Obligația de a face. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 475/
Ședința publică din 12 mai 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 81 din 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamanta-intimată av. A, în substituirea av. -, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatei declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M și menținerea hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pentru motivele expuse în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Prin Sentința nr. 81 din 11 februarie 2009 Tribunalului Mureșs -a respins excepția inadmisibilității invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, ca și excepția lipsei de obiect invocată de aceeași pârâtă și s-a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, în sumă de 11.354 lei, și dobânda legală aferentă de la data plății, respectiv începând cu data de 09.11.2007 până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a respins excepția inadmisibilității invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, întrucât, reține instanța de fond, obiectul acțiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8, cât și soluțiile prevăzute de legiuitor la art. 18 din Legea nr. 554/2004, nu se limitează doar la anularea unui act administrativ. Or, în cazul de față se atacă refuzul autorității administrative de a răspunde favorabile reclamantei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a achitat pârâtei taxa de primă înmatriculare pentru un autoturism importat, și deși ulterior a solicitat restituirea acesteia, apreciind că este nelegală, și discriminatorie, în contradicție cu normele și tratatele europene, pârâta a refuzat restituirea, susținând că taxa este datorată în raport de art. 214 ind. 1 și 3 din Codul fiscal.
S-a mai reținut că prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, esențial fiind că perceperea taxei interzise este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, instanța a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343 prin nr.OUG 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
În mod deosebit, instanța a avut în vedere diferența de aplicare a taxei, reținând că această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. S-a considerat de către prima instanță că această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Instanța a mai reținut că a considera că reclamantă nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul reclamantului de a avea acces liber la justiție, actul atacat, respectiv adresa nr. 6013/2008, fiind calificat ca un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, care a solicitat modificarea acesteia, susținând nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, prima instanță făcând o greșită aplicare a legii.
S-a susținut inadmisibilitatea acțiunii, întrucât reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ fiscal, adresa comunicată acestuia neavând acest caracter, ci dimpotrivă se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Mai mult, dispozițiile care impun plata acestei taxe sunt în vigoare, aplicarea acestora fiind obligatorie pentru toți subiecții de drept cărora li se adresează.
Recurenta a subliniat că solicitarea de restituire a taxei speciale nu este întemeiată și nu are suport legal, întrucât nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din nr.OG 92/2003 și legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Din analiza art. 214/1 reiese că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de legiuitor, condiții în care reclamantul nu se încadrează. S-a precizat că taxa s-a achitat în baza unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant, iar invocarea prevederilor art. 148 din Constituția României și ale art. 90 din Tratatul de aderare al României la CE, nu are relevanță în cauză, având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special. S-a contestat și pretinsul caracter discriminatoriu privind drepturile și obligațiile de natură fiscală ale reclamantei, în condițiile în care taxa este stabilită și se plătește pentru toate autoturismele, indiferent de proprietar și de proveniența acestora.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Este cert că reclamanta a achitat la bugetul de stat suma cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, iar restituirea acesteia i-a fost respinsă prin adresa emisă de către ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu motivarea că, potrivit prevederilor dispozițiilor din Legea nr. 571/2003, sunt obligați la plata taxei speciale persoanele fizice sau juridice care fac înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, în condițiile textului legal citat, taxa fiind percepută cu ocazia primei înmatriculări în România. Prin aceeași adresă s-a răspuns acestuia și că plata taxei speciale este obligatorie în virtutea principiului constituțional stabilit de art. 1 alin.5 din constituție.
Reclamanta și-a întemeiat cererea de restituire a taxei speciale pretins a fi nedatorată pe prevederile Legii contenciosului administrativ, ale Constituției României, ale art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precum și ale art. 2.3 din nr.OG 9/2000, art. 1082-1084 Cod civil, temeiuri legale ale căror aplicabilitate a fost corect analizată de prima instanță, inclusiv sub aspectul soluționării excepțiilor procesuale, reținându-se că taxa a fost plătită încontul bugetului de stat și că reclamantului i s-a respins cererea de restituireprin răspunsul dat de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M susține lipsa calității procesuale pasive, argumentând că nu este emitenta actului în cauză, omițând faptul că practic reclamantul nu cere anularea unui act ci restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule considerând-o ca nefiind datorată, nelegală și discriminatorie, precum și faptul că instituția pârâtă a emis și răspunsul negativ la solicitarea prealabilă a reclamantei. În aceste condiții, nu se poate susține cu suficient temei că natura actului prin care se comunică reclamantei refuzul autorității publice, nu ar fi administrativ fiscală, circumscrisă noțiunii definite de art. 41 din Codul d e procedură fiscală, și cu atât mai puțin că, în calitate de emitentă a adresei, nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente, dând prioritate normelor comunitare, aplicând principiile dreptului comunitar. speciale pentru autoturisme și autovehicule au fost introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculări în România, scutirile fiind expres și limitativ prevăzute de art. 314/3, cu mențiunea că art. 214/1 - 214/3 au fost cuprinse în Cap. II/1, capitol nou introdus în Codul fiscal. Pentru plata acestei taxe nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material, nici un act administrativ fiscal, deoarece plata "benevolă" făcută de reclamantă este de fapt una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Aceste dispoziții nou introduse în Codul fiscal, așa cum corect a reținut prima instanță, reglementează practic un nou impozit. Această taxă i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care, pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu. Sub acest aspect, România fiind stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate, se încalcă tocmai principiul discriminării, în pofida faptului că a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu. astfel prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, articol redat și analizat pe larg de prima instanță. Întrucât prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevederile dreptului comunitar, prevalează, au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislațiile interne sunt cuprinse reglementări care contravin dreptului comunitar, în mod justificat prima instanță a apreciat că nu se pot aplica în cazul dedus judecății prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, astfel că taxa specială achitată se impune a fi restituită plătitorului.