Obligația de a face. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 356/CA/2009
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.718/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru reclamantele recurente, lipsă fiind reclamantele recurente și pârâta intimată COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 DE PE LÂNGĂ INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier mandatarul reclamantelor recurente depune la dosar chitanța Seria - nr.- din 23.02.2009 reprezentând plata taxei de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul reclamantelor susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Sibiu, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin sentința civilă nr.718/CA/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și. ca urmare, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei privind pe reclamantele și împotriva pârâtei COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului județului Sibiu în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că față de prevederile art.1 din Codul d e procedură civilă și față de împrejurarea că nici o altă dispoziție legală nu stabilește în competența tribunalului soluționarea litigiilor având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate cu excepția cazului când se atacă hotărârile emise de Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților, astfel că se impune admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond la aceeași instanță - Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că principiul în baza căruia se stabilește competența, similar prevederilor din Legea nr.10/2001, este acela că aceiași instanță competentă conform legii speciale, să soluționeze căile de atac împotriva deciziilor, dispozițiilor sau hotărârilor emise de Comisiile speciale constituite în baza acestor legi speciale de acordare a măsurilor reparatorii, este competentă să soluționeze și acțiunea prin care aceste comisii sunt obligate să emită actele necesare Autorității naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul de aplicare a Legii nr.290/2003.
În drept invocă prevederile art.304 pct.3 raportat la art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă.
Recursul a fost timbrat legal cu suma de 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Pârâta intimată nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul reclamantelor în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este fondat, urmând să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispozițiilor art.8 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate semnat la la 10.02.1947, Comisiile județene și Municipiul B pentru aplicarea legii nr.290/2003, primesc, verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordarea de despăgubiri sau compensații, după caz, Comisia județeană pronunțând hotărâri privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau a compensațiilor în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor, partea nemulțumită de hotărârea comisiei poate face contestație în termen de 15 zile la Autoritatea Națională pentru Reconstituirea Proprietăților, iar hotărârile pronunțate de această Autoritate Națională sun suspuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
În speță, deși reclamantele au depus actele la Comisia județului Sibiu în data de 11.03.2005, pârâta nu a emis nici o hotărâre deși a trecut termenul de 6 luni, astfel că, reclamantele solicită obligarea pârâtei să emită o hotărâre în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.290/2003.
Împotriva refuzului Comisiei județene de emitere a hotărârii prevăzută de articolul 8, Legea nr.290/2003 nu prevede nici o cale de atac, astfel că trebuie examinate și aplicate alte prevederi legale în vigoare.
În cauză, Legea nr.290/2003 neprevăzând expres calea de atac și instanța competentă, se impune stabilirea instanței competente în raport cu obiectul, natura cauzei și cu autoritatea pârâtă.
Pârâta intimată Comisia județeană Sibiu fiind constituită pe lângă o autoritate publică - Prefectul județului Sibiu, actele emise de aceasta au caracter administrativ, astfel că, potrivit prevederilor art.1 alin.1 și art.2 alin.1 lit.a și art.2 din Legea nr.554/2004, și art.2 lit.d din Codul d e procedură civilă, refuzul emiterii actelor ce cad în competența sa, se atacă la instanța de contencios administrativ, legea specială neprevăzând expres o altă competență.
Așa fiind, în mod greșit prima instanță a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu și, ca urmare, în cauză este îndeplinit motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 și art.312 pct.3 Cod pr.civilă.
În consecință, recursul reclamanților va fi admis, iar sentința casată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării pe fond - Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.718/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./30.04.2009
Jud.fond
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu