Obligația de a face. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 305/

Ședința publică de la 08 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL G - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței nr.93 din 15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosaurl nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - Municipiul G - Prin Primarul Municipiului G, prin avocat și intimata - SRL T, prin avocat, cu delegație de substituire pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului, consideră soluția pronunțată de instanța de fond criticabilă sub toate aspectele pe care le-a dezvoltat pe larg în motivele de recurs și pe care le susține oral. După o expunere amplă a situației de fapt, precizează că la baza documentației depusă de către intimată, în vederea obținerii autorizației de construire (lucrări de mansardare) se află contractul nr.3/31.01.2006, încheiat între Asociația de proprietari nr.558 și - SRL T, pentru blocul 24,.1, situat în G, 21, contract care a fost semnat de președintele acestei asociații și nu de către proprietarii înșiși. Numărul proprietarilor menționați că și-au dat acordul prin semnătură în tabelele anexate la documentația înaintată Primarului este sub 50%. În cadrul activității de administrare, art.11 din 85/2001 și art.39 din Legea nr.230/2007, prevăd faptul că actele de administrare, folosință prin închiriere sau concesiune se pot hotărî cu majoritate de voturi a proprietarilor, membri ai asociației, și cu voturile proprietarilor direct afectați. Precizează că cele două acte normative reglementează numai acte de administrare ale clădirilor-bloc - și nu acte de înstrăinare, astfel că indiferent câte alte avize ar fi primit intimata, nu se pot elibera autorizații de construire, aceasta fiind posibil numai pe baza acordului expres al tuturor proprietarilor autentificat de notar. În acest sens, invocă adresa nr.47154/18.10.2007 a Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, care lămurește faptul că Legea nr.230/2007 " nu are în vedere înstrăinarea ci numai închirierea și/sau concesionarea părților comune ale unui imobil". Pentru toate considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită în conformitate cu disp.art.312 Cod proc.civilă, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Apărătorul intimatei "", față de motivele în fapt și în drept invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Depune reprezentând onorariu apărător.

CURTEA

Asupra recursului în Contencios Administrativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de Contencios Administrativ și Fiscal reclamanta "", T cu sediul in T,-, județul G, prin administrator -, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului G si parata obligarea primului la emiterea unei autorizații de construire în vederea executării lucrărilor de mansardare locuibilă a blocului, scara 1, micro 21 sub sancțiunea unor penalități de 1.000 lei / zi de întârziere conform articolului 18 aliniatul 5 din Legea 554.2004. A mai solicitat obligarea celor doi pârâți in solidar la plata sumei de 100.000 lei si a dobânzii de 12,5% pe an calculata la suma de 639.832 lei de la data de 20.06.2007 si pana la eliberarea autorizației de construire, sume datorate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus societății reclamante prin nesolutionarea in termen a cererii de eliberare a autorizației de construcție.

În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta, în esență următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. 26931/ 21.06.2007 a solicitat pârâtului emiterea autorizației, anexând toate documentele cerute de lege.

Prin adresa nr. 26931/26.06.2007, Primăria municipiului G - Direcția Urbanism, Strategie Dezvoltare, Dezvoltări Construcții i-a solicitat completarea documentației în sensul completării tabelului cu acordul notarial al tuturor locatarilor, conform referatului Instituției.

A mai arătat că împotriva acestei adrese a formulat reclamanta contestație, înregistrată sub nr. 62382/ 09.07.2007 în care a arătat faptul ca s-au încălcat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 și faptul că abordarea problemei este una deficitară, pentru obținerea autorizației de construire nefiind nevoie, conform Hotărârii nr. 450/2005 a Consiliului Local G, decât de acordul a 2/3 din numărul proprietarilor si de acordul expres al celor direct afectați (locatarii etajului 4).

Că deși contestația a fost înregistrată la data de 09.07.2007, pârâta nu a soluționat-o în termenul de 30 de zile.

