Obligația de a face. Decizia 385/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 385/CA
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în I, str.-, nr.26, județul, în contradictoriu cu intimați: A și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect-obligația de a face, recurs împotriva sentinței numărul 222/ca din 06.03.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurentă, și avocat, ce substituie pe avocat, pentru intimatul A, lipsă fiind reprezentantul intimatului Statul Român.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru recurentă.
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială a avocat pentru recurent, delegația sa de substituire a avocat și întâmpinare, al cărei duplicat se înmânează reprezentantei recurentei.
Consilier juridic susține că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta P I, pune concluzii de admitere a recursului și de respingere a acțiunii pentru cele arătate în motivele de recurs.
Avocat, ce substituie pe avocat pentru recurent, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, fără obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 222/ca. din 06.03. 2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -au dispus următoarele:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român.
A respins acțiunea formulată de către reclamantul A, domiciliat în I,- A, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice I, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
A admis cererea promovată de către reclamantul A în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice I, cu sediul în I, str. - nr. 26.
A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5093,5 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data încasării și până la data plății efective.
A obligat pârâtele să achite reclamantului cheltuieli judiciare în valoare de 40,5 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că litigiul de față își are izvorul în refuzul pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Administrația Finanțelor Publice I, de a-i restitui reclamantului suma de 5093,5 lei, încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, raportul de drept fiscal fiind stabilit strict între reclamant și aceste pârâte.
Statul Român nu a participat în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații,la raportul juridic dedus judecății,așa încât,nu are legitimitate procesuală.
Pe fond, tribunalul va admite cererea reclamantului îndreptată împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Administrația Finanțelor Publice
Astfel, prin înscrisurile depuse, reclamantul Aad emonstrat că a achiziționat la data de 26.06.2007 un autoturism marca OPEL din Regatul Belgiei, autoturism ce fusese înmatriculat anterior în acea țară la data de 30.04.2002.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Ias tabilit în sarcina reclamantului și a încasat suma de 5093,5 lei, cu titlu de taxă specială, pentru autoturisme și autovehicule, calculată în baza art. 214 ind. 1 Legea nr. 343/2006.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice I cu nr. -/03.12.2008 reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară reglementărilor comunitare iar prin răspunsul nr. -/16.12.2008 Administrația Finanțelor Publice I i-a comunicat refuzul de restituire întrucât taxa specială a fost încasată conform art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 343/2006.
Potrivit art. 2141-2143din Legea nr. 343/2006 și pct. 311- 312din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încâlcindu-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislatiei comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Această decizie constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât a fost emisă de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabilă pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie act administrativ în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544.
Instanța apreciază ca nefiind aplicabile speței prevederile OUG50/2008, intrată în vigoare ulterior consumării raportului de drept material fiscal, deoarece s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii civile (art.15 alin. 2 Constituție) cît și principiul disponibilității procesului civil, tribunalul nefiind sesizat cu o cerere fundamentată pe dispozițiile acestui act normativ.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtele vor fi obligate să achite si folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod Civil, respectiv dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale si efective.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele vor fi obligate să achite reclamantului cheltuieli judiciare de 40,5 lei, reprezentând contravaloarea taxelor judiciare suportate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I - Administrația Finanțelor Publice a Județului I, care consideră sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, nu prevede în mod expres un temei legal pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei Ordonanțe a fost emisă nr.HG 686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare acestei ordonanțe.
Prin aceasta s-a precizat că se poate restitui numai o parte a taxei achitată în perioada 1.01.-30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, creând posibilitatea reclamantului de a se adresa cu o cerere la autoritatea fiscală competentă în vederea restituirii diferenței dintre cele două taxe. Mai arată recurentă că, având în vedere că pentru stingerea obligațiilor ce reveneau, pe de o parte, organului fiscal, născute din faptul încasării unei taxe găsită a fi incompatibilă cu Tratatul Comunității Europene, iar pe de altă parte contribuabilul obligat la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii reciproce.
Precizează că la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor noii ordonanțe.
Ținând cont de evoluția cadrului normativ vizând condițiile înmatriculării autovehiculelor în România și obligațiile fiscale decurgând din această operațiune, de faptul că modificarea adusă de OUG 50/2008 a intervenit mai înainte ca acțiunea reclamantului să fi fost soluționată în mod irevocabil, dar mai ales de faptul că prin soluțiile adoptate legiuitorul a înțeles să toate situațiile potențial litigioase, născute din încălcarea de către România a prevederilor art.90 din Tratat, în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, perioadă în care art.2141-2143Cod fiscal au fost în vigoare, au produs efecte juridice față de reclamant, consideră că soluția compensării legale a celor două datorii este în concordanță cu dispozițiile art.116 Cod procedură fiscală, chiar dacă ea a devenit operațională după data pronunțării hotărârii recurate, voința legiuitorului trebuind să prevaleze într-un asemenea caz.
De asemenea se apreciază că nici capătul de cerere privind dobânzile solicitate și nici cel privind acordarea cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru restituirea întregii sume solicitate de reclamant.
Intimatul legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând argumentele expuse în cererea de ch emare în judecată.
Curtea examinând cererea de recurs și dosarul de fond constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism de ocazie marca Opel, în cursul anului 2007, dintr-un stat membru al, și care inițial a fost înmatriculat în țara de proveniență, respectiv Regatul Belgiei, încă din anul 2002. Conform articolului 214 ind. 1 214 ind. 2 Cod fiscal, pentru a înmatricula autoturismul în România, a plătit taxa specială auto în cuantum de 5093,5 lei.
La data importului autoturismului, cu privire la temeinicia cererii, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Totodată, potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de restricționa libera circulație mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art. 2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s- menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a reținut supr emația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept României și astfel, reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a- restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România autoturismului cumpărat.
Potrivit art. 11 din nr.OUG 50/1998 instanța reține că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi pentru taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În acest caz se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE cazul 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraf 61-70).
Corect s-a reținut că statul român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 are ca fundament alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Nu este așadar posibilă, pe de o parte, menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte, nici nu poate fi obligat reclamantul să urmeze procedura în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrară dreptului comunitar.
Pe aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de I împotriva sentinței numărul 222/ca din 06.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
Tehnored./
2 ex.
18.06.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
