Obligația de a face. Decizia 539/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.539
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local, împotriva sentinței civile nr.885/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Primarul Comunei, G, și, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat și avocat în reprezentarea pârâtului recurent și a pârâților intimați lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent a mai depus un exemplar al motivelor de recurs în vederea comunicării cu reclamantul intimat.
Reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și arată că a luat cunoștință despre motivele de recurs și nu solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Ambele reprezentante ale părților arată că nu s-a dat
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamantul a solicitat nu doar acel aviz de principiu ci chiar aprobarea întregului PUZ, ceea ce este inadmisibil întrucât avizarea întregului PUZ se poate realiza după ce reclamantul a depus toate celelalte avize inclusiv aprobarea scoaterii terenului din circuitul agricol.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune, fără cheltuieli de judecată. Arată că au solicitat pârâtului emiterii avizului de principiu. Certificatul de urbanism obținut este în vigoare și a produs efecte juridice.
În replică, reprezentanta pârâtului recurent arată că din punct de vedere tehnic nu se poate acorda acel aviz de principiu.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 19.05.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local, Primarul Comunei și consilierii ce formează Consiliul Local, respectiv, G, și, n temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 modificată prin Legea nr.262/2007, obligarea pârâtului Consiliul Local la eliberarea avizului de principiu necesar scoaterii din circuitul agricol a suprafețelor de teren înscrise în nr.2878, 2900 și 2930, sub sancțiunea unor penalități de 10.000 lei/zi întârziere, să se stabilească un termen de executare de 24 ore, precum și amenda prevăzuta la art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ în temeiul art.18 alin.6 din același act normativ. S-a mai solicitat obligarea în solidar a pârâților în temeiul art.16 din Legea nr.554/2004 modificat de Legea nr. 262/2007, la plata despăgubirilor cauzate de întârzierea emiterii acestui aviz de principiu, respectiv la suma de 1.250.000 Euro și 20.081,6 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că prin cererile formulate la data de 26.02.2008 și 29.02.2008 a solicitat Consiliul Local să emită avizul de principiu prevăzut la lit. h) art. 2 cap. II din Ordinul nr.897/2005 pentru realizarea obiectivului de investiție ZONA DE DEPOZITARE extravilan, parcelele Ps 733/1, 735/2/1-4, Ps 735/1/1/2, cât și pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul a terenurilor înscrise în: nr.2900 - top. Ps 733/1, 735/2/1 - în suprafața de 5700 mp, Ps 733/1; 735/2/2 în suprafața de 5900 mp, Ps 733/1; 735/2/3 în suprafața de 41500 mp, Ps 733/1; 735/2/4 în suprafața de 500 mp; nr.2930 - - mp - top Ps 735/1/1; nr.2878 - 70000 mp - top Ps 735/1/2.
Reclamantul a subliniat că terenurile menționate pe care se realizează obiectivul de investiție fac parte din suprafețele studiate prin Planul Urbanistic Zonal cu Caracter Director, avizat de cu nr.47/12.07.2006, care a procedat și la emiterea certificatului de urbanism pe aceste suprafețe de teren nr.4/15.01.2008. Conform Ordinului Ministerului Agriculturii nr.897/2005 la cap II art.2 se prevăd toate documentele necesare scoaterii din circuitul agricol terenurilor.
Reclamantul a solicitat a se constata că s-au îndeplinit condițiile legale, în vederea depunerii documentației la Direcția Agricola T, mai puțin acest aviz care îl împiedică să continue procedura scoaterii din circuitul agricol, aviz refuzat cu rea credința de pârâtul Consiliul Local. S-a arătat că s-a procedat la obținerea: - avizului - documentația cadastrală; - certificatului de urbanism emis de Consiliul Județean T - avizele și că pentru obținerea acestora a achitat suma de 918.016,2 lei, adică 9.180.162.000 lei vechi. S-a subliniat că s-a formulat către pârâtul Consiliul Local și o notificare prin care a arătat că neeliberarea acestui aviz îi creează certe și însemnate prejudicii, însă și de aceasta dată, pârâtul a rămas în pasivitate, neînțelegând să respecte termenul legal prevăzut în eliberarea acestui aviz.
