Obligația de a face. Decizia 4342/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4342

Ședința publică de la 27 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 20 octombrie 2009, privind recursul declarat de reclamanta PRIN PROCURATOR împotriva sentinței nr.486 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din data de 20 octombrie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj, prin sentința nr.486 din 3 martie 2009 espins acțiunea formulată de reclamanta - PRIN PROCURATOR împotriva pârâtului PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta, prin procurator, a solicitat rectificarea rolului din Registrului Agricol pentru anii 2007-2011 al comunei, satul,tipul II, vol. I, la poziția cu nr. 7, rol deschis pe reclamantei, în sensul ca suprafața reală pe care aceasta o deține este de 2643 mp și nu cea de 2000 mp așa cum prevede actul de proprietate al reclamantei - contractul de donație nr. 1139/18.03.2002.

De asemenea, reclamanta a solicitat modificarea corespunzătoare a rolului fiscal în sensul ca impunerea sa se facă la suprafața de 2643. și nu pentru 2000. precum si eliberarea certificatului fiscal corespunzător rolului fiscal deschis pe numele si eliberarea "adeverinței de rol din Registrul Agricol " corespunzător rolului înscris in Registrul Agricol al comunei pe numele.

Potrivit disp. art. 258 din Codul Fiscal impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

8 al art. 258 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal atât în cazul clădirilor, cât și al terenurilor, dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru.

Datele rezultate din lucrările tehnice de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar modificarea sarcinilor fiscale operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează la compartimentul de specialitate lucrarea respectivă, ca anexă la declarația fiscală.

Prin urmare, dacă se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația rezultată din măsurători, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru. Suprafața reală este, conform textului legal, aceea rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată.

Prin măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată se înțelege suprafața de teren dovedită prin lucrări tehnice de cadastru în condițiile ordinului nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

În respectivul ordin la art. 25 se arată faptul că în cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața înscrisă în documentația precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, dacă diferența este mai mare de 5%, documentația se respinge, rectificarea suprafeței urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.

Având în vedere faptul că diferența între suprafața din actul de proprietate - contract de donație de 2000. și cea care rezultă din măsurătorile de 2643 este de 643. ceeea ce reprezintă mai mult de 5% suprafața reală ce se poate înscrie în cartea funciară urmează să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.

La dosarul cauzei reclamanta a depus copie documentație cadastrală însă aceasta nu are atribuit număr cadastral nefiind avizată.

A rezultat că măsurătoarea respectivă nu a avut ca obiect atribuirea unui număr cadastral in vederea deschiderii unei cărți funciare.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu putea aviza documentația cadastrală și să atribuie număr cadastral în condițiile în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața din actele de proprietate iar diferența rezultată este mai mare de 5%.

Având în vedere că reclamanta nu a deținut documente cadastrale avizate prin lucrări tehnice de cadastru în condițiile Ordinului nr. 634/2006 prin care să se stabilească suprafața reală instanța de judecată a reținut faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 258 alin. 8 din Codul fiscal astfel că cererea privind modificarea rolului reclamantei s-a respins ca neîntemeiată.

Cu privire la registrul agricol instanța de judecată a reținut faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 344/239/742 din 26 aprilie 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2007 - 2011.

Prin acest act normativ se stabilește faptul că la rolul agricol se înscriu terenurile aflate în proprietate cu defalcarea terenurilor pe intravilan și pe extravilan, pe categorii de folosință, cu menționarea numărului cadastral și a numărului de carte funciară, în cazul în care titlul de proprietate sau alte acte juridice a/au fost înscris/înscrise în cartea funciară, sau a seriei și numărului titlului de proprietate, în cazul în care terenul este deținut în baza unui titlu de proprietate. În situația în care titlul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară, dar a fost întocmită documentația cadastrală pentru atribuirea numărului cadastral, vor fi înscrise în registrul agricol datele tehnice cuprinse în planul de amplasament și de delimitare.

