Obligația de a face. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 790/2008

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 167/CA din 18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți și, asistat de avocat, iar pentru intimatul-pârât Consiliul Local al municipiului P N, consilier juridic.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Avocat pentru recurenții-reclamanți pune concluzii de admitere a recursului, modificarea în parte a sentinței doar cu privire la obligarea pârâtei de a emite autorizația de construcție în baza art.7 al.2 din OG27/2003, respectiv obținerea înscrisului pentru care a operat autorizarea tacită și cu privire la obligarea de daune pe zi întârziere pentru neîndeplinirea obligației de eliberare a autorizației de construcție până la îndeplinirea efectivă a acestei obligații. Arată că deși au obținut certificatul de urbanism încă din 2004, nu li s-a răspuns în termen legal la cererea formulată pentru eliberarea autorizației de construire. Ulterior, în baza sentinței civile nr. 2559/2006 s-a făcut demolarea construcției, fără ca recurenții să aibă cunoștință de existența unui litigiu pe rolul instanței și fără a avea acordul acestora.

Consilier juridic pentru intimatul-pârât pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, având în vedere că recurenții solicită eliberarea unei autorizații de construire pentru un imobil care nu mai există, imobilul fiind demolat în condiții de legalitate, paralel cu cererea recurenților pronunțându-se hotărârea judecătorească de demolare a construcției, astfel că în speță, nu mai are aplicabilitate dispozițiile OG 27/2003.

Avocat, în replică, arată că au solicitat eliberarea autorizației înaintea judecării dosarului și nu paralel cum invocă intimata.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 167/CA/18 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - au fost respinse excepțiile lipsei de obiect și autorității de lucru judecat, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului P N, având ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de construire pentru imobilul cu destinație comercială situat în- în municipiul P N, obligarea pârâtului la reconstruirea imobilului pe propria cheltuială, la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale pentru demolarea ilegală a imobilului și penalități pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță reținut următoarele: Reclamanții au calitate de proprietari ai unei suprafețe de 32. situată în- din P N, pe care au amplasat un chioșc cu dimensiunile de 6,00 x 3,500. desființat ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 2559 din 17.06.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosar nr. 2292/2005, hotărâre opozabilă reclamantului, rămasă definitivă și irevocabilă.

În considerentele hotărârii executate, instanța de fond a reținut că pârâtul a desfășurat activități comerciale fără a deține certificat de înregistrare și fără autorizație de construire a imobilului ce urma să fie demolat.

Examinând excepțiile invocate, instanța reținut:

Excepția lipsei de obiect este neîntemeiată. Astfel pentru eliberarea unei autorizații de construire nu este necesar ca imobilul (ce urmează a fi construit) să existe la data solicitării autorizației, motiv pentru care excepția astfel formulată de pârât va fi respinsă.

Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată.

În dosarul nr. 2292/2005 calitate de pârât a avut numai, iar în actuala cauză au calitate de reclamanți și. În prima acțiune reclamant a fost Municipiul P N - prin Primar, iar în actuala cauză, calitatea de pârât o are Consiliul local. Obiectul primei acțiuni l-a constituit cererea de desființare a lucrărilor de construcții, iar capătul de cerere din actuala cauză se referă la cererea de reconstituire a construcției desființate. în cauză nu subzistă tripla identitate de elemente părți - obiect - cauză, astfel încât excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă.

Pe fondul cauzei,acțiunea reclamanților se dovedește neîntemeiată fiind respinsă pentru motivele care urmează:

Față de situația juridică a imobilului existentă la data sentinței civile nr.2559/17.06.2005 și situația juridică actuală, reclamanții nu fac dovada nici unei schimbări care să justifice eliberarea autorizației de construire.

Din Certificatul ce Urbanism nr. 558/12.05.2005, reiese că reclamantului nu i s-a emis autorizație de construire motivat de existența litigiului existent pe rolul instanței.

