Obligația de a face. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 568
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței 116/ din data de 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Consiliul Local prin consilier juridic, în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, timbrat, nemotivat, recurentul, a depus la dosar o cerere prin care solicită suspendarea dosarului, întrucât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila se află în lucru dosarul nr.993/P/2008, dosar ce are legătură cu prezenta cauză, după care;
Reprezentantul intimatului, se opune cererii de suspendare formulată de recurent, întrucât în ce privește dosarul la care face referire recurentul, nu are legătură cu prezenta cauză.
Curtea, respinge cererea de suspendare formulată de recurentul, având în vedere că Poliția Municipiului B prin adresa depusă la dosar face cunoscut că se efectuează cercetări față de numitul C, astfel încât nu există legătură de cauzalitate care să influențeze natura cauzei, persoana cercetată nefiind parte în proces.
Reprezentantul intimatului, solicită respingerea recursului ca nemotivat în termen,
CURTEA
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați - Secția Contencios Administrativ Fiscal, reclamantul a chemat în judecată consiliul Local al comunei pentru a fi obligat să-i soluționeze cererea înregistrată sub nr. 4060/23.09.2005 în sensul de a i se aproba cumpărarea suprafeței de 500. situat în localitatea, lot 26.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
Reclamantul arată că este proprietarul unei construcții edificată pe suprafața de 500. teren situată în com., loc., lot 26. Pentru suprafața de 500. deține un contract de concesiune cu pârâtul. In data de 23.09.2005 a solicitat cumpărarea ce,lor 500. întemeiat pe dispozițiile Hotărârii nr. 31/26.02.2004 emisă de pârât.
La data de 15.11.2007 a primit un răspuns prin care i se refuză vânzarea terenului deoarece vânzările de terenuri concesionate pentru construcții a fost suspendată. Consideră că refuzul de a i se vinde terenul concesionat la prețul de 5 euro / este nelegală și solicită prin prezenta cerere obligarea pârâtului la vânzarea terenului cu acest preț.
Pârâtul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamantul nu se încadrează în dispozițiile Hotărârii nr. 13/26.02.2004. Pentru a beneficia de prevederile acestei hotărâri reclamantul trebuia să aibă terminată construcția. Construcția a fost începută în baza autorizației de construcție nr. 140/31.08.1995 și a fost recepționată în 30.01.2008.
Terenul aferent construcțiilor putea fi vândut în baza Hotărârii nr. 13/2004 numai dacă era înregistrată în evidențele fiscale ale comunei și înregistrată în Cartea funciară.
Prin sentința nr.116//15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția Contencios Administrativ Fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în B, str. P-ța - nr.3, -.1,.B,.5,.31, împotriva pârâtului Consiliul Local - prin Primar.
Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:
Cererea pentru vânzarea terenului concesionat nu este întemeiată deoarece construcția de deasupra nu era finalizată, nu era înregistrată în evidențele fiscale și nici în Cartea funciară așa cum se stabilește prin Hotărârea nr.13/2004. Dovada proprietății asupra locuinței construite pe terenul în litigiu a fost făcută prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor la 30.01.2008.
Împotriva sentinței nr.116//15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant.
Recurentul-reclamnt până la data de 14 octombrie 2008 când s-a soluționat cererea de recurs nu a motivat recursul.
Recursul este nul.
Având în vedere prev.de art.306(1) recursul dacă nu a fost motivat în termen legal este nul.
Potrivit art.303 Cod proc.civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul de recurs conform art.301 Cod proc.civilă este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată recurentului la 27 mai 2008.
Deci, văzând că în cauză nu sunt întrunite disp.art.306(1) Cod proc.civilă, urmează a se constata nul recursul declarat de reclamantul ca nemotivat în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
CONSTATĂ recursul ca nemotivat în termen formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul V, împotriva sentinței 116/ din data de 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008.
Președinte, Dr. | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.IA/27.11.2008
Tehno ZE/2.12.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru