Obligația de a face. Decizia 4820/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4820
Ședința din Camera de Consiliu de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 11 2009, privind recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr. 398 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 11 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 17 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 398 din data de 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice C în contradictoriu cu pârâtul Municipiul C Reprezentat Prin Primar.
A fost obligată Primăria Municipiului C - Direcția Impozite și Taxe la finalizarea Protocolului - Cadru nr. 11660/28.01.2008, în sensul preluării unui număr de 1.853 dosare de executare prevăzute în centralizatoarele înregistrate la Primăria municipiului C - Direcția Impozite și Taxe sub nr. 48215/26.03.2008, nr. 57711/10.04.2008, nr. 65135/25.04.2008, nr. 71085/13.05.2008, nr. 74337/19.05.2008, nr. 77480/24.05.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Legea nr. 182/2006 a fost modificată și completată nr.OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, precum și cele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice se fac venit integral la bugetele locale și, în mod corespunzător, executarea acestor amenzi a fost dată în competența organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
În art. 2 din aceeași lege s-a prevăzut că începând cu data de 1 ianuarie 2007, activitatea de executare silită a sumelor reprezentând amenzi contravenționale aplicate persoanelor fizice potrivit dispozițiilor legale în vigoare se va prelua de la Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate de către organele de specialitate din cadrul unităților administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul.
Urmare a acestei modificări legislative, la data de 28.01.2008 între părți, D (C) - Primăria Municipiului C (Direcția de Impozite și Taxe), s-a încheiat protocolul-cadru nr. 11660/2008 prin care aceasta din urmă a preluat de la reclamantă un număr de 8.087 dosare de executare, urmând ca ulterior să preia un număr de 1.917 dosare. La data de 14.02.2008 s-a întocmit un act adițional la protocolul cadru din 20.01.2008, prin care pârâta a mai preluat un număr de 117 dosare de executare, completându-se, totodată, numărul celor nepreluate cu încă 178 dosare de executare.
Contrar normelor legale introduse prin Legea nr. 182/2006, pârâta a refuzat să preia un număr de 1.853 de dosare ce i-au fost transmise de către reclamantă, conform centralizatoarelor înregistrate la instituția pârâtă sub nr. 48215/26.03.2008, nr. 57711/10.04.2008,nr. 65135/25.04.2008, nr. 71085/13.05.2008, nr. 74337/19.05.2008, nr. 77480/24.05.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului C, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a analizat întregul material probator deoarece dacă ar fi procedat astfel, ar fi constatat cuprinsul protocolului cadru care statuează: "Primăria Mun. C - Direcția Impozite și Taxe va prelua un număr de 8.087 dosare de executare care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul PROTOCOL CADRU și care se regăsesc în Anexa nr. 1 - Proces Verbal de predare - primire și care este parte integrantă din protocol, iar număr de 1917 dosare înscrise în anexa nr. 2 care nu corespund cu cerințele Ordinului Comun nr- al Ministerului Finanțelor Publice Ministerul Administrației și Internelor rămân la C, urmând ca ulterior datei semnării prezentului protocol - cadru, dacă vor îndeplini condițiile pentru a putea fi executate, cu respectarea tuturor vederilor legale, se va proceda la preluarea de către autoritatea locală pe bază de proces verbal de predare - primire."
De asemenea, instanța de fond s-a limitat la considerarea ca suficient a probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri, fără a face verificări asupra veridicității susținerilor părților.
În acest sens s-a arătat că din schimbul de corespondență între părți rezultă că refuzul administrației publice locale în ceea ce privește preluarea dosarelor de executare a fost motivată de faptul că majoritatea acestor acte administrativ fiscale sunt prescrise din punctul de vedere al executării silite.
De asemenea, s-a susținut că protocolul cadru încheiat intre Administrația Finanțelor Publice C și Primarul Municipiului C, ca reprezentat al unității administrativ teritoriale a respectat dispozițiile legale in vigoare, respectiv Legea 182/2006 care a modificat și completat OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, la încheierea acestuia constatându-se deficiente în executarea și recuperarea creanțelor fiscale, pe care C le gestiona,
Motivul ce a făcut imposibil transferul de acte administrativ fiscale îl constituie neglijența și lipsa de diligentă a reclamantei în evitarea împlinirii termenului de prescripție a executării.
S-a invocat și că, reclamantul, pentru a forma convingerea instanței asupra veridicității spuselor sale trebuia să administreze probe, iar singura probă care putea aduce lămuriri asupra stării de fapt și de drept putea fi numai o expertiză tehnică de specialitate pe care reclamantul nu a înțeles însă să o administreze în cauză.
În acest sens s-a arătat și că instanța de fond, a fost lipsită de rol activ contrar dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (5) din Codul d e procedură civilă, întrucât aceasta ar fi putut dispune din oficiu, efectuarea expertize pentru a se putea edifica asupra veridicității susținerilor părților.
Cum această probă nu a fost solicitată, la dosarul cauzei neexistând dovezi din care să rezulte că Primarul Municipiului C nu a procedat corect la refuzul de a prelua anumite dosare care nu au îndeplinit condițiile legale în vigoare, hotărârea judecătorească este lipsită.fundament juridic.
S-a susținut și că singurul scop urmărit de către reclamant în promovarea acțiunii este acela de a înlătura prin efectele hotărârii judecătorești definitive și irevocabile responsabilitatea în ceea ce privește executarea creanțelor fiscale dată de neglijența sau lipsa de diligentă a propriilor funcționari publici, motivându-se o declinare legală de competență de la la unitatea administrativ teritorială.
Astfel s-a arătat că, nu pot forma obiectul protocolului-cadru, respectiv predării - primirii titlurilor de creanță și executorii paralizate prin intervenția prescripției extinctive.
În ceea ce privește susținerea reclamantei cu privire la faptul că, deși a făcut nenumărate demersuri pentru ca Primăria Mun. C să preia și alte procese-verbale de contravenție însă s-a lovit de refuzul nejustificat al acesteia, s-a învederat că procesele - verbale la care reclamanta face referire în acțiunea sa nu sunt cele prevăzute în protocolul - cadrul care s-a încheiat la data de 28.01.2008.
S-a arătat că nu poate fi reținut ca întemeiat nici argumentul reclamantei prin care se invocă faptul că protocolul - cadru a fost încheiat parțial, fapt eronat atât timp cât a fost semnat și însușit de la data de 28.01.2008, iar data de 14.02.2008 s-a încheiat și actul adiționat care de asemenea a fost semnat și însușit de către ambele părți.
Actul adițional menționat de reclamantă în acțiune s-a încheiat la data de 14.02.2008 cu ocazia completării Anexei nr. 1 cu un număr 117 dosare și Anexei nr. 2 cu un număr de 178 dosare, rezultate în urma inventarierii definitive. Anexa nr. 2 a Protocolului - cadru cuprindea 1917 dosare care corespundeau cerințelor Ordinului Comun nr- al Ministerului Finanțelor Pulice - Ministerul Administrației și Internelor.
Ca urmare, actul adițional invocat de către reclamantă a fost încheiat.
Într-un alt motiv de recurs s-a susținut că în considerentele hotărârii recurate nu se face nicio referire la mijloacele de probă administrate de pârât, neprecizându-se motivele de înlăturare ale acestora ceea ce echivalează cu o nemotivare în fapt și în drept a hotărârii judecătorești așa cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
S-a susținut că toate sumele provenind din titlurile de creanță ce ar trebui să fie preluate, dacă ar fi îndeplinit condițiile legale, se fac venit la bugetul local. iar Primarul Municipiului C ar fi avut tot interesul să colecteze bani la bugetul local în vederea îndestulării acestuia, dar acest lucru nu se putea face decât cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare.
Prin obligarea Primăriei Municipiului C la preluarea unor debite care nu pot executate s-a considerat că s-au încălcat dispozițiile legale incidente.
În acest sens s-a susținut că s-au încălcat dispozițiile privind etapele ce trebuie urmate de către organele de executare silită pentru recuperarea sumelor, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, competența organului fiscal de a-l declara pe contravenient insolvabil sau de a-l chema în justiție.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304, 312 din Codul d e Procedură Civilă.
La data de 23.06.2009 intimata Administrația Finanțelor Publice a Mun. Cad epus întâmpinare prin care s-a susținut că Legea 182/2006 ce modifică și completează Ordonanța 2/2001, instituie la art. 3 că. începând cu data de 01.01.2007 calitatea de organ de executare și a tuturor celorlalte atribuții ce derivă din aceasta pentru încasarea amenzilor contravenționale o au organele de specialitate din cadrul unităților administrativ teritoriale (Primăria - Direcțiile de taxe si impozite) ce preiau aceste atribuții de la unitățile subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Având în vedere aceste prevederi legale, Administrația Finanțelor Publice a Mun. Cai nițiat procedura de predare-primire a tuturor dosarelor de executare privind aceste debite către Direcția de Taxe si Impozite din cadrul Primăriei C, acțiune ce s-a derulat pe o lungă perioadă de timp din cauza numărului mare de dosare ce urmeau a fii predate și deoarece necesita verificări din partea instituției care urmează a căpăta calitatea de organ de colectare.
Astfel, după ce au fost predate un număr de 8.087 de dosare de executare, consemnate într-un Protocol semnat la data de 28.01.2008 între ANAF prin Adm.. Publice a Mun. C și Primăria C - Direcția de Taxe si Impozite stabilindu-se totodată ca un număr de 1917 de dosare ce nu îndeplineau in totalitate cerințele legale pentru a fii transferate sa fie transmise ulterior in momentul in care corespund cu condițiile pentru a putea fii executate.
Ulterior însușirii acestui Protocol de către ambele instituții. s-a trecut și la predarea celor 1853 de dosare (fiind reținute de la predare un număr de 64 de dosare ce nu îndeplineau cerințele legale).
Însă pentru aceste 1853 de dosare a fost refuzata primirea de către Primăria C - Directia Taxe si Impozite invocându-se diverse motive, principalul argument fiind acela ca este prescrisa executarea silita.
S-a derulat o numeroasa corespondenta intre cele două instituții. rămasa insa fără nici o finalitate, refuzul primirii celor 1853 fiind constant.
Deși prin motivele de recurs s-a invocat că dosarele refuzat a fi preluate nu ar îndeplinii cerințele legale continuării executării silite și lipsa efectuării unei expertize de specialitate la judecata de fond a cauzei s-a arătat nu probează in nici un fel aceste susțineri cu probe și recurenta nici nu a solicitat în cursul judecății în fața primei instanțe efectuarea expertizei.
Intimata a susținut că în cursul judecații pe fond a demontat argumentul conform căruia este prescrisă executarea silită a debitelor, deoarece Primăria C - Direcția de Taxe si Impozite se află în eroare cu privire la calcularea termenului de prescriere a dreptului de a cere executarea silită a acestor debite, deoarece, de-a lungul timpului au existat mai multe acte normative ce reglementează procedura de încasarea și colectarea a acestor datorii.
S-a argumentat și că Primăria C prin Direcția de Taxe si Impozite nu are calitatea necesară pentru a invoca vreo neregularitate cu privire la posibilitatea executării acestor debite de vreme ce nu și-a însușit aceste dosare și refuză în continuare să le preia.
Astfel, constatarea prescrierii dreptului de executare silită se constată ori de câte ori este cazul de către organul de executare în momentul în care are aceasta calitate.
S-a concluzionat că numai în cazul în care se continuă procedura de executare silită de către noul organ de executare și se constată în vreo situație, în urma invocării de vreun debitor, că este prescris dreptul de executare silită, se trece la analiza și calcularea termenului de prescriere și dacă se stabilește că acesta a fost împlinit în perioada în care competenta de colectare a aparținut Adm.. Publice a Mun. C se poate stabili cu certitudine cine se face răspunzător pentru lăsarea in nelucrarea a acestor debite.
Ca urmare, s-a solicitat respingerea recursului formulat în cauză.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizându-se recursul formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia și raportat la actele și lucrările dosarului se reține că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3, alin. 1 din Lg 182/2006: "Pentru amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice și neîncasate până la data de 1 ianuarie 2007, procedurile de realizare a acestor creanțe, aflate în derulare la această dată, vor fi comunicate de organele de specialitate din cadrul unităților administrativ-teritoriale, care se în drepturile și obligațiile Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale subordonate, în calitate de creditori fiscali, și le succedă de drept în această calitate, actele îndeplinite anterior rămânând valabile. Sumele neîncasate până la data de l ianuarie 2007, reprezentând amenzi contravenționale aplicate persoanelor fizice, se fac venit integral la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul"
Din dispozițiile legale mai sus citate rezultă cu claritate că la data intrării în vigoare a legii, unitățile subordonate MFP - ANAF, cum este situația reclamantei, au pierdut calitatea de creditor fiscal, aceasta fiind preluată de organele de specialitate din cadrul unităților administrativ-teritoriale, în speță, Primăria mun. C - Direcția Impozite și Taxe.
În consecință, sunt pe deplin justificate susținerile intimatei referitoare la faptul că la preluarea lucrărilor privind creanțele fiscale în discuție recurenta nu putea invoca motive cum ar fi cel privind îndeplinirea prescripției creanței, instituție juridică ce privește strict raportul între creditorul și debitorul fiscal iar nu raporturile dintre creditorii fiscali ce erau ținuți potrivit legii să transmită între aceștia dosarele privind creanțele fiscale a căror situație a fost reglementată prin dispozițiile legale mai sus citate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prescrierea extinctivă a creanțelor în discuție este o problemă de drept controversată, dat fiind succesiunea în timp a actelor normative incidente în materie.
Pe de altă parte se mai constată din probatoriul administrat în cauză că, deși recurenta a refuzat primirea unor dosare invocând prescrierea creanțelor fiscale urmărite în cadrul acestora, refuzul acesteia nu poate fi reținut ca unul justificat și pentru faptul că aceasta nu a argumentat acest refuz, în condițiile în care un refuz justificat în raport de cele invocate de recurentă nu poate fi reținut decât în situația în care recurenta ar fi argumentat referitor la fiecare dosar în parte condițiile în care cursul prescripției extinctive s-ar fi împlinit.
În acest context, nici mențiunile din Protocolul cadru intervenit între părți și invocate în recurs, ce ar putea fi interpretate în sensul că se vor prelua creanțele fiscale de către recurentă numai dacă sunt încă susceptibile de executare, nu pot fi reținute ca fiind de natură aoa bsolvi de obligația de a prelua creanțele în discuție.
Ca urmare, nici criticile pârâtei cu privire la modalitatea de administrare a probatoriului de către instanța de fond nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, dacă recurenta ar fi considerat necesar să demonstreze că debitele fiscale pe care a refuzat să le primească erau prescrise, era în măsură să propună ea însăși probatoriul necesar în acest sens, inclusiv expertiza despre care se face vorbire în motivele de recurs, potrivit regulii care statuează că cel ce face o afirmație trebuie să o dovedească, iar, pe de altă parte, această probă apare ca inutilă dat fiind faptul că problema prescripției este una de drept ce nu poate fi soluționată printr-o expertiză.
Mai mult, expertiza despre care se face vorbire și în motivele de recurs este inutilă și prin prisma considerentelor mai sus arătate cu privire la refuzul recurentei de a primi creanțele în discuție și lipsa justificării acestuia.
Nu pot fi reținute nici criticile privind neanalizarea de către instanța de fond a probatoriului administrat de pârâtă, deoarece analizându-se sentința recurată din acest punct de vedere se constată că starea de fapt reținută prin aceasta corespunde întregului probatoriu administrat, instanța neputând fi ținută în cadrul considerentelor să indice fiecare probă administrată în cauză ci doar cele relevante și care conduc la soluționarea acesteia, precum și cele în temeiul cărora s-au înlăturat apărările părților potrivit art. 261alin. 1 pct. 5 cod procedură civilă.
În raport de aceste considerente și potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat de pârât urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr. 398 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Administrația Finanțelor Publice
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
Red. GV
2 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu
