Obligația de a face. Decizia 4797/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4797
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI F împotriva sentinței nr. 764 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " - GRUPA PRO C REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE SINDICAT, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât PRIMARUL ORAȘULUI F și intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " - GRUPA PRO C REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE SINDICAT,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod proc. civ.
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 764 din 07 aprilie 2009, Tribunalul Dolja admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.04.2005-19.11.2006.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLITIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO "- GRUPA PRO PC C-REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE SINDICAT-, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI F și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 20.11.2006-07.04.2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru perioada 01.04.2005-19.11.2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în perioada 01.04.2005 - 07.04.2009, reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 a fost înlăturată și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-au acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
OG 6/2007 nu au abrogat prevederile art. 31 alin 1 din Legea 188/1999, ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată, astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acordarea acestor sporuri se circumscrie prevederilor legale indicate și, cum suspendarea dispusă își încetează aplicabilitatea, dreptul revine în patrimoniul reclamantului devenind actual.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În speța de față, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic pe baza cărora reclamantul, în lipsa suspendărilor periodice, ar fi putut să aibă în patrimoniu în mod efectiv și licit sumele aferente, așa încât se impune ca după încetarea suspendării acesta să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în favoarea sa de dispozițiile legale amintite anterior.
De asemenea, potrivit art. 1082 Cod civil, reclamanții au dreptul la plata daunelor interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
În ce privește intervalul 01.04.2005 - 19.11.2006 instanța a constatat că dreptul reclamanților la acțiune este prescris.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamanților a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamanții au învestit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni la data de 20.11.2008, dreptul acestora la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.04.2005 - 19.11.2006 este prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul Orașului F, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în mod expres prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, acte normative cu aplicare strict delimitată în timp, respectiv pe perioada anilor 2005 și 2006, iar la momentul de față salarizarea funcționarilor publici se realizează în conformitate cu prevederile OG6/2007 până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
S-a susținut că art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală, iar instanța de fond în mod nejustificat și-a depășit competența substituindu-se legiuitorului, respectiv executivului, determinând cuantumul acestor sporuri.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârât, va modifica sentința și va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI F împotriva sentinței nr. 764 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " - GRUPA PRO C REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE SINDICAT, și.
Modifică sentința, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
Tehn.2ex/ 26 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela
