Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.186/2008
Ședința publică din data de 15 OCTOMBRIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N, împotriva sentinței civile nr. 373/CA/03.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanta - AUTOMOBILE SA, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice BNe ste scutit de plata taxelor judiciare de timbru iar recursul formulată de pârâta Instituția Prefectului Județului B N - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculări Vehicule nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deși pârâta a fost citată cu această mențiune - fila 9 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol în vederea emiterii unor adrese și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 07.10.2008 a fost depus răspuns la adresa dispusă de către instanță. La data de 13.10.2008 a fost depusă, din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice B N, o adresă de confirmare a primirii citației pentru termenul de judecată din 15.10.2008.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și asupra excepției netimbrării recursului formulat de către pârâta Instituția Prefectului Județului B N - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Și Înmatriculări Vehicule.
CURTEA:
Prin ordonanța nr. 373/CA din 03 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta AUTOMOBILE B, în contradictoriu cu pârâții PREFECTURA JUDEȚULUI B prin SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE și s-a dispus înmatricularea temporară, până la soluționare irevocabilă a cererii de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr- al Judecătoriei Bistrița, a autoturismului proprietatea reclamantei marca, tipul 903,6 KA, cu nr. de identificare -R-, fără plata taxei speciale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamanta este proprietara autovehiculului menționat anterior, iar în dosarul nr- al Judecătoriei Bistrițaa solicitat obligarea pârâtelor și din prezenta cauză să procedeze la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei speciale, deoarece soluționare pe fond a cauzei implică unele proceduri mai greoaie și astfel, durata soluționării în timp poate fi îndelungată.
Pentru a constata admisibilitatea cererii de chemare în judecată, instanța a avut în vedere și destinația bunului precum și caracterul vremelnic al măsurii dispuse.
Împotriva acestei măsuri au declarat recurs pârâtele INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B
În motivarea recursului, pârâta B-N a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind incidente, în opinia pârâtei, dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Totodată, pârâta a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând aplicarea art. 3041.pr.civ. în sensul examinării cererii de ordonanță președințială sub toate aspectele, apreciind că cererea reclamantei nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții: urgența, neprejudecarea fondului și vremelnicia măsurii ordonate.
De asemenea, s-a apreciat că în condițiile art. 3041.pr.civ. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând atribuții de îndeplinire a politicii finanțelor publice și de înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor.
Recursul declarat de către pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B-N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE ( 6) nu a fost timbrat, deși această recurentă a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru ( 11).
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta AUTOMOBILE a formulat acțiune pe calea dreptului comun prin care a solicitat obligarea pârâților B-N și PREFECTURII JUDEȚULUI B prin SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE să procedeze la înmatricularea autovehiculului fără plata taxei de primă înmatriculare, cererea fiind înregistrată în dosarul nr- al Judecătoriei Bistrița.
Până la soluționarea acțiunii pe fond, în condițiile art. 581 alin. 1.pr.civ. reclamanta a formulat prezenta cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, justificând existența unei judecăți pe fond în cadrul dosarului menționat anterior.
Potrivit art. 581 alin. 2.pr.civ. cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, Curtea achiesând la cele reținute de către prima instanță, conform cărora în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d pr.civ. Tribunalul Bistrița -N fiind competent să soluționeze, în primă instanță, cererea de ordonanță președințială.
De asemenea, instanța de recurs consideră că este corectă împrocesuarea în această procedură și a DGFP B N, din considerente de opozabilitate a hotărârii pronunțate.
Acțiunea reclamantei a fost admisă, în considerarea faptului că au fost justificate cele 3 condiții de admisibilitate ale unei asemenea cereri, justificându-se înmatricularea temporară a autoturismului, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-.
În recursul declarat de către FP. B-N, în cazul căruia sunt incidente prev. art. 48 alin. 2.pr.civ. se critică această abordare, considerându-se că reclamanta nu a justificat incidența în cauză a nici uneia din cele 3 cerințe ale unei cereri de ordonanță președințială, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Curtea achiesează la aceste susțineri, considerând că soluția adoptată de către tribunal conduce, în mod evident, la prejudecarea fondului, din perspectiva faptului că în cadrul acestei proceduri sumare, în care nu pot fi antamate aspecte de fond, a dispus înmatricularea temporară a autovehiculului, fără plata taxei speciale prev. de art. 2141- 2142Cod fiscal, pronunțându-se, implicit, asupra caracterului nelegal al acestor prevederi.
Nu poate fi reținută susținerea primei instanțe conform căreia se va analiza în dosarul de fond dacă taxa specială auto este legală în raport și de prev. Tratatului, dar până atunci reclamanta trebuie să se bucure de toate atributele dreptului său de proprietate, întrucât măsura dispusă prejudecă în mod evident fondul cererii de înmatriculare, din perspectiva faptului că a fost luată fără plata taxei speciale.
De asemenea, atributele pe care i le conferă reclamantei dreptul de proprietate asupra autovehiculului în litigiu, nu au nici o relevanță din perspectiva cerinței neprejudecării fondului, ele putând fi luate în considerare, eventual, pentru a aprecia faptul că a fost justificată condiția urgenței măsurii solicitate.
Mai mult, dat fiind specificul dispoziției date de către prima instanță, respectiv înmatricularea unui autoturism, măsura își pierde și caracterul vremelnic, tinzând să devină una definitivă, împrejurare atestată și de faptul că reclamanta a procedat la punerea în executare a ordonanței date de către tribunal ( 35, dosar recurs).
De asemenea, trebuie menționată și împrejurarea că cele dispuse de către prima instanță intră în contradicție cu dispozițiile art. 6 pct. 163din nr.OUG 195/2002 și cu cele ale art. 6 alin. 4 din nr. 1.501/2006, care stipulează imperativ că măsura înmatriculării temporare este una excepțională, ea putând fi dispusă doar în anumite situații expres și limitativ reglementate.
Pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. recursul declarat va fi admis, hotărârea fondului va fi modificată în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de către reclamantă.
În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI B N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE se constată că la termenul din 1 octombrie 2008, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului.
Acest recurent a fost legal citat pentru termenul de judecată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar ( 11), în considerarea dispozițiile art. 3 lit. b și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.
Constatând că recurenta nu a achitat taxa de timbru datorată, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, se va anula ca netimbrat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI BN- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE împotriva ordonanței președințiale nr. 373 din 3 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-, împotriva aceleiași ordonanțe, pe care o modifică în sensul că:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta AUTOMOBILE în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B- și INSTITUȚIA PREFECTULUI B N - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM DE PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu