Obligația de a face. Decizia 700/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 700/
Ședința publică din 18 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta DGFP M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.796/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, iar intimata a depus întâmpinare(10 - 16 dosar).
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.796 din 29 noiembrie 2008 Tribunalului Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei - împotriva M și Târgu M, care au fost obligate să restituie reclamantei suma de 3.595 RON, taxă de primă înmatriculare auto.
Soluția de admitere s-a motivat cu aceea că art.90 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene interzice aplicarea de taxe suplimentare produselor altor state decât produselor similare naționale, că taxa de primă înmatriculare echivalează cu o taxă ce reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate și netemeinicie de către M - Târgu M, invocându-se cazul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în a cărui dezvoltare se susține că taxa de primă înmatriculare nu încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, că acțiunea era inadmisibilă, deoarece adresa organului fiscal nu poate fi asimilată actului administrativ atacabil în procedura contenciosului administrativ reglementată de Legea nr.554/2004, că plata taxei are un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, ea fiind prevăzută în acte normative cu caracter special în materie fiscală, ce se aplică cu precădere fără încălcarea art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Că, în realitate, nu este vorba de o normă protecționistă, ci de o taxă a cărei nivel nu este mai mare decât cea aplicată produselor naționale similare.
Recurenta mai susține că prin U: nr.50/2008, potrivit căreia formula de calcul a fost modificată, iar, potrivit art.11 din ordonanță, diferența achitată în plus se restituie pe baza procedurii stabilite în Normele de aplicare (HG nr.686/2008), situație în care acțiunea pentru restituirea integrală a taxei nu are suport legal.
Recursul este nefondat.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente, dând prioritate normelor comunitare, aplicând principiile dreptului comunitar. speciale pentru autoturisme și autovehicule au fost introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculări în România, scutirile fiind expres și limitativ prevăzute de art. 314/3, cu mențiunea că art. 214/1 - 214/3 au fost cuprinse în Cap. II/1, capitol nou introdus în Codul fiscal. Pentru plata acestei taxe nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material, nici un act administrativ fiscal, deoarece plata "benevolă" făcută de reclamantă este de fapt una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Aceste dispoziții nou introduse în Codul fiscal, așa cum corect a reținut prima instanță, reglementează practic un nou impozit.
Această taxă i-a fost impusă reclamantei, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care, pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu. Sub acest aspect, România fiind stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate, se încalcă tocmai principiul discriminării, în pofida faptului că a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu. astfel prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, articol redat și analizat pe larg de prima instanță. Întrucât prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevederile dreptului comunitar, prevalează, au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislațiile interne sunt cuprinse reglementări care contravin dreptului comunitar, în mod justificat prima instanță a apreciat că nu se pot aplica în cazul dedus judecății prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, astfel că taxa specială achitată se impune a fi restituită plătitorului.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1-214/2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține, printre altele, și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Acest act normativ instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Este adevărat că prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008 reglementează restituirea diferenței între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare, dar, la aplicarea în cazul dedus judecății a acestui articol, se constată următoarele:
Prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate), pe de o parte și, prevederile nr.OUG 50/2008, pe de altă parte, reglementează două taxe distincte. Reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale achitată și percepută în cursul anului 2007, cererea de chemare în judecată fiind formulată la o dată anterioară intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, care prevăd practic o compensare valorică a celor două taxe. În raport cu data formulării acțiunii, se pune doar problema aplicabilității art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, aspect deja clarificat prin necesitatea aplicării prioritare a normelor dreptului comunitar. nr.OUG 50/2008 nu poate fi considerată o lege de procedură care să se aplice din momentul intrării în vigoare și procesului în curs de judecată începute sub vechea lege. OUG este un act normativ care se aplică, așa cum se și prevede în art. 14 alin. 1, la data de 1 iulie 2008. Dacă am admite că acest act normativ ar retroactiva și cu privire la cauzele înregistrate anterior intrării lui în vigoare, pe lângă faptul că s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, s-ar ajunge la situația ca pentru cauze similare soluționate irevocabil până la 1 iulie 2008 nu s-au aplicat prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008, în timp ce, pentru cele care au fost soluționate doar în primă instanță, din motive care nu țin de titularul cererii de chemare în judecată, se aplică articolul menționat, situație discriminatorie. Textul art. 6 al nr.HG 686/2008, instituie o procedură de restituire, procedură care nu era reglementată la data formulării cererii de chemare în judecată și a pronunțării instanței de fond. Acceptând că pentru un autovehicul deja înmatriculat, se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din nr.HG 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin nr.OUG 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse, așa cum au fost reținute și de prima instanță. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce, compensația legală presupunând îndeplinirea unor condiții. Pornind de la realitatea că pârâta are obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație a reclamantei de a plăti taxa de poluare, înseamnă că reclamanta ar datora taxa de poluare introdusă la 1 iulie 2008, retroactiv, anterior intrării ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, în pofida faptului că taxa de poluare, potrivit nr.OUG 50/2008 se datorează cu ocazia primei înmatriculări.
În altă ordine de idei, procedura de restituire reglementată de nr.HG 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuind a fi compensate conform art. 116 din nr.OG 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin nr.HG 686/2008, practic ar obliga instanța să-și depășească și cadrul procesual dedus judecății, dar să se și substituie procedurii administrativ fiscale, încălcând și principiul disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii civile, precum și normele legale de competență, deoarece actul normativ intrat în vigoare după formularea cererii de chemare în judecată, după pronunțarea în primă instanță, nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.
Față de cele ce preced, instanța constată că recursul pârâtei este nefondat, inclusiv sub aspectul penalităților de întârziere care au fost acordate în deplin acord cu prevederile Codului d e procedură fiscală.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.796/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
pt., fiind în pt., fiind în
concediu, semnează concediu, semnează
președintele instanței președintele instanței
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex.
16.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
