Obligația de a face. Decizia 416/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 416/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - președinte de secție
- judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean, împotriva Sentinței civile nr.3700/C din data de 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-, având ca obiect "obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 iunie 2008, când părțile au lipsit, așa cum rezultă și din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 iunie 2008 iar apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată față de lipsa doamnei judecător - - - -, este plecată din instanță la seminarul de "Drept Administrativ" organizat de B, a amânat pronunțarea la data de 19 iunie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3700/C / 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, s-a dmis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și, contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN B prin PREȘEDIDNTE și în consecință:
Pârâtul a fost obligat să comunice reclamanților informațiile de interes public constând în documentele care au stat la baza hotărârilor emise de pârât pentru aprobarea bugetului județului B și s Consiliului Județean B pentru anii 2005,2006 și 2007, hotărârilor privind rectificările bugetare pentru perioada menționată și cele privind execuția bugetară la unitățile și subunitățile din subordonarea Consiliului Județean B și a cheltuielilor materiale și de investiții realizate.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.544/2001 paratul avea obligația sa comunice informațiile de interes public solicitate de reclamanți in termen de 10 zile de la data înregistrării cererii iar in cazul in speța dat fiind volumul si complexitatea documentarii si lucrărilor necesitate,in termen de 30 de zile, reclamanții urmând a fi înștiințați asupra aspectelor menționate in termenul de 10 zile de la data înregistrării cererii.
Reclamanții au depus cererea la sediul paratului in data de 11.06.2007.
Paratul nu a făcut dovada ca a comunicat reclamanților informațiile de interes public solicitate in termenul legal,singura proba concludenta in acest sens fiind confirmarea de primire a scrisorii recomandate si a materialului documentar confirmare emisa de serviciile poștale pe care insa paratul nu a fost in măsura sa o depună la dosar.
Astfel, instanța de fond a reținut ca adresele depuse la parat la dosar cu parafa interna " 21.06.2007" cat si borderoul neconținând stampila poștei, fiind un înscris olograf emis in data de 01.08.2007 cu depășirea termenului legal de 30 de zile, nu au forța probanta,fiind emise unilateral de parat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul recurentul Consiliul Județean B, reprezentat de Președinte, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii.
În motivare recurentul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile depuse, prin care a făcut dovada expedierii documentelor cerute, potrivit dispozițiilor legale.
Recurentul a susținut că din prevederile Legii nr. 544/2001 nu rezultă obligativitatea comunicării informațiilor cerute prin scrisoare recomandată.
Acesta a precizat că acțiunea a fost formulată cu rea credință, în scopul de șicanare și perturbarea activității personalului, având în vedere pe de o parte volumul de muncă, iar pe de altă parte faptul că intimații au avut reprezentanți în Consiliul Județean care au participat la ședințele în care s-au hotărât bugetele cerute și au cunoscut în amănunt actele solicitate.
Intimații și au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat aceștia au arătat că nu s-a făcut dovada comunicării răspunsului, din foaia de borderou depusă nerezultând ce anume s-a transmis, la ce adresă și în ce modalitate, neavând nici un element de identificare sau de recepție.
Intimații au susținut că adresele și borderoul depuse sunt înscrisuri întocmite PRO CAUSA și nu fac dovada în mod obiectiv, a respectării obligației legale pe care o avea recurentul.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 3700/C/20 noiembrie 2007 Tribunalului Brașov este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligația legală, ce rezultă din prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, respectiv aceea de a comunica informațiile solicitate în 10 zile sau în 30 de zile.
Înscrisurile depuse la dosar, adresele, nr. 4364/20.06.2008 și nr. 4364/10.07.2007 și borderoul din 1.08.2007 (filele 12,16 și 17) nu fac dovada faptului că informațiile solicitate au fost comunicate intimaților reclamanți.
Astfel adresa nr. 4364/10.07.2007 apare expediată în data de 2.08.2003, iar borderoul este întocmit la data de 1.08.2007.
Recurentul nu a făcut dovada faptului că acea adresă, împreună cu înscrisurile solicitate au fost comunicate intimaților în termenul legal, de maxim de 30 de zile de la data formulării cererii cu privire la acele informații.
Motivele invocate de recurent cu privire la volumul mare de muncă al personalului și cu privire la faptul că intimații aveau reprezentanți în Consiliul Județean nu sunt întemeiate, având în vedere că informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor de interes public ce trebuie comunicate la cerere.
Pe de altă parte aceste hotărârii privind aprobarea bugetului, rectificările bugetare și documentele privind execuția bugetară trebuie păstrate, arhivate, accesul la acestea trebuind să se realizeze într-un mod facil.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, curtea, va respinge în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurentul Consiliul Județean B, reprezentat de Președinte, împotriva sentinței civile nr.3700/C / 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-
Pentru aceste motive,
In numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Județean, reprezentat de Președinte, cu sediul în B, B - dul -, nr. 5, județ B, împotriva sentinței civile nr.3700/C / 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.06.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. C-30.06.2008
Dact.. - 02.07.2008/2 ex.
Jud. fond- /
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc