Obligația de a face. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 693

Ședința publică de la 16 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ, împotriva sentinței civile nr. 52 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă CMC, consilier juridic -, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța pune în discuție excepția nulității recursului invocată de intimata - reclamantă SC C SA în întâmpinare.

Consilier juridic - pentru intimata - reclamantă susține că a solicitat anularea recursului pe cale de excepție întrucât acesta nu este motivat în drept și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cererea de recurs.

Instanța respinge excepția de nulitate a recursului invocată de intimata - reclamantă, având în vedere că pârâta a arătat în cererea de recurs motivele pentru care consideră că hotărârea recurată este nelegală, iar din întâmpinare rezultă că intimata - reclamantă nu a fost vătămată fiind în măsură să-și formuleze apărări corespunzătoare în combaterea criticilor din recurs. Se au în vedere totodată și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic - pentru intimata - reclamantă, cu privire la criticile aduse instanței de fond de către recurenta - pârâtă Direcția Silvică B, solicită a se avea în vedere că solicitarea recurentei cu privire la introducerea în cauză a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva a fost respinsă de instanța de fond, motiv pentru care nu s-a procedat nici la citarea acesteia. Afirmația recurentei pârâte că solicitarea a fost admisă de instanța de fond, invocând lipsa de procedură cu Romsilva, este. În ce privește critica recurentei - pârâte cu privire la respingerea excepției inadmisibilității invocată de aceasta, consideră că instanța de fond în mod corect a dispus respingerea acestei excepții.

În continuare, reprezentantul intimatei - reclamante, arată că potrivit art.3 din nr.OUG139/2005 privind administrarea pădurilor din România, proprietarii pădurilor sunt obligați să asigure serviciile silvice prin ocoale silvice autorizate. De asemenea, arată că potrivit art.3 al.1 din nr.HG483/2006 contractul de servicii silvice sau de administrare a pădurii se încheie la solicitarea adresată de fiecare proprietar de pădure ocolului silvic pentru care optează. Susține că societatea reclamantă a înaintat în nenumărate ori relații dar nu a fost încheiat acest contract. Consideră că procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a fost îndeplinită de către intimata - reclamantă conform prevederilor legale, iar plângerea administrativă prealabilă adresată Ocolului Silvic a fost înaintată către Direcția Silvică Totodată, arată că această plângere a fost transmisă spre competentă soluționare și Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Susține că răspunsul la plângerea prealabilă a fost transmis de către Direcția Silvică B, în calitate de reprezentant în teritoriu a - Romsilva. Cu privire la contractul de administrare și pază acesta se încheie între proprietarul terenului cu vegetație forestieră și unitatea teritorială a Romsilva în vederea administrării și protejării fondului forestier. Consideră că refuzul încheierii acestui contract apare ca un abuz din partea recurentei - pârâte care nici nu poate fi justificată prin eventualele litigii asupra dreptului de proprietate. Susține că în prezent dreptul de proprietate și calitatea de proprietar de drept și de fapt a SC C SA asupra unor terenuri nu este contestată, întrucât titlurile de proprietate nu au fost anulate și nici un litigiu cu privire la dreptul de proprietate având ca obiect terenurile proprietatea intimatei - reclamante nu a fost notat în registrele de publicitate imobiliară.

Reprezentantul intimatei - pârâte, susține că adresa Romsilva invocată de pârâtă ca temei pentru refuzul încheierii contractului de administrare, nu interzice unităților teritoriale aflate în subordinea - Romsilva de a încheia astfel de contracte. Consideră că încheierea contractului de administrare și pază nu este interzis sau condiționat prin această adresă. Susține că această adresă vizează activitatea de marcare a arborilor destinați persoanelor fizice care au dobândit proprietatea prin aplicarea greșită a legii. Astfel, așa cum a arătat și prin întâmpinare, consideră că dreptul de proprietate al SC C SA este legal dobândit și nu este contestat de nimeni. Mai arată că recurenta - pârâtă a nesocotit instrucțiunile transmise de organul ierarhic, respectiv Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic prin adresa nr.4793/18.08.2005 prin care se comunica volumul materialului lemnos pentru care s-a aprobat punerea în valoare prin exploatare pentru anii 2005 - 2006.

În concluzie, consilier juridic pentru intimata - reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința civilă nr. 52/1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică B, fiind obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de administrare și pază pentru suprafețele cu vegetație forestieră, să elibereze autorizație de exploatare pentru produsele accidentale și autorizație de exploatare în baza actului de punere în valoare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În perioada mai-august 2005, reclamanta a cumpărat de la persoane fizice mai multe suprafețe de teren cu vegetație forestieră, situate în com., aparținând de Ocolul Silvic.

Pentru încheierea contractelor de administrare și pază, eliberarea autorizației de exploatare pe baza actului de punere în valoare și eliberarea autorizației de exploatare pentru produse accidentale, s-a adresat Ocolului Silvic, care a refuzat încheierea contractului administrativ și eliberarea autorizațiilor.

