Obligația de a face. Decizia 3040/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3040
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D în nume propriu, precum și în numele și pentru S împotriva sentinței nr.547 din data de 10.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru recurentele pârâte D și S, lipsind intimata reclamantă SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru recurentele pârâte D și S, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 547 din 10.03.2009 Tribunalul Doljar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a D și excepția lipsei procedurii prealabile.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL cu sediul în comuna, clădirea C 3,. -, jud. D împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în C,-, jud. D și Administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta S să restituie reclamantei suma de 11.245 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
A respins cererea privind plata dobânzilor legale și privind reactualizarea sumei restante potrivit indicelui de inflație.
A obligat pârâții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a DGFP, s-a reținut ca nu este întemeiata întrucât administrațiile finanțelor publice locale, entități care au calitatea de a emite acte administrative și, ca urmare, de a sta în justiție în nume propriu, se află în subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene. Subordonarea vizează atâta posibilitatea cenzurării actelor emise de, dar si sub aspectul ordonanțării fondurilor bugetare.
Prin urmare pentru opozabilitate se impune soluționarea litigiului in contradictoriu si cu intimata DGFP D, excepția urmând a fi respinsa.
Analizând actele și lucrările dosarului s-a retinut ca reclamantul a achiziționat un autoturism folosit.
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum rezultă din chitanța fiscala aflată la dosar.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Municipiului C să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca in mod nelegal fost obligat la plata taxei, organul fiscal teritorial a respingând cererea reclamantului, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
s-a apreciat că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul constată că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul precizează că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala,deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța apreciază că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi, s-ar include in prețul de cumpărare. În continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara tarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească in aceiași măsura in prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la sumele neachitate lunar în funcție de dreptul ce îi revine, va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 120.pr.fiscală acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, urmând ca în justiție sa fie contestat răspunsul comunicat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP D în nume propriu, precum și în numele și pentru S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP D și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 11.245 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 12.01.2009.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D în nume propriu, precum și în numele și pentru S împotriva sentinței nr.547 din data de 10.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//26.06.2009
Jud. fond C
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu
