Obligația de a face. Decizia 3895/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3895

Ședința publică de la 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

-- - - Judecător

Grefier -

XXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuentul, împotriva sentinței nr. 2511 din data de 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean M și.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat recurentul revizuent, consilier juridic pentru intimatul Inspectoratul Școlar Județean M și avocat pentru intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată, a pus recursul în dezbaterea părților pentru a pune concluzii:

Recurentul revizuient solicită admiterea recursului conform motivelor invocate.

Consilier juridic, pentru intimatul Inspectoratul Școlar Județean M, solicită respingerea cererii formulată de recurentul revizuent ca inadmisibilă. Pe fond pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat conform întâmpinării depuse.

Avocat pentru intimata, pune concluzii de respingerea cererii formulată de recurentul revizuient ca inadmisibilă. Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.5060/CONT/2007 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Județean M și.

Prin decizia nr. 2636/05.06.2007 a Curții de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția Contencios Administrativ, apreciindu-se că cererea de revizuire se referă la sentința nr.612/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată, în urma declinării, pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-.

La 08.06.2007, revizuentul I formulează și o cerere de revizuire a sentinței nr.124/C/A pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.1862/2005, cerere înregistrată sub nr.116.2/101./2005.

Prin încheierea de ședință din 05.09.2007,ultimul dosar a fost trimis, în vederea conexării, către primul dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți ca urmare a declinării de competență a Curții de Apel Craiova.

Prin sentința nr.5060/CONT/5 decembrie 2007 este respinsă cererea de revizuire a sentinței nr.612/2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul, iar prin Decizia nr.1462 din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova recursul a fost admis, sentința nr.5060/5 decembrie 2007 fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarea ca instanța să se pronunțe cu privire la excepția de conexitate a cererii de revizuire a sentinței nr.124/CA/25 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.1862/2005 și, dacă va fi cazul, și cu privire la cererea de revizuire a acestei sentințe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr-.

La termenul din 17 noiembrie 2008 instanța a pus în discuția părților excepția de conexitate a cererii de revizuire a sentinței nr.124/CA/25 mai 2005 la cererea de revizuire a deciziei nr.1016 din 18 octombrie 2005, și a dispus conexarea acestora, având în vedere că în motivarea recursului declarat împotriva sentinței nr.5060/5 decembrie 2007 se arată că Tribunalul Mehedinți nu s-a pronunțat asupra cererii de revizuire și a sentinței nr.124/CA din 25 mai 2005 iar Curtea de Apel Craiovaa constatat că în dosarul nr- în nici una din încheierile de ședință nu se face referire la dosarul înaintat spre conexare, instanța nepronunțându-se și asupra acestei cereri.

Prin sentința nr.2511 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Mehedinția respins cererea de revizuire formulată de revizuientul.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în motivarea cererii de revizuire a sentinței nr.124 din 25 mai 2005 revizuentul invocă un înscris intitulat "Tabel nominal cu profesorii propuși pentru gradația de merit" emis sub nr.83 din 7 februarie 2005 de Grupul Școlar "Domnul din DTS către Inspectoratul Școlar al Județului M, înscris ce i-a fost comunicat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți cu adresa nr.293/VIII/1/ 30 mai 2007. Or, din acest tabel lipsește numele său, deși a făcut dovada în dosarul nr.1862/2005 că a îndeplinit prevederile Ordinului nr.5302/5 noiembrie 2004, art.10 alin.1 și 2.

S-a reținut că revizuientul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ.

S-a apreciat că în precizările depuse la dosarul cauzei la 11 noiembrie 2008 revizuentul arată că împotriva sentinței nr.124/CA/ 2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.862/2005, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1016/18 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.849/A/2005, a formulat două cereri de revizuire și anume:

- prima, pe care a adresat-o Curții de Apel Craiova solicitând să admită revizuirea deciziei nr.1016/18 octombrie 2005 invocând faptul că această decizie este în contradicție cu sentința nr.612/2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- prin care s-a constatat că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M nu a emis decizia de numire a Comisiei de coordonare a lucrărilor pentru concursul gradația de merit - 2005. Or, prin decizia nr.2636/2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Craiova își declină competența de soluționare către Tribunalul Mehedinți, susținând un aspect eronat și anume că ar fi solicitat revizuirea sentinței nr.612/2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și nu a deciziei nr.1016/2005;

- a doua cerere de revizuire a adresat-o Tribunalului Mehedinți la 08.06.2007 solicitând revizuirea sentinței nr. 124/CA/2005 pronunțată în dosarul nr.1862/2005, cerere care a făcut obiectul dosarului nr-, același dosar, având ca obiect cererea de revizuire declinată de Curtea de Apel Craiova, dar care nu a fost analizată.

Față de cele precizate, instanța a constatat că revizuientul a utilizat aceeași cale de atac - revizuire - împotriva a două hotărâri pronunțate de instanțe de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Decizia Curții de Apel Craiova nr.2636 din 5 iunie 2007 prin care aceasta și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire împotriva deciziei nr.1016 din 18 octombrie 2005 în favoarea Tribunalului Mehedinți nu a fost atacată cu recurs de către revizuent, apreciindu-se astfel că nu sunt întrunite condițiile art.322 pct.5 și 7 pr.civ.