A mai arătat reclamanta că reaua-voință a funcționarului din cadrul Primăriei, este evidentă din următoarele considerente:

Odată cu contestația privind soluția pârâtei la cererea de eliberare a Autorizației de Construire a unei mansarde locuibile la blocul, scara 1, contestat și soluția acesteia la cererea de eliberare a unei autorizații de construire la blocul, scara 2, 21, G, cele două soluții fiind întemeiate pe aceleași considerente și având la bază același referat înregistrat la Arhitectul.

Că pârâtul, prin adresa nr. 56.656/ 16.07.2007 a Primarului municipiului Gaa rătat că privește problema acordului locatarilor în același fel, indicând faptul că HCL nr. 450/2005 este aplicabilă 27.

A mai arătat că a trimis paratei acest punct de vedere, iar dânsa, deși ulterior a avizat favorabil cererea pentru eliberarea Autorizației de Construire la blocul 23, scara 2, refuzat în continuare avizarea cererii privind eliberarea Autorizației de Construire la blocul 24, scara 1, 21.

A mai arătat faptul ca in vederea efectuării construcției pentru care a solicitat autorizație de construcție a împrumutat suma de 639.832 lei de la BRD Generale - Sucursala G, la care plătește o dobândă de 12,5% pe an. Având in vedere ca din lipsa autorizației de construcție plătește dobânda fără a beneficia de suma împrumutată. A mai arătat faptul ca a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare ia care a primit de la promitentul cumpărător arvuna de 100.000 lei pentru 4 apartamente, suma pe care este obligat sa o restituie dublu, datorita imposibilității de executare a obligațiilor contractuale.

Pentru aceste motive a solicitat obligarea celor doi pârâți in solidar la plata sumei de 100.000 lei.

În ceea ce privește penalitățile de 1000 lei/zi de întârziere, reclamanta a indicat disp. art. 18 alin. 5 din Legea 554.2004.

În drept, reclamanta a indicat dispozițiile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, ale Ordinului nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 50/1991, ale HCL a municipiului G nr. 456/2005 și ale Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata taxei de timbru pentru cel de-al doilea capăt de cerere la valoare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei deoarece aceasta nu a îndeplinit nici o activitate in numele sau personal pentru reclamanta, aceasta fiind un prepus al paratei, îndeplinind obligații de serviciu. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate motivat de faptul ca contractul a fost semnat de președintele Asociației de proprietari iar nu de către proprietari. In declarațiile pe propria răspundere date de președintele Asociației, a arătat ca listele întocmite cuprind proprietarii apartamentelor si ca semnaturile aparțin acestora. Mai arata faptul ca acesta trebuia sa aibă o procura speciala fiind vorba de un act de dispoziție iar nu de administrare deoarece se înstrăinează părți comune din imobil.

A mai arătat faptul ca numărul proprietarilor menționați ca si-au dat acordul prin semnătura in tabelele anexa este sub 50%, ca a semnat doar unul dintre soți și că din tabele reies doar 17 semnaturi ori nu 40 cat ar trebui. Articolul 39 din Legea nr. 230/2007 prevede ca actele de administrare, folosința prin închiriere sau concesiune se pot hotărî cu majoritatea de voturi a proprietarilor, membri ai asociației si cu voturile proprietarilor direct afectați.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare si parata care a solicitat respingerea acțiunii arătând ca suma solicitata cu titlu de despăgubiri reprezintă suma de bani împrumutată de la un terț, ca urmare a faptului ca nu si-a executat către acesta obligația de a vinde 4 apartamente. A mai invocat excepția lipsei calității procesuale a paratei arătând ca in conformitate cu prevederile art. 47 al.1 din Ordinul nr. 1430/2005 autorizația de construire se semnează de către primar, arhitectul șef si secretarul general al autorității administrative, iar responsabilitatea emiterii actului revine acestora.

A mai invocat excepția prematurității introducerii acțiunii motivat de faptul ca termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 al.1 din Legea 50/1991 necesar pentru emiterea autorizației curge de la data depunerii documentației complete, prin grija solicitantului.

A invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 al.2 si art. 25 lit. d din HCL nr. 450/2005, in ceea ce privește construirea și înstrăinarea mansardelor, executate pe suprafețele aflate in proprietate comuna, forțată si perpetua a tuturor proprietarilor unui bloc sau a unei scări, dispoziții care contravin art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari precum si excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 raportat la art. 44 din Constituția Romaniei.

La termenul din 14.12.2007 reclamanta - SRL T,

Prin administrator a renunțat la judecata pentru capătul doi de cerere cu privire la daunele solicitate in solidar de la pârâți (97). Prin încheierea din 14.12.2007 instanța a luat act de renunțarea la judecata a reclamantului conform art. 246.civ.Cod Penal Instanța nu va mai soluționa excepțiile invocata de parata, aceasta nemaifiind parte in proces.

Instanța a rămas in pronunțare la data de 10.01.2008 și a amânat pronunțarea la data de 15.01.2008 pentru depunerea de concluzii scrise de către părți. Apărătorul paratului, după dezbateri a solicitat repunerea pe rol a cauzei, a depus concluzii scrise prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii precum si concluzii pe fondul cauzei, cerere de recuzare a judecătorului.

Instanța urmează să nu analizeze excepția prematurității invocata de către parat motivat de faptul ca excepția a fost invocata după închiderea dezbaterilor, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Dacă instanța ar analiza-o s-ar încalca unul dintre principiile ce guvernează procesul civil respectiv cel al contradictorialității. Părțile trebuie să-și expună punctul de vedere cu privire la toate problemele de fapt si de drept invocate in cursul procesului si sa-si facă apărările corespunzătoare. Prin invocarea excepției prin concluziile scrise reclamanta a fost in imposibilitate de a-si exprima părerea cu privire la aceasta.

Prin sentința nr- pronunțată de Tribunalul Galați - Secția Comercială Maritimă Fluvială și de Contencios Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta "" T, cu sediul în T- județul G, în contradictoriu cu pârâta Primăria

A fost obligat pârâtul să emită autorizație de construire în vederea executării lucrărilor de mansardare la -.24,.1, 21 G, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 10 lei pe zi de întârziere.

A mai obligatat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 3.043 lei.

Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:

Nici un act normativ nu prevede pentru acest caz obligația existenței acordului tuturor coproprietarilor unui condominiu. Dreptul de folosință asupra spațiilor aflate în proprietatea comună a membrilor unei asociații de proprietari era reglementată la acel moment de disp.art.11 alin.1 și art.12 din nr.OG86/2001 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari care impune necesitatea existenței unei Hotărâri a Adunării Proprietarilor și acordul proprietarilor direct afectați.

Prin procesul-verbal din 1 martie 2006 încheiat în cadrul ședinței Asociației de proprietari s- stabilit aprobarea executării de mansarde locuibile pe scară, darea în folosință pe toată durata construcției a terasei blocului de către ""

S-a mai reținut că în cauză a fost transmis doar un atribuit al dreptului de proprietate și anume folosința asupra planșeului scării, drept ce a fost menționat în partea a 3- a Cărții funciare.

În cauză a fost îndeplinită condiția de 2/3 din numărul proprietarilor care au fost de acord cu construirea de mansarde locuibile pe planșeul blocului și montarea de centrale murale pe gaz metan în aceste mansarde.

Împotriva sentinței nr.93/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă-Fluvială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul G - prin Primarul Municipiului G, criticând sentința instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

Prin motivele de recurs, pârâtul recurent a învederat instanței următoarele:

Consideră recurentul pârât că la baza obținerii autorizației de construire - lucrări mansardare - se află contractul nr.3/31.01.2006 încheiat între Asociația de Proprietari nr.558 și "" T - pentru -.24,.1 - G, 21 - și care a fost semnat de președintele asociației și nu de proprietarii însăși.

Mai învederează recurentul că numărul proprietarilor care și-au dat acordul este sub 50% și că potrivit art.11 din nr.OG85/2001 și art.39 din Legea nr.230/2007 prevăd că actele de administrare, folosință prin închiriere sau concesiune se pot hotărî cu majoritate de voturi a proprietarilor membri ai asociației și cu voturile proprietarilor direct afectați.

