Obligația de a face. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 383/CA
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în I, str.-, nr.26, județul, în contradictoriu cu intimați:, Statul Român - prin erul Finanțelor Publice, Direcția Generală Finanțelor Publice I, având ca obiect-obligația de a face, recurs
împotriva sentinței numărul 255/ca din 20.03.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru recurentă.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta P I, pune concluzii de admitere a recursului și de respingere a acțiunii pentru cele arătate în motivele de recurs.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 255/ca din 20.03. 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -au dispus următoarele:
A espins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, cu sediul în I, str. -, nr.26, județul I și Statul Român, prin erul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în I, str. -, nr.26, județul lași.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2967,86 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturisme, și a dobânzii legale aferente debitului menționat anterior, calculate potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
A espins cererea reclamantului de anulare a chitanței seria - nr. 43641/2.04.2008, emisă de a municipiului
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 al. 1 și art. 6 al. 3 din nr.HG 686/ 2008, competent să restituie diferența de taxă plătită este în cazul persoanelor fizice, organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal, ce urmează a fi stabilit conform regulilor prevăzute de art. 31 Codul d e procedură fiscală.
Reținând că, în cazul persoanelor fizice, organul fiscal competent a restitui diferența de taxă prevăzută de art. 11 din nr.OUG 50/ 2008 îl constituie Administrația Finanțelor Publice în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al solicitantului, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții a județului I și Statul Român, prin MEF ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește procedura prealabilă obligatorie de urmat pentru restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite, prevăzută de art. 6 alin. 3 din HG. nr. 686/ 2008, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 17 din nr.HG 686/ 2008, pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor nr.OG 50/ 2008, s-a stabilit curgerea termenului legal de soluționare începând cu data de 1.07.2008, legiuitorul urmărind ca toate cererile având acest obiect să primească soluții în conformitate cu reglementările cuprinse în noul act normativ, indiferent de momentul formulării lor (înainte sau după intrarea în vigoare a nr.OUG 50/ 2008).
Deși organul fiscal a respins cererea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare, prin actele administrative fiscale nr. 38786/19.03.2008 și nr. 45054/8.04.2008, instanța apreciază că, potrivit prevederilor art. 6 al. 17 din nr.HG 686/2008, pentru cererile depuse anterior intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, s-a stabilit curgerea unui nou termen legal de soluționare cu începere de la 1.07.2008, motiv pentru care se impune ca organul fiscal să soluționeze cererea reclamantului menționată anterior în concordanță cu noile prevederi legale cuprinse în nr.OUG 50/2008.
Întrucât organul fiscal competent nu a procedat în sensul indicat mai sus, dându-se o interpretare diferită art. 6 alin. 17 din nr.HG 686/ 2008, instanța asimilează acest răspuns refuzului de soluționare a cererii reclamantului, constatând îndeplinită de către acesta din urmă procedura prealabilă obligatorie instituită de nr.OUG 50/ 2008.
În ceea ce privește fondul cererii, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază că acțiunea este întemeiată pentru motivele ce urmează a fi prezentate.
Prin certificatul de vânzare din 3.12.2007, reclamantul a făcut dovada achiziționării autoturismului marca cu numărul de identificare -, înmatriculat în Franța, la data de 19.02.2003 sub nr. 587ASP83.
Acest autovehicul a fost înmatriculat ulterior în România, în acest scop reclamantul plătind taxa de primă înmatriculare în sumă de 2967,86 lei.
Astfel, taxa de primă înmatriculare, achitată de reclamant, a fost instituită prin dispozițiile art. 2141-2143Cod procedură fiscală, reglementări abrogate prin adoptarea nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv jurisprudenței Curți de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste masuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice, negative ale situației actuale.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunității Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
La data plății de către reclamant a taxei speciale de înmatriculare, aceasta nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât aceasta taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraf 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al începând cu data de 1.01.2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar, conform alin.4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
De asemenea, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt de exemplu, autoritățile fiscale.
Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o astfel de situație, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directa Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
În ceea ce privește reglementările cuprinse în OUG nr. 50/2008, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 11, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007- 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/ 2008.
Instanța reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1.07. 2008, care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În această situație, se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, și nu doar a unei părți din taxa respectivă.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE - cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises, precum și cauza conexată nr. C- 290/5 și C- 333/05 și - paragr. 61-70 ).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1.07.2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare, ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
În consecință, instanța apreciază că reglementările cuprinse în art. 11 din G nr. 50/ 2008, referitoare la restituire doar a unei părți din taxa de primă înmatriculare achitată de reclamant, ca rezultat la diferenței dintre această din urmă taxă și taxa de poluare nou instituită, contravin principiului restituirii integrale a taxelor impuse cu încălcarea dreptului comunitar, în astfel de situații dându-se prioritate prevederilor tratatelor constitutive ale față de normele interne contrarii, făcându-se aplicabilitatea principiului aplicării directe și supremației dreptului comunitar, instituit prin art. 148 alin. 2 din Constituția României.
În acest sens, relevantă este Hotărârea Francovich (6/90) (Cehia ) prin care Curtea de Justiție aac onsacrat că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liiability).
În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare adresei nr. 43641/2.04.2008 A I, instanța o consideră neîntemeiată, adresa respectivă neconstituind un act administrativ fiscal.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul I, respingând solicitarea de anulare adresei menționate, cu obligarea pârâtului la plata integrală a taxei de primă înmatriculare în sumă de 2967,86 lei achitată de reclamant, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal conform prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I - Administrația Finanțelor Publice a Județului I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei Ordonanțe a fost emisă nr.HG 686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare acestei ordonanțe.
Prin aceasta s-a precizat că se poate restitui numai o parte a taxei achitată în perioada 1.01.-30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe. Mai arată recurentă că, având în vedere că pentru stingerea obligațiilor ce reveneau, pe de o parte, organului fiscal, născute din faptul încasării unei taxe găsită a fi incompatibilă cu Tratatul Comunității Europene, iar pe de altă parte contribuabilul obligat la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii reciproce.
Precizează că la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor noii ordonanțe.
Ținând cont de evoluția cadrului normativ vizând condițiile înmatriculării autovehiculelor în România și obligațiile fiscale decurgând din această operațiune, de faptul că modificarea adusă de OUG 50/2008 a intervenit mai înainte ca acțiunea reclamantului să fi fost soluționată în mod irevocabil, dar mai ales de faptul că prin soluțiile adoptate legiuitorul a înțeles să toate situațiile potențial litigioase, născute din încălcarea de către România a prevederilor art.90 din Tratat, în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, perioadă în care art.2141-2143Cod fiscal au fost în vigoare, au produs efecte juridice față de reclamant, consideră că soluția compensării legale a celor două datorii este în concordanță cu dispozițiile art.116 Cod procedură fiscală, chiar dacă ea a devenit operațională după data pronunțării hotărârii recurate, voința legiuitorului trebuind să prevaleze într-un asemenea caz.
De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate nu este întemeiat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant. În precizările formulate, recurenta detaliază aspectele invocate în cererea de recurs arătând că prin formularea și introducerea cererii de restituire, intimatul nu contestă așadar un act administrativ fiscal emis de organul fiscal, ci contestă însăși obligația de plată a taxei speciale născută dintr-un act normativ cu putere de lege
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism de ocazie marca cu nr. de identificare -, în cursul anului 2007, dintr-un stat membru al, fiind înmatriculat inițial în Franța cu nr. 587AS83, la data de 19.02.2003. Conform articolului 214 ind. 1 214 ind. 2 Cod fiscal, pentru a înmatricula autoturismul în România, a plătit taxa specială auto în cuantum de 2967,86 lei.
La data importului autoturismului, cu privire la temeinicia cererii, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de restricționa libera circulație mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s- menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a reținut supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept României și astfel, reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a- restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România autoturismului cumpărat.
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/1998 instanța reține că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În acest caz se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I/S contre ere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraf 61-70).
Corect s-a reținut că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Pe aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de I împotriva sentinței civile nr.255/ca din 20.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - I -
Grefier,
Red.
Tehnored. /
Tribunalul Iași:
-
25.VI.2009
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
