Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

DECIZIA NR.321/CA/2008-R

Ședința publică din data de 09 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție

JUDECĂTOR 3: Toros Vig

Grefier:

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - SRL cu sediul în O,-, -B 16,.4 în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1 mpotriva Sentinței nr.347/CA din 14.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința din 08 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 09 octombrie 2008.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Constată că prin Sentința nr.347/CA/14.08.2008 Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Primăria O precum și cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - SRL O, în contradictoriu cu pârâta Primăria O pentru obligarea acesteia să-i permită temporar desfășurarea activității de transport persoane în regim taxi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în ce privește calitatea procesuală activă că reclamanta are această calitate față de faptul că a desfășurat activitate de transport persoane și marfă în regim taxi în baza autorizațiilor care au fost reținute de către pârâtă.

Referitor la fondul cererii, a reținut că prin Ordonanța președințială nr.318/CA/17.07.2008 Tribunalul Bihor în dosar nr- a dispus suspendarea provizorie a efectelor cu autorizațiile taxi reținute și retrase, începând cu 01.04.2008 până la soluționarea irevocabilă a cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bihor, situație în care nu se justifică urgența sau preîntâmpinarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, reclamanta beneficiind în continuare de dreptul de a-și exercita profesia, urmare a suspendării efectelor actului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului său arată că - SRL este autorizată pentru transport persoane în regim taxi și această societate a încheiat cu recurenta un contract de asociere în participațiune în vederea exercitării acestei activități.

Solicitând verificarea parcului auto și a preschimbării autorizațiilor cu cele noi potrivit Legii 265/2007, pârâta a comunicat că aceste autorizații au fost transmise de către - către recurentă, operațiune interzisă și pentru care a dispus reținerea acestora.

Deși a solicitat atribuirea autorizațiilor în favoarea lor, pârâta a refuzat, refuz care este nelegal.

La data reținerii autorizațiilor pârâta nu era autoritate de autorizare în sensul cerut de art. 11din Legea 38/2003 modificată prin Legea 265/2007, situație în care măsura reținerii autorizațiilor este nulă și cum, potrivit art. IV alin.2 din Legea 265/2007 autorizațiile vechi sunt valabile până la preschimbare cu altele noi, apreciază că are în continuare dreptul să desfășoare activitate taxi în baza autorizațiilor vechi.

Mai arată că prin contractul de asociere în participațiune nu au fost transmise autorizațiile taxi, ele rămânând titularilor lor, conform atribuirii inițiale.

Conform art. VIII alin. 5 din Legea 265/2007, autorizațiile rămase neatribuite se atribuie gratuit deținătorilor autovehiculelor, care doresc să desfășoare activitatea de transport în regim taxi, ceea ce creează o aparență de drept în favoarea sa, dar instanța de fond n-a pipăit fondul cererii.

Mai învederează că își însușește motivele de fapt invocate de instanță în întregime, dar apreciază că în baza acestora soluția trebuia să fie de admitere a cererii.

Apreciază că în speță sunt îndeplinite toate condițiile art. 581 Cod procedură civilă în sensul urgenței (se expun la sancțiuni din partea pârâtei în cazul în care autorizațiile nu se găsesc la bordul mașinilor și nu există nici o hotărâre judecătorească în sensul obligării pârâtei să-i permită provizoriu desfășurarea activității de taxi), vremelniciei (până la soluționarea acțiunii de fond) și neprejudecării fondului, dar și cele ale art. 14-15 din Legea 554/2004, întrucât în lipsa unei soluții favorabile nu poate lucra, ceea ce le creează prejudicii neputând achita salariile și ratele.

În drept recursul nu este motivat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pârâta intimată a solicitat respingerea recursului reiterând excepția lipsei calității procesuale active în cauză a recurentei reclamante și pe fond arătând că măsura reținerii autorizațiilor taxi luată de ea este în conformitate cu prevederile legale.

Arată că nu sunt întruni te condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale deoarece recurenta nu întrunește condițiile legale pentru a desfășura activitate de taximetrie, nefiind titulara autorizațiilor taxi reținute, fiind incidente în cauză disp. art. 10 alin. 4 din Legea 38/2003 deoarece recurenta a desfășurat activitatea de transport în regim taxi în temeiul autorizațiilor eliberate în favoarea - SRL, cu eludarea dispozițiilor legale.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Excepția lipsei calității procesuale active, poate fi invocată în orice fază a procesului și fiind reiterată în recurs se constată că este fondată, dar această excepție nu duce la modificarea sau schimbarea sentinței recurate.

Potrivit art. 1 din legea contenciosului administrativ reclamanta trebuie să dovedească existența unui drept prevăzut de lege sau a unui interes legitim, care ar fi fost vătămat de autoritatea publică.

Legea 38/2003 prevede că activitatea de transport în regim de taxi se poate efectua numai pe baza autorizației iar recurentul nu poate invoca existența sau aparența vreunui drept.

Reclamanta invocă autorizația eliberată în favoarea altei societăți, iar potrivit art. 30 alin. 4 din Legea 38/2003 autorizația este unică și netransmisibilă.

Contractul de asociere în participațiune invocat de recurentă nu dă aparență de drept, iar valabilitatea acestui contract în cazul efectuării unei activități supuse autorizării nu poate fi analizată în cadrul luării unor măsuri vremelnice, această chestiune aparținând fondului cauzei.

Chiar și pentru a lua măsuri vremelnice de urgență reclamantul trebuia să facă dovada existenței unui drept sau a unui interes legitim ce ar fi fost lezat.

În ceea ce privește interesul și urgența în prezenta cauză se reține că instanța de fond corect a reținut că măsura ridicării tuturor autorizațiilor a fost suspendată provizoriu prin hotărâre judecătorească și astfel, inclusiv autorizația de care se prevalează recurenta, pentru care aceste autorizații în prezent nu mai sunt suspendate de primărie, sens în care recurenta nu poate invoca nici urgența cererii, nici paguba iminentă și nici vre-un interes.

Nefiind nici un motiv care să ducă la casarea sau modificarea sentinței atacate cu recurs în baza art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de - SRL cu sediul în O,-, -B 16,.4 în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1 mpotriva Sentinței nr.347/CA din 14.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABI LĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 octombrie 2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - -

Red.dec. TVA

Jud. fond

Tehn.red./2 ex

10.10.2008

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Băltărete Savina, Toros Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Oradea