Pentru acest refuz, reclamanta a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, adresându-se atât ocolului silvic, cât și Direcției Silvice B, și Inspectoratului Teritorial d e Regim Silvic și Vânătoare

Prin adresa nr.6412/13.07.2007, pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a soluționa cererea, motivat de faptul că în conformitate cu Ordinul 6357/15.08.2005 al, a fost sistat serviciul de marcare și evaluare a arborilor destinați tăierii în com., pentru persoanele fizice deținătoare de teren forestier dobândit prin aplicarea nejustificată a Legii nr.1/2000.

S-a susținut că suprafața de pădure deținută în UP VII UA 193 fost achiziționată de la persoane fizice a căror titluri de proprietate au fost retransmise Comisiei pentru a fi anulate.

S-a constatat că procedura prealabilă a fost parcursă, motiv pentru care instanța a respins excepția inadmisibilității.

Pe fond, s-a constatat că în conformitate cu Legea nr.26/1996, OG nr.139/2005, HG 483/2006, OG nr.96/1998, reclamanta are dreptul de a încheia cu pârâta, prin Ocolul Silvic, contract de administrare și pază și să i se elibereze autorizațiile de exploatare a produselor accidentale și de exploatare în baza actului de punere în valoare, însă pârâta, în mod nejustificat, a refuzat îndeplinirea obligației legale.

Nu a putut fi reținută apărarea pârâtei, precum că reclamanta s-ar putea adresa și unui ocol silvic privat, deoarece însuși legiuitorul a prevăzut-o ca pe o opțiune, iar reclamanta a optat pentru ocolul silvic de stat.

Nu a fost reținută nici apărarea că titlurile de proprietate ale vânzătorilor au fost trimise comisiei județene pentru anulare, deoarece nici nu s-a făcut vreo probă în acest sens și nici nu au fost anulate până în prezent.

Prin urmare, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată și a obligat pârâta, prin Ocolul Silvic să încheie cu reclamanta contract de administrare și pază, și să elibereze cele două autorizații din acțiune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Silvică B, legal timbrată cu timbru judiciar - 0,45 lei și taxă de timbru - 6 lei, anulate la dosar (fila 18, 19, 20).

În motivarea recursului s-a susținut că, deși s-a solicitat introducerea în cauză a Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, cerere admisă, aceasta nu a fost citată. De asemenea, în mod eronat a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă față de Regia Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, căreia îi sunt subordonate atât ocoalele silvice, cât și direcțiile silvice, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.1, 3 din regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, anexa la HG 1105/2003.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că nu se poate considera că pârâta a refuzat îndeplinirea obligației legale privind încheierea unui contract de pază și servicii silvice, având în vedere că în zona unde reclamanta deține pădurea există Ocolul silvic privat F, dispozițiile HG1105/2003 cu privire la atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva imposibilitatea recurentei de a încheia un contract de administrare și pază, de a presta servicii silvice în acea zonă față de dispozițiile cuprinse în Ordinul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva nr. 6357/15.08.2005.

Legal citată, intimata Caf ost reprezentată în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată a solicitat anularea recursului ca nemotivat, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 302 alin.1 lit. c Cod procedură civilă, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. S-a susținut că cererea de introducere în cauză a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva a fost respinsă de instanța de fond, motiv pentru care nu s-a dispus citarea acesteia în cauză.

În cauză a fost citată în calitate de pârâtă Direcția Silvică B, autoritate publică județeană având în vedere dispozițiile art.2 al. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 și ale nr.HG 1105/2003 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Cu privire la excepția inadmisibilității s-a arătat că instanța de fond în mod corect a dispus respingerea excepției, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată fiind îndeplinită cu plângerea administrativă nr. 2804/6.06.2007 adresată Ocolului Silvic, fiind înaintată către Direcția Silvică B și Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare Această plângere administrativă a fost trimisă spre competentă soluționare - Romsilva cu adresa nr. 2805/6.06.2007, în calitatea acesteia de autoritate centrală. Răspunsul la plângerea prealabilă a fost trimis către Direcția Silvică B, în calitate de reprezentant în teritoriu al - Romsilva.

Referitor la fondul cauzei intimata a arătat că, având în vedere obligația proprietarilor de păduri de a încheia contracte de administrare pentru terenurile cu vegetație forestieră și prevederile anexei 1 art. 3 al. 1 din nr.HG 483/2006,încheierea contractului de administrare nu este supusă altor condiții, încheierea sau refuzul de a încheia un astfel de contract nefiind la latitudinea autorității publice implicate. Dreptul de opțiune al proprietarilor relativ la ocolul silvic cu care încheie contratul, este exclusiv beneficiul acestuia neputând fi invocat ca o cauză de exonerare de la obligația de a încheia contractul de către reclamantă.

Pe de altă parte, încheierea contractului de administrare și pază nu este interzis sau condiționat prin adresa nr. 6357/15.08.2005 a - Romsilva, dreptul de proprietate al societății fiind legal dobândit și necontestat de nimeni, cu atât mai mult cu cât au fost nesocotite adresele nr. 4793/18.08.2005 și nr. 10023/17.05.2007 ale Inspectoratului Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare S, ulterioare celei dintâi menționate prin care se comunica volumul materialului lemnos pentru care s-a aprobat punerea în valoare prin exploatare pentru anii 2005 - 2006, respectiv prin care se stabilea obligația ocolului silvic de eliberare autorizației de exploatare în vederea punerii în valoare produselor accidentale existente pe terenul în cauză.

Cu privire la excepția nulității recursului pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 3021al. 1 lit. Cod procedură civilă, instanța a respins-o în ședința publică din 16.10.2003, apreciind că intimata nu a fost vătămată, formulându-și apărările corespunzătoare pentru combaterea motivelor de recurs, având în vedere, totodată și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la citarea, în calitate de pârâtă a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, instanța constată că instanța de fond la cererea reclamantului, a dispus a fi trecută pe concept pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică B, parte reprezentată în fața instanței prin consilier juridic .

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța apreciază că în mod corect a fost respinsă excepția de către prima instanță. Astfel, reclamanta s- adresat atât Ocolului Silvic, cu adresa nr. 2804/6.06.2007, cât și Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, cu adresa nr. 2805/6.06.2005 pentru încheierea contractului de administrare și pază, eliberarea autorizației de exploatare în baza actului de punere în valoare, precum și pentru produsele accidentale. Ca răspuns la plângerile formulate pârâta a comunicat refuzul justificat de Ordinul nr. 6357/15.08. prin care s-a dispus sistarea serviciului de marcare și evaluare a arborilor efectuat de Ocolul Silvic.

Activitățile cu caracter tehnic, juridic, specifice serviciilor silvice ce fac obiectul contractului de administrare, în sensul dispozițiilor art. 2 al. 1 lit. a, c, e, art. 4 al. 1 lit. a din nr.OUG 139/2005 sunt executate de către ocolul silvic și nu depășesc limitele mandatului legal prevăzut de art. 9 alin.2 din anexa 1 nr.HG 1105/2003, în ce-l privește pe directorul Direcției Silvice B, care coordonează și activitatea Ocolului Silvic, cărora li s-a adresat reclamantul la data de 6.06.2007, având în vedere și dispozițiile art. 3 al. 1 din anexa 1 nr.HG 483/2006, care stabilesc că încheierea contractului de servicii publice sau de administrare a pădurii se realizează la solicitarea adresată de fiecare proprietar de pădure ocolului silvic pentru care optează.

În fond, instanța constată că dispozițiile art. 3 din nr.OUG 139/2005 în forma în vigoare la data sesizării autorității competente, stabilesc obligația proprietarilor de pădure de asigura serviciile silvice prin ocoale silvice autorizate.

Împrejurarea că reclamanta s-a adresat pentru încheierea contractului de administrare ocolului silvic de stat și nu unuia privat reprezintă manifestarea dreptului de opțiune recunoscut de dispozițiile legale. Refuzul exprimat de către pârâtă, întemeiat pe adresa nr. 6358/15.08.2005 a - Romsilva nu este justificat.

Condițiile de aplicare a măsurii de sistare a serviciului public de marcare și evaluare a arborilor destinați tăierii asigurat de Ocolul Silvic, cuprinse de adresa menționată, implica stabilirea aplicării nejustificate a Legii nr. 1/2000 în cazul terenurilor dobândite de persoanele care le-au înstrăinat intimatei - reclamante.

Din această perspectivă, instanța constată că nici la momentul refuzului, nici ulterior, după apariția legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute de art. III al. 1 din legea nr. 169/1997, nu a fost dovedită invocarea nulității titlurilor de proprietate de către Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care aveau obligația comunicării către Inspectoratul Teritorial d e regim silvic și de vânătoare.

De aceea, stabili reclamantei un regim juridic mai împovărător chiar decât cel stabilit de Legea nr. 374/2006, reprezintă o încălcare a dreptului său de proprietate nejustificată sub aspect probator.

Încheierea contractului de administrare reprezintă obligația pârâtei conform dispozițiilor art. 4 al.1 lit. a, art. 8 al. 1 din nr.OUG 139/20058 (în forma în vigoare la data apariției litigiului), în corelație cu obligația deținătorului de păduri de a asigura, prin ocoale silvice, serviciile silvice.

Consecința imediată a încheierii contractului de administrare și pază constă în eliberarea autorizației de exploatare în baza actului de punere în valoare, precum și pentru produsele accidentale, având în vedere dispozițiile art. 2 al. 8 coroborat cu art. 3 al. 4, art. 4 al. 1 din anexa 1 la HG nr. 483/2006.

Față de aceste considerente în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ B, împotriva sentinței civile nr. 52 din 01 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă CMC, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red. /

Red./3.11.2008

Tejnored./6.11.2008

Ex.2

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 693/2008. Curtea de Apel Bacau