Obligația de a face. Decizia 754/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 754
Camera de Consiliu de la 16 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu
JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 02 aprilie 2008, privind acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local, cauză reținută în fond spre rejudecare, în urma casării sentinței nr. 682 din data de 07 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1233/CAF/2006, prin decizia de casare nr. 2697 din data de 06 iunie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 02 aprilie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul Consiliul Local al comunei a chemat în judecată pe pârâta SC " SRL pentru a se dispune obligarea acesteia să factureze lucrările executate la sediul Primăriei, în raport de creșterea prețului la materii prime și materiale, așa cum s-a prevăzut în contractul de antrepriză din data de 16.09.2002 și să se anuleze facturile emise pe baza formulei de reactualizare prevăzute de modelul nr.2 din - nr-.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 16.09.2002 a încheiat cu pârâta un contract de antrepriză în raport de care aceasta trebuia să execute lucrări de construcție la sediul Primăriei, contract în care s-a prevăzut la art.5, ca actualizarea situațiilor de lucrări să se facă în funcție de creșterea prețului la materii prime și materiale.
Pe parcursul derulării contractului pârâta a reactualizat valoarea lucrărilor și a facturat în mod unilateral, pe baza unor formule prevăzute în ordinul mai sus menționat, fără a respecta astfel clauzele contractuale.
S-a precizat că prin încălcarea clauzelor contractuale de pârâtă s-a făcut o plată nedatorată, lucrările executate trebuiau facturate și decontate în raport de cursul de schimb valutar pentru EURO de la data efectuării fiecărei lucrări.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința nr.2402/19.05.2006, Tribunalul Dolja declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului O l t, în raport de dispozițiile art.5 și 7 alin.1 Cod pr.civilă.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Olt sub nr.1233/CAF/2006.
Prin sentința nr.682 din 7 noiembrie 2006, Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului Consiliul Local.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pentru lucrările executate au fost întocmite situații de lucrări, care după cum rezultă din cererea de chemare în judecată au fost semnate de reclamantă, iar în baza situațiilor de lucrări au fost emise facturi însușite la plată de reclamantă, efectuându-se chiar plata pentru acestea potrivit ordinelor de plată depuse.
S-a avut în vedere de prima instanță că la data de 19 ianuarie 2006 între părți a fost încheiată o minută - care are valoarea unui contract și produce efecte conform dispozițiilor art.969 Cod civil, prin care s-a dispus diminuarea sumei de 703.658.767 lei rămasă de achitat pârâtei cu suma de 401.032.566 lei, constatându-se astfel că reclamanta datorează pârâtei numai suma de 2.626.201 lei.
S-a constatat de tribunal că facturile solicitate a fi anulate au fost întocmite cu respectarea legii și considerentul că facturarea lucrărilor a fost efectuată contrar clauzelor contractuale nu poate constitui motiv de anulare, atâta timp cât au fost acceptate la plată și, mai mult, părțile au hotărât potrivit minutei încheiate să se diminueze suma datorată, rămasă neachitată, cu suma achitată în plus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Local, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța a respins cererea privind proba cu expertiză, considerând că este neconcludentă.
S-a arătat că prin respingerea probei cu expertiza și respingerea acțiunii, instanța l-a autorizat pe pârât să calculeze și în continuare prețul, cu ignorarea clauzelor expres prevăzute în contract.
A precizat recurentul că motivele pe care se sprijină hotărârea primei instanțe sunt străine de natura pricinii, că acțiunea promovată de acesta are caracterul unei obligații de a face, și nu de acțiune în anulare.
Cererea a fost înregistrată la Secția Comercială a Curții de APEL CRAIOVA, care prin încheierea nr.47 din 27.02.2007, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre soluționare Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de APEL CRAIOVA.
Prin decizia nr.2697 din 06 iunie 2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul reclamantului, a casat sentința, cu reținere pentru efectuarea unei expertize, a stabilit termen 4 iulie 2007 și a stabilit onorariu 5.000.000 lei ROL.
Pentru a pronunța această decizie, s-au reținut următoarele:
Între reclamantul Consiliul Local al comunei, în calitate de beneficiar și SC" "SRL, în calitate de antreprenor, s-a încheiat la 16.09.2002 un contract de antrepriză.
Contractul a avut ca obiect executarea unei centrale termice și sistematizare verticală a Primăriei.
În contract părțile au prevăzut modalitățile de plată a prețului.
În cuprinsul art.5, părțile au convenit ca majorările de prețuri, intervenite după încheierea contractului datorită scumpirii materiilor prime și materialelor de construcții la furnizori sau pe piață, vor fi acceptate și suportate de beneficiar peste prețul stabilit prin contract și vor fi facturate de antreprenor.
Reclamanta recurentă a susținut că pârâta intimată a facturat materialele, fără a respecta clauzele contractuale, în sensul că nu s-a solicitat plata prețului, conform convenției părților, ci s-a efectuat o reactualizare unilaterală, pe baza unor formule prevăzute de Ordinul nr.2 din - nr-.
Prima instanță a soluționat cauza prin aprecierea că semnăturile asupra devizelor și situațiilor de lucrări însușite de reclamantă, precum și plata ordinelor depuse de către executant constituie dovezi de acceptare a prețurilor stabilite de către constructor.
Instanța de recurs a apreciat că soluția instanței de fond este greșită pentru că la dosarul cauzei există o singură situație de lucrări, întocmită de către antreprenor.
În situația de plată aflată la dosar sunt trecute articolele, materialele folosite, precum și lucrările efectuate, prețul unitar la materiale, manoperă,utilități și valoarea totală raportat la cantitatea de lucrări efectuată.
O primă observație care a fost făcută e referea la faptul că devizul aflat la dosarul Tribunalului Dolj (penultimele două file) nu este semnat de beneficiar.
Devizul respectiv nu a făcut nici o referire la modul de calcul al prețului, adică preț de bază al bunului sau serviciului și diferență realizată prin creșterea prețurilor.
Din observarea actelor depuse la dosarele cauzei, s-a constatat că la filele 23-30 (dosar nr.1233/CAF/2006) sunt depuse facturile întocmite de constructor către autoritatea contractantă.
În facturi era trecut prețul unitar și TVA.
Nu s-a trecut în nici una dintre facturi o detaliere a modului de calcul al prețului, din care să rezulte creșterea prețului față de prețul practicabil la data încheierii contractului de antrepriză.
În această situație, ținând seama de devizul a cărui analiză s-a efectuat mai sus, precum și de facturile emise, instanța de fond nu avea cum să determine, pe bază de probe, dacă prețurile au fost calculate conform contractului.
Ca urmare, se impunea ca instanța să dispună efectuarea unei expertize care să verifice dacă, la întocmirea devizelor s-au avut în vedere prevederile contractuale privind prețul la manoperă și materiale.
Faptul că reclamanta a efectuat plățile la nivelul solicitărilor pârâtei nu-i este imputabil, deoarece devizele nu conțin detalii cu privire la calculul prețului, aceeași situație regăsindu-se și în cazul facturilor, așa încât la data respectivă nu a avut elemente de control asupra modului de calcul al prețului.
Tribunalul Olta dat interpretarea invocată minutei din data de 19.01.2006 pentru că aceasta confirmă eroarea de calcul, nesocotirea clauzelor contractuale la stabilirea prețului.
De asemenea trebuie arătat că în cuprinsul aceluiași contract încheiat între părți s-a prevăzut că orice modificare adusă la acest contract este valabilă și opozabilă între părți numai dacă rezultă expres din înscrisuri (acte adiționale) semnate de ambele părți.
Clauza referitoare la plata prețului și la majorarea acestuia putea fi modificată numai prin act adițional încheiat între părțile contractante, așa încât Curtea a reținut că instanța de fond trebuia să dispună efectuarea unei expertize, care să verifice dacă devizele și facturile au fost întocmite cu respectarea contractului.
Soluția enunțată mai sus rezultă din prevederile art.969 Cod civil, în baza căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că obligativitatea contractului între părți are valoarea unui principiu legal, care conferă contractanților dreptul de a pretinde celeilalte părți satisfacerea întocmai a obligațiilor asumate.
Așadar, antreprenorul avea obligația de a întocmi devizele de lucrări și facturile de lucrări cu respectarea clauzelor contractuale, privind modul de plată al prețului.
Față de motivele reținute în decizie, Curtea a casat sentința primei instanțe cu reținere pentru rejudecare, în vederea efectuării unei expertize.
S-a dispus ca expertul să verifice actele prin care antreprenorul SC" "SRL justifică aprovizionarea materialelor introduse în operă pentru lucrarea contractată cu reclamantul și să aibă în vedere facturile de proveniența mărfurilor necesare pentru efectuarea lucrărilor contractate și de asemenea să precizeze numărul documentului prin care reclamanta justifică achiziționarea produselor respective.
Rejudecând cauza în limitele deciziei de casare, Curtea reține din probatoriile administrate, respectiv expertiza contabilă întocmită în speță că valoarea situației de plată, actualizată, este cu 611.282.472 lei ROL mai mare decât valoarea din ofertă, din care prețul materialelor îl reprezintă suma de 343.214.442 lei.
Expertul, în executarea celor dispuse prin decizia de casare, a procedat la verificarea actelor de proveniență a materialelor introduse în operă, respectiv a facturilor de achiziție și a devizelor efective de lucrări.
Din verificările efectuate asupra actelor contabile s-a concluzionat că prețurile facturate nu au respectat clauzele contractuale, devizele și facturile fiind întocmite pe fiecare fază de execuție, în funcție de coeficientul de actualizare
Prin procedeul de calcul utilizat, s-a stabilit că diferența între valoarea reală a devizelor și valoarea calculată pe baza coeficientului de actualizare k este de 207.535.506 ROL.
La raportul de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni de către nici una dintre părți.
Curtea apreciază că expertiza a fost întocmită c respectarea celor dispuse prin decizia de casare și că prin aceasta s-a stabilit cu certitudine că pârâta a procedat greșit la calcularea prețului, cu nesocotirea clauzelor contractuale.
Prin aplicarea greșită a procedeului de facturare, fără respectarea condițiilor impuse prin contract, s-a facturat în plus suma de 207.535.506 lei, care reprezintă diferența dintre valoarea reală a lucrărilor și valoarea calculată pe baza coeficientului de actualizare k, coeficient ce nu a fost avut în vedere la încheierea contractului.
Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea va admite acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 207.535.506 lei ROL, reprezentând diferența dintre valoarea reală a devizelor și valoarea calculată de pârâtă, pe baza coeficientului de actualizare
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea precizată, formulată de reclamantul Consiliul Local, împotriva pârâtei SC" "SRL.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 207.535.506 lei ROL, reprezentând diferența dintre valoarea reală a devizelor și valoarea calculată de pârâtă, pe baza coeficientului de actualizare
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
2 ex
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu