Obligația de a face. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 570/
Ședința publică din 26 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 766 din 19.11.2008 a Tribunalului Mureș pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru, conform art. 17 al Legii nr. 146/1997, iar intimatul-reclamant a depus întâmpinare, ambele părți solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin Sentința nr. 766 din 19 noiembrie 2008 Tribunalului Mureșs -a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta "", formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP M, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, în sumă de 5.964 lei, și dobânda legală aferentă, până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a achitat pârâtei taxa de primă înmatriculare pentru un autoturism importat, și deși ulterior a solicitat restituirea acesteia, apreciind că este nelegală, și discriminatorie, în contradicție cu normele și tratatele europene, pârâta a refuzat restituirea, susținând că taxa este datorată în raport de art. 214 ind. 1 și 3 din Codul fiscal.
S-a mai reținut că prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, esențial fiind că perceperea taxei interzise este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, instanța a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343 prin nr.OUG 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
În mod deosebit, instanța a avut în vedere diferența de aplicare a taxei, reținând că această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. S-a considerat de către prima instanță că această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Instanța a mai reținut că a considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul reclamantului de a avea acces liber la justiție, actul atacat, respectiv adresa nr. 6013/2008, fiind calificat ca un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării legii.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, care a solicitat modificarea acesteia, susținând nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, prima instanță făcând o greșită aplicare a legii.
S-a susținut inadmisibilitatea acțiunii, întrucât reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ fiscal, adresa comunicată acestuia neavând acest caracter, ci dimpotrivă se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Mai mult, dispozițiile care impun plata acestei taxe sunt în vigoare, aplicarea acestora fiind obligatorie pentru toți subiecții de drept cărora li se adresează.
Recurenta a subliniat că solicitarea de restituire a taxei speciale nu este întemeiată și nu are suport legal, întrucât nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din nr.OG 92/2003 și legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Din analiza art. 214/1 reiese că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de legiuitor, condiții în care reclamantul nu se încadrează. S-a precizat că taxa s-a achitat în baza unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant, iar invocarea prevederilor art. 148 din Constituția României și ale art. 90 din Tratatul de aderare al României la CE, nu are relevanță în cauză, având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special. S-a contestat și pretinsul caracter discriminatoriu privind drepturile și obligațiile de natură fiscală ale reclamantei, în condițiile în care taxa este stabilită și se plătește pentru toate autoturismele, indiferent de proprietar și de proveniența acestora.
Prin întâmpinarea formulată intimata "" care solicită admiterea recursului. În motivare se arată că deși intimata nu a fost citată în cursul procesului, hotărârea a fost dată în favoare sa, însă instanța a omis să se pronunțe în raport cu celălalt reclamant,.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat.
Astfel, cererea introductivă de instanță a fost formulată de doi reclamanți, respectiv și intimata "" Obiectul cauzei privește restituirea a două taxe auto, una privind pe reclamantul, pentru suma de 5.919 lei și cealaltă pentru intimată pentru suma de 5.964 lei.
Ca atare, se observă că, în fapt, s-ar pune problema a două cereri introductive de instanță, chiar dacă formal cele două cereri au fost cuprinse în doar o singură cerere.
Așadar, ar fi de clarificat în ce măsură cele două cereri pot fi judecate împreună, în sensul în care ar exista conexitate potrivit art. 164 Cod procedură civilă.
Însă, instanța observă că, într-adevăr, pe tot parcursul procedurii derulate în fața primei instanțe, a fost citat doar unul dintre reclamanți, respectiv reclamantul, cealaltă reclamantă nefiind citată. Or, este evident că, astfel, s-a încălcat principiul esențial al necontradictorialității, prin necitarea unei părți, motiv de casare cu trimitere în vederea rejudecării de către prima instanță ( 312 alin. 5 Cod procedură civilă).
De asemenea, instanța observă că instanța de fond s-a pronunțat doar în raport cu intimata, omițând să se pronunțe în raport cu reclamantul, aspect care se constituie într-un alt motiv de casare prevăzut de același art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, în sensul în care instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în raport cu reclamantul.
Deși recursul este formulat de pârâta M, instanța va ține cont de principiul devolutiv, în sensul în care cercetează, în recurs, cauza sub toate aspectele, inclusiv în ce privește lipsa de citare a unei părți și nepronunțarea asupra unei cereri, după cum s-a arătat mai sus.
În consecință, instanța va dispune casarea hotărârii atacate, ca urmare a admiterii recursului, și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Ținând cont că o parte nu a fost deloc citată în fața primei instanțe, consecința este cea prevăzută de art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă, adică anularea tuturor actelor procedurale întocmite de instanța de fond, urmând ca prima instanță să aibă în vedere motivele indicate mai sus, care au dus de altfel la casarea hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,-- 3, județul M, împotriva sentinței nr. 766/19.11.2008 a Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal.
Casează hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 26 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./17.06.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
