Obligația de a face. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.85/

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂCOASA, împotriva deciziei nr.182/R din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul Consiliul Local al comunei Răcoasa, prin avocat în baza împuternicii pe care o depune la dosar, și intimații și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus dosarul nr- solicitat de la ribunalul Vrancea.

Apărătorul revizuientului, depune la dosar un set de înscrisuri.

Intimații, depun înscrisuri la dosar și precizează că au cunoștință de înscrisurile depuse de apărătorul revizuientei, și nu solicită acordarea unui termen în vederea studierii acestora.

Părțile întrebate fiind precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul revizuientului, susține oral motivele de recurs, precizând că hotărârea nr.871/2007 a Curții Constituționale declară neconstituționale prevederile OUG nr.110/2005 și ale Legii nr.236/2006, astfel că nu mai pot face nici un demers privind continuarea procedurilor de vânzare către reclamanți. Cum dispozițiile nr.HG908/2002 nu au fost anulate pe cale judecătorească, și nici Consiliul local nu a inițiat vreun proiect de hotărâre privind trecerea acestor imobile din domeniul public în domeniul privat al comunei, rezultă că imobilul în litigiu nu poate fi înstrăinat către reclamanți, așa cum se precizează în decizia a cărei revizuire o solicită. Față de toate considerentele expuse pe larg în motivele de recurs și notele de concluzii scrise solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr.182/R/17.05.2007. Depune note de concluzii scrise la dosar și nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata, precizează că prin adoptarea Deciziei nr.871/2007, Curtea Constituțională nu a făcut decât, ca, stopând privatizarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale, România să rateze șansa de a avea și în mediul rural cabinete medicale modernizate și cu medici stabili. În urma adoptării acestei Decizii Constituționale s-au adresat Ministerului Justiției cu rugămintea de a le preciza dacă hotărârile judecătorești în posesia cărora sunt, mai sunt sau nu valabile, și dacă se mai păstrează principiul de drept, al dreptului câștigat prin Lege. Prin scrisoarea nr.-/20.11.2007, depusă la dosar, li s-a comunicat faptul că Deciziile Curții Constituționale, sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Față de motivele în fapt și în drept invocate și prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea cererii de revizuire, și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul, pune aceleași concluzii de respingere a cererii de revizuire cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI, G - Primar al Comunei Răcoasa, județul V, a solicitat revizuirea Deciziei nr.182/R/17 mai 2007, pronunțată de această instanță, în cauza ce a format obiectul dosarului nr- și consecutiv, admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.4/18 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea și în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut că prin hotărârea Curții de APEL GALAȚI, a fost menținută sentința nr.4 din 18 ianuarie 2007 Tribunalului Vrancea, prin care, Consiliul Local Răcoasa a fost obligat să scoată la vânzare spațiile cu destinație de cabinete medicale, precum și spațiile în care, se desfășoară activități conexe actului medical aflate în proprietatea privată a Comunei Răcoasa, județul V și în administrarea Consiliului local.

Ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești, dispozițiile nr.OUG110/2005 și ale Legii nr.236/2006, au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr.871/2007 a Curții Constituționale, astfel că nu mai poate fi efectuat niciun fel de demers privind continuarea procedurilor și de vânzare către reclamanți.

Consiliul local nu a inițiat vreun proiect de hotărâre privind trecerea imobilelor respective din domeniul public în domeniul privat al comunei, astfel încât cele dispuse prin decizia menționată, nu pot fi aduse la îndeplinire.

Cererea de revizuire s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrată.

Revizuientul a declarat ca temei de drept disp.art.322 alin.1 pct.5 și art.325 Cod proc.civilă.

Cererea de revizuire este nefondată.

Prin Decizia nr.182/R/17 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, a fost admis recursul reclamanților și, declarat împotriva sentinței nr.4/18 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în sensul modificării sentinței și completării listei anexă la Hotărârea nr.36/16.10.2006 emisă de Consiliul Local Răcoasa și cu terenul aferent spațiilor indicate în contractele de concesiune nr.979/2005 și 899/2006, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței, privitoare la completarea listei aceleași anexe și în ce privește spațiile propriu-zise cu destinația de cabinete medicale.

A fost respins totodată recursului Consiliului Local al comunei Răcoasa, ca nefondat.

În cererea de revizuire se invocă, Decizia nr.871/9 octombrie 2007 prin care Curtea Constituțională, s-a pronunțat asupra neconstituționalității dispozițiilor din nr.OUG110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau unităților administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și dispozițiile Legii nr.236/2006, situație în care, orice procedură, de vânzare a spațiilor cu această destinație, a fost sistată.

Este adevărat că potrivit art.11 lit.c pct.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și sunt general obligatorii.

Același text, prevede însă, cădeciziile au putere numai pentru viitor.

Cu alte cuvinte, deciziile prin care se constată neconsituționalitatea unor legi sau ordonanțe, se referă numai la situațiile ulterioare adoptării lor.

În cauză, se constată că decizia nr.182/R/17 mai 2007 Curții de APEL GALAȚI, și a cărei revizuire se solicită, este anterioară apariției Deciziei nr.871/9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.701/17 octombrie 2007, astfel încât nu poate fi invocată în prezenta cauză, pe de o parte pentru că, la aceasta se opune art.11 lit.c pct.3 din Legea nr.47/1992 ce prevede caracteristica sa de neretroactivitate, iar pe de altă parte pentru păstrarea stabilității raporturilor juridice pe care, le creează o hotărâre judecătorească.

Se mai precizează că, din perspectiva discutată, disp. art.322 pct.5 Cod proc.civilă, nu pot fi invocate, nefiind identificat vreun element care să justifice admisibilitatea cererii de revizuire.

Față de cele expuse, Curtea, va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE cererea de revizuire formulată de CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RĂCOASA, împotriva deciziei nr.182/R din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red./14.02.2008

Tehno ZE/14.02.2008

ex.2

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Galati