Obligația de a face. Decizia 580/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 580/
Ședința publică din 24 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu M,--3, județul M și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în B,--4, sector 6, împotriva sentinței nr. 209/25 martie 2008, pronunțată de Tribunalului Mureș.
La apelul nominal se prezintă intimatul reclamant G, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice M este declarat și motivat în termenele legale, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. Recursul este declarat și motivat în termen și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 19,5 lei prin depus la fila 32 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 10 iunie 2008 cerere de amânare din partea intimatului pârât în vederea pregătirii apărării.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul pârât și nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Intimatul reclamant G pune concluzii de respingere a recursurilor declarate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 209/25.03.2008 a Tribunalului Mureș, dosar nr- a admis acțiunea înaintată de reclamanții și în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă - Direcția Generală Anticorupție și Inspectoratul General al Poliției Române, astfel că a obligat pe pârâți în solidar să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând prime de vacanță aferente anilor 2004, 2005 și 2006, în cuantum egal cu salariul de bază di luna anterioară plecării în concediu, actualizate la inflație la data plății.
De asemenea, a obligat pârâții, în solidar, să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă.
A admis cererea de chemare în garanție a și a obligat pe chematul în garanție să aloce și să vireze pârâtului fondurile necesare plății drepturilor salariale de mai sus, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A luat act de renunțarea reclamanților la petitul din acțiune referitor la plata sporului pentru condiții periculoase de muncă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții G, și, ca rămasă fără obiect.
A respins excepția de necompetență materială și teritorială a instanței, invocată de pârâtul
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului, invocată de pârâtul prin întâmpinare ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă la plata primei de concediu pe ultimii trei ani, respectiv 2004, 2005 și 2006, cu rata inflației până în momentul plății, motivând că în calitate de funcționar public avea dreptul, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici avea dreptul la o primă de vacanță, pe lângă salariul pe care l-a primit în perioada concediului de odihnă.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că, deși art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 prevede acest drept, acesta a fost suspendat succesiv de legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001 - 2006.
Instanța de fond reține că într-adevăr acest drept a fost suspendat prin Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5, însă aceste suspendări, susține prima instanță, contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art. 41și 53 din Constituție.
Or, argumentează instanța de fond, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, potrivit art. 53 din Constituție acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Instanța de fond mai reține că suspendarea contravine și dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, precum și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece aceste măsuri legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Prin aceeași cererea introductivă de instanță, reclamanții au mai solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă să plătească acestora drepturile bănești cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2005 și în continuare, sume actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă. cu rata inflației până în momentul plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în calitate de funcționar public avea dreptul, potrivit dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 132/2004.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că, deși art. 6 din nr.OG 38/2003, în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 132/2004 prevede acest drept, acesta a fost suspendat de art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004.
Instanța de fond reține că într-adevăr acest drept a fost suspendat însă această suspendare, susține prima instanță, contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art. 41 și 53 din Constituție.
Or, argumentează instanța de fond, dreptul bănesc solicitat de reclamant constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, potrivit art. 53 din Constituție acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Instanța de fond mai reține că suspendarea contravine și dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, precum și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece aceste măsuri legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul actului normativ mai sus-amintit.
În ce privește pe reclamanții G, și, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 209/25.03.2008 instanța s-a pronunțat asupra acelorași drepturi, astfel că a respins acțiunea acestora ca rămasă fără obiect.
Cu privire la drepturile salariale solicitate relativ la sporul pentru condiții de muncă periculoase, instanța a luat act că toți reclamanții au declarat că înțeleg să renunțe la judecata acestui capăt de cerere.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri pârâtele M, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice și
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M solicită ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și, pe fond, respinsă acțiunea introductivă de instanță. În esență susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, excepție susținută și în fața instanței de fond, respinsă de instanță, pentru că nu există un raport juridic direct între intimat și recurentă care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce între părți.
Prin recursul formulat, a solicitat ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în întregime a hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii introductive de instanță. În motivele de recurs se aduc aceleași argumente ca cele folosite în fața instanței de fond, astfel că instanța nu le va mai relua. Instanța reține că, în special, recurentul consideră că instanța de fond nu a fost competentă material a soluționa cauza, competența fiind a curții de apel, avându-se în vedere că intimatul nu a fost niciodată angajatul
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, ca reprezentant al pârâtului, instanța nu-l va reține, urmând a-l respinge ca nefondat.
În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Administrației și Internelor.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
În ce privește excepția invocată și în recurs de recurentul, privind pe intimatul, instanța constată că într-adevăr acesta s-a aflat în raporturi de muncă directe cu recurentul pe perioada 01.01.2004 - 01.08.2005. Însă, după această dată intimatul și-a desfășurat activitatea în raporturi directe de serviciu cu pârâtul Chiar dacă pentru o perioadă de timp au fost solicitate drepturi de la o altă structură a, având în vedere strânsa legătură între drepturile solicitate, evident că tribunalul, în raport cu unul din raporturile de serviciu desfășurate la data formulării acțiunii, respectiv cu Instanța nu va reține argumentul recurentului, considerând corectă rațiunea pentru care instanța de fond a respins excepția invocată de recurentul - pârât.
Așadar, instanța de recurs va cerceta motivul de recurs invocat de recurent referitor la fondul cauzei și, din acest punct de vedere, este în acord cu instanța de fond, în sensul că actele normative prin care au fost suspendate drepturile acordate (și care nu mai sunt în vigoare, astfel că instanța poate constata neconstituționalitatea acestora, din moment ce Legea nr. 47/1992 la art. 29 alin. 1 face referire la o lege în vigoare) nu sunt în acord cu dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Astfel, drepturile bănești, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actele normative succesive de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă dreptul bănesc, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în niciun fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat și din acest punct de vedere.
Instanța, în raport cu cele de mai sus, va respinge recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile Direcției Generale a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, cu sediul în B,--4, sector 6, formulate împotriva sentinței civile nr. 209/25 martie 2008 Tribunalului Mureș, dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat Pt. fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele instanței | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
25.08.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
