Obligația de a face. Sentința 565/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 565/2009
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, acțiunea formulată de reclamanta - EXPORT SRL în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL TRANSPORTURILOR PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE DRUMURI NAȚIONALE SA, având ca obiect obligația de a face-plată despăgubiri imobil expropriat.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată, reclamanta EXPORT, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE B, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună eliberarea (plata) sumei de 4.976.511,82 lei reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în, categoria de folosință arabil intravilan cu ieșire la DN 1, tarlaua 18, în suprafață de 45.891 mp, identificat prin nr. cadastral 2899, stabilite prin hotărârea nr. 80/25.06.2008, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, printr-o precizare de actiune, reclamanta si-a majorat cuatumul pretentiilor la 5.601.137, 74 Ron (54-55), subsecvent finalizarii litigiului aflat pe rolul Judecatoriei Cluj -
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 80/25.06.2008 s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul proprietate sa, expropriat, situat în, categoria de folosință arabil intravilan cu ieșire la DN 1, tarlaua 18, în suprafață de 51.654 mp, identificat prin nr. cadastral 2899, iar despăgubirea stabilită în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea 198/2004 este în cuantum de 5.601.463,07 lei, reprezentând echivalentul sumei de 1.523.793 euro.
Deși a trecut termenul de 90 zile de la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, termen pe care art. 8 din Legea 198/2004 îl impune pentru plată, reclamanta relevă că pârâta nu a înțeles să elibereze sumele consemnate, iar în aceste condiții a înregistrat o plângere prealabilă la pârâtă, solicitând plata sumelor cuvenite.
Urmare a acestei plângeri prealabile, reclamanta a primit adresa nr. 93/1665 prin care se arată faptul că sumele de bani nu vor fi eliberate decât la momentul în care litigiul ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Cluj -N nu va fi finalizat.
Ulterior, a mai arătat reclamanta, a expediat pârâtei o notificare prin care îi solicită să eliberare o parte din sumă, respectiv echivalentul a 1.356.147 EURO, reprezentând contravaloarea a 45.891 mp. din terenul expropriat, arătând în conținutul notificării faptul că înțelege din adresele primite de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale că suma totală de bani nu poate fi eliberată până la momentul în care nu se vor soluționa două probleme: neconcordanța între suprafața măsurată a terenului și suprafața întabulată, respectiv diferența de 3 mp. existentă între suprafața din CF și cea din teren și litigiul dintre societatea-reclamantă și doamna (dosar nr-) având ca obiect o rectificare de privind o suprafață de 5.760 mp. din terenul de 51.564 mp mai sus identificat.
Având în vedere aceste aspecte, reclamanta a solicitat pârâtei eliberarea sumei de 1.356.147 EURO reprezentând contravaloarea suprafeței de 45.891 mp. teren cu privire la care nu există nici o problemă, urmând ca pentru restul de 5.760 mp. teren suma aferentă să rămână consemnată la CEC, dar pârâta a refuzat și această solicitare. În final, reclamanta a arătat că la acest moment reclamanta a renunțat la judecarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj -
Față de aceste considerente, reclamanta solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata despăgubirii reprezentând contravaloarea terenului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și cele ale Legii nr. 198/2004.
Pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, în calitate de reprezentantă a Ministerului Transporturilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii introductivă de instantă ca netimbrată, constatarea necompetenței materiale a Curtii de Apel Cluj și, pe cale de consecintă, declinarea competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
De asemenea, pârâta a solicitat respingerea cererii introductive de instantă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la solicitarea de anulare a cererii introductive formulată de către reclamanta ca netimbrată, pârâta a invocat dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare, iar aceste taxele de timbru se achită anticipat.
Referitor la excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Cluj, pârâta a invocat prev. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale. precum și cele care privesc taxe și impozite, contributii, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se solutionează în fond de sectiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În acest context, a menționat pârâta, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din nr.OUG 84/2003, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a luat ființă prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România" și este organizată ca societate comercială pe actiuni, nefiind o autoritate publică centrală.
Pentru aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea exceptiei necompetentei materiale a Curtii de Apel Cluj, cu consecinta declinării competenței de solutionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Cluj.
Privitor la exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor prin Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România, pârâta a arătat că aceasta presupune identitatea între persoana pârâtului și aceea despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecătii, iar în speța de față, nu există identitate în ceea ce privește Ministerul Transporturilor prin Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România
Astfel, pârâta învederează că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta se îndreaptă împotriva adresei emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin intermediul căreia a fost exprimat refuzul eliberării sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru un teren expropriat. În consecintă, a apreciat pârâta, atâta vreme cât actul atacat în contencios administrativa fost emis de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, este evident că Ministerul Transporturilor nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii introductivă de instantă ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că răspunsul comunicat reclamantei este în acord cu dispozitiile legale în vigoare.
În primul rând a arătat pârâta, prin adresa nr. 93/1665/28.01.2009. a comunicat reclamantei că având în vedere existența unui litigiu cu privire la terenul expropriat era obligată prin lege să nu elibereze despăgubirea până la clarificarea situatiei juridice asupra terenului. Pe de altă parte, suma de bani stabilită cu titlu de despăgubire, consemnată la CEC, nu poate fi eliberată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului cu privire la terenul expropriat având ca obiect recunoaștere drept de proprietate, așa cum reiese și din extrasul de carte funciară pentru informare nr. -/20.08.2008/ 6157.
În acest sens, pârâta a invocat art. 5 alin. 5 din Legea nr. 198/2004, respectiv faptul că despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor persoanelor îndreptățite, urmând să fie împărtite potrivit legii civile, iar despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Eventualele litigii amână eliberarea despăgubirilor consemnate, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator.
În raport de afirmatiile nedovedite ale reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la soarta litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Cluj -N, pârâta a învederat că ulterior răspunsului comunicat reclamantei, aceasta nu a înteles să revină cu o notificare prin care să ne comunice noua situatie de fapt și de drept cu privire la litigiul susmenționat, ci a preferat să introducă pe rolul instantei de judecată prezenta actiune. Astfel, reclamanta avea obligația să aducă la cunoștința pârâtei renunțarea reclamantei la judecarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr- și să solicite din nou eliberarea sumei de bani.
Față de aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea cererii introductivă de instanță ca neîntemeiată, având în vedere și faptul că nici până la această dată, reclamanta nu a comunicat actele doveditoare ale dreptului de proprietate în forma cerută de lege.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanta va analiza cu prioritate aspectele prealabile analizarii fondului cauzei, constand in cererea de suspendare formulata de catre parata, precum si in exceptia necompetentei materiale invocata de catre aceeasi parata.
Cu privire la cererea de suspendare a solutionarii prezentei cereri de chemare in judecata pana la solutionarea irevocabila a cauzei care face obiectul dosarului inregistrat pe rolul Judecatoriei Cluj -N avand ca obiect rectificare de CF, cerere intemeiata pe dispozitiile art. 244 alin. 1 punctul 1. instanta apreciaza ca este neintemeiata. Astfel, analiza cererii de chemare in judecata invocata de catre parata (81-84) releva faptul ca solicita anularea unei incheieri de carte funciara si rectificarea inscrierilor in cartea funciara nr. 6157 C cu privire la terenul in suprafata de 51.651 mp, identificat cadastral cu numarul 2899, in sensul majorarii cu 3 metri a suprafetei de teren de la 51.651 mp la 51.654 mp.
Solicitarea paratei de suspendare a solutionarii dosarului este neintemeiata, deoarece cererea de chemare in judecata precizata ( 54-56) are ca obiect eliberarea sumei de 5.601.137, 74 Ron, reprezentand despagubirile aferente suprafetei de 51.651 mp, fara contravaloarea celor 3 metri vizati de cererea de rectificare. Suma totala stabilita cu titlul de despagubire prin hotararea nr. 80/25.06.2008 (5) este de 5.601.463, 07 Ron, iar suma nu a fost astfel solicitata in totalitate.
In consecinta, solutionarea cererii de chemare in judecata asa cum fost precizata nu are nici o legatura cu solutionarea dosarului cererii de chemare in judecata invocata de catre parata, deoarece contravaloarea celor 3 metri de teren cu privire la care exista neconcordante nici macar nu a fost solicitata de catre reclamanta, ci a fost scazuta din valoarea totala a despagubirilor. Mai mult, instanta apreciaza ca cererea de chemare in judecata introdusa pe rolul Judecatoriei Cluj -N are ca unic scop crearea unei aparente de aplicabilitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 punctul 1. deoarece daca ar fi existat un interes real in rectificarea inscrierii din cartea funciara cererea putea fi introdusa anterior, deoarece neconcordanta nu este noua.
Cu privire la necompetenta materiala a Curtii de Apel Cluj, sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, instanta retine urmatoarele: potrivit art. 2 alin. 1 lit. b teza a doua din Legea 554/2004,sunt asimilate autoritatilor publice, in sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, Or, potrivit art. 1 alin. 6 din OUG 84/2003 privind reorganizarea Administratiei Nationale a Drumurilor, desfasoara in principal activitati de interes public national in domeniul administrarii drumurilor nationale, fiind in temeiul art. 9 din aceeasi ordonanta,administratorul drumurilor de interes national,
Mai mult, potrivit art. 6 alin. 3 din Statutul prevazut in Anexa numarul 1 Ordonantei enuntate, in scopul realizarii obiectului de activitate, emite acorduri si autorizatii pentru instalatiile, constructiile si panourile care se executa in zona drumurilor de interes national, in conditiile legii (pct. 3.13). Coroborand toate aceste prevederi din OUG 84/2003, se poate concluziona ca parata este o persoana juridica de drept privat organizata la nivel national si autorizata sa presteze serviciul public al administrarii drumurilor nationale, serviciu de interes national, fiindu-i conferita prin lege puterea de a emite acte in regim de drept public, adica acte administrative.
In consecinta, in baza art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, fiind vorba despre o persoana juridica de drept privat asimilabila unei autoritati publice centrale competenta de solutionare a cauzei revine Curtii de Apel ca prima instanta. Mai mult, litigiul dedus judecatii se incadreaza in dispozitiile art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, conform caruia este de competenta instantelor de contencios administrativ si cererea indreptata impotriva refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge excepția necompetenței materiale CURTII DE APEL CLUJ - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Cu privire la fondul cererii de chemare in judecata, in baza materialului probator administrat instanta retine ca la data de 25.06.2008 prin Hotararea nr. 80 s-a aprobat acordarea unor despagubiri in cuantum de 5.601.463, 07 Ron, echivalentul sumei de 1.527.793 Euro, reprezentand contravaloarea terenului expropriat situat in localitatea, categorie de folosinta arabil intravilan cu iesire la DN 1, 18, cu suprafata de 51.654 mp, identificat cu numar cadastral 2899. Hotararea nu a fost contestata in termenul legal de 15 zile, conform procedurii reglementate de dispozitiile Legii 198/2004 si nici prezenta cerere de chemare in judecata nu-si propune sa conteste in vreun fel cele dispuse prin Hotararea 80/2008 anterior enuntata. In consecinta, dispozitiile speciale reglementate de Legea 198/2004, care atribuie Tribunalului competenta de a solutiona plangerile impotriva Hotararilor (art. 8 alin. 1 din Norma Metodologica de aplicare a Legii 198/2004) nu sunt incidente in cazul concret dedus judecatii, deoarece se refera strict la contestarea de catre expropriator a cuantumului despagubirii. Prin prezenta cerere de chemare in judecata se solicita executarea dispozitiilor acestei hotarari prin eliberarea sumei care a fost deja consemnata la dispozitia reclamantei.
Ulterior adoptarii cuantumului despagubirilor, parata a refuzat eliberarea sumei invocand initial un singur argument (11): asupra terenului exista un litigiu promovat de catre numita, aflat pe rolul Judecatoriei Cluj - Ulterior s-a invocat si o pretinsa neconcordanta intre suprafata masurata a terenului si suprafata intabulata, respectiv o diferenta de 3 mp.
Ambele argumente sunt apreciate ca neintemeiate de catre instanta. Astfel, ipoteza litigiului invocat de catre parata cu privire la teren nu mai subzista deoarece conform inscrisurilor depuse in probatiune, prin Incheierea Civila nr. 3831/2009 Judecatoria Cluj -N a luat act de renuntarea la judecata a reclamantei cu privire la cererea de chemare in judecata inregistrata sub numarul -, solutie irevocabila prin nerecurare ( 37-39).
Cu privire la pretinsa neconcordanta dintre suprafata reala si cea inscrisa in cartea funciara, acest argument nici macar nu a fost invocat initial de catre parata (a se vedea inscrisul de la fila 11), aparand ulterior, subsecvent inlaturarii celorlalte impedimente invocate pentru eliberarea sumei. In opinia instantei, aceste neconcordante trebuiau clarificate anterior pronuntarii Hotararii 80/25.06.2008. A invoca impedimente de executare a propriului act administrativ ulterior pronuntarii acestuia reprezinta un demers tardiv si neavenit care echivaleaza in fapt cu o revocare a actului administrativ cu eludarea legii. Raportat la diferenta de suprafata invocata, 3 mp prin raportare la suprafata de 51.654 mp, neconcordanta chiar reala daca ar fi este absolut infima si nu poate constitui un argument serios si pertinent de a refuza eliberarea intregii sume. Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamanta este dispusa sa renunte la contravaloarea celor 3 metri patrati, pretentiile fiind formulate intr-un cuantum diminuat fata de suma initial aprobata.
In consecinta, neexistand un impediment real pentru eliberarea sumei, instanta retine faptul ca nu au fost respectate dispozitiile art. 8 din Legea 198/2004, conform caruia, n termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate. Instanta va obliga Statul R prin reprezentantii chemati in judecata la plata sumei de 5.601.137, 74 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în, categoria de folosință arabil intravilan cu ieșire la DN 1, tarlaua 18, în suprafață de 51.651 mp, identificat prin număr cadastral 2899 stabilit prin Hotărârea nr. 80/25.06.2008.
In baza art. 274 alin. 1. va obliga pârâtul la plata sumei de 39,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare a soluționării cererii de chemare în judecată formulată de către pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE DRUMURI NAȚIONALE cu sediul în B,-, sector 1, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1.pr. civ.:
Respinge excepția necompetenței materiale CURTII DE APEL CLUJ - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Admite cererea de chemare în judecată precizată introdusă de reclamanta EXPORT, cu sediul în comuna, Calea, nr. 2-4, județul C, împotriva pârâtului STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL TRANSPORTURILOR prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE DRUMURI NAȚIONALE, cu sediul procesual ales in B,-, sector 1 și în consecință:
Obligă pârâtul la plata sumei de 5.601.137, 74 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în, categoria de folosință arabil intravilan cu ieșire la DN 1, tarlaua 18, în suprafață de 51.651 mp, identificat prin număr cadastral 2899 stabilit prin Hotărârea nr. 80/25.06.2008.
Obligă pârâtul la plata sumei de 39,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red./18.11.2009
Dact./5 ex.
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei