Obligația de a face. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.504/

Ședința publică de la 14 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, -.1 jud.G, împotriva sentinței nr.2290 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimatele COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE și COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE DIN CADRUL CONSILIULUI LOCAL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, timbrat, iar intimata COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE DIN CADRUL CONSILIULUI LOCAL Oad epus întâmpinare, solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, având în vedere faptul că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.220/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.7696/2008, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați - Secția comercială și de contencios administrativ invocată de pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate

S-a declinat competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ, având ca obiect "obligare emitere act administrativ", formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate - Consiliul Local O și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate B, în favoarea Judecătoriei Onești, jud,

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului G - Sectia contencios administrativ sub nr.7696 din data de 2.12.2008, reclamantul a chemat in judecata Comisia Locala O pentru stabilirea dreptului de proprietate si Comisia Judeteana B, solicitand obligarea paratelor la eliberarea procesului-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 3.822 mp teren, situate in intravilanul mun.O, jud.B, precum si obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamantul a solicitat obligarea paratelor la eliberarea si comunicarea procesului-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 3.822,4 mp situate in intravilanul mun.O, jud.B, suprafata pentru care i s-a eliberat nr.-/16.04.2008. Prin urmare, instanta retine ca nu este vorba despre un act administrative emis de o autoritate publica in sensul art.1 si 2 din Legea nr.554/2004.

Art.53 al.2 din Legea nr.18/1991 republicata stabileste o competenta exclusive a judecatoriei in a carei raza teritoriala este situate terenul pentru solutionarea plangerilor formulate impotriva hotararilor comisiei judetene. In continuare, din interpretarea dispozitiilor art.54 si urmatoarele din lege rezulta ca aceeasi instanta ramane competenta sa judece orice alte cereri si plangeri formulate in aceasta materie, chiar si cele referitoare la actele administrative emise de comisii.

de dispozitiile derogatorii de la dreptul comun ale legii speciale instanta a apreciat intemeiata exceptia necompetentei materiale invocata de parata Comisia Locala O, competenta sa solutioneze actiunea reclamantului fiind Judecatoria O, jud.B.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul cu următoarea motivare:

Instanța de fond a ignorat faptul că pârâtele sunt autorități publice, în sensul cerut de lege, autorități care refuză emiterea unui act (natura juridică a actului urmând a fi apreciată doar după eliberarea lui).

.-și cererea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, solicită să se constate că în mod corect recurentul s-a adresat instanței de contencios administrativ din circumscripția în care își are domiciliul, respectiv Tribunalul Galați.

Conform art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său. Deci se află în fața unei competențe alternative, opțiunea aparținând exclusiv reclamantului.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă Comisia Locală O, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând actele dosarului, constată:

Recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâților să-i elibereze procesul verbal de punere în posesie pentru suprafața de 3822

Pornind de la această cerere și având în vedere principiul disponibilității părții în procesul civil, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a stabilit că în virtutea dispozițiilor speciale ale Legii nr.18/1991, competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Onești, județul

Pentru acest motiv și având în vedere disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, -.1 jud.G, împotriva sentinței nr.2290 din 20.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.VS/03.07.2009

Tehno /03.07.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Galati