Obligația de a face. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia civilă nr. 426/2008
Ședința publică de la 5 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier -
La ordine a venit în pronunțare recursul contencios administrativ promovat de recurenta-reclamantă C, împotriva sentinței civile nr. 1219 din 06.12.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 29 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 1517/118/28.06.2006(număr vechi de dosar: 740/CA/2006) reclamanta C, reprezentată prin administrator unic, a chemat în judecată Municipiul C, prin primar, și Primarul Municipiului C solicitând următoarele:
- obligarea pârâților la eliberarea autorizației de construire a imobilului, turistică " din Stațiunea, conform cererii și documentației înregistrate la Primăria Municipiului C sub nr. 67326/23.05.2006/;
- obligarea pârâților la plata de despăgubiri în sumă de 3.893.375,74 Euro (14.048.468 ron) pentru prejudiciul cauzat - prejudiciu reprezentat de cheltuieli proiectare, cheltuieli avize, venituri nerealizate din cauza refuzului primăriei, cheltuieli pentru realizarea veniturilor - precum și daune morale în sumă de 500.000 euro (1.804.150 ron);
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul C - raportat la petitul acțiunii și competențele legale reglementate de Legea nr. 50/1991 în persoana funcționarului însărcinat cu emiterea autorizației de construire - și inadmisibilității acțiunii, decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 1.11.2006 Tribunalul Constanțaa respins excepțiile invocate de pârâți reținând, în esență, că Municipiul C se legitimează procesual întrucât reclamanta solicită despăgubiri, situație în care persoana de drept public are calitatea de pârât alături de autoritatea publică care a emis actul administrativ atacat, iar procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul refuzului autorității de rezolvare a unei cereri.
La termenul din 3.10.2007 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând. În temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, angajarea în solidar a răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de refuzul eliberării autorizației de construire: - Primarul Municipiului C căruia îi revine sarcina eliberării autorizației de construire și - director al Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei
După efectuarea expertizei tehnice, la termenul din 8.11.2006, reclamanta și-a micșorat câtimea obiectului cereri la suma de 10.385.477 lei, respectiv 3.052.218 Euro reprezentând contravaloarea prejudiciului încercat de reclamantă prin refuzul emiterii autorizației solicitate.
La data de 9.11.2007 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecata cererii de atragere a răspunderi patrimoniale a celor doi funcționari publici.
Prin sentința civilă nr. 1219 din 6.12.2007 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții Municipiul C și Primarul Municipiului Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut urm
Din perspectiva dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 50/1991 Primarul municipiului C avea obligația verificării condițiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991 în vederea eliberării autorizației de construire.
Prin adresa nr. 44923/31.03.2006 Primăria C - Serviciul Urbanism a comunicat reclamantei refuzul eliberării autorizației de construire având în vedere, pe de o parte, existența unor litigii pe rolul instanțelor judecătorești care vizează imobilul aparținând reclamantei, iar pe de altă parte, înregistrarea notificărilor privind loturile 5 și 6, din careul 35 - care constituie suprafața pentru care s-a solicitat eliberarea autorizației de construire.
Având în vedere aceste notificări și dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată refuzul de eliberare a autorizației de construire nu este nejustificat.
Este adevărat că dispozițiile art.7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 republicată dispun că autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventuale prejudicii ulterioare, dar autoritatea nu putea proceda de altă manieră, de natură a încălca norma imperativă impusă de legea specială enunțată, Legea nr. 10/2001, care sub sancțiunea nulității absolute interzice grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate.
În considerarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în cazul soluționării cererii privind anularea actului sau obligarea autorității de a emite un act administrativ instanța s-a pronunțat asupra cererii subsecvente privind plata despăgubirilor în cazul admiterii acțiunii principale.
Față de împrejurarea că instanța a respins capătul principal al cererii urmează să respingă și cererea privind acordarea despăgubirilor materiale și daune morale, în cazul în care refuzul autorității nu a fost unul nejustificat la momentul solicitării reclamantei de a se emite actul administrativ.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, reclamanta Caf ormulat prezentul recurs pentru motivele prevăzute de art. 309 pct. 9 și 7 din Codul d e procedură civilă. În dezvoltarea motivelor de modificare a hotărârii recurate, reclamanta a susținut următoarele:
1. Motivul prevăzut deart. 304 pct. 9din Codul d e procedură civilă
Textul din Legea nr. 10/2001 citat în hotărârea instanței de fond este art. 21 alin. (5) și nu alin. (4). În acest text nu este prevăzută,construirea"; edificarea unei construcții nu intră în noțiunea de,grevare", sensul termenului fiind acela de a constitui servituți cu privire la teren.
Procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 se referă la situația imobilelor deținute de o regie autonomă, societate/companie națională, societate comercială la care statul sau o unitate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, organizație cooperatistă și orice altă persoană de drept public. În cauză, terenul nu este deținut de niciuna dintre aceste persoane și nici de pârâți - pentru ca aceștia să devină obligați să îl restituie prin decizie motivată -, ci de, posesor neproprietar, de la care reclamanta îl revendică în prezent. este un terț privat, neinclus în categoria persoanelor enumerate de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Ca dovadă, prin sentința civilă nr. 3531/C/29.10.2007 Tribunalul Brașova obligat să lase terenul în deplină proprietate și posesie reclamantei; dacă deținători ai terenului revendicat ar fi fost pârâții, acțiunea în revendicare ar fi fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă.
Terenul este format din loturile 5, 6 și 7, iar notificările adresate Primăriei C privesc doar loturile 5 și 6, astfel că pentru lotul 7 nu mai există vreo justificare a refuzului emiterii autorizației de construire.
Notificări cu privire la teren au fost înregistrate încă din 1993. În prezența acestor notificări primăria a emis autorizația de construire pe teren în favoarea pentru care nu au existat impedimente, chiar dacă se știa de existența notificărilor. Această autorizație, având numărul nr. 2163/21.09.2001, a fost precedată de o autorizație nr. 196/7.08.2001 de desființare a clădirii proprietatea autorului reclamantei, moștenitor.
Pârâții nu au ce notificare să soluționeze în prezent, terenul nefiind deținut de aceștia. De aceea, situația refuzului s-ar putea prelungi la infinit. Faptul că pârâții nu au soluționat aceste notificări atunci când erau în măsură să o facă este un aspect imposibil de imputat reclamantei.
Dacă pârâții nu vor soluționa niciodată notificările ar rezulta că reclamanta nu va putea construi niciodată pe terenul care îi aparține.
Invocând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 pârâții se prevalează de propria turpitudine, ignorând faptul că, în luna iunie 2001, se emisese, prin Hotărârea Consiliului Local 109/2001, acordul pentru atestarea dreptului de proprietate a pentru același teren. De vreme ce cunoșteau că există notificări pentru acel teren, încă de atunci emiterea 109/2001, care încălca grav prevederile art. 21 alin. (5), nu se mai justifică.
Emiterea unei autorizații de construire pentru reclamantă ar fi dus, eventual, la litigii între aceasta și persoanele care au făcut notificările de restituire, fără vreo răspundere pentru pârâți. Ori, litigiile cu privire la imobil nu împiedică emiterea autorizației, ceea ce a reținut și prima instanță.
Însăși Primăria C, prin adresa nr. 148.19676.12.2002 a Direcției Patrimoniu, a recunoscut calitatea lui, răspunzând notificatorilor - și C că lotul nr. 5 trecut în proprietatea lui prin sentința civilă nr. 5751/9.05.2001, acesta fiind și motivul pentru care notificările au fost respinse.
cu privire la notificări au fost comunicate și cu adresele nr. 128.972/23.10.2002 și nr. 128.211/22.10.2002, primăria declarându-și imposibilitatea de restituire în natură a terenului.
De altfel, obligația de soluționare a notificărilor revine autorității deținătoare în termen de 60 de zile, iar nu de 7 ani.
2. Motivul prevăzut deart. 304 pct. 7din Codul d e procedură civilă.
Acțiunea a fost respinsă în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dar s-a citat art. 21 alin. (5); prin urmare, motivarea primei instanțe este străină de natura pricinii.
3. S-a reținut în mod greșit, în preambulul hotărârii, că reclamanta a renunțat la judecată în privința cererii de despăgubiri. În realitate, a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale în integralitatea lor. Doar cu privire la daunele morale, de 500.000 lei, a precizat că lasă soluția la aprecierea instanței.
4. Cauza se impune a fi analizată sub toate aspectele, în temeiulart. 3041din Codul d e procedură civilă. În acest sens, trebuie avute în vedere înscrisurile depuse deja, expertiza tehnică judiciară ale cărei concluzii nu au fost contestate de pârâți, precum și celelalte susțineri ale reclamantei cu privire la temeinicia acțiunii.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate, de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile în materie,curtea de apelconstată următoarele:
În fapt,
Cererea pentru emiterea autorizației de construire - al cărei refuz de soluționare a determinat-o pe reclamanta C să se adreseze, la data de 28.06.2006, instanței de contencios administrativ - a fost înregistrată la Primăria Municipiului sub nr. 67.326/23.05.2006. Anterior acestei cereri reclamanta se mai adresase aceleași autorități cu cereri pentru eliberarea autorizației de construire, motiv pentru care, în răspunsul dat cererii nr. 67.236/23.05.2006, Primăria Municipiului Cai nvitat reclamanta să se prezinte pentru a-și ridica documentația depusă odată cu cererea, în considerarea unei adrese anterioare, având numărul 44.923/31.03.2006; transmiterea răspunsului la cererea nr. 67.326/6.05.2006 s-a făcut prin adresa nr. 26.732/30.05.2006.
Prin adresa nr. 44.923/31.03.2006 Primăria Municipiului C - Direcția Urbanism - Serviciul Autorizații în Construcții răspunsese cererilor pentru emiterea autorizației de construire pentru turistică etaje, care fuseseră înregistrate sub nr. 24.476/21.02.2006 și 41.817/2006, comunicându-i reclamantei că nu poate emite autorizația de construire solicitată până la stingerea litigiilor despre a căror existență fusese înștiințată de și anume:
- dosarul nr. 9424/2002 având ca obiect acțiunea în revendicarea loturilor 5, 6 și 7 din careul 35 și demolarea construcției ridicate pe acest teren, acțiune promovată de împotriva și;
- dosarul nr. 13.369/2005 aflat pe rolul Înaltei C de Casație și Justiție.
Prin aceeași adresă reclamanta a fost înștiințată despre existența notificărilor pentru loturile 5 și 6 din careul 35, înregistrate sub nr. -/14.08.2001 - -, nr. -/2.11.2001 - C și nr. -/13.08.2001 -, notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru emiterea certificatului de urbanism reclamanta s-a adresat pârâtului Primarul municipiului C cu cererea înregistrată sub nr. 119.100/27.09.2005, la scurt timp după ce, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2563/8.09.2005, dobândise calitatea de proprietar al terenului în suprafață de 955 mp, teren pe care urma să fie amplasată construcția. În scopul înstrăinării terenului (având destinația de turistică) Primăria Municipiului C eliberase autorilor reclamantei - și - certificatul de urbanism nr. 4310/4.08.2005.
În urma acestei cererii nr. 119.100/27.09.2005, reclamantei i s-a emis certificatul de urbanism nr. 5607 din 26.10.2005, în scopul de a fi utilizat pentru întocmirea documentației privind construirea unei vile turistice etaje; în lista cuprinzând avizele și studiile care trebuie să însoțească documentația tehnică pe baza căreia urma a se solicita autorizație de construire au fost enumerate următoarele: declarație conform Legii nr. 453/2001, actul de proprietate în copie legalizată, cadastru, verificatori conform Legii nr. 10/1995, protecție civilă, studiu geotehnic, -. Autorizări
La cererea nr. 67.326/23.06.2006 reclamanta a anexat acest certificat de urbanism, precum și toate avizele și studiile care au fost stabilite prin certificatul de urbanism (acte care se află la filele 101 - 244 din vol. I al dosarului de fond), cu excepția declarației prevăzute de Legea nr. 453/2001, declarație pe care a înlocuit-o cu o precizare, deși la cererea pentru emiterea autorizației de construire nr. 24.476/21.02.2006 reclamanta făcuse o astfel de declarație (fila 52, vol. I al dosarului de fond). Prin precizarea cu privire la documentul,declarație pe proprie răspundere că nu există litigiu pe rol pentru terenul afectat" (aflată la fila 78 din vol. I al dosarului de fond) - declarație care era prevăzută de art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 până la data de 20.05.2005, când a intrat în vigoare Legea nr. 119/2005 - reclamanta, invocând dispozițiile Legii nr. 119/2005, a arătat că această declarație nu mai este necesară și că excede cadrului legal.
În privința notificărilor formulate conform Legii nr. 10/2001 sunt de reținut următoarele:
- sub nr. 108.102/13.08.2001 a fost înregistrată notificarea nr. 149/10.08.2001, formulată de - prin care s-a solicitat restituirea suprafeței de 289,89 mp teren situat în, între Lacul și Lacul, care formează lotul 6 din careul nr. 35; în urma decesului notificatoarei, moștenitoarele acesteia, și au adresat, de asemenea notificări, Primăriei C;
- sub nr. 109.297/14.08.2001s-a înregistrat notificarea nr. 2322/14.08.2001 formulată de - și C, în calitate de moștenitoare ale defunctului, prin care s-a solicitat restituirea terenului situat în Stațiunea, care formează lotul nr. 5 din careul 35;
- sub nr. 146.675/2.11.2001 s-a înregistrat notificarea nr. 2968/1.11.2001prin care C, și, în calitate de moștenitori ai defuncților și G, au solicitat restituirea terenului de 399 mp din, lotul 5 din careul 35.
Primăria C nu a răspuns niciuneia dintre cele trei notificări, ci doar a comunicat Serviciului Juridic, prin Direcția Patrimoniu-Serviciul - prin adresele nr. -/22.10.2002 și nr. -/23.10.2002, adică după mai mult de un an de la data notificărilor - că terenurile aferente loturilor 5 și 6 din careul 35 au figurat în planul cadastral al orașului C din anii 1936-1938, în posesia lui, respectiv Gh. și GH și că în baza nr. 194/4.06.2001 a fost emis acordul Consiliului local Municipal C necesar eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru, în baza Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, pentru terenul în suprafață de 1266,97 mp în care este inclusă și suprafața aferentă loturilor 5 și 6. Prin adresa nr. -/6.12.2002 Direcția Patrimoniu-Serviciul a comunicat Serviciului Juridic că terenul aferent lotului 5 din careul 35 trecut în proprietatea lui prin sentința civilă nr. 5751/9.05.2001 și a lui prin sentința civilă nr. 534/5.10.1995 și prin Ordinul nr. 20/31.01.1997.
La data emiterii celor trei adrese nu numai că i se eliberase deja certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 08 nr. 0921 - acesta fiind emis la data de16.07.2001- dar terenul înscris în certificat fusese deja înstrăinat de către C, prin contractul de vânzare-cumpărare 6937 din5.12.2001.
Având în vedere data emiterii certificatului se constată că acesta era emis la data înregistrării la Primăria Municipiului Cac elor trei notificări, astfel că autoritatea publică locală nu mai avea calitatea de deținătoare a terenului. Acesta este și motivul pentru care, prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului C sub nr. 77.715/18.06.2003, notificatoarele și au solicitat primăriei să le comunice dacă a înaintat notificarea lor către, iar în caz contrar să menționeze motivul pentru care notificarea a fost reținută de Primăria Municipiului
Prin expertiza tehnică administrată de prima instanță expertul a determinat pierderile înregistrate de reclamantă ca urmare a nepunerii în funcțiune și nevalorificării prin vânzare a celor 20 apartamente de lux preconizate a se realiza. Aceste pierderi au fost determinate ca diferență între valoarea de piață a celor 20 apartamente de lux - de 19.885.342 ron - și cheltuielile preconizate - de 9.509.865 ron, cheltuieli reprezentând prețul de achiziționare a terenului, cheltuielile de proiectare, cheltuielile pentru avizele de construire și cheltuieli pentru realizarea construcției. A rezultat, astfel, o valoare a pierderilor înregistrate de 10.385.477 ron, sumă pe care reclamanta a precizat că o solicită, prin cererea depusă la termenul din 8.11.2007
În drept,
Mai întâi, este de făcut precizarea că, în privința dreptului material vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data înregistrării cererii reclamantei pentru eliberarea autorizației de construire, iar sub aspectul dreptului procesual se va ține seama de dispozițiile în vigoare la data formulării acțiunii.
Autorizația de construire se emite, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, pe baza documentației depuse la autoritățile prevăzute la art. 4 - autoritate care, în cauză, este Primarul Municipiului C, fiind vorba de lucrări care se execută pe teritoriul administrativ al municipiului C - documentație care trebuie să cuprindă: a) certificatul de urbanism; b) dovada titlului asupra terenului și/sau construcțiilor; c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții; d) avizele și acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; e) dovada privind achitarea taxelor legale.
Reclamanta a depus, odată cu cererea pentru eliberarea autorizației de construire întreaga documentație cerută de lege, inclusiv certificatul de urbanism a cărui valabilitate a fost stabilită de emitent la 12 luni, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții aprobate prin Ordinul nr. 1430/2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului; potrivit alin. (1) al acestui textvalabilitatea certificatului de urbanism reprezintă intervalul de timp (termenul) acordat solicitantului în vederea utilizării acestuia în scopul pentru care a fost emis, potrivit legii.
Așa fiind, în conformitate cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, autorizația de construire se impunea a fi emisă. Potrivit textului menționatautorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute pentru prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - aparținând exclusiv solicitantului.
Rezultă, așadar, că autorizație de construire este o autorizație impusă de lege, în sensul că, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, autoritatea administrației publice locale are obligația să o elibereze neputând aprecia asupra oportunității ei.
Singurul motiv pentru care instanța de fond a considerat acțiunea reclamantei ca fiind nefondată îl reprezintă dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (republicată), potrivit cărora,sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.
Însă, dispozițiile menționate nu pot reținute ca un impediment în emiterea autorizației de construire. Pârâții nu se mai află în situația de a mai soluționa notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 întrucât nu au calitatea de unitate deținătoare și nu aveau această calitate nici la data formulării notificărilor, dată la care era deja emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0921/16.07.2001 în favoarea În prezent nici această din urmă societate nu mai are calitatea de deținător al terenului, transmițând, prin contractul de vânzare-cumpărare 6937/5.12.2001, dreptul de proprietate care îi fusese recunoscut prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Prin urmare, nu mai subzistă situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilul nemaifiind deținut de niciuna dintre persoanele juridice de drept public ori persoanele juridice în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul. În aceste condiții soluționarea administrativă și, după caz, judiciară, a notificărilor invocate de pârâți s-ar putea prelungi sine die, împiedicând-o astfel pe reclamantă în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate.
De altfel, existența notificărilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 nu l-a împiedicat pe Primarul Municipiului C să emită autorizație de construire în favoarea C, respectiv autorizațiile de construire nr. 1963 și 2163 din 21.09.2001.
Nici existența litigiilor cu privire la teren nu poate constitui un motiv al refuzului nejustificat al emiterii autorizației de construire (fapt reținut, de altfel, și de instanța de fond). Se au în vedere, sub acest aspect, dispozițiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991. Dacă, în baza autorizației de construire, reclamanta va edifica construcția pe terenul a cărui posesie și/sau proprietate s-ar putea să o piardă, va face acest lucru pe riscul său, fără ca emitentul autorizației să fie ținut a răspunde de prejudiciile care îi vor fi cauzate reclamantei de terții cu care s-ar afla în litigiu. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 142/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; astfel, curtea a reținut căemiterea autorizației de construire după îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate. În măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor legale, titularul dreptului va suporta sancțiunile stabilite prin lege.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legilor nr. 50/1991 și nr. 10/2001. De vreme ce reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991 pentru eliberarea autorizației de construire, refuzul Primarului municipiului C de a emite acest act administrativ reprezintă o exercitare unui drept de apreciere pe care legea nu i-l recunoaște; procedând în acest fel, autoritatea chemată în judecată a acționat cu exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 544/2004. Prin urmare, primul capăt de cerere se impune a fi admis, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul Primarul Municipiului C urmând a fi obligat la eliberarea autorizației de construire.
Însă, capetele de cerere privind obligarea pârâților Primarul Municipiului C și Municipiul C la plata despăgubirilor materiale și morale nu sunt fondate.
Pentru ca refuzul nejustificat de a soluționa cererea reclamantei pentru eliberarea autorizației de construire să poată constitui un fundament al răspunderii autorității publice pârâte în acțiunea de contencios administrativ este necesar ca prejudiciul să existe și ca între refuzul nejustificat și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate.
În cauză aceste două condiții ale răspunderii administrativ - prejudiciul și legătura de cauzalitate - patrimoniale nu sunt îndeplinite. Sumele solicitate de reclamantă cu titlu de despăgubiri materiale reprezintă diferența între valoarea de piață a celor 20 apartamente de lux preconizate a se realiza și cheltuielile necesare în acest scop, respectiv prețul de achiziționare a terenului, cheltuielile de proiectare, cheltuielile pentru avizele de construire și cheltuieli pentru realizarea construcției. În condițiile în care, ca urmare a obligării autorității pârâte la emiterea autorizației de construire, reclamanta va realiza construcția, aceasta va putea vinde apartamentele de lux pe care intenționează să le construiască. Ceea ce ar fi putut reclamanta solicita cu titlu de despăgubiri materiale ar fi fost repararea prejudiciului cauzat de întârzierea în emiterea autorizației de construire; ori, un astfel de prejudiciu nu a fost nici afirmat, nici probat de reclamantă pentru ca pârâții să poată fi obligați a-l repara.
Se constată, astfel, că prejudiciul nu este cert, acesta nefiind nici actual, nici sigur că se va produce în viitor, dat fiind că, în baza autorizației de construire, reclamanta va putea construi și vinde apartamentele turistice pentru construirea căreia a solicitat autorizația. Fapta autorității pârâte (refuzul de eliberare a autorizației de construire) nu reprezintă cauza pentru crearea prejudiciului constând în profitul pe care reclamanta l-ar fi putut realiza prin vânzarea apartamentelor, în condițiile în care construirea turistice nu a devenit imposibilă din culpa autorității pârâte.
În privința daunelor morale, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada niciuneia dintre condițiile răspunderii.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, intimații-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; nu va fi acordat onorariul pentru efectuarea expertizei tehnice, dat fiind că această probă a fost administrată pentru capătul de cerere privind despăgubirile materiale, capăt de cerere care va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1219/06.12.2007, pronunță de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiMUNICIPIUL-prin PRIMARși PRIMARUL MUNICIPIULUI
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul - Primarul Municipiului C să elibereze recurentei reclamante - ""SA autorizație de construire conform cererii și documentației depuse la Primăria Municipiului C sub nr. 67326 din 23.05.2006
Respinge ca nefondată cererea privind acordarea despăgubirilor materiale și morale.
Obligă pârâtul-intimat Primarul Municipiului C să plătească reclamantei suma de 6,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la05 iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. / -
Red.
2 ex. 06 iunie 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Aurelia