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1-214/2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Acest act normativ instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Este adevărat că prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008 reglementează restituirea diferenței între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare, dar, la aplicarea în cazul dedus judecății a acestui articol, se constată următoarele:
Prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate), pe de o parte și, prevederile nr.OUG 50/2008, pe de altă parte, reglementează două taxe distincte. Reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale achitată și percepută în cursul anului 2007, cererea de chemare în judecată fiind formulată la o dată anterioară intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, care prevăd practic o compensare valorică a celor două taxe. În raport cu data formulării acțiunii, se pune doar problema aplicabilității art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, aspect deja clarificat prin necesitatea aplicării prioritare a normelor dreptului comunitar. nr.OUG 50/2008 nu poate fi considerată o lege de procedură care să se aplice din momentul intrării în vigoare și procesului în curs de judecată începute sub vechea lege. OUG este un act normativ care se aplică, așa cum se și prevede în art. 14 alin. 1, la data de 1 iulie 2008. Dacă am admite că acest act normativ ar retroactiva și cu privire la cauzele înregistrate anterior intrării lui în vigoare, pe lângă faptul că s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, s-ar ajunge la situația ca pentru cauze similare soluționate irevocabil până la 1 iulie 2008 nu s-au aplicat prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008, în timp ce, pentru cele care au fost soluționate doar în primă instanță, din motive care nu țin de titularul cererii de chemare în judecată, se aplică articolul menționat, situație discriminatorie. Textul art. 6 al HG nr. 686/2008, instituie o procedură de restituire, procedură care nu era reglementată la data formulării cererii de chemare în judecată și a pronunțării instanței de fond. Acceptând că pentru un autovehicul deja înmatriculat, se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din nr.HG 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin nr.OUG 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse, așa cum au fost reținute și de prima instanță. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce, compensația legală presupunând îndeplinirea unor condiții. Pornind de la realitatea că pârâta are obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație a reclamantei de a plăti taxa de poluare, înseamnă că reclamantul ar datora taxa de poluare introdusă la 1 iulie 2008, retroactiv, anterior intrării ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, în pofida faptului că taxa de poluare, potrivit nr.OUG 50/2008 se datorează cu ocazia primei înmatriculări.
În altă ordine de idei, procedura de restituire reglementată de HG nr. 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuind a fi compensate conform art. 116 din nr.OG 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin nr.HG 686/2008, practic ar obliga instanța să-și depășească și cadrul procesual dedus judecății, dar să se și substituie procedurii administrativ fiscale, încălcând și principiul disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii civile, precum și normele legale de competență, deoarece actul normativ intrat în vigoare după formularea cererii de chemare în judecată, după pronunțarea în primă instanță, nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.
Față de cele ce preced, instanța constată că recursul pârâtei este nefondat, inclusiv sub aspectul penalităților de întârziere care au fost acordate în deplin acord cu prevederile Codului d e procedură fiscală.
Intimata a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, în sumă de 3.300 lei ( 13). Constatând că sunt întemeiate în parte, instanța va admite solicitarea doar pentru suma de 350 lei cu acest titlu, sumă pentru plată la care va fi obligată recurentul având în vedere culpa procesuală a acestuia din urmă în ce privește declanșarea prezentei căi de atac ordinare. În ce privește admiterea parțială a solicitării, instanța în drept invocă dispozițiile art. 274 aliniat ultim, potrivit cărora instanța poate reduce onorariul avocațial ținând cont de complexitatea pricinii și de natura acesteia. Or, în cauze similare, aflate chiar pe rolul instanței de recurs la același termen, același avocat a solicitat suma de 350 lei pentru o pricină asemănătoare. Sigur, instanța pornește de la prezumția libertății contractuale dintre părți, respectiv contractul încheiat de avocat și client, însă acest contract nu se poate constitui într-o împovărare nejustificată pentru partea potrivnică în litigiul dedus judecății, cu atât mai mult cu cât în pricini asemănătoare același avocat a perceput un onorariu de aproximativ 10 ori mai mic.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, iar în ce privește cererea intimatei, instanța o va admite în parte astfel cum s-a arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,- - 3, județul M, formulat împotriva sentinței nr. 81/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Admite în parte cererea formulată de intimata și obligă recurentul să plătească suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente în recurs către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./17.06.2009
Jud.fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DIN
Decizie nr. 475/
Ședința publică din 12 Mai 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pentru motivele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul deciziei
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul M, cu sediul în Târgu-M, str. -. - nr. 1-3, formulat împotriva sentinței nr. 81 din 11.02. 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul n r-.
Admite în parte cererea formulată de intimata și obligă recurentul să plătească suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente în recurs către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
Președinte/ss /semnătura indescifrabilă
judecător/ss /semnătura indescifrabilă
judecător/ss /semnătura indescifrabilă
Grefier
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