Cu privire la cererea de revizuire a sentinței nr.124/CA/2005, instanța a constatat că motivul invocat de revizuient - acela de înscris doveditor al adresei nr.83 din 7 februarie 2005, intitulat "Tabelul cu profesorii propuși pentru gradația de merit, și care a fost emis de Grupul Școlar "Domnul " către intimatul Inspectoratul Școlar Județean M este neîntemeiat, având în vedere că în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Județean M din 16 februarie 2005 s-a aprobat înscrierea dosarului revizuientului la concurs, după data limită de depunere ( 11 februarie 2005), cu mențiunea că întârzierea nu este din vina petentului, ci din vina conducerii unității școlare.

În consecință, dosarul acestuia a fost analizat în urma participării la concurs, punctajul obținut, respectiv 35.5 puncte, situându-l pe locul 12, la o diferență de 29 puncte față de ultimul concurent declarat admis( locul 7- 64.5 puncte) - filele 35-37 dosar fond.

Față de cele menționate, s-a apreciat că în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ.

De asemenea, instanța a constatat că nu sunt întrunite nici cerințele dispozițiilor art.322 pct.7 pr.civ., neexistând hotărâri definitive potrivnice (respectiv sentința nr.612/12.02.2007), prin sentința nr.124 din 25 iunie 2005 fiind respinse cererile revizuentului cu privire la anularea unor acte administrative, iar prin sentința nr.612 din 12 februarie 2007 fiind admisă în parte cererea revizuentului cu privire la eliberarea unei copii de pe decizia de numire a Comisiei de Coordonare a lucrărilor în vederea acordării gradației de merit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că prin actul invocat, respectiv adresa nr.83/07.02.2005, emisă de Grupul Școlar Domnul, a fost înaintat către M "Tabelul nominal cu profesorii propuși pentru concursul " de merit", iar acest act îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod pr.civilă, în sensul că a existat a data pronunțării sentinței nr.124/CA/2005 a Tribunalului Mehedinți, a fost reținut de partea potrivnică și din această cauză nu a putut fi înfățișat instanței de fond.

A mai susținut că prin acest înscris dovedește că dosarul său nu a fost depus de pârât la registratura M nici în termenul legal prevăzut de Ordinul Ed.CT 5302/2004, respectiv până la data de 11.02.2005 și nici după această dată, astfel cum rezultă din procesul verbal al Consiliului de administrație al M din 16.02.2005.

A mai invocat recurentul că sentința cuprinde motive străine pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a Ordinului Ed.CT nr.5302/2004, deoarece instanța de fond reține greșit că dosarul său a participat la concurs, chiar în situația în care nu a fost înscris, obținând 35,5 puncte, motivare care este străină cauzei, în condițiile în care instanța investită cu cererea de revizuire nu analizează prevederile punctelor 4 și 5 ale articolului 10 din acest act normativ.

Un alt motiv de casare invocat de recurent privește omisiunea instanței de a avea în vedere la analiza efectuată, a faptului că a dovedit prin sentința civilă nr.612 din 12 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, că Inspectoratul Școlar Județean M nu a numit comisia de coordonare a lucrărilor, în vederea acordării gradației de merit, așa cum cer expres prevederile art.9 alin.1 din Ordinul Ed.CT 5302/2004.

Examinând sentința, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art.322 pct.5 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri în apel sau prin neapelare și a unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs care evocă fondul se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri hotărâtoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pe de altă parte, în sensul art.322 pct.5 Cod pr.civilă, pentru ca înscrisurile ce se invocă în cererea de revizuire să fie înscrisuri doveditoare este necesar ca ele să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluție decât cea adoptată.

În speță, în mod corect s-a apreciat că înscrisul invocat nu este determinant, atâta timp cât din tabelul cu rezultatele obținute în urma discutării dosarelor în vederea acordării gradațiilor de merit, întocmit de Inspectoratul Școlar Județean M rezultă că dosarul recurentului revizuient a fost analizat, acordându-i-se un punctaj de 35,5 puncte.

Acest aspect rezultă chiar și din procesul verbal al Consiliului de administrație al M din 16.02.2005, în care se menționează că înscrierea dosarului revizuientului la concurs a fost aprobată după data limită de depunere, având în vedere că întârzierea nu se datorează culpei acestuia, ci conducerii unității școlare.

Susținerea recurentului referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a prevederilor pct.4 și 5 ale art.10 din Ordinul Ed.CT 5302/2004, care reglementează procedura de stabilire a punctajului de către inspectorul de specialitate în urma consultării consiliului consultativ, punctaj care trebuie menționat într-un raport la examinarea acestuia de către comisia de coordonare a lucrărilor, nu poate fi primită întrucât vizează un motiv de fond, care nu poate fi cenzurat de către instanța de revizuire, întrucât excede cazurilor prevăzute expres de art.322 Cod pr.civilă.

De asemenea, și motivul privind omisiunea numirii de către Inspectoratul Școlar Județean Ma C omisiei de coordonare a lucrărilor în vederea acordării gradației de merit, așa cum prevăd dispozițiile art.9 alin.1 al Ordinului Ed.CT 5302/2004, reprezintă tot un motiv care vizează fondul cauzei și prin urmare nici acesta nu se încadrează în cazurile prevăzute de dispozițiile mai sus-arătate.

În consecință, se apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, așa încât în temeiul art.312 Cod pr.civilă se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuentul, împotriva sentinței nr. 2511 din data de 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.jud.-

LF/ 2 ex/04.11.2009

Jud.fond:

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 3895/2009. Curtea de Apel Craiova