Obligația de a face. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 887/
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - T-M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței nr.179/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților s-a consemnat în încheierea ședinței publice din o6 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pentru data de astăzi, 07 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin Sentința nr. 179 din 18 martie 2009 Tribunalului Mureș, în dos. nr-, s-a respins excepția inadmisibilității și a lipsei de obiect formulate de DGFP M, s-a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul, formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP M, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, în sumă de 10.998 lei, și dobânda legală aferentă, până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, a admis în parte solicitarea privind cheltuielile de judecată, obligând pârâta la plata sumei de 39,3 lei reprezentând taxele judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP M, invocată prin întâmpinare de pârâtă, întrucât pârâta este instituția care a încasat suma solicitată de reclamant, având deci legitimitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achitat pârâtei taxa de primă înmatriculare pentru un autoturism importat, și deși ulterior a solicitat restituirea acesteia, apreciind că este nelegală, și discriminatorie, în contradicție cu normele și tratatele europene, pârâta a refuzat restituirea, susținând că taxa este datorată în raport de art. 214 ind. 1 și 3 din Codul fiscal.
S-a mai reținut că prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, esențial fiind că perceperea taxei interzise este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, instanța a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343 prin OUG nr. 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
În mod deosebit, instanța a avut în vedere diferența de aplicare a taxei, reținând că această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. S-a considerat de către prima instanță că această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de intimată. În motive se arată că acțiunea introductivă de instanță a rămas fără obiect, prin abrogarea textului art. 214 Cod fiscal, iar prin OUG50/2008 s-a introdus taxa de poluare. În continuare se susține că susținerile intimatei nu sunt fondate pentru că nu am fi în prezența unor taxe vamale de import și nici a unei taxe cu efect echivalent. În final, se face precizarea că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu este în culpă, pârâta recurentă doar a respectat dispozițiile legale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Este cert că reclamantul a achitat la bugetul de stat suma cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, iar restituirea acesteia i-a fost respinsă prin adresa emisă de către ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu motivarea că, potrivit prevederilor dispozițiilor din Legea nr. 571/2003, sunt obligați la plata taxei speciale persoanele fizice sau juridice care fac înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, în condițiile textului legal citat, taxa fiind percepută cu ocazia primei înmatriculări în România. Prin aceeași adresă s-a răspuns acestuia și că plata taxei speciale este obligatorie în virtutea principiului constituțional stabilit de art. 1 alin.5 din constituție.
Reclamantul și-a întemeiat cererea de restituire a taxei speciale pretins a fi nedatorată pe prevederile Legii contenciosului administrativ, ale Constituției României, ale art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precum și ale art. 2.3 din OG nr. 9/2000, art. 1082-1084 Cod civil, temeiuri legale ale căror aplicabilitate a fost corect analizată de prima instanță, inclusiv sub aspectul soluționării excepțiilor procesuale, reținându-se că taxa a fost plătită încontul bugetului de stat și că reclamantului i s-a respins cererea de restituireprin răspunsul dat de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M susține lipsa calității procesuale pasive, argumentând că nu este emitenta actului în cauză, omițând faptul că practic reclamantul nu cere anularea unui act ci restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule considerând-o ca nefiind datorată, nelegală și discriminatorie, precum și faptul că instituția pârâtă a emis și răspunsul negativ la solicitarea prealabilă a reclamantului. În aceste condiții, nu se poate susține cu suficient temei că natura actului prin care se comunică reclamantului refuzul autorității publice, nu ar fi administrativ fiscală, circumscrisă noțiunii definite de art. 41 din Codul d e procedură fiscală, și cu atât mai puțin că, în calitate de emitentă a adresei, nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente, dând prioritate normelor comunitare, aplicând principiile dreptului comunitar. speciale pentru autoturisme și autovehicule au fost introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculări în România, scutirile fiind expres și limitativ prevăzute de art. 314/3, cu mențiunea că art. 214/1 - 214/3 au fost cuprinse în Cap. II/1, capitol nou introdus în Codul fiscal. Pentru plata acestei taxe nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material, nici un act administrativ fiscal, deoarece plata "benevolă" făcută de reclamant este de fapt una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Aceste dispoziții nou introduse în Codul fiscal, așa cum corect a reținut prima instanță, reglementează practic un nou impozit. Această taxă i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat. Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care, pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu. Sub acest aspect, România fiind stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate, se încalcă tocmai principiul discriminării, în pofida faptului că a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu. astfel prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, articol redat și analizat pe larg de prima instanță. Întrucât prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevederile dreptului comunitar, prevalează, au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislațiile interne sunt cuprinse reglementări care contravin dreptului comunitar, în mod justificat prima instanță a apreciat că nu se pot aplica în cazul dedus judecății prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, astfel că taxa specială achitată se impune a fi restituită plătitorului.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1-214/2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Acest act normativ instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Este adevărat că prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 reglementează restituirea diferenței între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare, dar, la aplicarea în cazul dedus judecății a acestui articol, se constată următoarele:
Prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate), pe de o parte și, prevederile OUG nr. 50/2008, pe de altă parte, reglementează două taxe distincte. Reclamantul a solicitat restituirea taxei speciale achitată și percepută în cursul anului 2007, cererea de chemare în judecată fiind formulată la o dată anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care prevăd practic o compensare valorică a celor două taxe. În raport cu data formulării acțiunii, se pune doar problema aplicabilității art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, aspect deja clarificat prin necesitatea aplicării prioritare a normelor dreptului comunitar. OUG nr. 50/2008 nu poate fi considerată o lege de procedură care să se aplice din momentul intrării în vigoare și procesului în curs de judecată începute sub vechea lege. OUG este un act normativ care se aplică, așa cum se și prevede în art. 14 alin. 1, la data de 1 iulie 2008. Dacă am admite că acest act normativ ar retroactiva și cu privire la cauzele înregistrate anterior intrării lui în vigoare, pe lângă faptul că s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, s-ar ajunge la situația ca pentru cauze similare soluționate irevocabil până la 1 iulie 2008 nu s-au aplicat prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, în timp ce, pentru cele care au fost soluționate doar în primă instanță, din motive care nu țin de titularul cererii de chemare în judecată, se aplică articolul menționat, situație discriminatorie. Textul art. 6 al HG nr. 686/2008, instituie o procedură de restituire, procedură care nu era reglementată la data formulării cererii de chemare în judecată și a pronunțării instanței de fond. Acceptând că pentru un autovehicul deja înmatriculat, se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din HG nr. 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin OUG nr. 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric. În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse, așa cum au fost reținute și de prima instanță. Nu este de neglijat un alt aspect care s-ar pune în discuție dacă s-ar accepta în cazul dedus judecății compensarea. În înțelesul său juridic, compensarea este un mijloc de stingere a două obligații reciproce, compensația legală presupunând îndeplinirea unor condiții. Pornind de la realitatea că pârâta are obligația de restituire a taxei speciale corelată cu pretinsa obligație a reclamantei de a plăti taxa de poluare, înseamnă că reclamantul ar datora taxa de poluare introdusă la 1 iulie 2008, retroactiv, anterior intrării ei în vigoare pentru un autoturism deja înmatriculat, în pofida faptului că taxa de poluare, potrivit nr.OUG 50/2008 se datorează cu ocazia primei înmatriculări.
În altă ordine de idei, procedura de restituire reglementată de HG nr. 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuind a fi compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 686/2008, practic ar obliga instanța să-și depășească și cadrul procesual dedus judecății, dar să se și substituie procedurii administrativ fiscale, încălcând și principiul disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii civile, precum și normele legale de competență, deoarece actul normativ intrat în vigoare după formularea cererii de chemare în judecată, după pronunțarea în primă instanță, nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.
Față de cele ce preced, instanța constată că recursul pârâtei este nefondat, inclusiv sub aspectul penalităților de întârziere care au fost acordate în deplin acord cu prevederile Codului d e procedură fiscală.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că intimata a solicitat obligarea recurentei la plata acestora, constând în onorariul avocațial, conform documentelor justificative depuse la dosar. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 și următoare Cod procedură civilă, în sensul în care recurenta este în culpă procesuală ca urmare a declanșării prezentei proceduri în calea de atac extraordinară, cale de atac respinsă, instanța va obliga recurenta la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu-M,--3, împotriva sentinței nr.179/18.03.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./09.11.2009
Jud.fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
din Decizie nr. 887/
Ședința publică din 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pentru motivele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul motivării deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - T-M, cu sediul în Târgu-M,--3, împotriva sentinței nr.179/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 Octombrie 2009.
Președinte, - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Nemenționat
