Obligația de a face. Decizia 463/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.463/CA

Ședința publică din data de 28 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ declarate de recurenții pârâți Serviciul Public Comunitar - Direcția Regim Permise din Cadrul Prefecturii Județului T - cu sediul în T,-, județul T și Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în T,- Bis, județul T, împotrivaSentinței civile nr.787/12.05.2009pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - domiciliat în T,-,.12,.A,.2, județ T, având ca obiect anulare decizie.

Dosarul a avut termen de judecată la data de 21 octombrie 2009 când Curtea a constatat cauza în stare de judecată și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 28 octombrie 2009 când s-a pronunțat prin prezenta.

CURTEA,

Asupra recursului în contencios - administrativ de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.141/88/26.01.2009 la Tribunalul Tulcea reclamantul a chemat în judecată Serviciul Public Comunitar - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului, județul T, pentru a fi obligat la înmatricularea în circulație și eliberarea certificatului de înmatriculare, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 modificată și completată prin OUG nr.218/2008 a autoturismului marca Ford Mondeo an fabricație 2001, norma de poluare Euro 3 cu nr. de identificare -, neînmatriculat în România și pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Administrația Finanțelor Publice T, pentru a fi obligată la anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, nr.28 din 23.01.2009.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 5.12.2008 a cumpărat un autoturism second - hand, marca "Ford Mondeo", an fabricație 2001, norma de poluare Euro 3, neînmatriculat în România, drept pentru care a solicitat Serviciului Public Comunitar - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, prin cererea cu nr.537/12.01.2009, înmatricularea acestuia în circulație, fără plata taxei de poluare, întrucât aceasta are caracter ilegal, conform Sentinței civile nr.2122/18.09.2008 din dosarul nr-.

Serviciul Public Comunitar-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin adresa nr.537/14.01.2009 a refuzat invocând prevederile art.7, lit.j, din Ordinul MAI nr.1501/2006 și OUG nr.50/2008 și faptul că respectiva sentință nu poate produce efecte în noua cerere.

La data de 22.01.2009 a solicitat DGFP T - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T calculul taxei de poluare pentru autoturismul în cauză și prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.28 din 23.01.2009 a fost stabilită această taxă în sumă de 9.407 lei.

Întrucât nu a primit răspuns, s-a adresat a doua oară aceleiași instituții cu cererea nr. -/03.03.2009 și în baza considerentului că OUG nr.208/2008 a fost abrogată de OUG nr.7/2009, iar prin decizia nr.211/05.03.2009 s-a stabilit cuantumul taxei în valoare de 3.136 lei. A contestat această decizie cu cererile nr. 2782/09.03.2009 și 2782/19,13.2009, iar prin răspunsurile nr.2782/19.03.2009 și din 02,04.2009 i s-a respins solicitarea.

Consideră că prevederile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, modificată și completată prin OUG nr.218/2008, în baza cărora a fost calculată taxa, sunt reglementări contrare legislației comunitare, neputând fi aplicate în dreptul intern.

În altă ordine de idei, consideră reclamantul că toate autovehiculele înmatriculate în România poluează indiferent dacă proprietarii lor nu au fost obligați la plata acestei taxe și este discriminatoriu ca persoanele care solicită înmatricularea unui autoturism achiziționat din spațiul UE, la momentul actual, să fie obligați la plata acestei taxe, prin care guvernul colectează sume la bugetul de stat și protejează producătorii interni în mod direct, în timp ce pe piața liberă a nu și-au făcut apariția producători de autovehicule și carburanți care să nu polueze fiind imposibil achiziționarea unor astfel de bunuri de populația UE.

Reclamantul a mai arătat că viitorul acestei taxe de poluare este incert întrucât prevederile art.4, lit.a, din OUG nr.50/2008, sunt contrare prevederilor Tratatului de aderare a României la UE.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.11 din Constituție care obligă Statul Român să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Art.148 al.2 și 4 din Constituție statuează că legislația comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională. Astfel, potrivit normelor comunitare art.25 prevede: "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție aplicându-se și taxelor vamale cu caracter fiscal".

În acest sens, a făcut referire la prevederile art.90 din care statuează că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor similar naționale. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare3 de producție".

Având în vedere dispozițiile constituționale arătate mai sus se poate constata inaplicabilitatea prevederilor OUG nr.50/2008, modificată și completată prin OUG nr.218/2008, având prioritate art.25, 28 și 90 din

A mai arătat reclamantul că practica judiciară internă prin Tribunalul Arad - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a declarat nelegală și discriminatorie taxa de poluare (Sentința 2563/7 noiembrie 2007, sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara ), Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal prin Sentința 525 din 14 decembrie 2007 admis cererea și a dispus înmatricularea până la soluționarea definitivă și irevocabilă, Tribunalul Cluj, Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin Sentința civilă nr.165/2008 a declarat nelegală și discriminatorie taxa de primă înmatriculare dispunând restituirea acesteia către reclamant, Tribunalul Tulcea prin Sentința civilă nr.2122/18.09.2008, constată că art.214 indice 1 și 214 indice 3 din Codul fiscal și în prezent art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, modificată și completată prin OUG nr.218/2008, sunt reglementări contrare legislației comunitare, neputând fi aplicate în dreptul intern.

O acțiune cu obiect identic, respectiv obligarea la înmatricularea în circulație și eliberarea certificatului de înmatriculare, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 modificată și completată prin OUG nr.218/2008 a autoturismului marca Ford Mondeo an fabricație 2001 fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr.65/88/03.04.2009.

Prin Încheierea de ședință din data de 8 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Tulcea, constatând că între cele două cauze există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.

Legal citată, pârâta DGFP Tad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale de excepție, a solicitat introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, în baza art.57 Cod de procedură civilă și art.1 al.1 din OUG nr.50/2008.

Prin Sentința civilă nr.787/12.05.2009, Tribunalul Tulcearespins cererea de chemare în judecată a altor persoane, ca nefondată, a admis acțiunea reclamantului și a obligat Serviciul Public Comunitar - Direcția Regim Permise de conducere si Înmatriculare a Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județul T, să înmatriculeze în circulație și să elibereze certificat de înmatriculare, fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 modificată și completată prin OUG nr.218/2008, pentru autoturismul second - hand marca "Ford Mondeo", an fabricație 2001; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.28/23 ianuarie 2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Ta M unicipiului

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la cererea de chemare în judecată a Administrației Fondului pentru Mediu, în baza dispozițiilor art.57 alin.1 Cod de procedură civilă, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute prin acest text de lege.

În cauză, pârâta chemată în judecată este DGFP T, iar aceasta nu cheamă în judecată altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, ci o instituție care beneficiază de fondurile percepute cu titlu de taxă de poluare.

Pe fondul cauzei s-a reținut că la data de 5 decembrie 2008, reclamantul a achiziționat un autoturism second - hand marca "Ford Mondeo", an fabricație 2001, în baza contractului de vânzare din 5 decembrie 2005.

Prin adresa nr.537/12 ianuarie 2009, reclamantul a solicitat Serviciului Public Comunitar - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatricularea vehiculelor din cadrul Instituției Prefectul T înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008.

La această solicitare, petentului i s-a comunicat că această obligație îi revine, în conformitate cu disp.art.19 din OUG nr.195/2002, art.7 lit.j din Ordinul MAI nr.1501/2006 și OUG nr.50/2008, modificată și completată prin OUG nr.218/2008.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal, prin Legea nr.343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicare de la data de 1 ianuarie 2007, pentru toate autovehiculele.

Ulterior, prin modificarea Legii nr.346/2006, prin OUG nr.110/2006, această taxă a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, fiind exceptate persoanele cu handicap, autoturisme aflate în misiuni diplomatice sau istorice.

La data cumpărării autoturismului de către reclamant erau aplicabile dispozițiile art.214 Cod fiscal, cu privire la taxa specială datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial.

Prin OUG nr.50/2008, intrat în vigoare la 1 iulie 2008, fost instituită obligația de plată a taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fiind abrogate dispozițiile art.214 indice 1 și 214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Prin urmare, taxa de poluare nu este obligatorie pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat membru al UE din 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.

Acest regim juridic fiscal este discriminatoriu pentru posesorii autovehiculelor aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării lor în România, dacă acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.

Potrivit art.90 partea I din Tratatul Constituției al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale.

Ca urmare a efectului direct al art.90 partea I din Tratatul Constituției al UE, pentru ordinea juridică internă a României, dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național.

Dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României stabilesc că, urmare aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, cu prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În consecință, instanța este datoare să constate că dispozițiile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, sunt reglementări contrare dreptului comunitar, neputând fi aplicate în dreptul intern, întrucât încalcă atât prevederile art.90 partea I din Tratatul Constituției al UE, cât și Tratatul de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat prin Legea nr.157/2005, prin care România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâțiiServiciul Public Comunitar - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului, județului T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

1.1.Recursul pârâtei Serviciul Public Comunitar-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județului T:

Prin recursul formulat a solicitat modificarea sentinței recurate, motivat de faptul că:

- plata taxei pe poluare este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării stabilită în mod operativ prin OUG nr.50/2008;

- OUG nr.50/2008 stabilește prin prevederile sale măsuri care corespund dispozițiilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal;

- instanța a apreciat în mod greșit faptul că reînmatricularea autovehiculului de către reclamant ar încălca normele europene la care România este parte, dat fiind faptul că principiile care stau la baza variantei finale de calcul a taxei auto propuse de Guvernul României au fost acceptate de către Comisia Europeană în sensul că emisiile de sunt luate în calcul pentru taxarea mașinilor cu euro 3 și euro 4, iar pentru autoturismele noi se calculează coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, respectându-se în acest caz principiul "poluatorul plătește".

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă.

1.2.Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tac riticat hotărârea instanței de fond care a apreciat în mod greșit faptul că reînmatricularea autovehiculului de către reclamant încalcă normele europene la care România este parte, mai ales după ce a devenit stat membru UE, pentru următoarele considerente:

- obligația fiscală privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este imperativ stabilită prin OUG nr.50/21.04.2008;

- comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei propuse de Guvernul României, în care emisiile de sunt luate în considerare la taxarea mașinilor cu euro 3 și euro 4, iar pentru autoturismele noi, cu durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, respectându-se astfel principiul "poluatorul plătește";

- nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului cu Constituția și cu tratatele internaționale, aceste atribute revenind exclusiv Parlamentului și Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de poluare pentru autovehicule contravine reglementărilor europene și să adopte decizii în consecință. Potrivit art.40 lit.a din G nr.50/2008 obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule "intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul", iar art.126 alin.2 din Constituția României statuează "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 si 9.pr.civ. dar si potrivit art.3041Cod procedură civilăCurtea constată că recursurile nu sunt fondate.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ. este incident numai atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurenta nu a arătat în ce constă în speță incidența acestui motiv de recurs. Astfel, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, Curtea constată că nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele învestirii, îndeplinirea condițiilor stabilite de lege pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ. Prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ. nu este incident în speță.

Nefondate sunt si criticile aduse hotărârii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Având in vedere ca argumentele arătate de cele doua recurente sunt in esența aceleași, urmeaza sa fie analizate împreuna.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second - hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Potrivit OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art 3). Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art 3 alin 2 si art 9 alin.1). Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art 4 lit a), fara ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta (art 5 alin 1).

Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.

Instanța constata ca, intr-adevăr, in cauza sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezulta din doua argumente:

Constituția României: De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România.

Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.

OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, dupa aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotararea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - in speta, taxa menita sa descurajeze importul de banane in Italia).

Mai trebuie remarcată și un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.

Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, instanța era ținută să admită acțiunea reclamantului, astfel cum a formulat-

Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurileîn contencios administrativ declarate de recurenții pârâți Serviciul Public Comunitar - Direcția Regim Permise din Cadrul Prefecturii Județului T - cu sediul în T,-, județul T și Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în T,- Bis, județul T, împotrivaSentinței civile nr.787/12.05.2009pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - domiciliat în T,-,.12,.A,.2, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 octombrie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud. fond:

tehnoredactat dec.jud.- -

2 ex /18.12.2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 463/2009. Curtea de Apel Constanta