Obligația de a face. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 55/2009
Ședința publică din 09 februarie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIE în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 13 octombrie 2008, reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIE a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de a purta negocieri pentru stabilirea fondurilor necesare asigurării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică cu studii superioare a salariului minim garantat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, în conformitate cu valorile prevăzute în art. 40 alin 1 lit a și d, alin 2 și art. 1 și art. 3 din HG nr. 1507/2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și a pct. III lit. a din Acordul tripartit pentru asigurarea creșterii salariului minim în perioada 2008-2014 semnat la data de 25 iulie 2007 și care face parte integrantă din CCM Unic Național;
- îndeplinirea obligației privind deschiderea de noi negocieri colective, în cel mai scurt timp, în vederea stabilirii fondurilor necesare în scopul respectării coeficientului de ierarhizare și a salarizării în conformitate cu dispozițiile legale a personalului din administrație încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, și implicit în vederea modificării bugetului de stat ori a elaborării proiectului pe buget pe anul 2009, conform cadrului și procedurii prevăzute de art. 9 din CCM Unic Național.
În motivarea acțiunii s-a susținut, în esență, că o simplă lectură a dispozițiilor art.1 din HG nr.1507/2007, art.40 alin.1 lit.d din CCM Unic Național respectiv art.9 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010 redă caracterul expres și imperativ atât al dreptului la negocierile colective cu acest obiect cât și al obligației ce revine Guvernului și ministerelor de resort de a respecta salariul minim garantat la nivel național. Totodată, se susține că aceste trăsături exprese și imperative sunt completate de caracterul obligatoriu al convențiilor colective, garantat prin Constituție în art.41 alin.5, al caracterului minimal al drepturilor stabilite la nivel superior precum și de principiul de drept conform căruia contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE prin întâmpinarea depusă la data de 5 noiembrie 2008 solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor, pârâtul arată că, potrivit art. 157 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora iar sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative astfel că actele normative care reglementează salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar au fost construite pe această bază.
Mai mult, potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată (cu modificările ulterioare) și art. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Salariul de bază minim brut negociat stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ca și nivelul salariului de bază minim brut pentru funcțiile la care condiția de pregătire este cea de studii superioare, stabilit pe baza coeficientului minim de ierarhizare, se aplică numai în cazul personalului care negociază drepturile salariale prin contracte colective sau individuale de muncă.
Având în vedere cele menționate, rezultă că personalului din sectorul bugetar, din instituțiile și autoritățile administrației publice, care negociază contracte colective de muncă proprii, nu i se aplică prevederile referitoare la salarizare din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național iar drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul din sectorul bugetar sunt cele stabilite prin legi specifice de salarizare fiecărui domeniu de activitate.
Pentru salariații din sectorul bugetar, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului, salariile minime sunt cele prevăzute în actele normative aplicabile.
Se susține, de asemenea, că anterior prezentării în Guvern a Memorandumului privind politica salarială anuală pentru personalul bugetar, inclusiv pentru cel din instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, sindicatele au fost consultate în luna decembrie a fiecărui an, cu ocazia stabilirii creșterilor salariale de care urmau să beneficieze în anul următor aceste categorii de personal.
Pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR prin întâmpinarea depusă la data de 12 ianuarie 2009 solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor, pârâtul arată că, potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, pentru salariații instituțiilor bugetare se pot încheia contracte colective de muncă la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate.
Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, spre deosebire de contractele care se referă la angajații pe bază de contract de muncă, a căror negociere colectivă poate avea ca obiect salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru sau condițiile de muncă.
Natura raporturilor dintre funcționarii publici și autoritățile sau instituțiile publice în care își desfășoară activitatea nu este aceeași cu natura juridică a raporturilor de muncă, născute în baza unui contract individual de muncă.
Funcționarii publici au raporturi de serviciu cu instituția publică în care își desfășoară activitatea, raporturi caracteristice dreptului public. Numirea într-o funcție publică nu este generată/condiționată de încheierea/negocierea unui contract individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile Codului Muncii, ci de stabilirea unui contract de drept public, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor.
Având în vedere natura de drept publica a raportului de serviciu al funcționarilor publici, sistemul de salarizare a funcționarilor publici se stabilește exclusiv prin lege.
În acest sens, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile acestei legi "se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
Legea nr. 188/1999 constituie cadrul general de reglementare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, iar condițiile în care se realizează salarizarea personalului din sectorul bugetar sunt stabilite prin acte normative speciale, aceste din urmă reprezentând temeiul acordării drepturilor salariale în instituțiile bugetare.
Prevederile Codului Muncii arată, la art. 157 că sistemul de salarizare a personalului din cadrul autorităților sau instituțiilor publice finanțate integral sau în majorate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Față de limitele pe care chiar legiuitorul le stabilește astfel, nu se poate aplica în privința aspectelor solicitate de reclamantă, în ciuda caracterului unic la nivel național, nefiind mai presus de lege. În acest sens, organizațiile sindicale nu au nici un temei legal în baza căruia să solicite extinderea, sub o altă formă decât permite legea, a competențelor de negociere și reprezentare la încheierea unor contracte colective de muncă asupra personalului bugetar cu privire la drepturile salariale ale acestora.
Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin notele scrise înregistrate la data de 14 ianuarie 2009 invocă excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin 2 din Legea nr. 554/2004, excepția peremptorie a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României. Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată conform motivelor expuse în scris (100-102).
Examinând acțiunea formulată de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIE prin prisma motivelor invocate și a probelor existente la dosar, Curtea reține următoarele:
În esență, reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIE a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâților la recunoașterea dreptului său de a purta negocieri pentru stabilirea fondurilor necesare asigurării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică cu studii superioare a salariului minim garantat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, în conformitate cu valorile prevăzute în art. 40 alin 1 lit. a și d, alin 2 și art. 1 și art. 3 din HG nr. 1507/2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
1. Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar conform art.2 lit.i din același act normativ, prinrefuz nejustificat de a soluționa o cererese înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
În speță se constată că reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ apreciind că prin răspunsul oferit de pârâtul Guvernul României și respectiv prin actele comunicate ministerelor implicate ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității de a-i soluționa cererea formulată și prin care se susține că îi este nesocotit un drept, acela de a purta negocieri pentru stabilirea unor drepturi suplimentare membrilor săi.
Se poate observa, așadar că demersul judiciar al reclamantei se circumscrie dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004 și, prin urmare, nu se poate susține cu temei că din acestă perspectivă acțiunea este inadmisibilă, astfel că, în temeiul prevederilor legale amintite anterior, Curtea va respinge excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
2. doua excepție pe care o invocă pârâtul Guvernul României este aceea a inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin 2 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 5 alin 2 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
În speță se susține că sunt incidente dispozițiile art.281 din Legea nr. 53/2003, modificată și completată potrivit căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod și că în raport de aceste prevederi aplicabile, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Însă, în speță, se poate constata că demersul judiciar al reclamantei este fundamentat pe prevederile art.1 din Legea nr.554/2004 și nu pe dispozițiile art.281 din Legea nr.53/2003 care stabilește o altă procedură judiciară, astfel că și din această perspectivă excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dispozițiile art. 5 alin 2 din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
3. O altă excepție pe care o invocă pârâtul Guvernul României este excepția peremptorie a lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin Codul d e procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv, reclamantul fiind obligat să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speță se poate observa că pârâtul Guvernul României are calitate procesuală pasivă fiind cel față de care se poate realiza interesul pretins de reclamant - respectiv recunoașterea dreptului său de a purta negocieri pentru stabilirea fondurilor necesare asigurării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică cu studii superioare a salariului minim garantat -, fiind cel care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecății.
4. Analizând dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare; prin aceste contracte, însă, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Demersul judiciar al reclamantului vizează, după cum reiese din cuprinsul acțiunii formulate, obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de a purta negocieri pentru stabilirea fondurilor necesare asigurării funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică cu studii superioare a salariului minim garantat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, în conformitate cu valorile prevăzute în art. 40 alin 1 lit a și d, alin 2 și art. 1 și art. 3 din HG nr. 1507/2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și a pct. III lit. a din Acordul tripartit pentru asigurarea creșterii salariului minim în perioada 2008-2014 semnat la data de 25 iulie 2007 și care face parte integrantă din CCM Unic Național respectiv îndeplinirea obligației privind deschiderea de noi negocieri colective, în cel mai scurt timp, în vederea stabilirii fondurilor necesare în scopul respectării coeficientului de ierarhizare și a salarizării în conformitate cu dispozițiile legale a personalului din administrație încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, și implicit în vederea modificării bugetului de stat ori a elaborării proiectului pe buget pe anul 2009, conform cadrului și procedurii prevăzute de art. 9 din CCM Unic Național.
Este cunoscut, însă, faptul că pentru salariații din sectorul bugetar, deci și pentru funcționarii publici cu studii superioare din administrația publică, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale guvernului, salariile minime sunt cele prevăzute în actele normative care le reglementează salarizarea.
De altfel, art.3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic nr.2895 din 26 decembrie 2006 la nivel național reia dispozițiile legale enunțate anterior, reiterând că prin aceste contracte colective nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prin urmare, chiar dacă am admite că existența contractului colectiv de muncă reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor convențiilor, această excepție nu poate fi interpretată și aplicată decât în conformitate cu dispozițiile art.11-13 din Legea nr.130/1996 care reprezintă norme derogatorii de la dreptul comun nefiind permisă extinderea efectelor juridice ale acestei convenții prin nesocotirea unor norme juridice imperative.
Se poate conchide, așadar, că în sectorul bugetar, deci și al persoanelor reprezentate de către reclamant, politica salarială se stabilește prin lege, cu respectarea prevederilor art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Corespondența derulată între părțile litigante relevă împrejurarea că la consultarea și negocierile derulate de către pârâtul Guvernul României pe tema sistemului de salarizare și a bugetului alocat sectorului bugetar au participat toate confederațiile sindicale reprezentative la nivel național sau reprezentanții mandatați ai acestora să exprime poziția lor în cadrul negocierilor în concordanță cu dispozițiile art.22 ale Legii nr.130/1996.
Se poate observa, așadar, că în speță ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004 nu este întrunită și ca atare acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ADMINISTRAȚIE cu sediul în C-N- județul C împotriva pârâților GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B nr. 1 sector 1, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B sector 1, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE B str.. nr. 2-4 sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
6 ex./03.03.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