Prin urmare, în toate situațiile mai sus descrie, și cu privire la înscrierea în registrul agricol a unei suprafețe de teren este necesar a fi întocmită documentație cadastrală ce trebuie să aibă atribuit număr cadastral, documentație ce se realizează conform Ordinului nr. 634/2006 cu respectarea art. 25. Or, documentație cadastrală avizată și care să aibă atribuit număr cadastral reclamanta nu deține deoarece diferența între suprafața din actul de proprietate și suprafața măsurată este mai mare de limita legală de 5% și în aceste condiții o astfel de documentație se respinge.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta PRIN PROCURATOR criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat recurentul:1) admiterea recursului declarat conform art. 312 alin 2) proc.civ.;

2)casarea în întregime a hotărârii atacate conform art. 312 alin 4) proc.civ,

3) anularea,conform art. 304,pct. 5 pr. Civ, sentinței civile cu nr. 486 / 03.03.2009 a TRIBUNALULUI CRAIOVA - Secția de Contencios Administrativ privind dosarul cu nr-, deoarece instanța a procedat în mod nelegal la nesocotirea unui act procedural care a fost depus atât în timpul ședinței de judecată din data de 24.02.2009 cât și la Registratura Tribunalului Dolj în aceeași zi de 24.02.2009, instanța de fond încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin(2) pr.civ.; 4] și pe cale de consecință, reiudecând cauza în fond, conform prevederilor art. 304 indice 1 proc.civ. {recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.), să fie admisă pe fond acțiunea reclamantului-recurent. Astfel, a solicitat ca, în baza art.11 din Legea nr. 29/1990 - a Contenciosului administrativ, prin hotărârea ce se vapronunța, să fie obligată pârâta, Primăria comunei, județul M " să facă " următoarele:

a) corespunzătoare rolului din Registrului Agricol pentru

anii 2007-2011 al comunei.satul II. voi. 1, la

poziția cu nr. 7, rol deschis pe numele de, având în

vedere faptul ca suprafața reală care este delimitată de vecinii mai jos menționați este cea de 2643 mp, si nu cea de 2000 mp, cum greșit se găsește înscrisa în Registrul Agricol si în actul meu de

proprietate, pentru suprafața delimitată de următorii vecini:

la nord

la sud

la est

la vest

Cale ferata

Drum European

Proprietar Filaret

Proprietar

b) corespunzătoare rolului fiscal deschis pe numele mamei

sale, prin impunerea fiscala având la bază prevederile Codul Fiscal modificat și completat la zi, împreuna cu Normele de aplicare ale acestuia, în mod corespunzător, pentru suprafața reala de 2643 mp care a fost găsita cu ocazia realizării lucrării tehnice topo-cadastrale numită:"Ridicare " care a fost avizată sub nr. 101/ 06.12.2007 la Oficiul de Cadastru și Publicitate fmobiliară al Județului M.

A menționat faptul că aceasta suprafață reală de 2643 mp a fost declarată cu respectarea prevederilor legale ale Codului Fiscal, din proprie inițiativă, prin depunerea la sediul Primăriei. -MH a declarației sale dată sub semnătura proprie în data de 21.04.2008 si înregistrată sub nr. 2128 și cu aceasta ocazie, primăria a luat la cunostiintă de noua stare de fapt fiind obligată în acest sens să ia măsurile legale care se impun pentru a face cele două rectificări de rol care au fost mai sus menționate, precum și impozitarea sa în consecință pentru întreaga suprafață pe care o posedă în realitate, șî anume, cea de 2643 mp.

c) Eliberarea CERTIFICATULUI FISCAL " corespunzător rolului fiscal
nominal unic deschis pe numele ( terenuri intravilane (curți,construcții,arabil, etc ) ), terenuri arabile extravilane, alte terenuri, construcții ), după rectificarea corespunzătoare a rolului fiscal în urma aplicării corecte a legilor statului român.

d) Eliberarea ADEVERINȚEI de ROL din REGISTRUL AGRICOL " corespunzătoare rolului înscris In Registrul Agricol curent pentru anii 2007-2011, al comunei -MH, pentru satul, poziția 7 tipul 2 volumul 1, rol deschis pe numele (construcții, terenuri intravilane ( curți, tconstrucții,arabil, etc ) ), terenuri arabile extravilane, alte terenuri ), după rectificarea corespunzătoare a rolului fiscal în urma aplicării corecte a legilor statului român. Astfel, acest domn judecător:

a) a interpretat greșit actul juridic dedus judecății si
schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neândoielnic al actului dedus judecății ( Motivul:Nulitatea prevăzuta de art.304 pct. 8) pr. Civ.) deoarece nu a judecat rectificarea rolului fiscal
șl a rolului agricol (conform Codului Fiscal, a Normelor de aplicare ale
Codului Fiscal șl a Normelor de completare ale registrului agricol pentru
anii 2007-2011 ), precum șl eliberarea unor acte administrative,
adeverința de rol agricol șl certificatul fiscal ( în temeiul Legii
contenciosului administrativ);

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin "adăugarea la lege" (Nulitatea prevăzuta de art. 304,pct. 4 pr. Civ.);

sentința dată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori stăine de judecarea pricinii, deci motivațiile instanței sunt neadevărate și netemeinice (Nulitatea prevăzuta de art. 304,pct. 7 pr. Civ.);

d) hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. deci a fost
dată cu încălcarea / nesocotirea / neobservarea / prin
adăugarea la norme legale (Motivul IV de recurs: Nulitatea
prevăzuta de art.304 pct. 9) pr. Civ.).

e) prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură
prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin(2) care
preccizează faptul că."Actele îndeplinite cu neobservarea formelor
legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai
dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare care nu se
poate înlătura decât prin anularea lor.Motivul de recurs: Nulitatea prevăzuta de art.
304,pct. 5 pr. Civ. ) în cazul de față, s-a produs vătămarea gravă
a părții reclamante, deoarece instanța procedat în mod nelegal la nesocotirea unui act procedural care a fost depus atât în timpul ședinței de judecată din data de 24.02.2009 cât și la Registratura Tribunalului Dolj în aceeași zi de 24.02.2009.

A precizat faptul că lucrarea tehnică denumită "Ridicare topografică " a fost executată de o persoana autorizată conform legii cadastrului nr. 7/1996 tocmai în scopul determinării reale a suprafeței parcelei situată pe amplasmentul specificat în "Memoriu Tehnic " care delimitate conform schiței denumită de asemena " ridicare topografică " dar de fapt fiind realizată cu toate caracteristicile unui " Plan de amplasament și delimitare, prevăzut de legea cadastrului nr. 7/1996 și de Instrucțiunile de aplicare a Ordinului 946 / 2000, pentru vecinii menționați în actele de proprietate ale mamei sale, și anume, contractul de donație cu nr. 1139/2002.

Concluzionând, conform Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, lucrarea tehnică denumită "Ridicare topografică " este de fapt și de drept, în lumina aplicării legii, o lucrare tehnică de cadastru general, deoarece a fost realizată cu respectarea legii, respectiv al următoarelor norme:

LEGEA nr.7 din 13 martie 1996 cadastrului și a publicității imobiliare, republicată în MO nr. 201/3 martie 2006;

Ordinul 946 / 12.10.2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind întocmirea documentației cadastrale tehnice necesare la înscrierea cu caracter nedefinitiv în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la terenuri șl construcții -care a fost publicat în MO nr.90 / 22.02.2001;

Ordinul 534 / 01.10.2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general -poblicat în MO nr. 744 / 21.11.2001;

Ordinul 536 / 01.10.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind recepția lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru, fotogrammetrie și teledetecție - publicat în MO 789 / 12.12.2001;

Ordinul 634 / 13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară - publicat în MO 1048 / 29.12.2006.

A susținut că hotărârea judecătorească este criticabilă deoarece a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, aceasta este și vădit netemeinică. A solicitat admiterea recursului, casarea sau anularea hotărârii judecătorești atacate și, pe fond, admiterea acțiunii reclamantului .

In susținerea cererii, în drept,a formulat următoarele:

MOTIVE DE RECURS - CASARE:

1) Motivul I de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304,pct. 4 pr. Civ, și anume, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

Concluzionând, împotriva acestei sentințe, a formulat prezentul recurs, susținînd că dezlegarea dată pricinii prin sentința nr. 486/03.03.2009 în dosarul nr- de către TRIBNALUL C -Secția de Contencios Administrativ, este nelegală și netemeinică fiind rezultatul unei greșeli ce a determinat o soluție eronată.

Pentru a pronunța și a justifica o astfel de sentință nelegală și netemeinică de respingere în totalitatea acțiunii, judecătorul cauzei pe fond a procedat la următorul fapt, și anume: " A LA LEGE,.

2) Motivul II de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304,pct. 5 pr. Civ. și anume, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin(2) care preccizează faptul

că:"Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decît prin anularea lor.În cauză s-a produs o astfel de vătămare deoarece instanța procedat în mod nelegal la nesocotirea unui act procedural care a fost depus atât în timpul ședinței de judecată, căt și la registratură.

Existența acestui act procedural nu a fost menționat în nici un fel în cuprinsul încheierii de ședință din data de 24.02.2009, care face parte integrantă din Sentința de judecată nr. 486 care a fost pronunțată în data de 03.03.2009 întruât instanța a avut nevoie de timp pentru a delibera.A menționat faptul că actul procedural care a fost nesocotit, poartă denumirea de " Concluzii scrise la ședința de judecată din data de 24.02.2009 ", fiind în același timp și " răspunsul său la întâmpinarea cu nr 376/230.01.2009 formulată de către pârâta, Primăria comunei ".

3) Motivul III de recurs: Nulitatea prevăzuta de art. 304,pct. 7 pr. Civ. și anume, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori stăine de judecarea pricinii.

In realitate instanța de fond a făcut o afirmație care nu poate fi probată prin nici un fel de normă legală, neexistât în cuprinsul nici unei norme cu asa zis " text lege" care să definească în acest fel " SUPRAFAȚA REALĂ".

In realitate instanța de fond reținut în mod eronat obiectul acestei judecății, în acest caz nefiind solicitată înscrierea în cartea funciară șl nici temeinicia înscrierii. în cuprinsul acestei acțiunii nu a afirmat niciodată că a depus documentația cadastrală în scopul obținerii unui număr cadastral, ci a afirmat faptul că nu a putut face acest lucru întrucât primăria îi întârzie în mod nejustificat șl nelegal eliberarea unor documente conform situației reale existente pe teren. Oricum motivația pentru respingerea acțiunii este nejustificată întrucât pentru a face acest lucru instanța de fond a nesocotit prevederile legale care în mod firesc făceau obiectul acestei judecăți șl dacă ar fi fost luate în considerare motivația de respingere nu s-ar mai fi putut susținute prin norme legale de către instantța de fond, și anume: Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal,aprobate prin Hotărârea Guvernuluinr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare:

20.Punctul 88 se modifica si va avea următorul cuprins:

"88. (1) In situația in care pe parcursul anului fiscal apar schimbări ale categoriei de folosința, in condițiile legii, impozitul pe teren se modifica de la data de intai a lunii următoare celei in care prezintă act/acte prin care se atesta schimbarea respectiva.

(2) înscrierea datelor in registrul agricol privind schimbarea categoriei de
folosința a terenurilor, precum si titularul dreptului de proprietate asupra
clădirilor si a terenurilor, pe baza declarației făcuta sub semnătura proprie
capului de gospodărie sau, in lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei,se poate face numai daca se prezintă acte care atesta situația respectiva, sub sancțiunea nulității de drept a acestor
inregistrari. Aceste acte pot fi: lucrare tehnica de cadastru inregistrata la oficiul de cadastru si publicitate imobiliara, act notarial, hotărâre judecătoreasca investita cu formula definitiva si
irevocabila, autorizație de construire sau alte documente legale, după caz.

(3) Actele prevăzute la alin.(2) se depun in fotocopie confirmata pentru autenticitate sub semnătura
contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia.

