Obligația de a face. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 968/
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI M - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Târgu-M--28, împotriva sentinței nr.91/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamanta intimată -. SRL, av., în substituirea av., lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei, conform chitanței aflată la fila 10 dosarului și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aflat și anulat la fila 9 dosarului.
Reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar concluzii scrise, precum și practică judiciară, declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul intimatei având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, pentru considerentele expuse detaliat în concluziile scrise care au fost susținute și oral.
Totodată solicită și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse.
Curtea,
Prin Sentința nr. 91 din 16 februarie 2009 Tribunalului Mureș, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL Târgu M, formulată în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Jud. M, fiind obligată pârâta la înmatricularea definitivă a autoturismului marca MERCEDES BENZ, tipul 211//E220 CDI, cu nr. de identificare -A-, an de fabricație 2003, și a autoturismului BMW tipul //X5 cu nr. de identificare, an de fabricație 2004.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a solicitat înmatricularea acestor autoturisme, însă a fost refuzată de pârâtă pe motiv că nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare.
În privința reglementării interne, instanța a precizat în considerente că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343 prin OUG nr. 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
În mod deosebit, instanța a avut în vedere diferența de aplicare a taxei, reținând că această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. S-a considerat de către prima instanță că această diferențiere de aplicare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu și, ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța a constatat că art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta.
Recurenta a subliniat că solicitarea de restituire a taxei speciale nu este întemeiată și nu are suport legal, întrucât nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din OG nr. 92/2003 și legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. Din analiza art. 214/1 reiese că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de legiuitor, condiții în care reclamantul nu se încadrează, întrucât nu a făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare.
Prin concluzii scrise, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, reiterând argumentele avute în vedere cu ocazia judecării pricinii în fond, susținând că taxa ce face obiectul prezentei cauze, este o taxă cu efect echivalent, discriminatorie, ce aduce atingere principiului liberei circulații a mărfurilor, invocând în acest sens jurisprudența instanțelor din raza Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente, dând prioritate normelor comunitare, aplicând principiile dreptului comunitar. speciale pentru autoturisme și autovehicule au fost introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, ca fiind datorate bugetului de stat cu ocazia primei înmatriculări în România, scutirile fiind expres și limitativ prevăzute de art. 314/3, cu mențiunea că art. 214/1 - 214/3 au fost cuprinse în Cap. II/1, capitol nou introdus în Codul fiscal.
Aceste dispoziții nou introduse în Codul fiscal, așa cum corect a reținut prima instanță, reglementează practic un nou impozit. Această taxă i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculele achiziționate din țara de origine unde a fost înmatriculat.
Astfel, este vorba despre produse comunitare provenind din state diferite, în contextul în care, pentru autovehiculele similare vândute pe teritoriul României și deja înmatriculate în România nu se percepe aceeași taxă intervenind astfel caracterul său discriminatoriu.
Sub acest aspect, România fiind stat membru al Uniunii Europene, prin perceperea acestei taxe speciale în condițiile arătate, se încalcă tocmai principiul discriminării, în pofida faptului că a stabilit că statele au libertatea taxării autovehiculelor care circulă pe teritoriul lor sub condiția ca sistemul de taxare să nu fie discriminatoriu. astfel prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, articol redat și analizat pe larg de prima instanță. Întrucât prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prevederile dreptului comunitar, prevalează, au prioritate față de dreptul intern în situația în care în legislațiile interne sunt cuprinse reglementări care contravin dreptului comunitar, în mod justificat prima instanță a apreciat că nu se pot aplica în cazul dedus judecății prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, astfel că taxa specială achitată se impune a fi restituită plătitorului.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1-214/2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În preambulul acestei ordonanțe se reține printre altele și necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Acest act normativ instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu (art. 1 alin. 1) iar potrivit art. 4, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Este adevărat că prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 reglementează restituirea diferenței între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iunie 2008 cu titlu de taxă specială autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare, dar, la aplicarea în cazul dedus judecății a acestui articol, se constată următoarele:
Prevederile art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogate), pe de o parte și, prevederile OUG nr. 50/2008, pe de altă parte, reglementează două taxe distincte.
Reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului fără taxa de înmatriculare, cererea de chemare în judecată fiind formulată la o dată anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care prevăd practic o compensare valorică a celor două taxe. În raport cu data formulării acțiunii, se pune doar problema aplicabilității art. 214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, aspect deja clarificat prin necesitatea aplicării prioritare a normelor dreptului comunitar.
OUG nr. 50/2008 nu poate fi considerată o lege de procedură care să se aplice din momentul intrării în vigoare și procesului în curs de judecată începute sub vechea lege. OUG este un act normativ care se aplică, așa cum se și prevede în art. 14 alin. 1, la data de 1 iulie 2008.
Dacă am admite că acest act normativ ar retroactiva și cu privire la cauzele înregistrate anterior intrării lui în vigoare, pe lângă faptul că s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, s-ar ajunge la situația ca pentru cauze similare soluționate irevocabil până la 1 iulie 2008 nu s-au aplicat prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, în timp ce, pentru cele care au fost soluționate doar în primă instanță, din motive care nu țin de titularul cererii de chemare în judecată, se aplică articolul menționat, situație discriminatorie.
Textul art. 6 al HG nr. 686/2008, instituie o procedură de restituire, procedură care nu era reglementată la data formulării cererii de chemare în judecată și a pronunțării instanței de fond.
Acceptând că pentru un autovehicul deja înmatriculat, se compensează cele două taxe și se restituie diferența la cererea contribuabilului plătitor, care trebuie să anexeze actele prevăzute la art. 6 alin. 4 și 5 din HG nr. 686/2008, ar însemna că vorbim de aceeași taxă de primă înmatriculare reglementată de articolele abrogate prin OUG nr. 50/2008, diferența fiind doar de ordin valoric.
În această situație revin în discuție normele de drept comunitar, cu toate argumentele deja expuse, așa cum au fost reținute și de prima instanță.
În altă ordine de idei, procedura de restituire reglementată de HG nr. 686/2008 reprezintă o etapă administrativă în cadrul căreia, pe lângă verificarea documentației depuse de contribuabil acestuia în vederea efectuării compensării sau restituirii, după caz, organul fiscal competent trebuie să constate și dacă există obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, iar în caz afirmativ, acestea trebuind a fi compensate conform art. 116 din OG nr. 92/2003. Existența acestei proceduri speciale reglementate prin HG nr. 686/2008, practic ar obliga instanța să-și depășească și cadrul procesual dedus judecății, dar să se și substituie procedurii administrativ fiscale, încălcând și principiul disponibilității părților în procesul civil, alături de principiul neretroactivității legii civile, precum și normele legale de competență, deoarece actul normativ intrat în vigoare după formularea cererii de chemare în judecată, după pronunțarea în primă instanță, nu prevede posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei speciale.
Față de cele ce preced, instanța constată că recursul pârâtei este nefondat, inclusiv sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, obligație instituită de prima instanță. Pârâta a fost în culpă procesuală tocmai prin refuzul înmatriculării, prin operațiuni administrative specifice. Or, nu s-ar fi ajuns la acest ciclu procesual dacă pârâta, cu observarea normelor comunitare, aplica aceste norme care au prioritate în raport cu legislația internă.
În ce privește cheltuielile de judecată în recurs, instanța reține că intimata a solicitat obligarea recurentei la plata acestora, constând în onorariul avocațial, conform documentelor justificative depuse la dosar. Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 și următoare Cod procedură civilă, în sensul în care recurenta este în culpă procesuală ca urmare a declanșării prezentei proceduri în calea de atac extraordinară, cale de atac respinsă, instanța va obliga recurenta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată. Cererea formulată de reclamanta intimată va fi, însă, admisă în parte, doar pentru cuantumul de 1.000 lei, reținând că suma de 4.200 lei este mult prea împovărătoare pentru recurentă și nu este justificată de complexitatea cauzei și de munca efectivă depusă de avocat. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI M - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Târgu-M,--28, împotriva sentinței nr. 91/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta-intimată -. SRL, cu sediul în Tg. M,-, camera 7.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. SZ.
4 exemplare
Jud.fond.
26 nov.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