Din Certificatul de Urbanism cu nr.1236 din 20.09.2007 reiese că modernizarea Pieței Centrale a fost studiată în documentația de urbanism aprobat prin nr.78 din 17.03.2005, tară a prevedea o nouă construcție pe terenul proprietatea. Din cuprinsul aceluiași certificat de urbanism reiese că refuzul autorizației de a accepta reconstruirea, este determinat de considerente urbanistice legate de Planul de Urbanism în detaliu, aprobat prin hotărârea Consiliului local.

Nu se constată motive de nelegalitate în ce privește nerezolvarea favorabilă a cererii reclamanților pentru eliberarea autorizației de construire.

În ce privește capătul de cerere referitor la reconstruirea imobilului, având în vedere demolarea legală tăcută în baza sentinței civile nr. 2559/17.06.2005, cererea reclamanților este neîntemeiată.

Tot neîntemeiate sunt și capetele de cerere accesorii referitoare la despăgubiri și penalități.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, legal timbrat cu timbru judiciar - 0,15 lei, taxă de timbru - 5 lei, anulate la dosar (fila 11).

În motivarea recursului reclamanții au arătat că a intervenit de drept autorizarea tacită, în baza dispozițiilor art. 2 din OG27/2003, iar respingerea cererii de eliberare autorizației de construire este nelegală și discriminatorie, în condițiile în care prin act s-a vizat doar obținerea documentului oficial în baza art. 7 al. 2 din OG27/2003. Pe de altă parte, 78/2005 nu a fost depusă la dosar.

Legal citat, intimatul - pârât Consiliul local al municipiului PNa fost reprezentat în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat, arătând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG 27/2003, iar, pe de altă parte, imobilul în cauză a fost demolat prin punerea în executare sentinței civile 2559/17 iunie 2005 Judecătoriei Piatra Neamț.

La solicitarea instanței intimatul a depus la dosar copia Hotărârii Consiliului Local al municipiului P N nr. 78/17 martie 2005, expunerea de motive, raportul de specialitate, memoriul justificativ, avizul nr. 8/17 martie 2005 Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism din cadrul Consiliului Județean N planul urbanistic de detaliu.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată cu judecata căruia a fost investită prima instanță reclamanții au solicitat eliberarea autorizației de construcție pentru imobilul din- din municipiul P N, considerând ilegală respingerea de către pârât a cererii pentru eliberarea autorizației, având în vedere că imobilul arătat este proprietate particulară, garantată de Constituție și apărată de lege, neputând fi îngrădit dreptul de a da imobilului o destinație legală și licită. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și urm. Cod civil.

În acest cadru procesual a fost soluționată cauza în primă instanță, apreciindu-se asupra caracterului nelegal al modalității de rezolvare a cererii reclamanților de către pârât.

Prin cererea de recurs reclamanții au invocat aplicarea procedurii aprobării tacite reglementate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003, în sensul că prin acțiunea formulată s- urmărit doar obținerea documentului oficial, a înscrisului intitulat "autorizație de construcție", potrivit dispozițiilor art. 7 al. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului 27/2003, ca urmare a intervenirii de drept a autorizării tacite în baza art. 2 din același act normativ.

Împrejurarea că reclamanții s-au întemeiat pe alte dispoziții legale pentru realizarea pretențiilor formulate reprezintă modificarea cauzei cererii de chemare în judecată și încălcarea limitelor efectelor produse de calea de atac a recursului promovată în condițiile art. 3041Cod procedură civilă, cu privire la imposibilitatea schimbării cauzei cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 al. 1 Cod procedură civilă.

În situația modificării cauzei cererii de chemare în judecată instanța de recurs se află în imposibilitatea realizării controlului judiciar al hotărârii primei instanțe și încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție.

În acest context susținerile referitoare la conținutul și depunerea la dosar a Hotărârii Consiliului Local al municipiului P N nr. 78/2005 sunt irelevante în cauză, având în vedere procedura prevăzută de OUG27/2003 a cărei aplicare au solicitat- reclamanții.

Cum alte motive de ordine publică nu au fost invocate în cauză, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenții - reclamanțișiîmpotriva sentinței civile nr. 167/CA din 18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârâtCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,27 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Red. Tehnored. 2 ex. 10 dec. 2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Bacau