Față de aceste considerente, reclamantul a învederat că, la data de 01.04.2008 a formulat în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004 plângere prealabilă. La aceasta procedura prealabilă la data de 03.04.2008 Primăria i-a solicitat copii după actele de dobândire ale terenurilor înscrise în nr.2878, 2900 și 2930, cerere la care s-a conformat prin adresa 8/03.04.2008, însă nici după comunicarea tuturor documentelor solicitate, pârâtul nu a înțeles să îi satisfacă dreptul de a-i elibera acest aviz.
S-a învederat că în ceea ce privește petitul 3, respectiv obligarea în solidar a pârâților în temeiul art.16 din Legea nr.554/2004 modificat de Legea nr. 262/2007, la plata despăgubirilor cauzate de întârzierea emiterii acestui aviz de principiu, respectiv la suma de 1.250.000 Euro, acestea reprezintă un cert prejudiciu, întrucât în cadrul unei convenții încheiate între reclamant și un terț s-a obligat la aceasta procedura de scoatere din circuitul agricol într-un anumit termen - termen care a fost stabilit avându-se în vedere termenele legale de eliberare de către autoritățile publice, în speța inclusiv de către pârât - sancțiunea unei clauze penale de 1.250.000 EURO. Față de aceste considerente reclamantul a învederat că se află în imposibilitate de a finaliza procedura de scoatere din circuitul agricol a terenurilor ce le deține în proprietate, în lipsa acestui aviz de principiu, datorează în temeiul convenției suma de 1.250.000 euro, pe care înțelege să o solicite pârâților.
Reclamantul a solicitat a se reține că i-a fost cauzat un real și cert prejudiciu, solicitându-se obligarea pârâților, în solidar la achitarea prejudiciului către reclamant.
S-a mai învederat că se solicită și dobânda legală pentru suma de 918.016,2 lei, adică 9.180.162.000 lei vechi achitată de reclamant în cursul lunii februarie 2008, adică 8,75 % pe an, respectiv suma de 20.081, 6 lei. (dobânda de 8,75 % an pentru suma de 918.016,2 lei este de 80.326,4 lei/an, iar pe luna 80.326,4:12 = 6693,9 lei / luna, iar pentru cele trei luni 20.081,6 lei).
La data de 03.09.2008, pârâții Consiliul Local al Comunei și Primarul comunei au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În apărare, pârâții au învederat că petentul încearcă a obține prin intermediul instanței de judecată soluționarea în mod favorabil a cererii depuse pe cale administrativă, cerere ce nu întrunea condițiile prevăzute de normele în vigoarea la data depunerii aplicației. Din informațiile pe care comuna le deține, o parte din imobilele ce fac obiectul solicitării petentului sunt cuprinse în dosarul penal ce se instrumentează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privitor la modalitatea în care au fost realizate schimburile de teren și emise hotărârile Consiliului Local. Din punct de vedere legal, în raport cu procedura urmată și înscrisurile depuse, petentul nu putea beneficia de avizul solicitat.
Pârâții au învederat că referitor la solicitarea petentului de a fi obligați la plata unor daune în cuantum de 1.250.000 euro, acesta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, mai ales că dosarul penal ce se afla în curs de soluționare, face imposibilă înstrăinarea în orice mod a acestui teren.
La data de 01.10.2008, pârâții Consiliul Local al Comunei și Primarul comunei, au mai depus, la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Pârâții au învederat că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Primarului Comunei, în temeiul prevederilor Legii nr.350/2001, secțiunea 3 art.25 doar Consiliul Local este competent și răspunzător vis-a-vis de soluționarea și avizarea documentațiilor privind planurile urbanistice. În aceeași nota se încadrează și prevederile Legii nr.215 privind administrația publica locală, în care se precizează ca pentru avizarea documentațiilor de urbanism este competent Consiliul Local. În raport cu acestea s-a solicitat a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei și a se dispune respingerea acțiunii față de acesta.
Pârâții au mai învederat că Certificatul de Urbanism emis de Consiliul Județean Taf ost eliberat de aceasta instituție în aceeași zi în care a fost depusă cererea prin care se solicita eliberarea lui și de asemenea încălcându-se prevederile Ordinului nr.1430/2005, art.17 al. l care arată că pentru eliberarea de către Consiliile Județene a certificatelor de urbanism este necesară solicitarea în trei (3) zile de la data înregistrării cererii, a avizul Primarului unității administrative teritoriale unde urmează să aibă loc amplasamentul, avizul fiind valabil doar pentru eliberarea certificatului de urbanism. Pârâții au arătat că Certificatul de Urbanism nu putea fi luat în considerare, fiind emis cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea certificatul de urbanism este greșit deoarece prin acesta s-a solicitat avizul de principiu Primăriei - organ administrativ fără capacitate și fără competență în soluționarea cererii. Prin cererea de obținere a avizului de principiu s-a solicitat nu doar avizul în vederea scoaterii din circuitul agricol ci s-a urmărit și aprobarea întregului întocmit, fapt ce este nelegal atât timp cât nu exista avizele de la instituțiile prestatoare de servicii privind utilitățile la care va trebui să fie racordat terenul în discuție.
Pârâții au mai arătat că amplasamentul studiat este înscris în Cartea Funciară nr.2930, cu nr. cadastral Ps 735/1/1, în suprafață totală de - mp, Cartea Funciară nr. 2878, cu nr. cadastral Ps 735/1/2, în suprafață totală de 70000 mp, Cartea Funciară nr. 2900, cu nr. cadastral Ps 733/1; 735/2/1, Ps 733/1; 735/2/2, Ps 733/1; 735/2/3, Ps 733/1; 735/2/4 în suprafață totală de 53600 mp ( 1,9 ha), studiul a fost executat în baza Certificatului de Urbanism Nr.4 din 15.01.2008, emis de Consiliul Județean, fără avizul sau acordul primarului, necesar în astfel de situații în conformitate cu prevederile art.17, Ordinul nr.1430/2005 - Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Soluția prezentată, nu permite contabilizarea parcelelor ce vor rezulta în urma parcelarii (art.30 Hotărârea nr.526/1996), nu se poate stabilii exact care sunt dimensiunile traseelor din interiorul amplasamentului studiat, nu exista extrase cu privitoare la profilul drumurilor propuse, propunerea nu respecta condițiile existente ale terenului, propunând amplasarea de construcții pe traseul unui canal existent, fără a exista vreo precizare cu privire la situația viitoare a acestuia nu exista referiri privitoare la. Bilanțul teritorial propus se prezintă astfel: Parcele destinate construirii - mp, 63.70% Drumuri 56500 mp, 16.30 % Zone verzi 69300mp, 20 % în concluzie, propunerea nu permite a verifica daca se încadrează sau nu în prevederile.
Pârâții au învederat că, din punct de vedere legal, în raport cu procedura urmată și înscrisurile depuse, petentul nu putea beneficia de avizul solicitat.
La termenul de judecată din 29.10.2008, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care a arătat că renunță la judecata față de pârâții Primarul Comunei și consilierii locali, precum și la judecarea capătului 3 de cerere din acțiune, cu privire la obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.885/CA/05.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local, Primarul Comunei și consilierii ce formează Consiliul Local, respectiv, G, și, având ca obiect obligație a face.
A obligat pârâtul Consiliul Local să elibereze reclamantului avizul de principiu, necesar scoaterii din circuitul agricol a suprafețelor de teren înscrise în nr.2878, 2900 și 2930, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, sub sancțiunea unor penalități de 10.000 lei/zi întârziere.
A respins capătul de cerere din acțiunea reclamantului având ca obiect amenda prevăzută de art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ.
