Obligația de a face. Decizia 706/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 706/
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE V, cu sediul în F,- bis, jud. V împotriva sentinței nr. 176/02.04.2009 și a încheierii din data de 19.03.2009, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal și asistată de avocat, conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței anexate.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Prin sentința civilă nr.176/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr.457/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în P,-, JUD. V, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE V, cu sediul în FOCȘANI,- bis, JUD. V, având ca obiect acordare indemnizație pentru creșterea copilului.
A obligat pârâta să plătească reclamantei indemnizația pentru fiecare din copii minori gemeni începând cu 21.06.2007 și până la împlinirea vârstei de 2 ani.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale solicitând acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru fiecare dintre copiii minori gemeni până la împlinirea vârstei de 2 ani, precum și la plata retroactivă a acestor drepturi începând cu data de 21.06.2007.
La data de 26 aprilie 2007 reclamanta a dat naștere la doi copii: și, conform certificatelor de naștere depuse în copie la filele 5 - 6 din dosar.
Pentru protejarea intereselor copiilor săi minori și pentru a beneficia de indemnizația de creștere până la împlinirea vârstei de 2 ani, reclamanta a solicitat acordarea acestei indemnizații, dar prin Decizia nr.4809/16.08.2007 a aprobat acordarea acestei indemnizații începând cu data de 21.06.2007 pentru un singur copil, respectiv în sumă de 600 lei lunar.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.148/2005, varianta în vigoare la momentul formulării cererii inițiale ( varianta în vigoare la 1 ianuarie 2007 ) pentru susținerea familiei în vederea creșterii copilului "Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr. 571/2003privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în varsta de pana la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 800 lei (RON)."
Potrivit dispozițiilor art.2 din același act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007 această indemnizație a fost stabilită la suma de 600 lei.
Prin HG nr.1825/2005 se aprobă Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005, iar potrivit art.2 din aceste norme "Concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului sau, dupa caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primii 3 copii incredintati in vederea adoptiei, adoptati sau aflati in plasament ori in plasament in regim de urgenta, precum si pentru cei pentru care a fost instituita tutela."
Dispozițiile acestui text al articolului 2 din Normele metodologice au fost analizate sub aspectul legalității prin Decizia nr.1947/04.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a decis irevocabil că aceste dispoziții sunt nelegale.
S-a reținut că indemnizația lunară prevăzută de HG nr.1825/2005 raportat la art. 6 din OUG nr.148/2005 se acordă în funcție de numărul copiilor născuți și nu în funcție de numărul nașterilor.
S-a reținut că atâta timp cât nașterea este definită ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, articolul 2 din HG nr.1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară, în adoptarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.
Prin urmare, cum deja asupra nelegalității acestor dispoziții legale s-a pronunțat o instanță, în condițiile unei legale investiri, Tribunalul a apreciat că dispozițiile legale vizate nu mai pot avea efecte juridice.
În condițiile în care Înalta Curtea stabilit la data de 4 aprilie 2007 că dispozițiile art.2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.1825/2005 de aplicare a OUG nr.148/2005 sunt nelegale, Tribunalul apreciază că actele contestate implicit de reclamantă, emise ulterior acestei date, respectiv la data de 17.10.2007, în speță Decizia nr.4987, întemeiate pe acest text legal declarat nelegal produce reclamantei o vătămare prin nerecunoașterea dreptului la indemnizația de creștere a ambilor copii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea pârâtă cu următoarea motivare:
În primul rând recurenta critică sentința instanței de fond pentru motivul respingerii excepției privind tardivitatea introducerii acțiunii de către intimata-reclamantă.
Conform disp.art.9 alin.5 din OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile formulate împotriva deciziei de admitere sau după caz de respingere a cererii de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Față de dispozițiile legale invocate, Decizia nr.4809/16.08.2007 emisă de directorul V prin care s-a aprobat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, în cuantum de 600 lei a fost comunicată intimatei-reclamante în termen de 5 zile de la data emiterii, astfel cum prevede art.9 alin.4 din OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata-reclamantă a contestat decizia nr.4809/16.08.2007, la instanță, după trecerea mai mult de un an de zile de la comunicarea deciziei, solicitând acordarea celei de a doua indemnizații potrivit creșterea copilului.
În ceea ce privește acordarea mai mult indemnizații, potrivit disp.art.6 alin.1 din OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art.1, respectiv la art.2, precum și stimulentul prevăzut la art.3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în amplasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul menționat, cuprins în OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
În mod vădit netemeinic și nelegal, instanța de fond făcut referire în considerentele sentinței atacate și a hotărât în temeiul unor dispoziții legale care nu mai erau în vigoare la data pronunțării sentinței.
Instanța și-a întemeiat sentința pe dispozițiile HG nr.1825/2005, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea nașterii copilului, dispoziții abrogate de art.2 din HG nr.1025 din 9 august 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare prevederilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în nr.704 din 17 august 2006.
Dispozițiile art.3 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin HG nr.1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Cu privire la excepția tardivității acțiunii, instanța de fond corect a statuat că nu rezultă clar că decizia în litigiu a fost comunicată reclamantei.
Pe fond:
acestui litigiu este faptul dacă se plătește o singură indemnizație lunară pentru creșterea copilului, în cazul nașterilor de gemeni sau mai mulți copii, sau se plătește pentru fiecare copil o indemnizație lunară de creștere.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune a fi reținută a doua variantă.
În acest sens a fost invocată decizia nr.1947/2007 a Bc are a statuat asupra nelegalității disp.art.2 din Normele de Aplicare a nr.OUG148/2005, care adăugau la lege.
Este clar că dispozițiile OUG nr.148/2005 impune concluzia că indemnizația de creștere se acordă pentru fiecare din cei doi copii gemeni ai reclamantei.
Ca atare, în considerarea celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul.
În conformitate cu disp.art.274 Cod proc.civilă recurenta va suporta și cheltuielile de judecată ocazionate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE V, cu sediul în F,- bis, jud. V împotriva sentinței nr. 176/02.04.2009 și a încheierii din data de 19.03.2009, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflat în cf.art.261
VICEPREȘEDINTE,
Grefier,
-
Red.VS/10.07.2009
Tehno ZE/16.07.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu