Obligația de a face. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 53/
Ședința publică din 8 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâta Universitatea Tehnică "G " din I împotriva sentinței civile nr. 633/ca din 23.10.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face - invalidare concurs.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 8 februarie 2010.
În termenul de pronunțare, recurenta Universitatea Tehnică "G " din Iad epus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 633/CA din 23 octombrie 2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică "G " I, constatând că reclamanta îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege (inclusiv condițiile impuse de art. 58 alin. 7 lit. b din Legea nr. 128/1997, modificată) pentru înscrierea la concursurile pentru ocuparea posturilor de "șef lucrări" (poziția 18) și de "conferențiar" (poziția 11) din cadrul Catedrei de Inginerie și Managementul Mediului, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 2.543,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată; respingându-se, ca neîntemeiate, capetele de cerere vizând invalidarea concursurilor și obligarea pârâtei la organizarea unor noi concursuri, pentru ocuparea celor două posturi, precum și capătul de cerere privind anularea Deciziei Senatului Universității Tehnice I din data de 30.01.2009 prin care au fost validate concursurile organizate în perioada 15.12.2008 - 14.01.2009, pentru lipsa procedurii prealabile.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că motivul pentru care s-a refuzat, de către pârâtă, înscrierea reclamantei la cele două concursuri organizate în perioada 15.12.2008 - 14.01.2009, pentru ocuparea posturilor de "șef lucrări" și de "conferențiar", este acela că aceasta nu a fost în măsură să prezinte echivalenta diplomei de bacalaureat, obținută în Republica M, apreciind-se că reclamanta nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 58 alin. 7 lit. b) din legea nr. 128/1997, neavând această diplomă de bacalaureat echivalată, astfel încât nu erau întrunite toate condițiile stipulate de lege pentru înscrierea la concursuri, invocându-se în acest sens dispozițiile nr.HG 49/1999, coroborate cu cele ale Ordinului nr. 4022/2008, emis de, și considerându-se că echivalarea unui astfel de act este obligatorie pentru a deveni opozabilă autorităților române.
Prima instanță, constatând că la dosarul de înscriere există o copie legalizată de pe atestatul de absolvire a școlii medii din republica M, obținut de reclamantă în anul 1988, și că, prin adresa din 18.08.2009, Ministerul Educației și T din Republica Maf ăcut cunoscut pârâtei că acest atestat nu este echivalent diplomei de bacalaureat, cu precizarea că deținătorii atestatelor de acest fel au acces la instituțiile de învățământ superior din republica M, caz în care durata studiilor este cu un an academic mai lungă decât pentru deținătorii diplomelor de bacalaureat, și raportându-se la dispozițiile art. 58 alin. 7 lit. b) din Legea nr. 128/1997, a apreciat că această normă legală trebuie interpretată în spiritul ei, respectiv printr-o abordare pragmatică, sistematică și teleologică, perspectivă din care a considerat că legiuitorul a avut în vedere consacrarea pentru candidații la astfel de concursuri a obligației legale de a prezenta la înscriere actul de studii, care să ateste îndeplinirea condițiilor pentru a fi înscris în prealabil la facultate, în vederea obținerii licenței într-un anumit domeniu.
Prima instanță a apreciat că atestatul de absolvire a școlii medii în Republica M conferă reclamantei dreptul de a se înscrie la facultate și dreptul de aoa bsolvi, obținând diploma de licență, întrucât textul normativ invocat de pârâtă nu se referă la echivalarea diplomei cu cea de bacalaureat, ci la echivalarea diplomei de bacalaureat în sensul reținut de instanță, atestatul obținut de reclamantă fiind echivalentul examenului de capacitate din România, potrivit art. 1 din Legea nr. 39/1999, text ce privește absolvirea a nouă clase în Republica M și nu la școala medie de 10 clase absolvită de reclamantă.
Mai mult decât atât, prima instanță a reținut că diploma de licență a reclamantei, obținută în anul 1993, în Republica M, a fost echivalată de Ministerul Învățământului din România, prin atestatul nr. -/466/27.11.1997, menționându-se în cuprinsul acestuia că titularul se bucură de toate drepturile conferite absolvenților de același tip de învățământ românesc, statul român recunoscând astfel că reclamanta a urmat în mod legal studiile universitare în Republica M, inclusiv faptul că aceasta urmase forma de învățământ preuniversitar care îi permitea înscrierea la facultate, în condițiile în care reclamanta a obținut, în anul 1997, titlul de doctor inginer în cadrul doctoratului urmat în cadrul Universității Tehnice I, fără a i se fi imputat lipsa echivalentei diplomei de bacalaureat; cerința impusă în anul 2009 neputând fi apreciată ca fiind rezonabilă și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
În ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului suferit, prima instanță a apreciat că suferința morală evocată de reclamantă a fost cauzată de refuzul pârâtei de aop rimi la concurs, că aceasta este una considerabilă, fiindu-i afectate atât relațiile de familie, cât și viața socială, ce au culminat cu o tentativă de suicid, fapt ce atestă o profundă dezamăgire și suferință psihică, și justifică, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitarea de reparare a pagubei suferite prin refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa favorabil cererea de înscriere la concurs.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Universitatea Tehnică "G " din I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că prima instanță a omis să verifice dacă reclamanta era, la momentul înscrierii la concursul din decembrie 2008, titulara unui act de studii, în speță a diplomei de bacalaureat, conformă Acordului ratificat prin Legea nr. 39/1999 și cerințelor nr.HG 49/1999 și ale Ordinului nr. 4022/2008 al, neputându-se primi interpretarea gramaticală a textului de lege, în condițiile ignorării cu desăvârșire a prevederilor legale privitoare la regimul juridic de recunoaștere a actelor de studii, de la a căror aplicare nu se poate deroga, considerând că reclamanta avea obligația de a depune la dosarul de concurs atestatul de echivalare a studiilor medii efectuate în republica
Apreciind că echivalarea diplomei de licență nu poate conduce la o echivalare automată și a atestatului de studii medii, întrucât această echivalare a fost obținută anterior adoptării Legii nr. 39/1999, recurenta arată că, din chiar considerentele hotărârii, rezultă că instanța de fond, deși reține că atestatul depus de reclamantă nu este echivalentul diplomei de bacalaureat, se dă eficiență unui astfel de act de studii, omițându-se faptul că cerințele de obținere a licenței diferă de la stat la stat și că actul de studii din Republica M permite înscrierea la studiile universitare numai în acel stat, fără a fi opozabil instituțiilor de învățământ din România, fapt confirmat și de către Ministerul Educației și T prin adresa nr. 5/15-56f/2009.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea sa la plata de daune morale, recurenta apreciază că cererea a fost admisă fără să se facă vreo dovadă pertinentă în acest sens, în condițiile în care raporturile de serviciu nu au avut de suferit, iar reclamanta și-a desfășurat activitatea în mod normal.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, pe motiv că însăși art. 57 alin. 7 din Legea nr. 128/1997 vorbește de diplome echivalente diplomei de bacalaureat și nu de echivalarea actului de studii și că atestatul de echivalare a studiilor universitare, eliberat de autoritățile române, îi conferă aceleași drepturi ce sunt recunoscute absolvenților de același tip de învățământ românesc de stat, în condițiile în care atât Legea nr. 39/1999, cât și nr.HG 49/1999 stabilesc că recunoașterea diplomelor de acces la învățământul superior din România și Republica M se face automat, apreciind că tratamentul discriminatoriu la care a fost supusă justifică pe deplin cererea de a i se acorda daune morale.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanta a absolvit cursul complet al Școlii medii moldovenești nr. 32, din orașul Chișinău, în anul 1988, că obținerea atestatului de absolvire a școlii medii îi permitea celei în cauză să urmeze cursurile instituțiilor de învățământ superior din republica M, că ea a urmat cursurile Universității de Stat din M, facultatea de chimie, pe care a absolvit-o în anul 1993, că, în conformitate cu Protocolul de colaborare încheiat între Ministerul Învățământului din România și Ministerul Științei și Învățământului al M, cea în cauză a efectuat doctoratul la Universitatea Tehnică I, ca bursier al statului român, în specialitatea Tehnologie chimică organică, acordându-i-se, în anul 1997, titlul de doctor inginer, precum și faptul că, din luna martie 1998, aceasta ocupă funcția de asistent universitar în cadrul Universității Tehnice
Este, de asemenea, necontestat faptul că, la data de 27 noiembrie 1997, Ministerul Învățământului a eliberat atestatul nr. 466, prin care a decis că diploma de studii eliberată de Universitatea de Stat din Republica M, la data de 30.06.1993, pe numele lui, "se echivalează cu diploma de licență în profilul chimie, specializarea chimie", titularului atestatului recunoscându-i-se astfel "toate drepturile conferite absolvenților de același tip din învățământul românesc de stat", precum și faptul că, în considerarea acestui atestat, cea în cauză s-a înscris la concursul organizat de Universitatea Tehnică I în perioada 15.12.2008 - 14.01.2009, pentru ocuparea unor posturi vacante la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului.
În cauză nu se contestă nici faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997, dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină, printre altele, copia diplomei de bacalaureat, sau echivalenta acesteia, și că organizatorul concursului a apreciat că atestatul de absolvire a școlii medii, eliberat de Ministerul Învățământului al, în anul 988, nu are valoarea unei diplome de bacalaureat, drept pentru care didactic al Universității Tehnice Iad ecis, prin actul nr. 30196 din 15.12.2008, că nu avizează cererea de înscriere la concurs depusă de asistent dr., pe motiv că "Nu îndeplinește condițiile art. 58 al. 7) pct. b) din Legea nr. 128/1997".
Pârâta-recurentă mai susține că atestatul de echivalare a studiilor universitare cu diplomă de licență nu are semnificația unei recunoașteri formale și a studiilor preuniversitare, în condițiile în care Legea nr. 39/1999 se referă în mod explicit doar la recunoașterea reciprocă a diplomelor de bacalaureat, iar Ministerul Educației și T al M confirmă că atestatul de absolvire a școlii medii cu durata studiilor de 10 ani, eliberat în aul 1988, nu este echivalent diplomei de bacalaureat cu durata studiilor de 12 ani.
Curtea apreciază că acest punct de vedere al pârâtei-recurente nu poate fi primit și că interpretarea primei instanțe nu poate fi calificată a fi nici "trunchiată" și nici rezultatul unei "analize literare", astfel precum se menționează în motivele de recurs, întrucât aceasta tratează problema inventarului documentelor pe care trebuie să le cuprindă dosarul de înscriere la concurs dintr-o perspectivă absolut formală și pur birocratică, ce ignoră însăși spiritul Legii nr. 84/1995, potrivit căreia învățământul are ca finalitate formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective și a abilităților practice prin asimilarea de cunoștințe umaniste, științifice, tehnice și estetice.
Ceea ce se urmărește, în mod voit sau nu, de către recurentă, este de a demonstra că pregătirea științifică și tehnică dobândită de reclamantă, în cadrul Universității de Stat din Republica M, în perioada stagiului de doctorat, la finalizarea căruia ea însăși i-a eliberat titlul de doctor inginer și respectiv în activitatea didactică desfășurată în învățământul superior tehnic, din anul 1998, nu au nici o semnificație și valoare, inclusiv juridică, din moment ce la dosarul de concurs nu s-a depus diploma de bacalaureat, sau un alt act echivalent acesteia, și că, fără o recunoaștere formală a atestatului de absolvire a școlii medii, se află în afara cadrului legal, care să-i permită accesul la o funcție didactică superioară celei pe care o ocupă în prezent.
Această apreciere, chiar dacă este susținută de opinii exprimate de funcționari din cadrul Ministerului Educației, nu poate fi acceptată, în primul rând pentru că se tinde spre anularea unui drept câștigat, iar pe de altă parte pentru că, formal, prin modul în care a fost soluționată cererea formulată de, la data de 22 august 1997, când atât Facultatea de chimie, cât și Universitatea Tehnică I, au avizat favorabil și respectiv și-au dat acordul la echivalarea studiilor, Ministerul educației a aprobat în fapt atât recunoașterea studiilor generale, cât și a celor universitare, absolvite de cea în cauză; prin echivalarea diplomei de licență în profilul chimie fiind validate în mod implicit și studiile preuniversitare, fie că ar fi vorba de cursul primar sau de școala medie, întrucât, prin ea însăși, procedura de echivalare a actului ce atestă absolvirea studiilor universitare presupune și verificarea compatibilității studiilor și diplomelor obținute pe parcursul studiilor preuniversitare.
Atâta timp cât atestatul de echivalare a studiilor universitare va rămâne în vigoare, nimic și nimeni nu mai poate pune la îndoială valabilitatea și compatibilitatea formelor de învățământ premergătoare, întrucât în acest mod s-ar ajunge la o anulare, indirectă, a actului de voință al statului român, exprimat prin organul administrativ competent, în forma acceptată la data eliberării atestatului din 27 noiembrie 1997, act al cărui cenzor recurenta nu poate fi, în nici o împrejurare, după ce reclamantei i s-au echivalat studiile universitare, urmate în mod legal după absolvirea școlii medii.
Ca atare, Curtea consideră, asemeni primei instanțe, că prin echivalarea diplomei ce atestă finalizarea studiilor universitare, se prezumă că Ministerul educației a verificat și echivalența studiilor premergătoare, astfel precum petenta i-a solicitat în mod expres, și că nimeni nu mai poate aduce în discuție efectele lipsei diplomei de bacalaureat, decât cel mult în cadrul unei acțiuni judiciare ce ar viza anularea actului administrativ eliberat sub nr. 466 din 27.11.1997; dată în raport de care nu se mai poate invoca obligativitatea parcurgerii procedurii prevăzute de legislația internă pentru evaluarea și atestarea diplomelor, în cadrul prevăzut de Legea nr. 39/1999 și de normele aplicabile în Uniunea Europeană, întrucât într-un asemenea caz s-ar invoca chiar culpa celor care au dat avizul și respectiv au aprobat echivalarea diplomei ce încununează perioada de pregătire profesională a reclamantei, după ce, timp de peste 15 ani, nici o autoritate română nu a ridicat vreo obiecție cu privire la valabilitatea diplomelor obținute de, deși ele au avut posibilitatea să o facă, atât cu ocazia admiterii la doctorat, cât și cu ocazia încadrării în învățământul superior, etape în care recurenta a fost în mod direct implicată.
În ceea ce privește critica ce se aduce hotărârii primei instanțe în partea referitoare la acordarea de daune morale, Curtea apreciază că, pentru un cadru didactic, ridicarea de obstacole artificiale în calea afirmării sale profesionale, apare la fel de injustă și generatoare de suferințe ca și o agresiune fizică, sau cauzarea unui prejudiciu material substanțial, întrucât îl plasează pe acesta la marginea sistemului, lipsit de orice speranță de a înfrânge adversitățile ce transpar din actele (precum fișa de evaluare din 10.12.2008) și aprecierile pe care factorii de decizie din universitate le fac cu privire la persoana reclamantei, acordată de Tribunalul Iași fiind proporțională cu această suferință, în condițiile în care din probele administrate rezultă că stresul cauzat de refuzul nejustificat al pârâtei a adus-o pe reclamantă în pragul luării unei decizii extreme, situație de care recurenta nu ar trebui să se detașeze cu ușurință.
Drept urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, urmând ca, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, să oblige recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, plată a cărei dovadă s-a făcut cu chitanța nr. 156/18.01.2010.
PNTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de pârâta Universitatea Tehnică "G " din I împotriva sentinței nr. 633/CA/23.10.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurenta Universitatea Tehnică I să plătească intimatei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - G - -- -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.02.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
