbale de recepție solicitate de acesta trebuiau întocmite în cadrul procedurii de executare silită.
Din acest punct de vedere s-a arătat că se poate spune că instanța de fond a confundat procesul-verbal de recepție, cu un alt tip de proces-verbal prevăzut de procedura contestației la executare silită, respectiv procesul-verbal de adjudecare, de licitație, de custodie, de sechestru, etc.
De asemenea s-a susținut că potrivit art. 1 din 554/2004, orice persoană titulară a unui drept, interes legitim, vătămată de către o autoritate publică prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ fiscal. Instanța de fond s-a susținut că a nesocotit aceste prevederi, redând trunchiat prevederile art. 1 din Legea 554/2004, în sensul că se poate adresa instanței de contencios administrativ numai persoana vătămată printr-un act administrativ, sau contract administrativ.
S-a concluzionat că reclamantul nu urmărește obligarea pârâtei la emiterea unui act de executare silită ci la soluționarea cererii de întocmire a proceselor-verbale de recepție.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 5, 6, 7. 8 si 9.pr.civ.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 3205/1.07.2009 a respins recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 409 din data de 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Finanțelor Publice
În considerentele sentinței s-a reținut că sunt nerelevante în soluționarea cauzei aspectele invocate prin motivele de recurs privind nulitatea sau tardivitatea întâmpinării formulate de pârâtă, deoarece cauza a fost soluționată în temeiul excepției necompetenței materiale a instanței, excepție de ordine publică potrivit art. 159 pct. 2 cod procedură civilă, ce poate fi pusă în discuția părților și de instanța de judecată și în orice etapă procesuală, chiar și în recurs (art. 162 cod procedură civilă).
Prin urmare chiar dacă s-ar reține o eventuală nulitate sau tardivitate a depunerii întâmpinării formulate de pârâtă în fața primei instanțe aceasta nu ar fi de natură să schimbe soluția pronunțată în cauză.
Referitor la încălcarea principiului disponibilității de către instanța de fond s-a constatat că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut ca întemeiat, deoarece, așa cum a subliniat și instanța supremă ( cont. adm. și fisc. dec. Nr. 223 din 17 ianuarie 2007) "instanța de contencios administrativ nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea ca, în exercitarea rolului său activ prevăzut de art. 129 proc. civ. să dea propria sa calificare în drept a acțiunii, în funcție de scopul urmărit de părți și conform art. 158 alin. (3) proc. civ. să decline cauza spre soluționare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent."
Prin urmare, în speța dedusă judecății instanța de fond în mod temeinic a avut în vedere finalitatea urmărită de reclamant prin acțiune (obligarea pârâtei la întocmirea proceselor verbale solicitate de reclamant) iar nu temeiul de drept așa cum a fost precizat de acesta.
Esențială în cauză este împrejurarea că este modalitatea în care a acționat pârâta în raportul juridic de drept substanțial dintre aceasta și reclamant.
Din acest punct de vedere s-a reținut că în raportul juridic dedus judecății pârâta a acționat ca organ de executare iar nu în calitatea sa de autoritate publică ce refuză întocmirea unui act administrativ în accepțiunea dată acestuia de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.
Prin urmare decizia XIV din data de 05 februarie 2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit faptul că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare și a refuzului organelor de executare de a îndeplini un act de executare în condițiile legii este pe deplin aplicabilă în speță, deoarece actele solicitate de reclamant a fi încheiate nu pot fi reținute ca acte administrative în sensul acestora de acte unilaterale emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau executării în concret a legii, care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.
Prin urmare, actele în discuție nu pot fi calificate decât ca acte de executare, indiferent de faptul că acestea au o reglementare expresă sau nu în procedura de valorificare a bunurilor sechestrate reglementată de art. 159 și următoarele cod procedură fiscală, procedură urmare a căreia a apărut prezentul litigiu.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, fără să analizeze cererea recurentului reclamant întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod pr. Civilă.
Intimatele pârâte G. D și C nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.
Examinând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție ce a fost invocată din oficiu de către instanță se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cod pr. Civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile enumerate expres și limitativ la pct. 1 - 9 din prezentul articol.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută de către prima instanță, fie prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
În speță, prin decizia nr. 3205/1.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- a fost respins recursul. Instanța de recurs nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra acțiunii introductive, ci numai a analizat motivele de casare invocate de recurent.
Procedând astfel, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, așa încât cererea de revizuire împotriva deciziei date în recurs este inadmisibilă.
Având în vedere motivele prezentate anterior, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. 1 Cod pr. Civilă, urmează a fi respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei nr. 3205/01.07.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele D și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.M
Ex.2//12.02.2010
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Lavinia Barbu, Magdalena Fănuță