37. Punctul 237 se modifica si va avea următorul cuprins:

"237. Codul numeric personal/ codul d e inregistrare fiscala/codul unic de inregistrare si adresa domiciliului fiscal, precum si a clădirilor si terenurilor deținute in proprietate/administrare/folosinta, potrivit pct.18, reprezintă elemente de identificare a contribuabilului care se inscriu, in mod obligatoriu, in orice act translativ al dreptului de proprietate, in registrul de rol nominal unic, in registrul agricol, in matricole, in declarațiile fiscale, in procesele-verbale pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale, in certificatele fiscale, in chitanțele pentru creanțe ale bugetelor locale, in actele de control, precum si in orice alte documenteasemanatoare."

4) Motivul IV de recurs: Nulitatea prevăzuta de art.304 pct. 8) pr. Civ., și

anume,

4.1)deoarece instanța interpretat greșit actul juridic dedus
judecății: nu s-a ținut seama de toate probele pe care le-a depus la dosarul cauzei, astfel probe esențale pentru deslușirea acestui caz au fost nesocotite si nici nu au fost administrate de către această instanță de fond la data de 24.02.2009, atunci când aceasta "consideră", în mod greșit, că a judecat cauza " conform legi".

Astfel, dacă instanța de fond ar fi ținut seama de următoarele probe (înscrisuri aflate la dosarul cauzei) care au fost depuse de către mine, ar fi judecat cu onestitate și în spiritul legii acest dosar, ar fi observat următoarele:

4.2) schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neândoielnic al acestuia.

Acest fapt este evident, și nu se poate explica decât prin faptul că instanța de fond Tribunalul Dolja pronunțat această hotărâre prin neobservarea sau nesocotirea legilor statului român, deci au pronunțat o soluție vădit nelegală si netemeinică.

Motivul V de recurs: Nulitatea prevăzuta de art.304 pct. 9) pr. Civ., și anume, deoarece hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.; (justificarea fiind făcută în cuprinsul prezentului recurs )

Motivul VI de recurs: conform prevederilor art. 304 indice 1, si anume: recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii. nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304. instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

A arătat recurentul că înțelege să conteste răspunsurile Primăriei comunei deoarece au fost emise cu încălcarea legii.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent dar și a dispozițiilor art.3041CPC, Curtea reține că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 CPC, respectiv când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, recurentul a invocat faptul că judecătorul de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică întrucât "a adăugat la lege".

Curtea constată că motivul de recurs este nefondat, instanța de fond procedând la a analiza, în mod corect de altfel, dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a adăuga la lege.

Astfel, Ordinul nr.344/239/742 din 26 aprilie 2007 menționează faptul că la rolul agricol se înscriu terenurile aflate în proprietate, cu defalcarea terenurilor pe intravilan și extravilan, pe categorii de folosință, cu menționarea numărului de carte funciară și a numărului cadastral, fiind făcută diferențiere în raport de înscrierea sau nu a titlului de proprietate în cartea funciară.

În ceea ce privește numărul cadastral, solicitarea acestuia rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale aplicabile în speță, respectiv dispozițiile Codului Fiscal cu cele ale Ordinului 344/239/742/26.07.2007.

Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat, respectiv motivul prevăzut de dispozițiile art.304 pct.5 CPC și care vizează hotărârea dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 CPC, Curtea constată că este nefondat.

Recurentul invocă nulitatea hotărârii determinată de nesocotirea unui act de procedură care a fost depus în ședința publică din data de 24 februarie 2009, dar și la registratura instanței, act intitulat concluzii scrise.

Se reține că prin concluziile scrise depuse la închiderea dezbaterilor, reclamantul a combătut cuprinsul întâmpinării formulate de către pârâtă, menționând că aspectele din întâmpinare nu sunt adevărate, nu sunt probate.

Având în vedere dispozițiile art.115 CPC, se reține că întâmpinarea este actul procedural prin care pârâtul răspunde pretențiilor reclamantului, arătând totodată și apărările sale.

Prin concluziile scrise depuse de către reclamant au fost combătute apărările invocate prin întâmpinare de către pârâtă, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.108 CPC, respectiv art.184 CPC privind cercetarea falsului de către instanța civilă.

Nu se poate considera că, în situația în care nu s-au analizat susținerile din concluziile scrise, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 CPC, întrucât instanța este sesizată, conform principiului disponibilității reglementat de art.129 alin.6 CPC, prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă, fiind astfel obligată să analizeze susținerile invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamant, precum și apărările pârâtului invocate prin întâmpinare.

Conform art.146 CPC, se dă posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, această făcându-se după închiderea dezbaterilor. Aceste concluzii scrise trebuie să cuprindă doar o expunere asupra speței deduse judecății, în cuprinsul acestora fiind examinate probele administrate în cursul procesului.

Având în vederea că în sentința recurată au fost analizate în totalitate atît cererea de chemare în judecată cât și întâmpinarea, hotărârea nu este nulă conform art.105 alin.2 CPC, orice susțineri ulterioare încheierii dezbaterilor fiind tardive și neputând fi invocate prin concluziile scrise.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurent și prevăzut de art.304 pct.7 CPC, respectiv când hotărârea nu cuprinde motive pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în baza art.11 din Lg.nr.29/1990, obligarea pârâtei Primăria comunei la rectificarea rolului agricol pentru anii 2007-2011, deschis pe numele mamei sale, rectificarea corespunzătoare a rolului fiscal deschis pe numele mamei sale, eliberarea certificatului fiscal corespunzător rolului fiscal nominal unic și eliberarea adeverinței de rol din registrul agricol.

Instanța de fond a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, fiind soluționat fondul cauzei.

Astfel, instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv dispozițiile codului fiscalcoroborate cu cele ale Lg.nr.7/1996 și dispozițiile Ordinului nr.344/239/742 din 26 aprilie 2007.

A avut astfel în vedere procedura care trebuie urmată pentru a se realiza rectificarea rolului agricol.

Pe fondul cauzei se rețin următoarele:

Pentru rectificarea rolului din registrul agricol pentru anii 2007-2011 al comunei, la poziția nr.7, rol deschis pe numele mamei procuratorului, rectificare determinată de faptul că suprafața reală delimitată este de 2643 mp și nu de 2000 mp, conform actului de proprietate, trebuie avute în vedere dispozițiile Ordinului comun Ordinului nr.344/239/742 din 26 aprilie 2007 al, MIRA și MEF pentru aprobarea Normelor Tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2007-2011.

În acest act normativ la capitolul 2 lit.a și b sunt prevăzute modul de completare pentru terenurile aflate în proprietate, așa cum este cazul pentru terenul în speță și modul în care se face identificarea pe parcele a terenurilor în proprietatea gospodăriei.

Se indică aici menționarea numărului de carte funciară în cazul în care titlul de proprietate sau alte acte autentice au fost înscrise în cartea funciară, se vor înscrie datele tehnice cuprinse în planul de amplasament și delimitare.

Ca atare se deduce, din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus, coroborate cu cele din Codul Fiscal privind rectificarea rolului fiscal, respectiv art.258 din Lg.nr.571/2003, necesitatea întocmirii documentației cadastrale în vederea atribuirii numărului cadastral.

Nu este străină astfel de natura pricinii motivarea instanței de fond privind atribuirea numărului cadastral ulterior întocmirii documentației cadastrale. Devind astfel incidente în cauză dispozițiile Ordinului 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

În raport de cele arătate anterior devin nefondate motivele de recurs invocate de către recurentă, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, având în vedere faptul că reclamanta nu deține documentația cadastrală avizată și care să aibă atribuit număr cadastral, condițiile necesare pentru rectificarea rolului agricol, cu consecința rectificării rolului fiscal și a emiterii actelor actelor administrative solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește capetele noi de cerere invocate prin cererea de recurs se reține că acestea sunt cereri noi, care exced obiectului căii extraordinare de atac a recursului prevăzute de art.299 CPC, fiind respinse ca inadmisibile.

Pentru motivele arătate anterior, în temeiul art.312 alin.1 CPC, va fi respins recursul și menținută hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta PRIN PROCURATOR împotriva sentinței nr.486 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehnored.

25 2009

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 4342/2009. Curtea de Apel Craiova