Recurenta nu poate elibera autorizație de construire fără acordul expres al tuturor proprietarilor autentificate la notar.

Consideră recurenta că soluția instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii - încălcând prev.de art.480 Cod civil. Recurentul învederează că Asociațiile de proprietari sunt constituite în scopul administrării, iar actele de dispoziție sunt de atributul exclusiv al titularului dreptului de proprietare, reglementat de Codul civil - aspecte neavute în vedere de instanța de fond.

Un alt motiv de recurs este și faptul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prev.de art.7 alin.4 din Legea nr.554/2004.

Recursul este nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată că instanța de fond a efectuat o justă apreciere asupra probelor dosarului, pronunțând o sentință temeinică și legală.

Reclamanta a efectuat procedura prealabilă prev.de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 astfel: prin adresa nr.26931/26.06.2007 - prin care pârâtul a solicitat completarea documentației cu acordul tuturor locatarilor conform referatului întocmit de arhitectul șef - rezultă refuzul pârâtului de admitere a cererii reclamantei, aceasta a formulat contestație la 9 iulie 2007 ( filele 18-20 - dosar fond) - pârâtul nu a soluționat contestația reclamantei în termenul prevăzut de lege ( 30 zile).

nr.OG85/2001 - la art.11 și art.12 - cu privire la organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari - reglementare în vigoare la acel moment impune necesitarea existenței unei hotărâri a Adunării Proprietarilor ( 50% + 1) și acordul proprietarilor direct afectați - reglementare ce a fost preluată și de noua reglementare, atunci când se discută dreptul de folosință asupra spațiilor aflate în proprietate comună a membrilor unei asociații de proprietari.

Corect a reținut instanța de fond că din verificarea tabelelor ( filele 9-11 - dosar fond) rezultă că aproape toți proprietarii de pe scara 1 a blocului în litigiu au fost de acord cu mansardarea în afară de 2 persoane.

Din procesul verbal din data de 1 martie 2006 încheiat în cadrul ședinței asociației de proprietari rezultă s-a stabilit aprobarea executării de mansardare locuibile pe scară și darea în folosință pe toată durata construcție a terasei blocului către " " T - fila 7 - dosar fond. De asemenea din declarația notarială nr.1329/30.03.2007 la Biroul Notarial și Vider reiese că președintele Asociației de proprietari, a fost de acord ca construirea de mansarde locuibile pe planșeul blocului 24 și montarea de centrale murale pe gaz metan în aceste mansarde la scara 1 a blocului 24 - 21 -

De ținut că dreptul de folosință pe toată durata construcției în favoarea " " T, este înscris în cartea funciară cu privire la sarcini.

Planșeul de acoperiș al scării blocului în litigiu este proprietate comună pe cote părți, forțată a proprietarilor de apartamente ce locuiesc în bloc, niciodată un proprietar nu va putea înstrăina cota sa parte ideală și abstractă din drept. S-a transmis numai folosința în speță asupra planșeului scării - nu poate fi vorba în cauză de acte de dispoziție de către proprietari - în cauză fiind vorba de părți comune a unei coproprietăți forțate - deci nu era nevoie de împuternicire specială pentru președintele de Asociație și nici acordul tuturor proprietarilor de apartamente ci doar 213 din numărul acestora condiție respectată de reclamanta-intimată.

Deci nu putem spune că au fost încălcate prev.de art.480 cod civil cu privire la proprietate.

Față de cele de mai sus văzând că în cauză nu sunt întrunite disp. art.304 Cod proc.civilă, potrivit art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârât - Primăria Municipiului G prin Primar ing. împotriva sentinței civile nr.93/15.01.2008 a Tribunalului Galați.

Văzând art.274 Cod proc.civilă urmează obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorar avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL G - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței nr.93 din 15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosaurl nr-.

Obligă recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata ""

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.AC/15.05.2008

Tehno ZE/16.05.2008

ex.2

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Galati