A act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâții Primarul Comunei și consilierii locali, G, și, precum și la judecarea capătului 3 din acțiune cu privire la obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubirilor, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Văzând că reclamantul a renunțat la judecată față de pârâtul Primarul Comunei, a omis a mai analiza conform art.137 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei, excepție invocată de pârâții prin întâmpinarea depusă la dosar.
În ceea ce privește fondul cauzei a constatat următoarele:
Reclamantul a solicitat pârâtului Consiliul Local să emită avizul de principiu prevăzut la lit. h) art. 2 cap. II din Ordinul nr.897/2005 pentru realizarea obiectivului de investiție ZONA DE DEPOZITARE extravilan, pentru parcelele Ps 733/1, 735/2/1-4, Ps 735/1/1/2, proprietatea sa cât și pentru scoaterea definitiva din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilanul a terenurilor înscrise în nr.2900 - top. Ps 733/1, 735/2/1 - în suprafața de 5700 mp, Ps 733/1; 735/2/2 în suprafața de 5900 mp, Ps 733/1; 735/2/3 în suprafața de 41500 mp, Ps 733/1; 735/2/4 în suprafața de 500 mp; nr.2930 - - mp - top Ps 735/1/1; nr.2878 - 70000 mp - top Ps 735/1/2, conform cererii aflată în copie la fila 39 din dosar.
Referitor la notificările înregistrate de reclamant, prin înscrisul cu nr. 1590/28.03.2008, aflat la fila 13 din dosar, Primăria a solicitat reclamantului să prezinte actele ce au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor respective, contractul de schimb și actul de partaj, solicitare în baza căreia reclamantul cu adresă nr.8/03.04.2008 aflată la fila 11 din dosar, a comunicat copii de pe actele solicitate.
Întrucât nu a obținut avizul solicitat, reclamantul a formulat în temeiul art. 7 din Legea nr.554/2004 plângere prealabilă.
La filele 31-38 din dosar se află Certificatul de Urbanism nr.4/15.01.2008 emis de Consiliul Județean T pe numele reclamantului privind scoaterea din circuitul agricol a terenului din litigiu, adresa nr.6790/13.12.2007 emisă de A T și avizul cu nr. 152/18.01.2008, necesar scoaterii din circuitul agricol a suprafeței de 53.600 mp.
Pârâtul Consiliul Local a arătat că petentul nu poate beneficia de avizul solicitat, întrucât din informațiile pe care comuna le deține, o parte din imobilele ce fac obiectul solicitării petentului sunt cuprinse în dosarul penal ce se instrumentează în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privitor la modalitatea în care au fost realizate schimburile de teren și emise hotărârile Consiliului Local, apărare ce nu poate fi primită de către instanță, întrucât nu s-a făcut nici o probă în acest sens de către pârât, iar pe de altă parte existența unui dosar penal, nefinalizat, nu poate duce la îngrădirea dreptului de proprietate prin neemiterea avizului solicitat.
Pârâții au mai invocat faptul că Certificatul de Urbanism emis pe seama reclamantului nu putea fi luat în considerare, întrucât a fost eliberat de Consiliul Județean T în aceeași zi în care a fost depusă cererea prin care s-a solicitat eliberarea lui, încălcându-se prevederile Ordinului nr.1430/2005, art.17 alin. l care arată că pentru eliberarea de către Consiliile Județene a certificatelor de urbanism este necesară solicitarea în trei (3) zile de la data înregistrării cererii, a avizul Primarului unității administrative teritoriale unde urmează sa aibă loc amplasamentul, avizul fiind valabil doar pentru eliberarea certificatului de urbanism, apărare ce nu poate fi primită de către instanță întrucât aspectele invocate nu sunt de natură să ducă la anularea sau nulitatea acestui act.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal recurentul Consiliul Local și Primarul comunei solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se arată că prin intermediul instanței de judecată reclamantul a urmărit soluționarea favorabilă a cererii depuse pe cale administrativă și care nu întrunea cerințele legale iar instanța de fond în mod greșit i-a admis acțiunea.
Se arată astfel că certificatul de urbanism emis de Consiliul Județean T și prin care se solicita avizul Primarului unității administrativ - teritoriale unde urmează să aibă loc amplasamentul, a fost eliberat chiar în ziua depunerii cererii încălcându-se astfel prevederile Ordinului nr.1430/2005, art.17 alin.1. Pe de altă parte se arată că avizul solicitat era valabil doar pentru eliberarea certificatului de urbanism și care este greșit întrucât s-a solicitat avizul unui organ administrativ fără capacitate și fără competență în soluționarea cererii.
Un alt aspect ce impune respingerea cererii este acela că în fapt petentul nu dorește să obțină doar un aviz ci chiar aprobarea întregului, fapt nelegal și inadmisibil într-o asemenea procedură.
Astfel, se arată că amplasamentul situat este înscris în mai multe cărți funciare iar studiul a fost executat în baza certificatului de urbanism nr.4/15.01.2008 emis de Consiliul Județean T, fără avizul sau acordul primarului necesar conform art.17 Ordinul nr.1430/2005. Soluția prezentată de petent are mai multe carențe întrucât nu permite contabilizarea parcelelor care vor urma, nu există extrase privitoare la profilul drumurilor propuse, nu se poate stabili exact care sunt demersurile traseelor din interiorul amplasamentului, propunerea nu ține cont de faptul că pe teren există un canal, nu există referiri privitoare la. iar o parte din terenuri sunt cuprinse în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind modalitatea de efectuare a schimburilor de teren.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041, art.312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Intimatul prin concluziile scrise a arătat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică întrucât inițial a solicitat eliberarea unui aviz iar nu aprobarea, aviz impus prin certificatul de urbanism emis de Consiliul Județean
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă instanța de recurs reține faptul că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Pentru realizarea obiectivului de investiție zonă de depozitare cu scoatere teren din circuitul agricol petentul a obținut certificatul de urbanism nr.4/2008 (fila 31 dosar fond) care pentru elaborare și scoatere teren din circuitul agricol printre avizele necesare a prevăzut și avizul de principiu al Primăriei Comunei.
Reclamantul s-a adresat în acest sens, prin cererea înregistrată la Primăria Comunei sub nr.1590/03.03.2008 iar prin adresa de răspuns aflată la fila 13 dosar fond i s-au solicitat actele juridice ce au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul investiției. Prin adresa expediată la 03.04.2008 fila 11- 12, reclamantul s-a confirmat celor solicitate. Ulterior a formulat plângere prealabilă expediată la 01.04.2008.
Raportat la această stare de fapt Curtea constată că argumentele recurenților legate de faptul că certificatul de urbanism nr.4/2008 care a pretins printre condiții și eliberarea avizului Primăriei Comunei este lovit de nulitate fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.17 alin.1 din Ordinul nr.1430/2005 pe de o parte iar pe de altă parte s-a solicitat avizul unui organ administrativ fără capacitate și fără competență nu pot constitui un temei justificat pentru refuzul pârâților la eliberarea avizului. Aceasta deoarece condiția avizului i-a fost impusă reclamantului de autoritatea emitentă a certificatului de urbanism nr.4/2008 iar potrivit art.29 din Legea nr.350/2001 certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene face cunoscut regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor precum și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții și nu conferă dreptul de executare al lucrărilor solicitate.
Ca atare, recurenții dacă apreciază că în mod nelegal le-a fost impusă condiția emiterii uni aviz de principiu pentru lucrarea de investiții ce a justificat eliberarea certificatului de urbanism, aveau posibilitatea de a proceda la contestarea acestui act administrativ individual în condițiile art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004 iar nu să-și justifice astfel refuzul liberării avizului.
Câtă vreme este valabil certificatul de urbanism nr.4/2008 și nu a fost contestată legalitatea acestuia în privința mențiunilor referitoare la regimul tehnic, juridic și economic și la documentele ce trebuie să însoțească cererea de aprobare și scoatere din circuitul agricol, recurenții nu pot invoca argumentele anterior reținute.
Fără îndoială că mențiunea din certificatul de urbanism nu obliga la emiterea avizului din oficiu, fără nici o verificare a documentației reclamantului dar sub acest aspect Curtea observă că la repetatele cereri adresate de reclamant pentru eliberarea avizului singurul răspuns emis de recurenți (fila 13 dosar de fond) vizează depunerea actelor juridice ce au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate pentru terenurile ce fac obiectul investiției, acte față de care recurenții nu au contestat că reclamantul le-a expediat conform adresei nr.20 (filele 11-12 dosar fond). Cu toate acestea, recurenții nu au procedat la emiterea avizului solicitat iar în fața primei instanțe și prin motivele de recurs invocă alte aspecte decât lipsa actelor juridice de proprietate, legate spre exemplu, de nelegalitatea documentațiilor de parcelare.
Avizele necesar a fi obținute potrivit legii anterior emiterii unui act administrativ sunt operațiuni procedurale prealabile emiterii actului și reprezintă manifestări unilaterale de voință care conțin opinia unei autorități sau instituții publice, alta decât cea care urmează a emite actul și care condiționează sau după caz, fundamentează manifestarea de voință a organului administrativ abilitat să emită actul administrativ. Ca și operațiune administrativă prealabilă, emiterea avizului poate face astfel obiectul acțiunii judiciare la care se referă art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004potrivit căruia se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiunii administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Ca atare și refuzul recurenților de emitere a avizului solicitat va fi analizat din persepectiva art.2 alin.1 lit. i) din Legea nr.554/2004 care definește refuzul nejustificat ca fiind exprimarea explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Nu orice refuz este nelegal ci numai acela nejustificat adică cel emis cu exces de putere adică prin exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice cu încălcarea cerințelor competenței prevăzute de lege sau a drepturilor și intereselor cetățenilor.
În speță, Curtea reține caracterul nejustificat al refuzului recurenților la emiterea avizului solicitat câtă vreme, singurele obiecțiuni la cererea reclamantului au vizat depunerea unor acte juridice la care reclamantul s-a conformat ulterior iar pe de altă parte obiecțiunile prezentate prin motivele de recurs nu au fost fundamentate legal de către recurenți și mai mult nu au fost comunicate reclamantului în procedura administrativă de soluționare a cererii, aceasta fiind o regulă procedurală minimală ce se impunea a fi aplicată pentru a se asigura astfel transparența decizională necesară și pentru a da posibilitatea instanței de contencios administrativ să analizeze legalitatea refuzului exprimat.
Susținerile recurenților potrivit cărora reclamantul urmărește ca prin intermediul instanțelor de judecată să obțină admiterea cererii sale sunt simple dizertații întrucât, de vreme ce recurenții nu au dat curs solicitării reclamantului, art.1 din Legea nr.574/2004 îi dă dreptul acestuia, în respectarea principiului constituțional înscris la art.21 Constituția României, la formularea acțiunii în contencios administrativ iar recurenții ca și autorități ale administrației publice locale sunt conștiente de gradul de responsabilitate ridicat pe care trebuie să-l aibă în raporturile cu cetățenii.
Nu poate fi reținut nici considerentul potrivit căruia reclamantul urmărește de fapt aprobarea întregului întocmit întrucât obiectul cererii acestuia l-a constituit exclusiv avizul de principiu impus, prin certificatul de urbanism.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului Timiș prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul Consiliul Local la eliberarea avizului solicitat este legală și temeinică astfel încât nefiind incident nici un motiv de modificare sau de casare prevăzut de art.304 Cod procedură civilă, hotărârea fiind analizată din perspectiva art.3041Cod procedură civilă, Curtea față de dispozițiile art.312 alin.1 teza a -II- a Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Consiliul Local, împotriva sentinței civile nr.885/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, Primarul Comunei, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./08.05.2009
Tehnored./14.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia